ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1717/2024

HOTĂRÂRE
19.06.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1717/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

În data de 13 iunie 2024, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2021/a1, contestația formulată de petenta S.C. A. S.R.L. privind tergiversarea dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivare, petenții au arătat că, raportat la dispozițiile art. 426 alin. (5) teza I C. proc. civ., în speță se observă în mod evident tergiversarea procesului, instanța neîndeplinindu-și obligația de redactare în termenul de 30 zile și nemotivând prelungirea, nesocotind astfel dispozițiile art. 6 C. proc. civ. privind soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil. Întrucât sunt incidente dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. ca urmare a nerespectării termenului stabilit de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., petenta a solicitat admiterea contestației.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6, art. 522 alin. (2) pct. 1 coroborat cu art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Analizând contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentă, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultățile ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil.

Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."

La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, motivele vizând atât culpa, cât și atitudinea instanței față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces ori a terților care aveau obligații legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Potrivit art. 525 alin. (6) C. proc. civ., "Dacă instanța găsește contestația întemeiată, va dispune ca instanța care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea și stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor."

Or, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1606A din 28 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost redactată în 12 iunie 2024, sens în care contestația dedusă judecății este rămasă fără obiect.

Pentru aceste considerente, cum la momentul judecării prezentei cereri, hotărârea este redactată, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (5) C. proc. civ., urmează a respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentă, ca rămasă fără obiect.

Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curtii de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de petenta S.C. A. S.R.L..

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: În data de 05 octombrie 2023, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2020/a2, cont
ÎCCJ 2024-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2024
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: În data de 16 octombrie 2023, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2024/a1.1, contestația fo
ÎCCJ 2024-02-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 597/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 127 A din 03 februarie 2023, pronunțată de Curtea
ÎCCJ 2025-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2025
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: În data de 12 decembrie 2024, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție- Secția I civilă, sub nr. x/116/2023/a2, contestația formulată de petentul A privind te
ÎCCJ 2024-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2024
atac, ceea ce conduce la încălcarea dreptului său la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil. Contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IV
Sursă