ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2024

HOTĂRÂRE
13.02.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2469/10.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, și a respins cererea formulată de reclamantul A., având ca obiect "ordonanță președințială", în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Reclamantul A. a declarat apel împotriva acestei sentințe civile, cererea de apel fiind înregistrată la data de 6 decembrie 2023 pe rolul Curtii de Apel București – secția a IV-a civilă, sub nr. x/2023.

La data de 4 februarie 2024, la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. a fost înregistrată contestația privind tergiversarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2023, formulată de petentul A., prin ocrotitor legal B..

Petentul a susținut, în esență, că este incident cazul reglementat de art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât art. 1000 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că apelul în cauzele ce au ca obiect "ordonanță președințială" se judecă de urgență și cu precădere, iar până la data formulării contestației la tergiversare Curtea de Apel București nu a stabilit un termen de judecată, deși au trecut mai mult de două luni de la înregistrarea căii de atac, ceea ce conduce la încălcarea dreptului său la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil.

Contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de petentul A., prin ocrotitor legal B. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 februarie 2024, sub nr. x/2023/a1.

În vederea soluționării contestației privind tergiversarea procesului, prin rezoluția din data de 12 februarie 2024, a fost fixat termen de judecată la data de 13 februarie 2024, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare prin prisma rămânerii fără obiect a contestației.

Analizând contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 522 alin. (1) din C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."

Astfel, contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular, destinat să înlăture întârzierile ivite pe parcursul soluționării cauzelor civile, de natură să afecteze termenul optim și previzibil în care un proces ar trebui finalizat prin pronunțarea unei hotărâri definitive, chiar în condițiile în care acest termen este variabil, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărei pricini.

Ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care, deși are la dispoziție mijloacele legale pentru corijarea conduitelor procesuale necorespunzătoare ale părților sau ale altor participanți la procedură, nu le aplică ori nesocotește ea însăși anumite prevederi legale, care-i impun îndeplinirea unui act de procedură într-un anumit termen.

Prin urmare, acest mijloc procedural nu reprezintă o cale de atac, ci un remediu circumscris scopului adoptării unor măsuri, în condițiile prevăzute de lege, de natură a asigura respectarea dreptului părților la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil.

În speță, situația invocată de către petent se circumscrie ipotezei reglementate de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.: "când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei".

Verificând stadiul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, Înalta Curte constată că situația reclamată, constând în împrejurarea că instanța de control judiciar nu a stabilit termen de judecată, nu mai este de actualitate. Astfel, prin rezoluția de primire a dosarului din 7.12.2023 (aflată la dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București) a fost stabilit termen de judecată la data de 22.02.2024, apelantul urmând a fi citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac, iar intimatul cu copia motivelor de apel, urmând ca acesta să depună întâmpinare în termen de cel mult 5 zile de la comunicare.

Ca atare, cum în speță a fost acordat primul termen de judecată în vederea soluționării apelului, în considerarea căruia a fost inițiat prezentul demers judiciar, Înalta Curte reține că a încetat situația ce se solicita de către parte a fi înlăturată, astfel că va respinge ca rămasă fără obiect contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de petentul A. prin ocrotitor legal B..

Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de petentul A. prin ocrotitor legal B. privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2024
Ședința publică din data de 14 martie 2024 Asupra contestației la tergiversare de față; 1. Obiectul cererii. La data de 04 martie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2023-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1544/2023
Ședința publică din data de 10 octombrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Stadiul procesului la curtea de apel Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2021, a fost în
ÎCCJ 2024-04-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2397/2024
Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Contestația privind tergiversarea procesului La data de 20 martie 2024 s-
ÎCCJ 2024-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Asupra prezentei contestații privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 27 mai 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a
ÎCCJ 2024-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1934/2024
Ședința publică din data de 4 aprilie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii La data de 11 martie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți
Sursă