ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2361/2024

HOTĂRÂRE

30.10.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2361/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău în data de 06 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei E., precum și lichidarea stării de indiviziune.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.143 și urm. C. civ., respectiv art. 980 și urm. C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 914 din 26 aprilie 2024, Judecătoria Hârlău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamț.

A reținut instanța că, potrivit înscrisului depus la dosar de către reclamantul A., adeverința nr. x/27.02.2024, reclamantul este încadrat în funcția de judecător la Tribunalul Iași, instanță de grad direct superior Judecătoriei Hârlău.

În acest sens, a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hârlău, invocată de către reclamant, dat fiind că dispoziția legală invocată de către acesta este una de ordine publică.

Prin sentința nr. 778 din 01 august 2024, Judecătoria Târgu-Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că la data introducerii cererii de chemare în judecată nu exista acest incident procedural, Judecătoria Hârlău devenind competentă să soluționeze prezenta cauză, chiar dacă după doi ani de la introducerea cererii s-a ivit acesta.

Mai arată și că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fac referire la un caz de competență facultativă, care nu poate fi invocat decât la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în speță, acesta fiind cel din 16 noiembrie 2022, termen la care Judecătoria Hârlău s-a declarat competentă a soluționa princina, prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Dacă s-ar admite soluția conform căreia instanța ar putea în mod legal să își decline ulterior competența, ar însemna să se deroge de la norma de ordine publică ce stabilește caracterul interlocutoriu al acestei încheieri fără a exista un text de lege expres în acest sens.

Însă, potrivit regulilor unanim admise în doctrină și în jurisprudență, precum și conform art. 10 C. civ., excepțiile (derogările) trebuie să fie expres și limitativ prevăzute de lege, iar nu deduse pe cale de interpretare.

A reținut, totodată, că Judecătoria Hârlău a revenit asupra competenței teritoriale la solicitarea reclamantului, la cel de-al optulea termen, din data de 26 aprilie 2024.

Drept urmare, a apreciat că Judecătoria Hârlău a invocat excepția necompetenței teritoriale ulterior momentului prevăzut expres de art. 131 C. proc. civ., astfel că instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, întrucât prima instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă teritorial.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită pe care au dat-o instanțele aflate în conflict textelor de lege referitoare la excepția de necompetență teritorială pentru ipoteza reglementată de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a momentului până la care aceasta poate fi invocată.

Astfel, Judecătoria Hârlău a acordat prevalență prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în raport cu aspectul încadrării reclamantului, pe parcursul litigiului, în funcția de judecător la Tribunalul Iași, instanță de grad direct superior Judecătoriei Hărlău.

Pe de altă parte, Judecătoria Târgu-Neamț a reținut că Judecătoria Hârlău a devenit competentă ca efect al stabilirii competenței de soluționare a pricinii, prin încheiere interlocutorie, la primul termen de judecată, excepția necompetenței fiind invocată, așadar, ulterior momentului prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

În speță, se constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău în data de 06 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei E., precum și lichidarea stării de indiviziune, conform art. 1.143 și urm. C. civ., respectiv a prevederilor art. 980 și urm. C. proc. civ.

La cel dintâi termen de judecată, din 16 noiembrie 2022, Judecătoria Hârlău a stabilit, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) C. proc. civ., că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina.

Ulterior, prin cererea depusă în data de 29 februarie 2024, reclamantul A. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Hârlău în raport cu dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., arătând că deține calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Iași, sens în care a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei la Judecătoria Târgu-Neamț.

A mai arătat reclamantul că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu îndeplinea funcția de judecător la Tribunalul Iași, sens în care a anexat adeverința nr. x din 27 februarie 2024 a acestei instanțe, în cuprinsul căreia se menționează că acesta îndeplinește funcția de judecător în cadrul Tribunalului Iași începând cu data de 01 mai 2023.

Drept urmare, la termenul de judecată din 12 aprilie 2024, cel de-al șaptelea acordat în cauză, Judecătoria Hârlău, ulterior punerii în discuția părților a excepției necompetenței sale teritoriale, invocată de către reclamant, a rămas în pronunțare asupra acestui incident procedural, excepție admisă prin sentința nr. 914 din 26 aprilie 2024.

În acest context, se constată că, în speță, primul termen de judecată, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., cu procedura de citare legal îndeplinită, a fost cel din 16 noiembrie 2022, când Judecătoria Hârlău a reținut competența sa de soluționare a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., spre deosebire de necompetența generală a instanțelor judecătorești care poate fi invocată în orice stare a pricinii, necompetența materială și teritorială de ordine publică și cea de ordine privată pot fi invocate cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar, în raport de prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Or, în speță, Judecătoria Hârlău a reținut competența sa teritorială de soluționare a cauzei printr-o încheiere interlocutorie, de care este ținută, conform art. 235 C. proc. civ., chestiune rămasă câștigată judecății și asupra căreia nu mai putea reveni.

Nu este lipsit de relevanță, din această perspectivă, nici aspectul că ulterior termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. operează o consolidare definitivă a competenței procesuale a instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, invocarea excepției de necompetență teritorială ulterior acestui moment procesual nemaifiind posibilă.

În consecință, ivirea ipotezei reglementate de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dincolo de termenul reglementat de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ. pentru verificarea competenței nu mai era aptă a produce consecințele juridice reglementate de textul de lege referit, în sensul dezînvestirii instanței, ca efect al admiterii excepției necompetenței teritoriale absolute, invocate de către reclamant.

În acest sens, se observă și că, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul în legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu pot fi aplicate decât strict și limitativ, având în vedere caracterul special al normei care face trimitere în mod expres la instanța la care reclamantul își desfășoară activitatea, sens în care s-a reținut că prevederile art. 127 din C. proc. civ. au în vedere sesizarea primei instanțe, nu și exercitarea căilor de atac (par. 67), respectiv că în situația în care reclamantul funcționează la o instanță superioară, iar calea de atac exercitată urmează să fie soluționată de instanța la care funcționează, remediul procesual este strămutarea reglementată de art. 140 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. (par. 71).

Pentru aceste considerente, dată fiind fixarea, cu caracter definitiv, a competenței teritoriale a Judecătoriei Hârlău prin încheierea din 16 noiembrie 2022, revine acesteia competența de soluționare a pricinii.