ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2352/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 8 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1026 din 27 octombrie 2022 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, susținând că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 787 din 19 iulie 2018 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin decizia nr. 108 din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (3) și (4), art. 430, art. 431 și art. 454 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 340 din 23 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 1026 din 27 octombrie 2022 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, formulată de revizuentul A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul A..

Recurentul pretinde că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 431 și art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Arată că în cazul manifestării pozitive a autorității de lucru judecat nu este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât această rezolvare să nu mai poată fi contrazisă.

Recurentul învederează că în primul litigiu a fost acordată dobânda legală aferentă unui debit stabilit în alt proces, indicându-se perioada de calcul, iar al doilea litigiu a vizat contestația la executare inițiată de debitor pentru aceeași dobândă, invocându-se ca bază de calcul debitul principal din dosarul de executare nr. 810/2018 și nu cea din dosarul de executare nr. 145/2020, înregistrat ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 787/19.07.2018 a Tribunalului Suceava.

Pretinde recurentul că nu a fost săvârșită o eroare de calcul a debitului, astfel cum a reținut instanța, iar debitul din dosarul de executare nr. 810/2018 nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, întrucât actele executorului judecătoresc nu constituie o judecată în fond pentru a se reține existența unei prezumții legale de adevăr pe care o exprimă o hotărâre judecătorească.

Recurentul arată că decizia nr. 1026/26.10.2022 a Tribunalului Suceava, prin care au fost anulate actele executorului judecătoresc în baza autorității de lucru judecat a actelor executorului, îi anulează posibilitatea de a beneficia de dreptul câștigat, în integralitate.

Mai susține că, în mod nejustificat, a fost limitat cuantumul debitului la cel stabilit în dosarul de executare nr. 810/E/2018, deși obiectul acestui dosar a fost reprezentat de debitul principal și actualizarea cu indicele de inflație, nu și dobânda.

De altfel, Judecătoria Suceava a analizat și retinut în sentința civilă nr. 5279/28.12.2021 (dosar nr. x/2020) situația titlurilor executorii a dosarelor de executare, analiză ce nu a fost avută în vedere de către tribunal și de către curtea de apel.

Recurentul apreciază că între cele două litigii există o identitate de chestiune litigioasă definitiv stabilită - cea a recunoașterii dreptului de a încasa dobânda legală -, iar raportarea tribunalului la un dosar de executare, ce se referă la alte debite, încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute limitativ de art. 509 C. proc. civ.

Cu privire motivele invocate de recurent, intimatul arată că dosarul nr. x/2018 și dosarul nr. x/2020 au obiecte diferite, iar sentința nr. 787/2018 și decizia nr. 1026/2020 nu sunt potrivnice, întrucât prima hotărâre a stabilit în sarcina intimatului plata unor drepturi bănești fară a fi stabilit un cuantum expres, iar a doua hotărâre confirmă că ceea ce a executat inițial intimatul este în conformitate cu dispozițiile instanței și cu legea.

Arată intimatul că dacă ar fi existat autoritate de lucru judecat, ar fi fost invocată de către revizuent cu ocazia soluționării dosarului respectiv, iar intimatul nu ar mai fi formulat contestație la executare.

Recurentul-revizuent a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatului susținând că argumentele acestuia nu tind la înlăturarea criticilor din memoriul de recurs, ci reprezintă apărări generale privind problema de drept supusă analizei instanței.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 iunie 2024 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 30 octombrie 2024.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Deși întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin memoriul de recurs vor fi analizate din perspectiva pct. 5 al aceluiași text de lege, în conformitate cu încadrarea reținută prin raportul asupra admisibilității recursului și prin încheierea din 12 iunie 2024 pronunțată în prezenta cauză, din moment ce pun în discuție o eventuală încălcare a formelor de procedură prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport cu cele ale art. 431 alin. (2) din același act normativ.

Criticile au, însă, caracter nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Examinând prezenta pricină, se constată că recurentul a dedus judecății în fața Curții de Apel Suceava o cerere de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 1026 din 27 octombrie 2022 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, invocând încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a unor hotărâri definitive anterioare (sentința nr. 787 din 19 iulie 2018 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv decizia nr. 108 din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal).

Susținerile formulate pe calea revizuirii și, subsumat acestora, pe calea prezentului recurs, vizează, în esență, reținerea pretins eronată a lipsei unei identități de chestiune litigioasă între judecățile opuse.

Or, analizând această cerință (corespunzătoare motivului de revizuire invocat, pentru contrarietate de hotărâri și, în continuare, obiect al criticii în recurs) se constată că în mod judicios a reținut curtea de apel că, în speță, nu există un aspect litigios comun, care să fi primit o dezlegare judiciară cu ocazia primei judecăți și care să nu mai poată fi contrazisă în litigiul ulterior.

Astfel, se constată că, în timp ce în prima cauză purtată între părți s-a stabilit, în urma verificării jurisdicționale a raportului juridic de drept substanțial conferit judecății, că revizuentul este îndreptățit la perceperea de "daune moratorii, sub forma dobânzii legale, calculate asupra drepturilor acordate prin sentința civilă nr. 545 din 9 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, definitivă, de la data introducerii acțiunii inițiale, respectiv de la data de 10 februarie 2017 și până la achitarea efectivă a debitelor", în judecata înfăptuită prin decizia a cărei revizuire se solicită (limitată doar la verificarea legalității procedurii execuționale efectuate în vederea ducerii la îndeplinire a obligațiilor decurgând din hotărârile pronunțate în cea dintâi pricină) s-a reținut caracterul viciat al executării silite, ca urmare a unei greșite determinări a cuantumului daunelor moratorii (ca efect al raportării acestora la o altă bază de calcul decât cea stabilită ca fiind corectă).

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava, secția I civilă, învestit cu soluționarea contestației la executare, a reținut achitarea, în data de 16 decembrie 2019, de către intimatul din prezenta pricină, în cadrul unei executări silite declanșate anterior împotriva sa (dosarul nr. x/2018), a unei părți din debitul principal stabilit prin sentința civilă nr. 545 din 9 mai 2017 a Tribunalului Suceava, secția I civilă (la care sunt datorate accesoriile stabilite prin titlurile executorii invocate drept hotărâri anterioare în litigiul pendinte), pentru ca ulterior să constate, în legătură cu executarea silită contestată în litigiul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, că "se impunea să se aibă la bază debitul principal, astfel cum a fost stabilit în cadrul dosarului de executare nr. 810/2018".

Or, contrar afirmațiilor recurentului, nu se poate considera că judecata ulterioară înfrânge dreptul său subiectiv la daune moratorii, cât timp aceasta s-a rezumat strict la a anula formele de executare fundamentate pe modalitatea invalidată de calcul a debitului accesoriu pus în executare.

Drept urmare, în mod judicios a reținut instanța de revizuire faptul că între cele două pricini nu există identitate de obiect, cât timp cea dintâi cauză a tranșat o acțiune în realizare, întemeiată pe prevederile art. 1.535 C. civ., iar în litigiul ulterior a fost soluționată o contestație în executare în acord cu prevederile art. 712 C. proc. civ. (invocate drept temei al respectivei acțiuni), mărginită la cercetarea legalității actelor emise de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional întemeiat pe titlurile executorii constând în hotărârile judecătorești pronunțate în cea dintâi pricină.

Mai mult, se observă și că aspectele litigioase dezlegate pe calea celei din urmă judecăți vizează o situație juridică nouă, inexistentă la data pronunțării hotărârilor anterioare, de care se prevalează revizuentul pentru a susține încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, dat fiind că determinarea cuantumului debitului obiect al executării silite (stabilită judiciar ca fiind eronată, ca urmare a raportării daunelor moratorii la o bază de calcul eronată) a intervenit ulterior judecății asupra fondului dreptului subiectiv, fiind străină, deci, de analiza realizată la acel prim moment procesual.

Ca atare, din moment ce aspectele litigioase soluționate pe calea contestației la executare vizau doar elemente specifice procedurii execuționale (constând în stabilirea efectivă a debitului accesoriu prin raportare la o anumită bază de calcul), nu se poate susține că acestea ar contraveni judecății anterioare, fie și sub forma manifestării pozitive a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat cu care sunt înzestrate aspectele litigioase dezlegate prin intermediul hotărârilor indicate drept etalon, întrucât lipsește tocmai premisa necesară unei atare situații (date fiind obiectul și limitele judecății din cadrul celui dintâi litigiu purtat între părți).

În aceste circumstanțe, în mod corect a stabilit curtea de apel că nu există identitate de chestiune litigioasă cât privește judecata înfăptuită prin decizia a cărei revizuire se solicită în raport cu cea realizată anterior.

Dimpotrivă, contrar susținerii recurentului, decizia a cărei anulare, pe calea revizuirii, se solicită, face trimitere în mod corect la dezlegările din titlul referitor la debitul principal (obiect al dosarului de executare nr. 810/2018), câtă vreme dobânzile au caracter accesoriu față de debitul principal.

Totodată, nici susținerile recurentului potrivit cărora "nu există o eroare de calcul al debitului, cum motivează instanța", nu sunt apte a contura o altă soluție, din moment ce această dezlegare este una definitivă și necenzurabilă nici măcar prin intermediul revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care nu permite exercitarea unui control judiciar prin care să se tindă la reformarea acesteia.

Aceasta întrucât, procedând în sensul indicat de recurent, s-ar ajunge la o deturnare a scopului și a funcțiilor judiciare ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, clar definite prin norma de drept anterior menționată, și la transformarea acesteia într-o cale de atac neprevăzută de lege.

Or, ceea ce definește admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe motivul de care înțelege să se prevaleze recurentul este tocmai existența unei dezlegări a unui anumit aspect litigios, care să nu mai poată fi contrazisă ulterior, într-o nouă judecată, tocmai ca urmare a opunerii autorității de lucru judecat, sub forma sa pozitivă, a considerentelor prin care a fost examinat și valorificat acesta, situație neregăsită în speță pentru motivele arătate în precedent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 340 din 23 martie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 340 din 23 martie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2024.