ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 255/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă la 19 aprilie 2022, sub nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 352 din 22 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, arătând că este contradictorie cu sentința nr. 1118 din 25 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 360 din 4 aprilie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

Împotriva deciziei civile nr. 360 din 4 aprilie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă a declarat recurs revizuentul A..

Indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea recurată nu respectă reguli de procedură reglementate organic prin principii fundamentale ale procesului civil, referitoare în principal la garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea în cadrul etapei procesuale a dezbaterilor, rolul judecătorului în aflarea adevărului, fiind încalcate astfel dispozițiile art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (4), art. 20, art. 22 alin. (2) și alin. (7) C. proc. civ., al căror conținut a fost redat.

De asemenea, a precizat că toate aceste principii fundamentale ale procesului civil și regulile de procedură indicate sunt reglementate prin norme imperative, de ordine publică, astfel că încălcarea acestora de către instanța de revizuire în modalitatea arătată este de natură a atrage nulitatea absolută, totală și expresă a deciziei recurate.

În dezvoltarea motivului de recurs a mai menționat că, în concret, din actele existente la dosarul de fond privind judecarea cererii de revizuire nu rezultă respectarea, de către instanța de revizuire, a obligației, a regulii imperative de procedură, cu privire la mențiunile procedurale obligatorii referitoare la momentul distinct al încheierii etapei cercetării judecătorești, dar mai ales cu privire la momentul deschiderii etapei distincte a dezbaterilor asupra fondului și la momentul distinct de închidere a dezbaterilor asupra fondului. Toate aceste reguli de procedură trebuiau consemnate de către instanța de revizuire, în cuprinsul unei încheieri de ședință, fie separată, fie cuprinsă în cadrul hotărârii finale pronunțate, adică în cadrul deciziei recurate (de obicei în partea introductivă a acesteia).

În același sens, recurentul a susținut că mențiunile esențiale și obligatorii, care să ateste existența sau inexistența etapei procesuale a dezbaterilor, nu există, acestea nefiind consemnate în partea introductivă a deciziei recurate sau în cele două încheieri premergătoare din 13 septembrie 2022, respectiv 10 ianuarie 2023 ori în vreun alt act procesual emis de instanța de revizuire.

În susținerea acestor critici, recurentul a făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că lipsa încheierii de dezbateri se sancționează cu nulitatea hotărârii, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, în sensul că nu mai este posibil să verifice dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanței, prezența părților, conținutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe și alte împrejurări esențiale, referitoare la modul în care s-au desfășurat dezbaterile. Prin urmare, Înalta Curte a statuat că neîntocmirea încheierii de dezbateri aduce părților o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii (decizia nr. 38 din 16 ianuarie 2013).

A subliniat că, întrucât în decizia recurată nu există mențiuni exprese cu privire la încheierea etapei cercetării judecătorești, deschiderea dezbaterilor asupra fondului judecării cererii de revizuire sau cu privire la închiderea dezbaterilor asupra fondului judecării cererii de revizuire, nu rezultă efectiv dacă drepturile procesuale ale recurentului au fost respectate în totalitate, complet, distinct, în cadrul ambelor etape ale procesului civil și în special, în etapa deliberării asupra fondului, nerezultând dacă această etapă obligatorie există sau nu.

De asemenea, a afirmat că în lipsa mențiunilor obligatorii, în lipsa unei încheieri care să consemneze etapa dezbaterilor și etapa încheierii cercetării judecătorești, încheiere care să fie integrată în decizia recurată sau într-o încheiere premergătoare separată, care să respecte forma de procedură completă prevăzută de art. 233 C. proc. civ., în mod evident hotărârea judecătorească este lovită de sancțiunea nulității, iar vătămarea intereselor sale procesuale este evidentă și nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei.

Totodată, prin lipsa mențiunilor cu privire la existența etapei dezbaterilor, într-o procedură contencioasă, prin lipsa indicării momentelor încheierii cercetării judecătorești sau a mențiunilor obligatorii privind deschiderea dezbaterilor asupra fondului și privind închiderea dezbaterilor asupra fondului, în lipsa încheierii de dezbateri, nu se poate stabili îndeplinirea condiției exprese statuate de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., respectiv dacă hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, existând astfel posibilitatea arbitrariului într-o procedură judiciară contencioasă, aspect care încalcă tocmai principiile fundamentale ale procesului civil, mai sus enunțate, și care duc la vătămarea intereselor procesuale ale părților.

În plus, recurentul mai arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la admiterea sau respingerea probelor solicitate de către acesta, aspect care contravine principiilor fundamentale ale procesului civil, referitoare la garantarea dreptului la apărare, la contradictorialitate și la rolul judecătorului în aflarea adevărului, nerespectarea lui de către instanța de revizuire, ducând în mod evident la nulitatea absolută expresă și totală a deciziei recurate.

Prin recursul declarat se solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, inclusiv încheierile de ședință din 13 septembrie 2022 și din 10 ianuarie 2023.

De asemenea, a fost solicitată încuviințarea de înscrisuri noi în recurs, respectiv chestiunile litigioase invocate cu titlu de apărări de fond, în sensul aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cuprinse în cadrul considerentelor încheierii C. civ. nr. 21 din 8 iunie 2022, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava, secția I civilă, definitivă, cu privire exclusiv la probarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

În drept, a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând în esență că a fost respinsă în mod corect cererea de revizuire, deoarece motivele invocate de revizuent nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

Recurentul-revizuent a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că apărările învederate de intimat sunt nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea textelor legale citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Întrucât obiectul recursului îl constituie decizia dată de curtea de apel, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente, fiind necesar ca motivele de recurs să se raporteze la considerentele hotărârii atacate și la judecata concretă a cauzei de către instanța de revizuire, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că decizia atacată nu respectă principiile fundamentale ale procesului civil, precum cele referitoare la garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea în cadrul etapei procesuale a dezbaterilor și rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Susținerile recurentului referitoare la aceste aspecte constau în indicarea și enunțarea pur formală a textelor de lege care reglementează principii fundamentale ce guvernează procesul civil, fără a fi prezentată modalitatea în care aceste principii sau reguli de procedură au fost încălcate de instanța de revizuire.

În lipsa expunerii unor argumente juridice pertinente, efective, care să permită instanței de recurs exercitarea controlului judiciar, aceste susțineri nu constituie veritabile critici de nelegalitate și nu pot conduce la anularea hotărârii recurate, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, astfel că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri judecătorești.

În atare circumstanțe, dată fiind lipsa unor critici concrete, care să reflecte în ce mod ar fi fost nesocotite principiile fundamentale și regulile de procedură la care face referire recurentul, instanța de recurs se află în imposibilitatea exercitării controlului judiciar de legalitate, în sensul observării unei eventuale neconformități a deciziei atacate cu respectivele reguli procedurale.

Recurentul avea îndatorirea de a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul jurisdicțional atacat, inclusiv sub aspectul observării principiilor fundamentale recunoscute în această materie.

Totodată, recurentul a mai precizat și că decizia atacată a fost pronunțată cu nerespectarea formelor de procedură care impun efectuarea mențiunilor obligatorii referitoare la momentul închiderii etapei cercetării judecătorești, precum și cu privire la momentele deschiderii, respectiv închiderii dezbaterilor asupra fondului. În acest sens, a precizat că mențiunile indicate nu se regăsesc nici în cuprinsul deciziei atacate și nici în cele două încheieri de ședință de la termenele de judecată din 13 septembrie 2022, respectiv din 10 ianuarie 2023.

Înalta Curte reține că nici aceste susțineri nu pun în discuție conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept indicate, având în vedere caracterul de generalitate pe care îl implică, nefiind în măsură să deducă analizei instanței de recurs un raționament juridic care ar putea demonstra aplicarea greșită a prevederilor art. 233 C. proc. civ.

Din expunerea afirmațiilor recurentului, sub aparența nelegalității deciziei pronunțate de instanța de revizuire, se observă că sunt prezentate aspecte ce țin de forma hotărârii judecătorești, fără însă a fi conturată o critică punctuală și pertinentă de nelegalitate. Față de aceste susțineri se reține că toate mențiunile privitoare la dezbaterea cauzei au avut loc în partea introductivă a deciziei atacate, fiind consemnate după cum urmează: lipsa părților la respectivul termen de judecată, referatul grefierului, precum și rămânerea în pronunțare asupra cererii de revizuire de către instanță.

Cu toate că a indicat o decizie a instanței supreme prin care s-a reținut că lipsa încheierii de dezbateri se sancționează cu nulitatea hotărârii, se observă că recurentul a făcut vorbire doar despre lipsa consemnării unor mențiuni privind începerea și încheierea unor etape ale procesului.

Pur formală este și susținerea recurentului referitoare la pretinsa existență a unei vătămări a intereselor sale procesuale care să nu poată fi reparată decât prin anularea hotărârii atacate [cerință stabilită în mod expres de prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru desființarea unui act de procedură], cât timp acesta nu poate pretinde lezarea drepturilor sale procesuale, având în vedere că modul în care s-a desfășurat ședința de judecată a fost consemnat în mod clar și complet, astfel cum s-a arătat anterior.

Totodată, Înalta Curte reține că din susținerile recurentului nu pot fi extrase nici argumente juridice susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., la care acesta a făcut trimitere, deoarece a fost ilustrată doar o situație ipotetică care ar putea decurge din lipsa mențiunilor cu privire la existența etapei dezbaterilor, încheierea cercetării judecătorești, deschiderea și închiderea dezbaterilor asupra fondului și care, în aprecierea sa, ar putea determina imposibilitatea verificării respectării condiției conform căreia hotărârea trebuie pronunțată de judecătorul care a luat parte la dezbaterea pe fond a cauzei.

Nici critica privitoare la lipsa pronunțării, de către instanță, asupra probelor propuse de parte nu poate fi primită, din moment ce pune în discuție aspecte de netemeinicie, incompatibile cu calea de atac a recursului. Față de solicitarea formulată prin cererea de revizuire referitoare la încuviințarea administrării probei cu înscrisurile anexate cererii, cerere care a fost reiterată și în cuprinsul notelor scrise depuse de către acesta, se constată că partea nu a arătat în concret care dintre înscrisurile depuse nu au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei atacate, ci doar a invocat, în mod generic, această chestiune cu titlu de critică. Astfel, neindicând, în mod expres, care dintre mijloacele probatorii depuse în fața instanței de revizuire ar fi fost în măsură să conducă la o soluție contrară celei pronunțate, recurentul evocă, în realitate, doar nemulțumirea sa în raport cu decizia de respingere, ca nefondată, a căii de atac extraordinare formulate, aspect care nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate.

În acest sens, se observă că instanța de revizuire a fost învestită, de către recurent, cu solicitarea de a se pronunța, în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., asupra unei pretinse contrarietăți între sentința nr. 1118 din 25 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 și decizia nr. 352 din 22 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, primind prin hotărârea recurată o dezlegare judiciară cu privire la aspectele de drept deduse judecății. Curtea de apel, în urma examinării argumentelor revizuentului, a concluzionat în sensul că între respectivele litigii nu există o identitate de chestiune litigioasă, dezlegarea jurisdicțională dată prin sentința pronunțată în cel dintâi dosar nefiind contrazisă de hotărârea judecătorească pronunțată în cel de-al doilea dosar.

Prin urmare, partea nu poate reproșa, în mod valabil, prin intermediul recursului formulat, omisiunea instanței de revizuire de a-i încuviința probatoriul propus, cât timp decizia atacată a fost pronunțată tocmai în urma analizării aspectului pretinsei nesocotiri a autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1118 din 25 septembrie 2018 a Tribunalului Suceava, secția I civilă de către actul jurisdicțional ulterior, reprezentat de decizia nr. 352 din 22 martie 2022 a aceleiași instanțe, aspect ce nu implică administrarea unui probatoriu complex, ci doar atașarea dosarelor în care au fost pronunțate cele două hotărâri judecătorești.

Potrivit art. 258 C. proc. civ., probele propuse de părți sunt supuse aprobării instanței de judecată, ocazie cu care sunt examinate atât din perspectiva admisibilității, cât și din perspectiva aptitudinii acestora de a conduce la soluționarea cauzei. O atare aptitudine a probelor, de a conduce la soluționarea cauzei, este lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorilor fondului, cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei, chestiune ce nu face obiect al controlului instanței de recurs, care este unul limitat, potrivit art. 483 alin. (3) din același cod, doar la aspecte vizând legalitatea hotărârii.

Prin calea de atac a recursului se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Cât privește indicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca temei de drept, în finalul cererii de recurs, Înalta Curte constată că niciuna dintre susținerile expuse nu poate fi încadrată în acest motiv de nelegalitate, prin prisma căruia hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Indicarea motivului de recurs este pur formală, întrucât în dezvoltarea motivelor nu au fost indicate viciile (nemotivarea, motivarea contradictorie sau străină de natura cauzei) care ar putea să afecteze legalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., întrucât susținerile din cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 360 din 4 aprilie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 360 din 4 aprilie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.