ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2268/2023

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă în data de 26.04.2022, sub nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat revizuirea, în parte, a deciziei nr. 352/22.03.2022 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, arătând că este contradictorie cu sentința nr. 482/27.04.2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 361/04.04.2023, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul A..

A arătat recurentul că hotărârea recurată încalcă principii fundamentale ale procesului civil, referitoare la garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea în cadrul etapei procesuale a dezbaterilor, rolul judecătorului în aflarea adevărului, respectiv încalcă dispozițiile art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (4), art. 20, art. 22 alin. (2) și alin. (7) C. proc. civ.

Totodată, au fost încălcate reguli de procedură ale procesului civil reglementate prin norme imperative.

În concret, din actele existente la dosarul de fond privind judecarea cererii de revizuire, nu rezultă respectarea, de către instanța de revizuire, a obligației, a regulii imperative de procedură, cu privire la mențiunile procedurale obligatorii referitoare la momentul distinct al încheierii etapei cercetării judecătorești, dar mai ales cu privire la momentul deschiderii etapei distincte a dezbaterilor asupra fondului și la momentul distinct de închidere a dezbaterilor asupra fondului. Toate aceste reguli de procedură trebuiau consemnate de către instanța de revizuire, în cuprinsul unei încheieri de ședință, fie separată, fie cuprinsă în cadrul hotărârii finale pronunțate, adică în cadrul deciziei recurate (de obicei în partea introductivă a acesteia).

Instanța supremă a stabilit că lipsa încheierii de dezbateri, se sancționează cu nulitatea hotărârii, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, în sensul că nu mai este posibil să verifice dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanței, prezența părților, conținutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe și alte împrejurări esențiale, referitoare la modul în care s-au desfășurat dezbaterile. Prin urmare, Înalta Curte a statuat că neîntocmirea încheierii de dezbateri aduce părților o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii (decizia nr. 38/16.01.2013).

Întrucât în decizia recurată nu există mențiuni exprese cu privire la încheierea etapei cercetării judecătorești, deschiderea dezbaterilor asupra fondului judecării cererii de revizuire sau cu privire la închiderea dezbaterilor asupra fondului judecării cererii de revizuire, nu rezultă dacă drepturile procesuale ale recurentului au fost respectate în totalitate, complet, distinct, în cadrul ambelor etape ale procesului civil și în special, în etapa deliberării asupra fondului, nerezultând dacă această etapă obligatorie există sau nu.

În lipsa acestor mențiuni obligatorii mai sus invocate, hotărârea judecătorească pronunțată este lovită de nulitate absolută.

Mai arată recurentul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la admiterea sau respingerea probelor solicitate de către acesta, aspect care contravine principiilor fundamentale ale procesului civil, referitoare la garantarea dreptului la apărare, la contradictorialitate și la rolul judecătorului în aflarea adevărului, nerespectarea lui de către instanța de revizuire, ducând în mod evident la nulitatea absolută expresă, totală, a deciziei recurate.

Totodată, prin lipsa mențiunilor cu privire la existența etapei dezbaterilor, într-o procedură contencioasă, prin lipsa indicării momentelor încheierii cercetării judecătorești sau a mențiunilor obligatorii privind deschiderea dezbaterilor asupra fondului și privind închiderea dezbaterilor asupra fondului, în lipsa încheierii de dezbateri, nu se poate stabili îndeplinirea condiției exprese statuate de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., respectiv dacă hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, existând astfel posibilitatea arbitrariului într-o procedură judiciară contencioasă, aspect care încalcă tocmai principiile fundamentale ale procesului civil, mai sus enunțate, și care duc la vătămarea intereselor procesuale ale părților.

Recurentul solicită încuviințarea probei cu toate înscrisurile existente la dosarul cauzei, inclusiv încheierile de ședință din data de 13.09.2022 și din data de 10.01.2023.

De asemenea, solicită încuviințarea de înscrisuri noi în recurs, respectiv chestiunile litigioase, invocate cu titlu de apărări de fond, în sensul aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cuprinse în cadrul considerentelor încheierii C. civ. nr. 22/08.06.2022, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava, secția I civilă, definitivă, cu privire exclusiv la probarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

În data de 10.07.2023, în termenul legal, a formulat întâmpinare intimatul, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul a precizat că în mod corect s-a reținut de către instanța de revizuire că între hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2020 nu există triplă identitate de obiect, părți și cauză.

A mai arătat și că respectivele hotărâri judecătorești nu sunt potrivnice, întrucât prima hotărâre a stabilit în sarcina intimatei o obligație de plata a drepturilor bănești, iar cea de-a doua hotărâre nu contravine celei dintâi, ci, dimpotrivă, o susține și confirmă faptul că îndeplinirea obligațiilor de către intimată s-a realizat în conformitate cu cele dispuse de instanță și cu prevederile legale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- Printr-o primă critică, încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că decizia atacată nu respectă principii fundamentale ale procesului civil, precum cele referitoare la garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea în cadrul etapei procesuale a dezbaterilor și rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Se constată că, fără a evoca modul concret în care instanța de revizuire a încălcat respectivele forme de procedură, recurentul s-a rezumat doar la redarea dispozițiilor legale care statuează respectivele principii.

Așadar, dat fiind nivelul de generalitate al susținerilor recurentului, se constată că acestea nu relevă veritabile critici de nelegalitate, care să permită instanței de recurs exercitarea controlului judiciar, ci reprezintă doar o invocare pur formală a textelor de lege enunțate, prin inserarea generică a unor normele de drept procesual civil, în lipsa expunerii unor argumente juridice pertinente, efective, care să tindă la anularea hotărârii atacate.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri judecătorești.

În atare circumstanțe, dată fiind lipsa unor critici concrete care să reflecte nesocotirea principiilor menționate de către recurent, instanța de recurs se află în imposibilitatea exercitării controlului judiciar de legalitate, în sensul observării unei eventuale neconformități a deciziei atacate cu respectivele reguli procedurale.

Revenea, așadar, recurentului sarcina de a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul jurisdicțional atacat, inclusiv sub aspectul observării principiilor fundamentale recunoscute în această materie.

- În continuare, recurentul a mai precizat și că decizia atacată a fost pronunțată cu nerespectarea formelor de procedură care impun efectuarea mențiunilor obligatorii referitoare la momentul închiderii etapei cercetării judecătorești, precum și cu privire la momentele deschiderii, respectiv închiderii dezbaterilor asupra fondului.

Astfel, a precizat că aceste mențiuni nu se regăsesc nici în cuprinsul deciziei atacate și nici în cele două încheieri de ședință de la termenele de judecată din 13.09.2022, respectiv din 10.01.2023.

Inclusiv aceste susțineri au un caracter formal din moment ce toate mențiunile privitoare la dezbaterea cauzei au avut loc în partea introductivă a deciziei atacate, fiind consemnate: lipsa părților la respectivul termen de judecată, referatul grefierului, precum și rămânerea în pronunțare asupra cererii de revizuire de către instanță, având în vedere că se solicitase judecarea cauzei în lipsă.

Se constată, din expunerea argumentelor redate, că, sub aparența nelegalității deciziei recurate, sunt puse în discuții aspecte ce țin de forma hotărârii judecătorești, fără însă a se evoca nerespectarea unui text procedural propriu-zis, pentru ca, în acest mod, să se contureze o critică de nelegalitate.

Reglementarea distinctă a etapelor procesuale invocate de către recurent are drept scop clarificarea cadrului în care se desfășoară procesul civil, iar nu stabilirea unor norme de tehnică de redactare a actelor jurisdicționale.

De asemenea, pur formală este și susținerea recurentului relativă la pretinsa existență a unei vătămări a intereselor sale procesuale care să nu poată fi reparată decât prin anularea hotărârii atacate (cerință stabilită în mod expres de prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru desființarea unui act de procedură), cât timp acesta nu poate pretinde lezarea drepturilor sale procesuale, având în vedere că modul în care s-a desfășurat ședința de judecată a fost consemnat în mod clar și complet, astfel cum s-a arătat anterior.

În egală măsură, criticile recurentului reclamă un formalism excesiv, dată fiind circumstanța lipsei părților, atât la ultimul termen de judecată, la care instanța a rămas în pronunțare asupra căii extraordinare de atac formulate, cât și la cele două termene de judecată anterioare.

Or, această particularitate impunea tocmai ca mențiunile din practicaua deciziei atacate să nu fie unele ample, ci să fie grefate strict pe rămânerea în pronunțare de către instanță asupra cererii de revizuire formulate.

- Nici critica privitoare la lipsa pronunțării, de către instanță, asupra probelor propuse de parte nu poate fi primită, din moment ce pune în discuție aspecte de netemeinicie, incompatibile cu calea de atac a recursului.

Astfel, se constată că recurentul a solicitat, prin cererea de revizuire formulată, încuviințarea administrării probei cu înscrisurile anexate cererii, cerere care a fost reiterată și în cuprinsul notelor scrise depuse de către acesta pentru termenele de judecată din 13.09.2022, din 10.01.2023 și din 04.04.2023.

Fără a arăta, în concret, care dintre înscrisuri depuse nu au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei atacate, recurentul se rezumă la a invoca, în mod generic, faptul că instanța de revizuire nu s-a pronunțat cu privire la admiterea sau respingerea probei cu înscrisuri, solicitată de acesta, neavând, astfel, "garanția rațional obiectivă a încuviințării administrării acestor probe sau dimpotrivă, a respingerii motivate a acestora".

Contrar afirmațiilor recurentului, se observă că instanța de revizuire a fost învestită, de către acesta, cu solicitarea de a se pronunța, în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., asupra unei pretinse contrarietăți între sentința nr. 482/27.04.2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, și decizia nr. 352/22.03.2022, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

În acest context, se constată că, prin critica formulată, recurentul omite împrejurarea că, în urma analizării cererii sale de revizuire, acesta a primit, prin hotărârea recurată, o dezlegare judiciară cu privire la aspectele de drept deduse judecății și care se rezumau, așadar, la o pretinsă identitate de chestiune litigioasă între cele două cauze soluționate de Tribunalul Suceava.

Așa fiind, partea nu poate reproșa, în mod valabil, prin intermediul recursului formulat, omisiunea instanței de revizuire de a-i încuviința probatoriul propus, cât timp decizia atacată a fost pronunțată tocmai în urma analizării aspectului pretinsei nesocotiri a autorității de lucru judecat a sentinței nr. 482/27.04.2017 a Tribunalului Suceava, secția I civilă de către actul jurisdicțional ulterior, constând în decizia nr. 352/22.03.2022 a aceleiași instanțe, aspect care nu comporta necesitatea administrării unui probatoriu amplu, ci doar atașarea dosarelor în care au fost pronunțate cele două hotărâri judecătorești, acesta fiind și motivul de amânare a cauzei de la primele două termene de judecată.

Potrivit art. 258 C. proc. civ., probele propuse de părți sunt supuse aprobării instanței de judecată, ocazie cu care sunt examinate atât din perspectiva admisibilității, cât și din perspectiva aptitudinii acestora de a conduce la soluționarea cauzei.

Dacă admisibilitatea probelor se examinează din perspectiva art. 255 C. proc. civ., aptitudinea probelor de a fi utile soluționării procesului este o chestiune de evaluare a potențialului fiecărei probe de a dovedi faptele propuse, ce ar contura situația de fapt necesar a fi stabilită în vederea aplicării normelor de drept învederate ca temei juridic al pretenției deduse judecății.

O atare aptitudine a probelor, de a conduce la soluționarea cauzei, este lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorilor fondului, cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei, chestiune ce nu face obiect al controlului instanței de recurs, care este unul limitat, potrivit art. 483 alin. (3) din același cod, doar la aspecte vizând legalitatea hotărârii.

Aspectele vizând modalitatea în care instanța de revizuire a interpretat probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă critici de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs.

Or, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii și să permită, astfel, exercitarea controlului judiciar extraordinar al instanței de recurs.

Mai mult, distinct de faptul că nici această susținere nu este în măsură să reprezinte o critică valabilă de nelegalitate, date fiind carențele în formularea ei, se observă și caracterul său formal, din moment ce, în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, instanța de revizuire s-a referit, în mod expres, inclusiv la sentința nr. 1118/25.09.2018 a Tribunalului Suceava, secția I civilă și la decizia nr. 347/28.03.2019 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2018 (depuse, de asemenea, de către revizuent în susținerea cererii de revizuire formulate), în legătură cu care a reținut, însă, că "nu au nicio relevanță în soluționarea prezentei căi extraordinare de atac", aspect necontestat prin prezenta cale de atac.

Astfel, în acest cadru, curtea de apel, în urma examinării argumentelor revizuentului, a concluzionat în sensul că între respectivele litigii nu există o identitate de chestiune litigioasă, dezlegarea jurisdicțională dată prin sentința pronunțată în cel dintâi dosar nefiind contrazisă de hotărârea judecătorească pronunțată în cel de-al doilea dosar.

Așadar, neindicând, în mod expres, care dintre mijloacele probatorii depuse în fața instanței de revizuire ar fi fost în măsură să conducă la o soluție contrară celei pronunțate, recurentul evocă, în realitate, doar nemulțumirea sa în raport cu decizia de respingere, ca nefondată, a căii de atac extraordinare formulate, aspect care nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implica, în schimb, determinarea, în concret, a greșelilor anume imputate instanței de revizuire și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cerință neîndeplinită de recurent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 361 din 04 aprilie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 361 din 04 aprilie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.