ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la 16 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agentia Domeniilor Statului, a solicitat anularea Notei de informare și a Deciziei nr. 60083/27.07.2023, cât și a actelor subsecvente, ca nelegale, netemeinice și abuzive, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea demersului său juridic, întemeiat, în drept, pe prevederile Legii nr. 554/2004, reclamanta a învederat că a încheiat cu pârâta un contract de concesiune prin atribuire directă, nr. 10 din 07.11.2012, pentru suprafața de 126,1 ha teren extravilan, în raza localităților Vulturul si Pantelimon, județul Constanta, având categoria de folosință teren de sub livezi, pomi fructiferi nuc, pe perioada existenței activului, dar nu mai mult de 20 de ani, în schimbul unei redevențe anuale.

După intrarea în posesie a reclamantei, prin procesul-verbal din 12.11.2012, aceasta a făcut toate demersurile pentru îndeplinirea obiectivelor contractuale, fapt pentru care a solicitat pârâtei să emită acordul pentru investiția în valoare de 1.032.957 euro pentru dezvoltarea exploatației care face obiectul contractului de concesiune.

La 11.09.2014, specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Constanța au încheiat procesul-verbal de control constatare și sancționare a contravenției nr. x din care a reieșit faptul că plantația pomicolă prezintă goluri de peste 80% și o serie de boli și dăunători specifice plantațiilor pomicole îmbătrânite, motiv pentru care s-a impus defrișarea totală în vederea replantării arbuștilor de nuc.

Prin procesul-verbal nr. x/28.06.2023, pârâta a constatat că activul (livada) prezintă goluri în proporție de 85%, iar pomii care sunt plantați nu prezintă urme de vegetație în proporție de 5-10%.

La 14.08.2023, reclamanta a primit adresa nr. x/09.08.2023 emisă de pârâtă prin care i se aduce la cunoștință că începând cu 27.07.2023, în baza Notei de informare și Deciziei nr. 60083/27.07.2023, a încetat contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 10/07.11.2021.

Or, în opinia reclamantei, luarea măsurii încetării contractului de concesiune este una nelegală, decizia atacată fiind nemotivată și are un caracter total contradictoriu cu situația reală și cu adresele prin care a fost comunicată.

Prin sentința civilă nr. 1554 din 04 decembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâta este o instituție a administrației publice centrale, care exercită, conform Legii nr. 268/2001, în numele statului, prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă situate pe raza tuturor județelor din țară, indiferent de apartenența acestora la domeniul public sau privat, și ca atare, în raport de teza a II- a a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Prin sentința civilă nr. 53 din 12 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

În fundamentarea acestei soluții, față de obiectul cererii de chemare în judecată și definiția dată actului administrativ de art. 2 alin. (1) lit. c) și lit. c)

1

din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a constatat că a fost sesizată cu o veritabilă acțiune în executarea unei convenții civile, fiind supusă dispozițiilor de drept comun, ceea ce determină incidența prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. prin raportare la valoarea de până la 200000 RON a redevenței menționată la capitolul 4 din Contract, și în raport de art. 111 din C. proc. civ. și de împrejurarea că reclamantul are sediul în circumscripția Judecătoriei Constanța, competența materială și teritorială aparține acestei din urmă instanțe.

Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 7941 din 15 iulie 2024, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal și constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă, cu certitudine, că reclamanta a înțeles să învestească instanțele de judecată cu un litigiu de contencios administrativ, ceea ce rezultă din petitul acțiunii, din motivarea în fapt, cât, mai ales, din motivarea în drept, în cuprinsul căreia se fac ample referiri la dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de acest act normativ, solicitând totodată și suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că în respectarea principiului disponibilității, prin care reclamanta solicită expres soluționarea cauzei prin prisma prevederilor legii contenciosului administrativ, competența aparține curții de apel, apartenența terenului în discuție la domeniul privat al statului, respectiv natura juridică a contractului de concesiune în discuție, urmând a fi analizate în cadrul admisibilității cererii de chemare în judecată, pe fondul dreptului dedus judecății.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la 16 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, a solicitat anularea Notei de informare și a Deciziei nr. 60083/27.07.2023, cât și a actelor subsecvente, ca nelegale, netemeinice și abuzive, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, apreciind, ca nelegală, măsura pârâtei de încetare a contractului de concesiune.

În esență, reclamanta contestă încetarea contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 10 din 07.11.2012, având ca obiect suprafața de 126,1 ha teren extravilan, în raza localităților Vulturul si Pantelimon, județul Constanta, având categoria de folosință teren de sub livezi, pomi fructiferi nuc, pe perioada existentei activului, dar nu mai mult de 20 de ani, în schimbul unei redevențe anuale, comunicată prin Nota de informare și Decizia nr. 60083/27.07.2023.

Obiectul cauzei ce a generat declinările reciproce de competență îl constituie o acțiune care se referă la executarea unui contract de concesiune încheiat între reclamantă și pârâtă, cu privire la un bun aflat în domeniul privat al Statului român, întemeiată, în drept, pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că declinările reciproce de competență dintre instanțele aflate în conflict, au vizat aplicarea, în mod diferit, a regulilor ce decurg din principiul disponibilității, respectiv, a criteriilor ce trebuie avute în vedere la determinarea competenței instanței judecătorești în soluționarea litigiilor având ca obiect contract de concesiune a unui bun, proprietatea privată a Statului român.

În legătură cu prima chestiune, referitoare la regulilor ce decurg din principiul disponibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că trebuie stabilită natura juridică a acțiunii cu care instanțele au fost învestite potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ., în conformitate cu care judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.

În atare context, Înalta Curte reține că indicarea eronată de către reclamant a unui articol de lege ce constituie temei al acțiunii, nu este de natură să determine în sine calificarea acțiunii de față ca fiind una în contencios administrativ, reglementate prin Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, se reține că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Totodată, art. 2 lit. c) și lit. c)

1

din același act normativ definesc actul administrativ ca reprezentând actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; lit. c)

1

a art. 2 vine în completarea și explicitarea dispozițiilor legale anterior redate și prevede că sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative.

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că numai contractele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică au natura juridică a unor acte administrative, fiind așadar excluse de la aplicarea regimului de contencios administrativ contractele care privesc bunurile din domeniul privat al unităților administrativ teritoriale, cum este cazul în speța dedusă judecății.

Cu alte cuvinte un contract de concesiune, care reprezintă un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului administrativ în sensul normei legale citate mai sus și va fi supus, pe cale de consecință, unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică, exclusiv.

Per a contrario, un contract de concesiune care are ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietate privată a statului sau unităților administrativ-teritoriale, nu va fi supus competenței instanțelor de contencios administrativ.

În concret, litigiile izvorâte din contractele având ca obiect bunurile domeniului privat al statului sunt de competența instanțelor civile, potrivit art. 94 C. proc. civ., orice altă derogare de la această regulă generală nefiind permisă decât dacă este prevăzută expres.

Prin urmare, acestor litigii nu li se pot aplică, prin analogie, regulile speciale prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor izvorâte din contractele privind bunurile publice, fiind de notorietate că regulile în materie de competență sunt expres prevăzute de lege și de strictă interpretare.

În acest sens, art. 10 din C. civ. intitulat "interzicerea analogiei" prevede expres că "Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege".

Litigiile în legătură sau izvorâte din contractele având ca obiect bunurile din domeniul privat sunt de competența instanțelor civile, potrivit art. 94 C. proc. civ., neexistând o normă specială care să le atribuie în competența instanțelor de contencios administrativ.

În cauza dedusă judecății, din conținutul procesului-verbal de predare primire încheiat la 12.11.2021 dar și a contractului de concesiune nr. x din 07 noiembrie 2012, încheiat de către reclamantă cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, reiese că obiect al contractului este reprezentat de o suprafață de teren aflată în proprietatea privată a statului.

Or, față de obiectul contractului de concesiune în legătură cu care reclamantul a învestit instanța de judecată prin acțiunea dedusă judecății, acesta nu poate fi asimilat unui act administrativ căruia să îi fie aplicabile prevederile speciale din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, acțiunea de față este o acțiune de drept comun, incidente fiind, din punct de vedere al competenței materiale și teritoriale, prevederile art. 94 alin. (1) lit l C. proc. civ. raportat și la criteriul valoric al cererii, în cuantum de până la 200000 RON.

În considerarea aspectelor anterior relevate, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.