ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1701/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la încheierea unui act autentic prin care să transfere reclamantei proprietatea asupra a 86,26 ha teren agricol extravilan, iar în subsidiar, rezoluțiunea parțială a contractului încheiat de părți la data de 04.05.2015, denumit "Tranzacție", cu privire la suprafața de 86,26 ha teren arabil intravilan; repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 300.000 RON (actualizată cu rata indicelui inflației), achitată de reclamantă pentru suprafața de 86,26 ha teren arabil intravilan; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.003.893,88 RON (minus suma de 300.000 RON) cu titlu de daune-interese, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a neîndeplinirii obligației de transmitere a proprietății asupra terenurilor în suprafață de 86,26 ha; cu cheltuieli de judecată.

Pe cale reconvențională, astfel cum s-a precizat ulterior, pârâta a solicitat obligarea reclamantei să încheie contract de vânzare-cumpărare autentic pentru o suprafață de 99,496 ha teren agricol extravilan, în subsidiar plata sumei de 180.410 euro (1.431.131 RON), cu titlu de daune-interese pentru neîndeplinirea obligației de a transmite dreptul de proprietate pentru suprafața de 99,496 ha, a sumei de 58.780 euro, reprezentând subvenție neprimită și a sumei de 1.163.682 RON, pierderea unei recolte medii de 4.000 kg grâu/ha, precum și obligarea la plata sumei de 180.000 euro, nedatorată.

Prin încheierea nr. 644 din 20 aprilie 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile.

Prin sentința civilă nr. 2149 din 27 septembrie 2018, Tribunalul Constanța, secția Civilă a admis excepția necompetenței funcționale (materiale procesuale) și a declinat competența în favoarea secției a II-a Civilă.

Prin sentința civilă nr. 64/C din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 632 din 7 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capătului din cererea principală privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.A., în ce privește capătul de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, ca fiind prescrisă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în privința celorlalte capete de cerere, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 275 din 3 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 632 din 7 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă; a fost anulată în parte sentința apelată, în ceea ce privește cererea principală și s-a dispus trimirea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind menținută soluția asupra cererii reconvenționale.

Pârâta B. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă arată că cererea de recurs vizează încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța de apel a reținut că, în soluționarea excepției prescripției extinctive în privința primului capăt de cerere, instanța de fond a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 1.669 din noul C. civ., potrivit cărora "Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat" și că, aceste dispoziții privesc promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, precum și promisiunea unilaterală de vânzare sau cumpărare, rezultând că instanța de fond a apreciat că prin convenția din 04.05.2015 părțile au încheiat una dintre aceste tipuri de promisiuni, iar prin primul capăt de cerere reclamanta, promitent cumpărător, a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, deși din formularea petitului nu ar rezulta această calificare a cererii.

Instanța de apel a reținut că prima instanță a apreciat, în esență, că actul juridic intitulat "Tranzacție" nu are valoarea contractuală pretinsă de reclamantă, ci reprezintă în realitate, doar consemnarea rezultatului medierii/negocierilor dintre părți și că, prin urmare, în vădită contradicție cu aspectele reținute cu privire la acest act în cadrul analizei excepției prescripției extinctive, instanța ar fi reținut că în cauză nu este confirmată ipoteza încheierii unui contract.

În baza acestui raționament, instanța de apel a reținut în mod greșit că sunt fondate criticile apelantei în sensul că ar exista o contradicție esențială în considerentele instanței de fond, care nu a pus în discuția părților calificarea actului, situație ce ar echivala cu nesoluționarea fondului cauzei, de vreme ce s-a reținut că raporturile juridice nu au fost dovedite, în ciuda tuturor înscrisurilor depuse la dosar din care rezultă că părțile ar fi acționat ulterior datei de 04.05.2015 în sensul punerii în executare, parțial, a celor consemnate în actul respectiv.

Recurenta-pârâtă apreciază că motivarea soluției instanței de apel, astfel cum a fost menționată mai sus, este total eronată.

Astfel, consideră că interpretarea dată de instanța de fond acestei tranzacții a fost una corectă, întrucât termenii utilizați de părți nu au confirmat ipoteza încheierii unui contract, câtă vreme s-a menționat că pârâta a propus să acorde societății reclamante o suprafață de teren de 200 ha (...), iar reclamanta a acceptat în principiu.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond, în mod corect a reținut că suprafețele de teren nu au fost identificate, fiind indicată în mod generic "o suprafață de 200 ha teren arabil situat în extravilanul UAT Independența", chiar părțile convenind ca identificarea imobilelor să aibă loc la o dată ulterioară, iar demersurile pentru încheierea contractelor au fost stabilite "după identificarea celor 200 ha și verificarea lor".

Totodată, potrivit recurentei-pârâte, instanța de fond în mod corect a reținut că, în pofida denumirii date actului juridic "tranzacție" din 04.05.2015, este și faptul că reclamanta urma să "suspende demersurile judiciare pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor" și nu să renunțe la judecata acestora, de unde rezultă că părțile nu au tranzacționat stingerea litigiilor dintre ele și nu și-au asumat obligații contractuale, ci au purtat negocieri cu privire la soluționarea lor.

Astfel fiind, reținând că din înscrisul "tranzacție" nu rezultă voința expresă a părților de a contracta și asumarea unei obligații de a încheia un contract de vânzare-cumpărare pentru un imobil bine determinat, cu identificarea acestuia și stabilirea prețului corespunzător, precum și a unei date pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, instanța de fond a apreciat că nu poate opera nici rezoluțiunea invocată de reclamantă.

Prin urmare, nici capetele de cerere având ca obiect repunerea părților în situația anterioară și acordarea de daune-interese nu pot fi admise, câtă vreme sunt întemeiate în egală măsură pe răspunderea contractuală și au caracter accesoriu față de petitul privind rezoluțiunea.

Mai susține recurenta-pârâtă că nu există probe în sensul reținut de instanța de apel, că părțile ar fi acționat ulterior datei de 04.05.2015 în vederea punerii în executare, parțial, a celor consemnate în actul respectiv.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea în motivele de casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, analizând recursul declarat, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Articolele 32 și 33 din același act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, acestea plătindu-se anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform art. 197 și art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În sarcina recurentei-pârâte s-a stabilit o taxa judiciară de timbru în cuantum de 12.841,44 RON, obligație ce i-a fost comunicată la data de 19 septembrie 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

Prin raportul întocmit de magistratul-asistent și comunicat recurentei-pârâte la data de 22 mai 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, i s-a pus în vedere acesteia să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte, vând în vedere că recurenta-pârâtă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în baza dispozițiilor art. 197, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 275 din 3 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 275 din 3 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.