ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2265/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia județeană Galați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia locală Galați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a contestat refuzul nejustificat și nesoluționarea în termenul legal a cererii sale de emitere a titlului de proprietate cu privire la terenul intravilan de 18.105 mp din Galați, str. x, solicitând obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate.

Prin sentința nr. 356 din 13 februarie 2024, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia județeană Galați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia locală Galați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în favoarea Judecătoriei Galați.

În motivare, instanța a reținut că acțiunea cu care a fost învestită vizează finalizarea procedurii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în urma unor cereri formulate în baza Legii nr. 18/1991, reclamanta contestând nesoluționarea cererilor sale de emitere a titlului de proprietate cu privire la terenul intravilan de 18.105 mp din Galați, str. x.

A apreciat că, în speță, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru obligarea autorității la recunoașterea dreptului pretins, conform art. 5 alin. (2) din acest act normativ, întrucât există o procedură de soluționare a cererii, în temeiul Legii nr. 18/1991, lege specială, care prevede, la art. 53 alin. (2), competența exclusivă a judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, atât în cazul contestării hotărârilor emise de comisie, cât și în cazul actelor asimilate, constând în refuzul de soluționare sau nesoluționarea în termen a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991.

În condițiile în care, în cauză, necompetența este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., tribunalul a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, instanța de la locul situării terenului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Galați, secția civilă, prin sentința nr. 3654 din 18 iulie 2024, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța a constatat că reclamanta și-a precizat, în mod expres, obiectul și cauza cererii formulate, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și în fața instanței, la termenul de judecată din 27 iunie 2024, arătând că acțiunea sa este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar obiectul privește constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor de a soluționa cererea în termen legal și obligarea acestora la continuarea procedurii administrative.

A invocat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 10 alin. (1) și (3), art. 8 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 554/2004 și a reținut că, față de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., la stabilirea competenței de soluționare a cauzei prezintă relevanță voința părții, care a înțeles să solicite obligarea autorităților la îndeplinirea atribuțiilor, prin recursul la dispozițiile Legii nr. 554/2004, voință peste care instanța nu poate să treacă întrucât constituie însăși cauza cererii de chemare în judecată.

A mai reținut că reclamanta a insistat asupra raționamentului pentru care apreciază că acțiunea sa nu este specifică fondului funciar, învederând că, dacă instanța ar stabili o altă cauză a judecății, ar încălca principiul disponibilității.

Instanța a avut în vedere și considerentele deciziei nr. 27/9.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora argumentul în sensul posibilității celui interesat de a cere instanței obligarea autorității la îndeplinirea obligațiilor legale și la emiterea unui răspuns, prin recursul la dispozițiile de drept comun ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu atinge chestiunea soluționării pe fond a cererii de către instanță și nici nu o exclude.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că prezentul conflict negativ de competență a fost generat de interpretarea diferită a dispozițiilor legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă material a soluționa pricina, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, raportându-se la dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, precum și la cele ale art. 80 alin. (1) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și faptul că, atât în cazul contestării hotărârilor emise de comisie, cât și în cazul actelor asimilate, constând în refuzul de soluționare sau nesoluționarea în termen a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, acestea sunt de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, în timp ce Judecătoria Galați a apreciat că revine instanței de contencios administrativ, respectiv, Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei, în considerarea obiectului și temeiul de drept ale cererii de chemare în judecată precizate, în mod expres, de către reclamantă.

Înalta Curte are în vedere că litigiul dedus judecății este unul născut din aplicarea Legilor fondului funciar, reținând că obiectul cererii de față are legătură cu o procedură de constituire a dreptului de proprietate, respectiv, cu actele și măsurile care trebuie luate de autoritățile competente în acest scop, conform legilor speciale în materia fondului funciar.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății primei instanțe, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor Comisia județeană Galați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia locală Galați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la emiterea titlului de proprietate cu privire la terenul intravilan de 18.105 mp din Galați, str. x, contestând refuzul nejustificat și nesoluționarea în termenul legal a cererii de emitere a titlului de proprietate, întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Potrivit articolul unic al Legii nr. 263/2022, "Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: (…) 1. La articolul 24, alin. (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) Pentru proprietarii actuali ai construcțiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producție, de fostele asociații economice intercooperatiste, de fostele organizații și entități ale cooperației de consum ori de alte foste entități cooperatiste, indiferent de denumirea acestora, comisia județeană de fond funciar va emite, la cerere, titluri de proprietate privind constituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aferente acestor construcții, terenuri având categoria de curți-construcții, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) solicitanții fac dovada proprietății asupra construcțiilor;

b) solicitanții fac dovada înregistrării construcției în registrul agricol, cu excepția persoanelor pentru ale căror construcții nu există obligația legală de înscriere în registrul agricol, precum și dovada plății impozitelor și taxelor aferente acesteia în conformitate cu prevederile legale;

c) pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altei persoane."

Se mai reține că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", text legal din interpretarea căruia rezultă că procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991 exclude aplicarea dispozițiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ și soluționarea cauzei de către o instanță de contencios administrativ.

Or, persoanele care au solicitat reconstituirea, constituirea, atribuirea sau restituirea terenurilor și care sunt nemulțumite de hotărârile autorităților cu prerogative în aplicarea Legilor fondului funciar și de celelalte acte ale acestora au posibilitatea de a formula plângere, iar în raport de motivele de fapt ale cererii și de scopul urmărit prin promovarea acțiunii, acestea conturând limitele învestirii instanței, limite de care judecătorul este ținut în virtutea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, Înalta Curte constată că ceea ce se invocă prin acțiunea de față este un refuz al soluționării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, inclusiv cele aduse prin dispozițiile Legii nr. 263/2022 mai sus enunțate.

Trebuie subliniat că plângerea reglementată de dispozițiile art. 53-54 din Legea nr. 18/1991 poate fi exercitată împotriva hotărârilor sau altor operațiuni juridice a comisiilor de fond funciar, urmărindu-se pe această cale desființarea acestora, modificarea lor sau obligarea comisiilor de fond funciar la efectuarea acestora. Totodată, prin modificările aduse Legii fondului funciar nr. 18/1991 prin Legea nr. 169/1997 a fost lărgită sfera actelor care pot fi atacate cu plângere la judecătorie, intenția legiuitorului fiind, deci, aceea de a institui, ca regulă, controlul judecătoresc al actelor respective prin această cale de atac a plângerii.

Această regulă, că actele emise de organele cărora le revin atribuții în cadrul procedurilor de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea plângerii prevăzute de art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, este întărită de reglementarea expresă a unor situații de excepție în care nu se poate recurge la plângere, ci la dreptul comun.

Împrejurarea că reclamanta a înțeles ca prin cererea sa să invoce în justificarea demersului judiciar și dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu schimbă obiectul pricinii, astfel cum a fost acesta determinat anterior, în condițiile în care sesizarea instanței este raportată exclusiv la conduita acelor autorități abilitate prin Legea fondului funciar să dispună reconstituirea/constituirea dreptului, nepermițând, așadar, stabilirea competenței în favoarea tribunalului ca instanță de contencios administrativ.

Sub aspectul competenței de soluționare a cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, art. 53 și art. 54 din acest act normativ stabilesc că hotărârile comisiei județene și ordinul prefectului asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului pot fi atacate cu plângere la judecătoria în raza teritorială a căreia este situat terenul, judecătoria fiind, de altfel, conform art. 94 pct. 1 lit. j)

3

din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze toate cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe.

Față de aceste dispoziții legale rezultă că aceleiași instanțe îi revine competența și în privința judecării cererii prin care se solicită instanței să dispună direct cu privire la dreptul de proprietate reclamat asupra unui teren în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, în condițiile în care cererea nu a fost soluționată de către comisiile locală și județeană.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Galați, secția civilă, este instanța competentă material să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.