ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2146/2024

HOTĂRÂRE

10.10.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2146/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Obiectul cauzei

Prin cererea formulată la 08.09.2023 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr. x/2023, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la rambursare sumei de 10430,94 RON reprezentând: a) 7846,20 RON, despăgubiri achitate pentru prejudiciile rezultate în urma accidentului de circulație; b) 2061,14 RON, reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data la care F.P.V.S. a efectuat plata despăgubirilor și până la introducerea acțiunii; c) 303,45 RON, contravaloarea prestației societății A. în dosarul F.P.V.S. x; d) 220,15 RON contravaloarea prestației societății B. S.R.L. în dosarul F.P.V.S. x, și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată precum și plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului precum și a celorlalte cheltuieli.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 323 din 21.02.2024, Judecătoria Călărași a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, reținând, în esență, că sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ. potrivit cu care este competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a reținut că sediul pârâtului, așa cum este indicat în cuprinsul cererii introductive, este în localitatea Reșița, județul Caraș Severin, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Reșița.

Prin încheierea din 18 iunie 2024, Judecătoria Reșița a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, și constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului spre soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul este cel care declanșează procesul civil, în conformitate cu prevederile art. 116 și 130 alin. (4) C. proc. civ., acestuia îi revine și alegerea instanței, ulterior exercitării acestei opțiuni, nici acesta și nici instanța, din oficiu, nu poate să ceară, respectiv să dispună declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea unei alte instanțe.

Or, cum reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Călărași și doar pârâtul ar fi putut invoca, prin întâmpinare, excepția de necompetență teritorială, în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., și cum pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, aceasta a devenit competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că Judecătoria Călărași și Judecătoria Reșița și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea dintâi instanță reținând că, în speță, este incidentă regula de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ., în timp ce a doua instanță a apreciat că norma de competență incidentă în cauză este de ordine privată și nu putea fi invocată de instanța de judecată, din oficiu, raportat la prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Obiectul demersului judiciar dedus judecății îl reprezintă soluționarea unei acțiuni în regres, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani achitate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile rezultate în urma unui accident de circulație, respectiv contravaloarea prestației achitate societății A. în dosarul F.P.V.S. 1731/19 și contravaloarea prestației achitate societății B. S.R.L. în dosarul F.P.V.S. x.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, în materie de competență teritorială sunt incidente dispozițiile generale reglementate de art. 107 din C. proc. civ. și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., respectiv o competență teritorială alternativă de ordine privată, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din C. proc. civ.. În acest caz, competența teritorială nu este una exclusivă, dispozițiile art. 107 din actul normativ menționat constituind norma generală în materie de competență teritorială, în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului.

Așadar, pentru determinarea competenței teritoriale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 din C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Întrucât dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâta nu a depus întâmpinare în fața Judecătoriei Călărași și nici nu a fost prezentă la termenele de judecată.

Împrejurarea că pârâta nu a fost citată în mod legal de către Judecătoria Călărași, cererea de chemare în judecată și citația fiindu-i comunicate la o altă adresă decât cea unde are sediul, pârâta luând cunoștință despre acțiune de pe portalul instanței, iar la adresa din Municipiul Reșița unde au fost comunicate către pârâtă actele de procedură locuind o persoană fizică, din verificarea ONRC rezultând că sediul pârâtei este în Mun. Călărași, Str. x, jud. Călărași, nu poate fi reținută de Înalta Curte în procedura regulatorului de competență, aceste chestiuni urmând a fi analizate, în măsura în care se va impune, de către instanța competentă să soluționeze, pe fond, pricina.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În consecință, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către pârâtă, a excepției de necompetență teritorială, Judecătoria Călărași a devenit, în mod exclusiv, competentă să judece prezentul litigiu.

În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", reținându-se în paragrafele 68-72 următoarele:

"68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudența instanțelor naționale vizând posibilitatea instanței căreia i se declină competența de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență.

69.

Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudențială în sensul că instanța în fața căreia se ivește conflictul de competență s-ar transforma într-o instanță de control judiciar, deși declinatorul de competență nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanța trebuie să verifice cui îi aparține competența în cauza concretă dedusă judecății.

70.

De altfel, legalitatea declinării de competență nu este sustrasă controlului, o atare situație fiind inacceptabilă din perspectiva cerințelor statului de drept. Și aceasta, deoarece instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate. Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței cu scopul asigurării celerității procesului civil și având în vedere că declinarea de competență nu are caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să își verifice competența și, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanței pe care o consideră competentă.

71.

Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.

72.

Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.".

În plus, este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.