ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1526/2024

HOTĂRÂRE

18.09.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1526/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la data de 12.10.2023 sub numărul de mai sus, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 69.256,64 RON, reprezentând diferență despăgubire pentru avarierea auto cu nr. de înmatriculare x în dosarul de daună x; precum și a sumei de 415,53 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,2%/zi aferente debitului principal, calculate pentru perioada 09.10.2023-11.10.2023, solicitând penalități în continuare, până la plata efectivă a despăgubirii, precum și cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureș.

Prin sentința civilă nr. 1288 din 03 aprilie 2024, Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În esență, Judecătoria Târgu Mureș a reținut că normele de competență prevăzute de art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului în cazul unei acțiuni în pretenții sunt incidente atât timp cât nu există alt temei care să atragă competența unei alte instanțe. Totodată instanța a redat prevederile art. 115 C. proc. civ. și a arătat că sediul pârâtei este situat în București, str. x, fiind aflat în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București.

A mai reținut instanța că reclamanta a dobândit calitate procesuală activă ca urmare a cesiunii de creanță care a intervenit între aceasta și societatea C. S.R.L., terț prejudiciat, motiv pentru care nu sunt incidente prevederile art. 115 și art. 113 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește competența teritorială, prezenta acțiune nefiind o acțiune tipică în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă. Această din urmă interpretare se impune, din perspectiva rațiunii pentru care a fost reglementat art. 115 alin. (3) C. proc. civ., astfel, instanța reține că facultatea acordată terțului prejudiciat de a se adresa cu acțiune directă instanței de la sediul sau domiciliul său a fost instituită ca o normă de protecție în favoarea sa, prezumându-se o poziție de inferioritate economică față de asigurător.

Instanța a reținut că această facultate nu se transmite cesionarului creanței atunci când terțul prejudiciat înstrăinează printr-un act cu titlu particular dreptul de creanță pe care îl are față de asigurător, subsumat acțiunii directe, întrucât normele de competență a instanțelor sunt de strictă interpretare și aplicare.

Totodată, instanța a constatat că art. 115 alin. (3) C. proc. civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât acțiunea directă introdusă pe calea cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar este formulată de către cesionarul creanței derivate din obligația asigurătorului RCA de a despăgubi persoana prejudiciată pentru fapta asiguratului său, și nu în mod nemijlocit de terțul prejudiciat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3694 din 21 mai 2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ.. Totodată a mai reținut prevederile art. 113 C. proc. civ. care reglementează competența alternativă, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: pct. 9 din art. 113 C. proc. civ., instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă. În cazul instanțelor deopotrivă competente, reclamanta este cea care are posibilitatea de a alege instanța competentă.

A mai reținut instanța că reclamanta a invocat dispozițiile răspunderii civile delictuale, asigurătorul pârât fiind chemat să răspundă pentru fapta ilicită ce ar fi fost săvârșită de către asigurătorul său, intervenientul forțat. Având în vedere că fapta ilicită este reprezentată de încălcarea normelor și producerea accidentului rutier, precum și faptul că accidentul s-a produs în localitatea Cristești, în circumscripția Judecătoriei Târgu Mureș, astfel cum rezultă din formularul de constatare amiabilă accident, instanța a reținut că Judecătoria Târgu Mureș, ca instanța aleasă de către reclamantă în cazul competenței alternative, era competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., fiind instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită și avea obligația să păstreze dosarul spre soluționare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoria Târgu Mureș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Târgu Mureș și Judecătoria Sectorului 1 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect pretenții, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 69.256,64 RON, reprezentând diferență despăgubire pentru avarierea auto cu nr. de înmatriculare x în dosarul de daună x; precum și a sumei de 415,53 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,2%/zi aferente debitului principal, calculate pentru perioada 09.10.2023-11.10.2023, solicitând penalități în continuare, până la plata efectivă a despăgubirii, precum și cheltuieli de judecată.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În cauză, dat fiind obiectul cauzei dedus judecății, competența teritorială se determină și potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competență teritorială alternativă, respectiv:

"În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat."

Se constată astfel că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așa fiind, Înalta Curte reține că în cauză este incidentă norma de competență prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată și la instanța în a cărei circumscripție s-a produs riscul asigurat, respectiv Judecătoria Târgu Mureș.

Totodată, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza unui contract de cesiune de creanță, instanța supremă reține că prin intermediul cesiunii, reclamanta a dobândit toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța cedată, inclusiv dreptul la acțiune, care este însoțit și de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă prevăzute pentru litigiile ce izvorăsc din raporturi de asigurare, conform art. 1568 alin. (1) C. civ.:

"Cesiunea de creanță transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; b)drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate."

Pe cale de consecință, date fiind dispozițiile art. 115, alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și cele ale art. 116 din același Cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Târgu Mureș, reclamanta și-a exercitat dreptul de alegere a instanței competente.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Târgu Mureș, așa încât, cu aplicarea prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.