ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2140/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Teleorman la 24.04.2023, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman în contradictoriu cu pârâții A., B. și C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență a copilului D., de la asistentul maternal profesionist C., cu domiciliul în jud. Teleorman, cu instituirea măsurii plasamentului minorei la același asistent maternal profesionist; pe perioada plasamentului să se dispună ca drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copilului D., să fie exercitate de Directorul General al D.G.A.S.P.C Teleorman, conform art. 66 alin (3) din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și stabilirea cuantumului contribuției lunare pentru întreținerea minorului D. și obligarea numitei A. și a numitului B., la plata acesteia, în condițiile stabilite de art. 529 alin. (2) din C. civ. sau obligarea acestora să presteze acțiuni sau lucrări de interes local pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliul, precum și stabilirea numărului de ore pe lună, conform art. 67 din Legea 272/2004.

Prin sentința civilă nr. 67 din 19 iulie 2023, Tribunalul Teleorman sectia Civilă -Complet specializat pentru protecția specială și adopție, a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență a copilului D. de la asistentul maternal profesionist C., cu instituirea măsurii plasamentului minorei la același asistent maternal profesionist, a dispus delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana copilului D., pe perioada plasamentului, către Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman și a obligat pe pârâții B. și A. să presteze acțiuni sau lucrări de interes local pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care își au domiciliul la un număr de 40 de ore pe lună pentru pârâtul B., respectiv 20 de ore pe lună pentru pârâta A., conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 272/2004; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții B. și A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul B., soluționat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia civilă nr. 16A din 15 ianuarie 2024, în sensul respingerii apelului, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, la 15 februarie 2024, a declarat recurs pârâtul B..

În ședința publică din 10 octombrie 2024, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului.

Având a soluționa cu prioritate excepția inadmisibilității, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de drept:

Înalta Curte reține că acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 59 lit. a), art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Potrivit art. 136 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 "Hotărârea instanței de fond este executorie și definitivă. ", iar potrivit art. 137 din același act normativ, "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii".

Conform art. 138 din Legea nr. 272/2004 "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ. sunt în sensul că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială (în speță, Legea nr. 272/2004) se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului, la instanța ierarhic superioară."

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Alin. (2) teza a doua a aceluiași articol prevede că "De asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs ".

Având a face aplicarea în cauză a acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 16A din 15 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care a fost respins apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 67 din 19 iulie 2023, Tribunalul Teleorman sectia Civilă -Complet specializat pentru protecția specială și adopție, este o hotărâre definitivă, astfel cum reiese și din propriile-i mențiuni.

Prin urmare având în vedere că decizia civilă nr. 16A din 15 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este o hotărâre definitivă, aceasta nu poate fi atacată cu recurs.

În această ordine de idei, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., reglementând principiul legalității căilor de atac, prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", context în care se reține că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legiuitor constituie o încălcare atât a principiului legalității, cât și a principiului egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condițiile legii.

Față de aceste considerente, constatând că decizia civilă recurată este o hotărâre definitivă, pronunțată de către instanța de apel într-o materie în care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului, nefiind susceptibilă de control de legalitate, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 16A din 15 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 16A din 15 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2024.