ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2091/2024

Ședința publică din data de 08 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. și Recuperare a Capacității de Muncă "T.B.R.C.M S.A., a solicitat:

2.1. Prin sentința nr. 436 din 31 mai 2023, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială, în cauza privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. și Recuperare a Capacității de Muncă "T.B.R.C.M" S.A., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În fundamentarea acestei soluții, raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, Tribunalul Buzău a apreciat că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este instanța de la sediul societății pârâte.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 2766 din 22 noiembrie 2023, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea de obligare a societății la plata de daune-interese urmează regula de drept comun, iar valoarea obiectului cererii este mai mică de 200.000 RON.

2.3. Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 6818 din 09 mai 2024, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat ivit conflict negativ de competență; a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că acțiunea formulată de reclamant are ca temei actele și faptele săvârșite de acesta în calitate de director al Sucursalei Monteoru, în baza mandatului acordat de societatea pârâtă, conform art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, context în care a reținut incidența art. 63 din Legea nr. 31/1990 și a art. 109 C. proc. civ.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie pretențiile reclamantului A. vizând obligarea pârâtei B. și Recuperare a Capacității de Muncă "T.B.R.C.M" S.A. la plata sumei de 149.600 RON, actualizată cu indicele de inflație, cu titlu de compensație, astfel cum este reglementată de art. XI din contractul de mandat, modificat prin art. 3 din actul adițional nr. x/13.08.2013.

Fundamentul unor asemenea pretenții, astfel cum a fost precizat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, îl constituie raporturile juridice desfășurate între părți în baza contractului de mandat nr. x/05.04.2010, prelungit inițial până la 05 aprilie 2014, apoi prin actul adițional nr. x/13.08.2013 până la data de 05 aprilie 2018, pentru ca, prin actul adițional nr. x/02.03.2018, să se stabilească prelungirea duratei de valabilitate a contractului de mandat până la data de 05 aprilie 2022, prin care s-a încredințat reclamantului, în calitate de director al sucursalei Sărata Monteoru, organizarea, conducerea și gestionarea patrimoniului sucursalei, pe baza obiectivelor și criteriilor de performanță menționate în anexele la contract.

Prin art. 1 din decizia nr. 31/24.11.2020 a Consiliului de Administrație, s-a dispus revocarea mandatului de director al Sucursalei Sărata Monteoru, mandat acordat prin contractul nr. x/05.04.2010, astfel cum a fost modificat și completat ulterior prin actele adiționale. Prin art. 2 al aceleiași decizii, raportat la reținerea culpei sale în motivarea deciziei de revocare, s-a stabilit că nu i se va acorda compensația prevăzută de art. 3 din actul adițional nr. x/13.08.2013.

Așa fiind, Înalta Curte reține că pretențiile deduse judecății constând în plata unor despăgubiri au ca temei răspunderea contractuală rezultată din contractul de mandat nr. x/05.04.2010, încheiat în baza art. 152 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin acte adiționale succesive, pentru prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a revocării intempestive a mandatului, prin decizia nr. 31 din 24 noiembrie 2020 a Consiliului de Administrație al T.B.R.C.M. S.A.

Potrivit dispozițiilor art. 152 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, iar prevederile art. 137

1

alin. (3), ale art. 144

1

, art. 144

3

, art. 144

4

, art. 150 și ale art. 153

12

alin. (4) din același act normativ se aplică directorilor în aceleași condiții ca și administratorilor.

Ca atare, în ceea ce privește răspunderea invocată în susținerea pretențiilor, sunt incidente dispozițiile speciale prevăzute de art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, dispoziții care consacră dreptul consiliului de administrație de a revoca oricând directorii, însă, în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptățit la plata daunelor interese.

Or, dată fiind natura comercială a contractului de mandat încheiat între părți, cât și supunerea acestuia regimului special instituit prin dispozițiile art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului dedus judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data contractului, care instituie o competență materială specială și, în același timp, una teritorială, în favoarea tribunalului în circumscripția căruia își are societatea sediul principal.

De altfel, prin contractul de mandat încheiat, părțile au convenit prin art. XIII - Litigii, că litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor contractului, nerezolvate pe cale amiabilă, sunt de competența instanțelor în raza cărora își are sediul societatea.

Având în vedere că sediul pârâtei B. și Recuperare a Capacității de Muncă "T.B.R.C.M S.A. se află în București, str. x, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a VI-a civilă este instanța competentă material și teritorial să soluționeze acțiunea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 octombrie 2024.