ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2050/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 21.02.2022 sub nr. x/2022, reclamantele A. și B. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului Municipiul Iași, prin Primar la plata, către fiecare dintre reclamante, a sumei de 600.000 euro cu titlu de daune morale, precum și la rambursarea cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 22 și art. 50 din Constituția României, art. 3 și art. 13 din CEDO, art. 1357 C. civ., art. 62 din Legea 215/2001.

Sentința Tribunalului Iași: Prin sentința civilă nr. 2769 din 10 noiembrie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași, prin Primar. A dispus obligarea pârâtului Municipiul Iași prin Primar la plata, către fiecare dintre reclamante, a sumei de 3.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de daune morale. A respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva sentinței civile nr. 2769 din data de 10 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, au declarat apel reclamantele, precum și pârâtul Municipiul Iași, prin Instituția Primarului.

Decizia Curții de Apel Iași: Prin decizia civilă nr. 530 din 28 noiembrie 2023, Curtea de Apel Iași, secția Civilă, respinge apelurile declarate de A., B. și Municipiul Iași, împotriva sentinței civile nr. 2769 din 10 noiembrie 2022 a Tribunalului Iași, secția I civilă, sentință pe care o păstrează.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 530 din 28 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Iași, solicitând admiterea recursului, casarea în parte, numai în ceea ce privește soluția de respingere a apelului Municipiului Iași. Recurentul pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale reținute în sarcina sa: relocarea intimatelor într-o clădire cu risc seismic de grad 1 s-a făcut cu acordul intimatelor, care au avut de ales între mai multe locuințe, iar expertizarea imobilului fusese oricum ulterioară aprobării; abia după expertizare s-a pus problema recazării chiriașilor, ocazie cu care intimatele au refuzat să părăsească imobilul, fiind necesară o acțiune în evacuare; de asemenea, greșit s-a reținut că durata racordării noii locuințe la utilități, de 6 luni, ar fi fost una prea mare, în condițiile în care procedurile de aprobare și execuție depindeau de societățile comerciale de profil care asigurau distribuția; declanșarea acțiunilor municipalității în prag de iarnă nu constituie o faptă ilicită, întrucât liberul acces la justiție e garantat fără condiționări de anotimp, iar acțiunile erau necesare și fondate, ca urmare a neplății chiriei, a restanțelor la plata utilităților, a refuzului evacuării - și doar unul dintre dosare a fost introdus în prag de iarnă; sistarea utilităților în anul 2018 a fost validată de instanțe (sentința 8771/2019 a Judecătoriei Iași), fiind reținută culpa intimatelor; prin urmare, municipalitatea nu a săvârșit nici o faptă ilicită. Apoi, acțiunile calificate de instanța de apel ca fiind ilicite s-au petrecut anterior perioadei la care fac referire reclamantele și pentru care au solicitat acordarea daunelor morale, mai precis anterior anului 2018, astfel că au fost depășite limitele deduse judecății prin cererea introductivă, care indica săvârșirea faptei ilicite între anii 2018-2020. În fine, cauza faptului că reclamantele "au stat timp de 1 an în frig, fără apă caldă și căldură în perioada 2018-2020" se datorează unei debranșări legale din culpa lor.

Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinare, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului, întrucât deși se invocă încălcarea greșită a normelor de drept material, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., în realitate se încearcă pentru aceleași susțineri invocate la fond și în apel, rejudecarea în fond a apelului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, Înalta Curte constată, că în esență, recurentul-pârât critică situația de fapt reținută de instanțele fondului, arătând că faptele imputate nu sunt ilicite, că nu există o legătură de cauzalitate între ce se impută recurentei și prejudiciul intimatelor, că nu există o culpă a recurentei, argumentându-se în ce anume constă erorile în încadrarea faptelor din perspectivă delictuală. De asemenea, se insistă asupra faptului că instanța de apel s-ar fi raportat în analiză la o altă perioadă decât cea solicitată prin acțiune; această susținere - nereală, de altfel, întrucât menționarea evenimentelor anterioare anului 2018 de către instanțele fondului cu prilejul refacerii istoricului ce a dus la litigiul prezent era necesară pentru conturarea circumstanțelor în care au avut loc în anii 2018-2020 faptele imputate - tinde, de asemenea, la reanalizarea și la reținerea unei alte situații de fapt decât aceea rezultată din hotărârile instanțelor devolutive. Aceste critici ce vizează netemeinicia deciziei instanței de apel se situează în afara celor susceptibile de cenzură în recurs, prezentând exclusiv chestiuni legate de situația de fapt și de fondul litigiului, iar nu obiecții de nelegalitate sau legate de interpretarea sau aplicarea eronată a normelor de drept, fiind incompatibile cu scopul recursului, astfel cum este acesta definit de art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cu care instanței de recurs îi este supusă examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.