ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași la 16 aprilie 2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași și Primăria Municipiului Iași, obligarea acestora la plata daunelor materiale în valoare de 100.000 euro, constând în contravaloarea imobilului din Iași, Șoseaua x, fost 4C, expropriat prin decretele nr. 261/1984 și 223/1974, și la plata daunelor morale în valoare de 50.000 euro. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 CEDO. Prin sentința civilă nr. 10066 din 5 octombrie 2021, Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, având în vedere valoarea obiectului cererii. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2021.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2031din 21 iulie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată având ca obiect răspundere delictuală - daune materiale, excepție invocată de către pârâtul Municipiul Iași, prin primar, și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată având acest obiect, formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași, prin primar. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Iași prin primar, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași, prin primar, având ca obiect răspundere delictuală - daune morale, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 174 din 30 martie 2023, Curtea de Apel Iași – secția civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2031 din 21 iulie 2022 a Tribunalului Iași, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 174 din 30 martie 2023 a Curții de Apel Iași – secția civilă a declarat recurs reclamantul A., formulând următoarele critici: Hotărârile instanțelor de fond sunt nedrepte, deoarece nu a fost efectuată o analiză obiectivă și au fost omise următoarele aspecte: - recurentul-reclamant a introdus acțiunea în calitate de moștenitor al mamei sale, B., căreia i-a fost confiscat dreptul de proprietate în cotă de 1/2 asupra imobilului, prin Decretul nr. 223/1974; - prin decizia civilă nr. 526 din 29 mai 1987, pronunțată în dosarul nr. x/1987 al Tribunalului Iași, suma de 32.000 RON (partea mamei) din imobilul expropriat abuziv a trecut la autoritățile statului comunist, însă prin niciuna din hotărârile pronunțate în cauză nu se amintește această chestiune; - curtea de apel a reținut în mod greșit că s-a purtat corespondență cu recurentul-reclamant din anul 2012; - din motive obiective nu a putut depune notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001; - pârâtul Municipiul Iași a produs prejudiciul și refuză să îl repare. Recurentul-reclamant nu a indicat prin cererea de recurs motivele de casare pe care își întemeiază criticile.

Apărările formulate în cauză La 18 octombrie 2023, intimatul-pârât Municipiul Iași, prin primar, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, solicitând, în consecință, anularea căii de atac. La 1 noiembrie 2023, recurentul-reclamant A. a transmis răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției invocate de intimat. De asemenea, a indicat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". În conformitate cu textele legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Totodată, se reține că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în acest sens stipulând expres prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Cum recursul este o cale de atac extraordinară și nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susținerile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Obiectul recursului exercitat în cauză îl reprezintă decizia civilă nr. 174 din 30 martie 2023, prin care Curtea de Apel Iași – secția civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2031 din 21 iulie 2022 a Tribunalul Iași, secția I civilă, fiind astfel menținută soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii având obiect acordarea daunelor materiale, precum și soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii având ca obiect acordarea daunelor morale, solicitate cu titlu de despăgubire pentru imobilul din Iași, Șoseaua x, fost 4C, de care reclamantul a fost expropriat prin decretele nr. 261/1984 și 223/1974. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, în mod just, prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea imobilului expropriat prin decretele nr. 261/1984 și 223/1974, ca inadmisibil, deoarece reclamantul nu a urmat calea specială conferită de legiuitor pentru obținerea despăgubirilor aferente imobilului său expropriat în perioada 1945-1989; prin urmare, acesta nu poate dispune de posibilitatea de a se îndrepta pe calea dreptului comun împotriva unității administrativ teritoriale pentru a obține contravaloarea imobilului expropriat. Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 de euro, instanța de apel a reținut că, în mod corect, tribunalul a stabilit că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât efuzul intimatului de acordare a despăgubirilor pentru imobilul expropriat nu poate fi considerat o faptă ilicită, ci consecința neîndeplinirii de către reclamant a procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001 pentru satisfacerea pretențiilor legate de restituirea imobilului sau restituirea contravalorii imobilului. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant și-a expus nemulțumirea față de soluția de respingere a apelului, respectiv de menținere a soluției de respingere a cererii sale de chemare în judecată, fără a prezenta aspecte de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Aspectele de fapt enumerate de recurentul-reclamant, în legătură cu care a susținut că nu au fost avute în vedere de către instanțele de fond, nu pot fi calificate drept motive de nelegalitate a deciziei recurate, întrucât conturarea situației de fapt și, implicit, stabilirea temeiniciei/netemeiniciei acțiunii în răspundere civilă delictuală reprezintă atributul instanțelor de fond. Astfel, Înalta Curte nu poate cenzura prin intermediul recursului concluzia instanței de apel în sensul că, potrivit înscrisurilor de la dosar și din corespondența purtată cu pârâtul, derulată din anul 2012, rezultă că reclamantul nu a formulat notificare în vederea obținerii de măsuri reparatorii acordate prin Legea nr. 10/2001, în termenul stabilit de această lege specială. De asemenea, nu poate fi analizată nici susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia din motive obiective nu a putut depune notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată, asemenea chestiuni de fapt nu deduc analizei instanței de recurs legalitatea hotărârii recurate în ceea ce privește inadmisibilitatea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea imobilului expropriat prin decretele nr. 261/1984 și 223/1974. Înalta Curte mai reține că nu prezintă relevanță, sub aspectul analizei conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, afirmația recurentului-reclamant în sensul că instanțele de fond nu au avut în vedere că prin decizia civilă nr. 526 din 29 mai 1987, pronunțată în dosarul nr. x/1987 de Tribunalul Iași, suma de 32.000 RON (care i se cuvenea mamei recurentului) din imobilul expropriat abuziv a revenit autorităților statului comunist. De asemenea, recurentul-reclamant nu a prezentat argumente de natură juridică în combaterea legalității hotărârii atacate, în condițiile în care nu a indicat dispozițiile legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Cu toate că prin răspunsul la întâmpinare, a precizat că motivele din cererea de recurs ar fi susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciunul dintre aspectele expuse nu pune în discuție legalitatea deciziei recurate din această perspectivă. Motivul de casare indicat sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești. Examinarea legalității substanțiale a hotărârii nu este în concret posibilă decât dacă hotărârea are o bază legală suficientă, ceea ce presupune enunțarea cu precizie a modului de aplicare a legii la o situație de fapt conturată satisfăcător. Astfel, dacă motivarea prin enunțuri prea generale și analiza sumară sau superficială a chestiunilor de fapt sau lipsa motivării în drept pot determina casarea, dimpotrivă, în măsura în care instanța de fond a analizat probatoriul, iar aprecierea sa corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., situația de fapt reținută este sustrasă controlului instanței de recurs. Drept urmare, simpla afirmație în sensul că instanțele de fond nu au ținut cont de argumentele pe care recurentul-reclamant le apreciază ca fiind determinate pentru soluționarea cauzei în mod favorabil nu poate fi calificată drept o critică de nelegalitate care să fie dedusă analizei prin prisma acestui motiv de casare. Totodată, se reține că instanța de recurs nu poate să deducă motivele de nemulțumire ale părții și să facă o verificare de ansamblu a hotărârii, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.