Decizia nr. 747/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1421/2019 a Tribunalului Iași

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 9 octolmbrie 2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. și Consiliul Local al Municipiului Iași, pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați la plata sumei de 220.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a suferințelor fizice și psihice provocate în urma incidentului din data de 04.12.2016, a sumei de 2.819,99 RON cu titlu de daune materiale și a dobânzii legale și indexarea cu rata indicelui de inflație în ceea ce privește daunele materiale de la data de 04.12.2016 până la plata efectivă, iar în ceea ce privește daunele morale de la data rămânerii definitive a soluției din prezenta cauză și până la efectuarea efectivă a plății.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 1421 din 02.10.2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a hotărât următoarele: A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Iași. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași. A obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași să plătească reclamantei suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 2209,74 RON cu titlu de daune materiale (sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective), precum și dobânda legală la aceste sume calculată de la data de 04.12.2016 până la data plății efective. A obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași să plătească reclamantei suma de 5009,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași să plătească Statului Român suma de 504,9 RON cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantei, constând în scutirea parțială de la plata taxei de timbru. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. B. S.A.. A obligat chemata în garanție S.C. B. S.A. să plătească pârâtului Consiliul Local al Municipiului Iași suma de 27.209,74 RON cu titlu de despăgubiri plătite reclamantei și suma de 5514,70 RON reprezentând cheltuieli de judecată suportate de pârât în prezenta cauză.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 470 din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a hotărât următoarele: A respins apelul formulat de apelanta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1421 din 2 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă. A admis apelul formulat de apelanta A. și apelul provocat formulat de Consiliul Local al Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1421 din 2 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că: A fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași să plătească reclamantei A. suma de 50.000 RON daune morale și suma de 2819,99 RON daune materiale, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală calculată de la 4.12.2016 până la data plății efective. A fost obligată chemata în garanție S.C. B. S.A. să plătească Consiliului Local al Municipiului Iași suma de 52819,99 RON, reprezentând despăgubiri plătite reclamantei A.. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii. A fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași să plătească reclamantei A. suma de 27,5 RON daune materiale, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală calculată de la 4.12.2016 până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri ivite după pronunțarea hotărârii primei instanțe. A fost obligată chemata în garanție S.C. B. S.A. să plătească Consiliului Local al Municipiului Iași suma de 27,5 RON, reprezentând despăgubiri plătite reclamantei A.. A fost obligat apelantul intimat Consiliul Local al Municipiului Iași să plătească Statului Român suma de 687 RON cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantei constând în scutirea de la plata taxei de timbru. Diferența de 1832,63 RON reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat apelanta prin încheierea din 10.06.2020 a rămas în sarcina statului.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 470 din 14 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, au declarat recurs chemata în garanție S.C. B. S.A. și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași. La data de 15 martie 2021, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași a formulat recurs incident împotriva deciziei nr. 470 din 14 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. În cuprinsul cererii de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chemata în garanție S.C. B. S.A. a formulat, în esență, următoarele critici: - în mod greșit a reținut instanța de apel că nu este posibilă evaluarea diferențiată a daunelor materiale și a daunelor morale, motivat de gradul de vinovăție în comiterea faptei delictuală, având în vedere dispozițiile art. 1357 C. civ. - la pronunțarea soluției, instanța de apel trebuia să aibă în vedere măsurile care au fost luate de către părțile implicate pentru capturarea câinilor fără stăpân; - potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân și ai câinilor care circula liberi, fără însoțitor, în locuri publice, dar nu ai celor care se refugiază în pădure sau pe proprietăți private unde sunt hrăniți și unde nu pot fi urmăriți de personalul calificat; - Consiliul Local al Municipiului lași și Municipiul lași nu sunt proprietari ai câinilor liberi care nu se găsesc efectiv pe domeniul public ci în pădure și zona proprietăților private unde se refugiază, neavând astfel paza juridică asupra acestora, așa cum rezultă din art. 1375 C. civ. - în cauză, nu se poate stabili cu exactitate dacă animalele care se presupune că ar fi atacat - o pe reclamantă, ar fi câini fără stăpân sau câini adăpostiți, hrăniți și crescuți pe proprietățile private din vecinătate; - în ce privește acordarea daunelor morale, culpa nu poate fi reținută în sarcina vreunei părți, cum nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită; - daunele morale în cuantumul acordat prin decizia atacată este nejustificat, pretențiile solicitate reprezentând izvorul unei îmbogățiri fără justă cauză. În cuprinsul cererii de recurs principal, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași a susținut în esență, că atâta vreme cât instanța de apel a admis cererea de apel provocat, iar instanța de fond a dispus admiterea cererii de chemare în garanție, în mod neîntemeiat instanța de apel nu a dispus obligarea S.C. B. S.A. către Consiliul Local al Municipiului lași și la plata sumei de 687 RON cu titlu de ajutor public judiciar, sumă pe care acesta a fost obligat să o plătească Statului Român. A invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin recursul incident, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași a arătat că întrucât recurenta chemată în garanție are calitatea de prestator al serviciului de gestionare a problemei câinilor comunitari pe aria administrativ-teritorială a Municipiului Iași, în eventualitatea în care se va dovedi că incidentul s-a produs în împrejurimile relatate de reclamantă, S.C. B. S.A. este în culpă. S-a solicitat ca în situația admiterii cererii de recurs formulate de chemata în garanție să se dispună și admiterea recursului incident, în sensul schimbării hotărârii față de recurentul Consiliul local al Municipiului Iași.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la recursul declarat de chemata în garanție S.C. B. S.A., se constată că se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere în calea de atac a recursului când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurenta pretinde că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, referitoare la lipsa vinovăției, condiție esențială pentru atragerea răspunderii civile delictuale, conform art. 1349 și art. 1375 C. civ., cu trimitere la lipsa pazei juridice, astfel cum este definită de art. 1377 C. civ. Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate sau aplicate greșit aceste dispoziții legale, pentru a fi atrasă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în calea de atac a recursului. Faptul că prin motivele inserate în cuprinsul hotărârii instanța contrazice concluziile susținerile pârâtei, nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii pronunțate, raportat la situația de fapt reținută, aceea că evenimentul s-a produs de către animale care erau fără stăpân, în municipiul Iași. Or, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân și ai câinilor care circulă liberi, fără însoțitor, în locuri publice, care nu au fost revendicați ori adoptați în condițiile prevederilor legale și au obligația de a captura și escorta acești câini, prin intermediul personalului calificat. De asemenea, potrivit art. 1, 2 și 4 din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, autoritățile locale au obligația de a înființa, în funcție de necesități, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, de a amenaja din fonduri proprii, în funcție de necesități, adăposturi pentru câinii fără stăpân, respectiv pentru acei câini care circulă liberi, fără însoțitor, în locuri publice, care vor fi capturați și transportați în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Raportat la situația de fapt reținută de instanțele devolutive, în sensul că reclamanta a fost atacată de câini fără stăpân, pe un teren aparținând municipiului Iași, accesibil publicului, rezultă că acestui pârât - Consiliul Local al municipiului Iași, raportat la dispozițiile legii speciale enunțate anterior îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1349 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. Având în vedere că din interpretarea dispozițiilor mai sus menționate, rezultă că în sarcina recurentului pârât, există obligația de identificare, capturare și escortare a câinilor fără stăpân, neidentificați și neînregistrați conform art. 21 din O.U.G. nr. 55/2002, care circulă liber, fără însoțitor, în municipiul Iași, apare ca fiind nerelevant locul unde se refugiază câinii care au atacat-o pe reclamantă sau faptul că unele persoane i-ar hrăni, astfel de împrejurări nefiind prevăzute de actul normativ indicat ca fiind exoneratoare de răspundere. În aceste condiții, nu se poate aprecia că hotărârea atacată este nelegală, câtă vreme O.U.G. nr. 55/2002 identifică pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași ca fiind proprietar al câinilor fără stăpân care circulă liberi, fără însoțitor, în locuri publice din Iași. Această prezumție este instituită chiar de lege, astfel că sarcina de a proba că acești câini sunt sub paza juridică a altor persoane sau instituții și nu a organelor administrative locale revine pârâtului și nu reclamantei, instanța de apel stabilind în cadrul situației de fapt, că nu a fost realizată vreo astfel de dovadă contrară în cauză. Astfel, Curtea de apel a reținut că afirmațiile conform cărora câinii fără stăpân se refugiază în pădure sau pe proprietăți private unde sunt hrăniți și unde nu pot fi urmăriți de personalul calificat au reprezentat simple alegații neprobate (la momentul evenimentului) și care chiar reale de ar fi, nu exonerează pârâții în speță, așa cum s-a expus anterior. Totodată, autoritățile locale nu pot invoca faptul că nu ar fi avut cunoștință de existența unui risc real și imediat pentru reclamantă și că situația generală de risc era aceeași pentru toți cetățenii orașului. Omisiunea luării măsurilor cuvenite evitării incidentului cauzat de animalele aflate, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, în paza sa juridică (câinii fără stăpân aflându-se la momentul incidentului într-un loc public din municipiul Iași), reprezintă fapta ilicită reținută în sarcina pârâtului, fiind așadar corect aplicate de curtea de apel, dispozițiile art. 1349 și art. 1375 C. civ. în cadrul deciziei recurate. Astfel, așa cum s-a arătat anterior de instanțele devolutive ale fondului, s-a apreciat că evenimentul reclamat s-a datorat culpei pârâtului care nu și-a îndeplinit obligațiile legale de gestionare a situației câinilor fără stăpân. De altfel, potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Înalta Curte mai constată că recurenta critică stabilirea existenței legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, apreciere greșită în opinia sa prin referire la faptul că în raportul de primă expertiză medico-legală din anul 2017 nu s-a stabilit o legătură între leziunile constatate și plăgile mușcate, la faptul că reclamanta nu a adus dovezi certe în sensul că afecțiunile au fost cauzate de mușcături și că martora ar fi arătat că în prezent reclamanta și-a revenit, însă toate aceste critici (cu ansamblul argumentelor lor dezvoltatoare) vizează modul de interpretare al probatoriilor și de stabilire a situației de fapt de către instanțele anterioare, deci aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârilor, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu reprezentând un element factual. În egală măsură, criticile amplu dezvoltate de recurentă referitoare la nedovedirea în cauză a prejudiciului material și a celui moral suferite de către intimată cu consecința acordării unui cuantum nejustificat, exagerat al daunelor morale, nu pot fi primite în prezenta cale de atac, întrucât ele vizează de asemenea, situația de fapt a cauzei, situație a cărei stabilire reprezintă apanajul instanțelor devolutive ale fondului, date fiind limitele controlului jurisdicțional de recurs, reglementate de art. 488 C. proc. civ. Indiferent, atât timp cât instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la criteriile recunoscute de doctrina și practica judiciară (inclusiv cea de referință și obligatorie dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului), Curtea nu poate aprecia ca fondate criticile referitoare la daunele morale nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Analizând recursul principal formulat de către pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași, prin care se critică faptul că instanța de apel nu a dispus obligarea chematei în garanție S.C. B. S.A. la plata către pârât a sumei de 687 RON cu titlu de ajutor public judiciar, Înalta Curte constată că această omisiune evidentă poate fi solicitată pe calea îndreptării hotărârii, în sensul dispozițiilor art. 442 C. proc. civ., față de prevederile art. 445 din același cod. În ceea ce privește recursul incident formulat de către pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași, Înalta Curte constată că pârâtul a condiționat analiza și admiterea recursului incident de admiterea recursului principal al chematei în garanție S.C. B. S.A., deoarece ar trebui schimbată soluția față de acesta, în ipoteza admiterii recursului principal. Luând în considerare că prin respingerea recursului principal al chematei în garanție, a fost menținută soluția pronunțată de instanța de apel, recursul incident urmează pe cale de consecință a fi respins. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondate, recursul principal și recursul incident declarate de pârâtul Consiliul local al Municipiului Iași și recursul declarat de chemata în garanție S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 470 din 14 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă. Întrucât intimata-reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 3000 RON, pe care le-a dovedit cu chitanța aflată la dosarul de recurs și raportat la soluția data recursurilor, constatate ca fiind nefondate, Înalta Curte reține că recurenții sunt părți căzute în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât vor fi obligați la plata a câte 1500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta A.. De asemenea, Înalta Curte urmează a obliga în temeiul art. 72 și urm. C. proc. civ., pe chemata în garanție S.C. B. S.A. să plătească pârâtului Consiliul Local al municipiului Iași suma la care acesta a fost obligat către reclamantă în recurs, respectiv 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, dat fiind raportul juridic dintre aceste două părți procesuale.