ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1961/2024

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 11.05.2023, sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Primarul General al Municipiului București revizuirea sentinței civile nr. 975/26.04.2013 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul x/2012

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că a intrat în posesia unor înscrisuri doveditoare noi, înscrisuri pe care, la momentul judecății în anul 2012, pârâta le avea în arhiva PMB, iar consilierii juridici ai acesteia aveau obligația să le depună la dosarul cauzei. A menționat că este vorba de Decizia nr. 6104/265/27.04.1963 emisă de secția Financiară a Sfatului Popular al capitalei, Decizia nr. 1144/15.07.1963 emisă de Sfatul popular al Raionului Lenin și Procesul-verbal nr. x/03.05.1963 emis de secția Financiară, din care rezultă că imobilul aparținând defunctei B. a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 111/1951, prin certificat de succesiune vacantă, și nu prin testament olograf așa cum în mod greșit s-a reținut în sentința atacată. A apreciat că pârâtul a reținut înscrisurile cu rea-credință și astfel sunt îndeplinite condițiile de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1489/08.12.2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 975 din 26.04.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul Primarul General al Municipiului București, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel (calificat recurs la termenul de judecată din 29.02.2024) revizuentul A..

Astfel, prin încheierea din 29 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, calea de atac declarată de revizuent a fost calificată ca recurs, în raport cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data declanșării litigiului, coroborate cu art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia civilă nr. 153 din 29 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 1489/08.12.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul Primarul General al Municipiului București.

Împotriva acestei încheierii din 29.02.2024 și a deciziei civile nr. 153 din 29.02.2024 a formulat recurs revizuentul A., prin care a susținut, în esență, calificarea greșită a căii de atac ca fiind recurs, în loc de apel, considerând că instanța de apel trebuia să soluționeze apelul, iar nu un recurs și a reluat criticile referitoare la respingerea greșită a cererii de revizuire.

Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 25 septembrie 2024 a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., și pe care o va admite pentru considerentele care succed:

Prioritar, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865, în raport cu data formulării cererii de chemare în judecată deduse judecății în prezenta cauză, 21 august 2012, astfel că recursul urmează a fi analizat din perspectiva dispozițiilor acestui act normativ, iar nu a celor prevăzute de noul C. proc. civ., invocate greșit de recurentul-revizuent, față de art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Contrar susținerii revizuentului, calificarea căii de atac s-a realizat în mod corect de către instanța inferioară, în raport de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată deduse judecății în prezenta cauză, respectiv data de 21 august 2012 și art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2012, la data de 21.08.2012, contestatoarea C. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Primarul General al Primăriei Municipiului București, contestație împotriva Dispoziției nr. 14687/17.10.2011 emise de Primarul General al P.M.B., prin care i s-a respins notificarea înregistrată sub nr. x/2001 la Executorul Judecătoresc privind imobilul situat în București, str. x, privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, ca nedovedită, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data de 21.08.2012, "(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Prin urmare, hotărârea atacată cu revizuire în prezenta cauză era supusă numai căii de atac a recursului.

Conform art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

În acest context normativ, cum hotărârea atacată cu revizuire, sentința civilă nr. 975 din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2012, era supusă numai căii de atac a recursului, în raport cu prevederile art. 328 alin. (1) din C. proc. civ., se decelează că și sentința civilă nr. 1489/08.12.2023, prin care a fost soluționată revizuirea împotriva hotărârii nr. 975 din 26.04.2013, este supusă numai recursului.

Potrivit considerentelor arătate, rezultă că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data de 21.08.20212 și a prevederilor art. 328 alin. (1) din C. proc. civ., atunci când a constatat că împotriva sentinței tribunalului este deschisă doar calea de atac a recursului și a procedat în consecință la calificarea și soluționarea acesteia.

Ca atare, în cauza de față, se rețin ca fiind incidente dispozițiile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu alte căi de atac decât cele expres prevăzute de lege și, pe cale de consecință, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Instituirea unei singure căi de atac - cea a recursului - în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii identice sau similare, nu constituie o modalitate de îngrădire a dreptului de liber acces la justiție.

În lumina jurisprudenței C.E.D.O. se constată că dreptul la un proces echitabil nu garantează, sub nicio formă, exercițiul a două căi de atac și, cu atât mai puțin, un rezultat favorabil pentru reclamantul.

Considerând inadmisibilitatea drept folosirea unui mijloc procedural de către o persoană căreia legea nu îi conferă îndreptățirea sau pe care legea nu îl acceptă și constatând că reclamantul a formulat recurs împotriva unei decizii irevocabile, pronunțate de curtea de apel în calea de atac a recursului, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității prezentei căi de atac.

Ca atare, în litigiul pendinte, se relevă că a fost atacată o hotărâre irevocabilă, întrucât este pronunțată în soluționarea recursului, astfel cum prevede art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. din anul 1865, împrejurare față de care se constată caracterul inadmisibil al demersului judiciar, cu care reclamantul a învestit Înalta Curte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 29 februarie 2024 și a deciziei civile nr. 153 din 29 februarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2024.