ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1946/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean, la data de 10 octombrie 2022, sub numărul x/2022, reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: desfacerea căsătoriei prin acordul părților, în principal, iar în subsidiar, din vina exclusivă a pârâtului-reclamant; revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei; încredințarea minorilor reclamantei și stabilirea locuinței acestora la mamă; exercitarea autorității părintești, în principal, de către mamă, iar în subsidiar de ambii părinți și obligarea pârâtului-reclamant la plata unei pensii de întreținere către minori în raport de veniturile realizate în Germania.

E’Reclamanta-pârâtă a solicitat și cheltuieli de judecată.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 568 din 22 mai 2023, Judecătoria Beclean a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că ultima locuință comună a părților a fost în comuna Merișani, sat Borlești nr. 9, jud. Argeș.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 4545 din 26 iunie 2024, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, excepție invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că ultimul domiciliul comun al părților a fost în comuna Merișani, jud. Argeș, precum și faptul că niciuna dintre părți nu mai locuiește în fapt în această localitate.

De asemenea, a reținut că pârâtul nu are locuința în țară, astfel că a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 915 teza a II-a C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei.

Astfel, Judecătoria Beclean a reținut că în cauza de față se aplică prevederile art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., în sensul că instanța de la ultima locuință comună a soților este competentă să soluționeze cererea, în timp ce Judecătoria Pitești a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) teza a II-a din același Cod, întrucât niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, iar pârâtul nu are locuința în țară.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată este "divorț", iar din examinarea actelor dosarului (probele administrate cu privire la ultimul domiciliu comun al soților: declarațiile martorilor C. și D., mama reclamantei - filele x) observă că ultima locuință comună a soților a fost, până la separarea în fapt, în comuna Merișani, sat Borlești, jud. Argeș.

De asemenea, observă că la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta locuia în comuna Lechința, sat Sîngeorzul Nou, str. x, jud. Bistrița Năsăud, iar pârâtul lucra în Germania, unde, implicit avea locuința faptică.

Raportat la situația de fapt reținută, se constată că la data introducerii cererii de desfacere a căsătoriei, părțile nu mai locuiau în locuința comună, reclamanta locuind în România, comuna Lechința, sat Sîngeorzul Nou, iar pârâtul în Germania.

Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul".

Acest text de lege stabilește atât competența materială în soluționarea acțiunii de divorț, în sensul că aceasta revine judecătoriei, cât și competența teritorială în soluționarea acestei cereri.

În ceea ce privește competența teritorială, dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. instituie o competență exclusivă, părțile neputând deroga de la aceasta, aceste dispoziții fiind imperative și de strictă interpretare.

Faptul că textul reglementat de dispozițiile art. 915 C. proc. civ. are în vedere mai multe situații, nu înseamnă că legiuitorul a prevăzut o competență alternativă, întrucât reclamantul nu are posibilitatea de a alege, în mod aleatoriu, între mai multe instanțe deopotrivă competente, fiind obligatorie respectarea ordinii impuse de acest text de lege.

În mod prioritar, este stabilită competența de soluționare a cererii de divorț la instanța în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă această competență operează numai dacă cei doi soți au avut locuință comună și cel puțin unui dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la ultima locuință comună.

Ipoteza subsidiară celei anterior evocate se referă la situația în care dacă soții nu au avut locuință comună în România sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună. În acest caz competentă este judecătoria în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, situație care nu se regăsește în speța pendinte.

Noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând, așadar, nu atât locuința statornică și principală a pârâtului, cât adresa unde locuiește efectiv, ceea ce înseamnă că în cazul de față pârâtul, la momentul sesizării instanței cu cererea de divorț, pârâtul avea locuința faptică în Germania, unde își avea locul de muncă.

Mai mult, chiar în încheierea din 11 iunie 2024 a Judecătoriei Pitești, s-a consemnat că pârâtul lucrează în străinătate ("Pârâtul prin reprezentant convențional solicită respingerea excepției, apreciază că Judecătoria Pitești e competentă să soluționeze cauza. Arată că pârâtul lucrează în străinătate, dar vine și în țară, ultimul domiciliu îl are în țară.")

O altă ipoteză prevăzută de textul de lege mai sus redat și care este incidentă în cauza de față este aceea în care soțul pârât nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional. În acest caz devine competentă instanța de la domiciliul reclamantului.

Pentru a opera această competență (judecătoria de la domiciliul reclamantului) este necesară îndeplinirea a trei condiții cumulative, dintre care două sunt expres prevăzute de C. proc. civ., respectiv: inexistența unei locuințe efective a pârâtului în România și, din punct de vedere al raporturilor procesuale de drept internațional privat, competența să revină instanțelor comune.

Or, așa cum s-a reținut supra, în cauza pendinte, la momentul sesizării instanței cu cererea de desfacere a căsătoriei, pârâtul nu locuia faptic în România, din actele aflate la dosar reieșind că avea locul de muncă în Germania, iar reclamanta avea domiciliul în circumscripția Judecătoriei Beclean (comuna Lechința, sat Sîngeorzul Nou, str. x, jud. Bistrița Năsăud), astfel încât competența de soluționare revine acestei instanțe.

Este lipsită de relevanță pentru stabilirea competenței schimbarea situației de fapt referitoare la domiciliul părților ulterior introducerii acțiunii, competența urmând a fi determinată prin raportare la data actului de sesizare, în aplicarea mutatis mutandis a art. 107 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând totodată, că instanțele de judecată române sunt competente din punct de vedere al dreptului internațional privat, să soluționeze o cerere de divorț între doi cetățeni români, Înalta Curte apreciază în raport cu considerentele mai sus menționate că în speță sunt incidente prevederile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., instanța competentă teritorial să soluționeze cererea fiind Judecătoria Beclean, iar în temeiul art. 135 C. proc. civ. va fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.