ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 692/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

După deliberare, asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 20 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiate între părți la 21 iulie 2012, din culpa exclusivă a pârâtului; stabilirea locuinței minorei C., la mamă; exercitarea autorității părintești față de minora C., de către ambii părinți; obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în beneficiul minorei, raportate la venitul minim pe economie; revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei (D.).

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 373, 383, 400, 402, 529 C. civ., și ale Legii nr. 272/2004, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 21 iunie 2022 pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a susținut că nu sunt întemeiate motivele de divorț precizate de reclamantă în cererea de chemare în judecată și a solicitat stabilirea locuinței minorei C. la domiciliul său din jud. Iași.

Prin sentința civilă nr. 287 din 6 martie 2023, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Pașcani a reținut că dispozițiile art. 915 C. proc. civ. reglementează reguli de competență teritorială exclusivă, sub acest aspect având relevanță locuința, înțeleasă ca loc unde persoana locuiește în mod efectiv, cu caracter de stabilitate.

A arătat că ceea ce interesează este locuința părții la momentul introducerii acțiunii, competența în materie de divorț nefiind condiționată de cerința ca unul dintre soți să mai locuiască în locuința comună, ci de condiția ca unul dintre aceștia să domicilieze în raza teritorială a instanței ultimei locuințe comune.

Judecătoria Pașcani a constatat că din înscrisurile depuse la dosar și din susținerile părților a reieșit că niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția sa teritorială, în care s-a aflat cea din urmă locuință comună.

A reținut că pârâtul are reședința în Germania, unde are raporturi de muncă din anul 2013, acesta revenind în România doar în concediu, reședința fiind indicată de reclamantă în preambulul cererii introductive.

În ceea ce o privește pe reclamantă, instanța a reținut că aceasta a locuit în jud. Iași, până în luna octombrie a anului 2021, locație din care a plecat împreună cu minora, conform susținerilor pârâtului din întâmpinare, dar și a constatărilor funcționarilor din cadrul Primăriei Comunei Ion Neculce, jud. Iași.

Astfel, a arătat că la data introducerii acțiunii niciunul dintre soți nu avea locuința efectivă în circumscripția Judecătoriei Pașcani.

Reținând că pârâtul are reședința în Germania și că pentru soluționarea cererii de divorț și a cererilor accesorii acesteia este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința efectivă reclamanta (din octombrie 2021), a aplicat dispozițiile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ. și a declinat competența teritorială de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Prin sentința civilă nr. 887 din 3 noiembrie 2023, Judecătoria Caransebeș a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani. Constatând ivit conflictul negativ de competență cu Judecătoria Pașcani, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Caransebeș a reținut că dispozițiile art. 130 și 131 C. proc. civ. stabilesc termenul limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, respectiv la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută la art. 131 alin. (2), potrivit cărora "în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

Instanța a arătat că primul termen de judecată cu părțile legal citate și la care puteau pune concluzii în fața Judecătoriei Pașcani a fost la data de 4 noiembrie 2022, când cauza a fost amânată fără a se pune în discuție competența instanței.

Astfel, a constatat că, față de prevederile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, Judecătoria Pașcani și-a câștigat competența de a soluționa cauza.

În plus, a reținut că ultima locuință comună a părților a fost, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, în comuna Ion Neculce, județul Iași, iar potrivit concluziilor referatului de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului, acesta domiciliază în județul Iași, unde locuiește când vine în România, întrucât lucrează cu contract de muncă în străinătate.

Constatând că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință a soților și că pârâtul locuiește în circumscripția acestei instanțe, Judecătoria Caransebeș a stabilit că Judecătoria Pașcani este competentă să soluționeze cauza și din această perspectivă.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Pașcani îi revine competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei asupra căruia poartă conflictul negativ de competență pendinte este reprezentat de cererea de chemare în judecată prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiate între părți la 21 iulie 2012, din culpa exclusivă a pârâtului, stabilirea locuinței minorei C. la mamă, exercitarea autorității părintești față de minoră de către ambii părinți, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în beneficiul minorei, raportate la venitul minim pe economie și revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei.

Normele de procedură care reglementează instanța competentă în materie de divorț sunt prevăzute la art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care au următorul conținut: "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

Competența prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opțiune între instanțele enumerate în cuprinsul acestui articol.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Art. 131 alin. (1) din același act normativ prevede că "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Reținând incidența acestor norme legale, Înalta Curte constată că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe învestite a fost la data de 4 noiembrie 2022.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul B. a combătut alegațiile reclamantei din cuprinsul acțiunii, arătând că nu sunt întemeiate motivele de divorț invocate de aceasta.

Potrivit consemnărilor din încheierea de ședință din 4 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Pașcani, deși a constatat că procedura de citare a părților era legal îndeplinită, nu a procedat la efectuarea verificărilor impuse în mod imperativ de dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., ci a dispus rectificarea citativului, în raport de formularea de către pârât a cererii reconvenționale, reținând că părțile figurează în proces în dublă calitate, și a dispus amânarea judecării cauzei, acordând un nou termen de judecată la 23 februarie 2023, în scopul administrării unor probe privind efectuarea unei anchete sociale la locuința actuală a reclamantei și pentru ca aceasta să depună la dosar dovada faptului că minora este înscrisă la școală, precum și la alte activități extracuriculare.

La termenul de judecată astfel stabilit, 23 februarie 2023, Judecătoria Pașcani a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, pronunțarea asupra acestei chestiuni fiind amânată la data de 6 martie 2023, când a adoptat hotărârea prin care s-a dezînvestit în favoarea Judecătoriei Caransebeș, în baza art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

În raport de această succesiune a actelor de procedură efectuate de Judecătoria Pașcani, Înalta Curte reține că excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată la primul termen de judecată când părțile au fost legal citate, ci ulterior, la termenul din 23 februarie 2018, când instanța nu se mai putea dezînvesti, competența materială rămânând dobândită în favoarea instanței menționate.

Or, interpretând dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. reiese că, de vreme ce excepția nu a fost invocată de Judecătoria Pașcani din oficiu sau de către părți la primul termen de judecată, când procedura de citare era legal îndeplinită, soluționarea cauzei a rămas dobândită în favoarea acestei instanțe.

Ca atare, aplicând dispozițiile art. 130 și 131 C. proc. civ. circumstanțelor particulare ale cauzei, se constată că revine Judecătoriei Pașcani competența de soluționare a acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.