Decizia nr. 1867/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, la data de 06.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta de rang 1, B.A.A.R. - Biroul Asiguratorilor din România și pârâtul de rang 2, C., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata următoarelor daune: (i) 20.000 RON, sumă actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală, la care se vor adăuga și penalități de întârzierea în cuantum de 0,2%, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, reprezentând prejudiciu patrimonial/daune materiale; (ii) 250.000 Euro, reprezentând prejudiciu patrimonial/daune morale, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 136/1995, Norma nr. 23/2014, art. 1349, art. 1357 C. civ. La data de 03.11.2021, reclamanta a depus la dosar precizarea acțiunii, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, și a Fondului de Garantare a Asiguraților, precum și a B. S.A., prin lichidator judiciar A., respectiv a mărit cuantumul daunelor materiale la suma de 25.000 RON. În drept, au fost invocate prevederile art. 2213 C. civ., Norma nr. 23/2014, Legea nr. 136/1995, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015. Prin sentința civilă nr. 550/21.04.2022 Judecătoria Reșița a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Reșița invocată de pârâtul B.A.A.R și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, Secția I civilă la data de 19.12.2022 sub același număr de dosar.

Sentința pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin Prin sentința civilă nr. 744 din 11.07.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Caraș-Severin, Secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a BAAR - Biroul Asiguratorilor din România; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., pârâtele B. prin lichidator A., BAAR - Biroul Asiguratorilor din România, Fondul de garantare a Asiguraților și C.; a obligat pârâții în solidar să-i plătească reclamantei A. suma de 7621 RON cu titlu de daune materiale, sumă actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală, la care se adaugă penalități de 0,2%/zi de întârziere; a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei A. suma de 30.000 de euro cu titlu de daune morale; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedite.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 299 din 19 decembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis cererile de apel declarate de apelanții-pârâți Fondul de Garantare a Asiguraților, B. S.A. - în faliment, prin lichidator A., Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) și C. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 744 din 11.07.2023 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2021. A schimbat în parte sentința civilă apelată, și, în consecință: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantă împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților și a respins cererea formulată și precizată de reclamantă împotriva acestui pârât ca fiind inadmisibilă; a constatat încetată acțiunea formulată și precizată de reclamantă împotriva pârâtei B.- în faliment, prin lichidator A.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtului C. ca nefondată; a menținut în rest sentința civilă cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.; a obligat intimata reclamantă să plătească apelantului pârât C. suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 299 din 19 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta a criticat hotărârea atacată din perspectiva admiterii excepției inadmisibilității și respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților. Aceasta întrucât recurenta nu putea formula cerere la FGA în termen de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță, deoarece sentința Tribunalului Szeged din data de 11.12.2019 i-a fost comunicată acesteia mult după termenul de 90 de zile, care curgea de la data de 11.12.2019. Arată recurenta că în această situație sunt aplicabile prevederile art. 21 din Constituția României, prevederi care garantează liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale oricărei persoane. Relativ la admiterea apelului și respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului C., recurenta apreciază că instanța de apel a reținut greșit incidența Deciziei nr. 1/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din 6.04.2016, în contextul în care accidentul s-a produs la data de 20 iulie 2015. În concluzie, învederează că recursul este admisibil, sens în care solicită casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond.

Apărări formulate în cauză În data de 26.04.2024, în termen procedural, intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea excepției nulității recursului, intimatul-pârât a invocat prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și a arătat că motivele de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare reglementate, limitativ, de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Aceasta întrucât recurenta nu a indicat, în concret, dispoziții legale încălcate, ci invocă aspecte de fond și de interpretare a probelor, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului. Făcând trimitere la aspectele tranșate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-277/12 și în Cauza C-22/12, precum și la Decizia nr. 1/2016 privind examinarea recursului în interesul legii, intimatul-pârât învederează că la momentul producerii accidentului rutier, între acesta și B. S.A. fusese încheiat Contractul de Asigurare - Polița de Asigurare de Răspundere Civilă Auto RCA cu seria x/02/X1/SP nr. x care producea efecte juridice. În data de 10.05.2024, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În esență, arată că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată pe calea unei acțiuni de drept comun împotriva FGA a fost stabilită atât de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin jurisprudența unanimă de menținere a soluțiilor de respingere ca inadmisibile a acțiunilor. Invocând caracterul prioritar al Legii nr. 213/2015 față de dreptul comun, precum și faptul că FGA nu poate fi obligat la plată nici în locul și nici în solidar cu asiguratorul în faliment, intimata susține, în esență, că soluția instanței de apel este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea recursului, ca nefondat. La 30.05.2024, în termen procedural, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările formulate în cauză, sens în care a solicitat respingerea apărărilor intimaților și admiterea recursului. La 11.07.2024, recurenta-reclamantă a depus note scrise prin care a expus scurte considerații privind situația de fapt. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând, cu prioritate, chestiunea admisibilității recursului de față, invocată din oficiu, se rețin următoarele: Prima instanță a fost învestită cu o acțiune (astfel cum a fost modificată) prin care reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale în cuantum de 25.000 RON, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală, la care se vor adăuga și penalități de întârziere în cuantum de 0,2%, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 euro. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, Norma nr. 23/2014, art. 1349, art. 1357, art. 2213 C. civ., art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015. Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond: "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din Codul de de procedură civilă: "Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." Drept urmare, începând cu această dată (21.12.2018), în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018. Prezentul proces a început la data de 6 iulie 2021, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018. În aceste circumstanțe, instanța de recurs constată că, față de cadrul stabilit în prezenta cauză în ceea ce privește obiectul, pârâții, cauza și temeiurile de drept invocate, acțiunea dedusă judecății se circumscrie materiei asigurărilor, individualizată în mod expres în prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul exceptării de la exercitarea căii de atac a recursului. Se reține că prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a recunoscut părților calea de atac a recursului întrucât reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală a pârâtului C.. Cu toate acestea, în continuare, chiar instanța de apel reține că deși "reclamanta și-a întemeiat pretențiile împotriva pârâtului C. pe atragerea răspunderii sale civile delictuale, nu se poate face abstracție de incidența dispozițiilor legale speciale în materia accidentelor de circulație produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România" sens în care a analizat prevederile art. 22 alin. (1) și alin. (7) din Legea nr. 132/2017, precum și incidența Deciziei nr. 1/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, concluzionând în sensul că "în materia asigurărilor RCA legiuitorul a derogat de la dreptul comun al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și a înlăturat dreptul de opțiune al persoanei prejudiciate între a exercita acțiunea în despăgubire față de persoana vinovată de săvârșirea faptei și/sau persoana responsabilă civilmente." Hotărârea judecătorească este un act unitar, supus unei singure căi de atac (instanța fiind învestită cu o cerere principală prin care s-a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților la plata daunelor materiale și morale), iar instanța de apel a reținut că materia care interesează prezentul litigiu este reglementată prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. fac trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenția evidentă de a cuprinde atât litigiile decurgând din contracte de asigurare, cât și litigiile care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule și tramvaie. Rațiunea legiuitorului - al cărui drept de apreciere în ceea ce privește edictarea regulilor de admisibilitate a căilor de atac rezultă din art. 125 alin. (2) din Constituție - constă în aceea că aceste litigii ridică probleme preponderente de ordin factual, iar stabilirea elementelor răspunderii și îndeosebi cuantificarea prejudiciilor materiale și morale implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanțelor de fond (prima instanță și cea de apel). În acest context, instanța de recurs reține că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, respectiv în art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care: "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." Același principiu este reglementat și prin prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data începerii procesului, potrivit cărora: "hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale". Aceste prevederi se regăsesc și în cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în vigoare la data soluționării prezentei căi de atac. În același sens, alin. (2) al art. 457 C. proc. civ. arată că: "mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege‟. Câtă vreme prezentul proces a început în anul 2021, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din același act normativ, decizia civilă nr. 299 din 19 decembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, fiind pronunțată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. În atare condiții, Înalta Curte constată că dispozitivul deciziei recurate conține mențiunea greșită "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…)", iar instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege. Pentru aceste considerente, dând eficiență textelor de lege evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză. Cât privește solicitarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deși a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăsește vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.