ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1829/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. x/2019 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea dreptului legal de folosire a domeniului pe care l-a achiziționat, "B.". În drept au fost invocate prevederile paragrafului 3(b)(xii) din Politica Uniformă de Rezolvare a disputelor privind Numele de Domenii (Rules for Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy) aprobată de C.. La data de 05 februarie 2019 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Informatică - ICI București. Prin sentința civilă nr. 588 din 21 mai 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepțiile de necompetență treritorială și materială și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Investit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 2601 din 27 noiembrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 65F din 20 iulie 2020, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa Prin decizia civilă nr. 2526 din 24 noiembrie 20220, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I Civilă, în soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost investită, a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, în primul ciclu procesual. Prin sentința civilă nr. 656/06.05.2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., Inc și D. (E.), ca neîntemeiată. I.

Hotărârea pronunțată în apel, în primul ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 1118A din 05 iulie 2022, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 656/06.05.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București și pe cale de consecință a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, în cel de-al doilea ciclu procesual. Prin sentința civilă nr. 289 pronunțată la data de 14 martie 2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București, ca neîntemeiată. I.

Hotărârea pronunțată în apel, în cel de-al doilea ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 1614A pronunțată de la data de 29 noiembrie 2023 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 289 din data de 14.03.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București. II. Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile decizia civilă nr. 1614A pronunțată de la data de 29 noiembrie 2023 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 01 februarie 2024, sub nr. x/2019*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 14 februarie 2024, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind denumirea și sediul recurentei-pârâte; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura reprezentantului convențional avocat F. (împuternicire aflată la fila x); în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurentul-reclamant datorează pentru soluționarea recursului declarat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON ce a fost achitată conform dovezii de plată aflată la dosarul de recurs. II.1. Motivele de recurs Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: În preambulul cererii de recurs recurentul-reclamant descrie situația de fapt și indică soluțiile pronunțate de instanțele de judecată în prezenta cauză. Prin primul motiv de recurs, încadrat de către recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel este criticată sub aspectul greșitei calificări a cererii de chemare în judecată. Recurentul-reclamant susține că instanța de apel a calificat eronat acțiunea ca fiind una în realizare, iar nu una în constatare, cu consecința aplicării subsecvente a art. 4 lit. a) din UDRP motiv pentru care se apreciază că, în cauză, s-a efectuat o aplicare greșită atât a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ. cât și a regulilor UDRP ca temei de drept material. Recurentul-reclamant, ca deținător legal al dreptului de folosință asupra domeniului "B." din anul 2018, consideră că poate exercita liber prerogativele de utilizator atâta timp cât nu aduce atingere drepturilor legale ale unor terțe persoane, iar dreptul său de utilizare poate fi asimilat dreptului de proprietate, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1 Protocolul 1 CEDO. Apreciază că nu s-a adus atingere mărcii naționale individuale "B." depozit nr. M 2007 011723 deținute de intimata-pârâtă B., Inc deoarece această marcă este înregistrată pentru servicii de "afaceri financiare, afaceri monetare, asigurări, afaceri imobiliare " din clasa 36 conform Clasificării de la G. iar recurentul-reclamant nu a operat niciodată cu servicii sau produse identice sau similare cu cele oferite de către intimata-pârâtă. În baza aceluiași motiv de recurs, recurentul-reclamant susține că intimata-pârâtă B., Inc nu a adus o dovadă concretă că ar fi existat o confuzie între marcă și denumirea utilizată de site-ul recurentului-reclamant sau fapte concrete care să fi adus atingere imaginii sau reputației mărcii "B.". Recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 4 lit. k) din UDRP care dispune că oricare dintre părțile implicate se poate adresa instanțelor judecătorești naționale fie anterior procedurii administrative, fie ulterior finalizării acesteia, iar gestionarul de domenii (în cazul României, ICI București, prin E.) nu va pune în aplicare decizia administrativă, până la data finalizării procedurii litigioase din fața instanțelor naționale. În contextul în care intimata-pârâtă B., Inc a obținut o decizie administrativă favorabilă care obligă gestionarul național (E.) la transferul numelui de domeniu către solicitant, în absența unei hotărâri judecătorești sau unei hotărâri arbitrale obligatorii, recurentul-reclamant a formulat prezenta acțiune în constatare pentru a obține o hotărâre judecătorească prin care să îi fie recunoscut interesul și dreptul de a utiliza/deține "B.". Consideră recurentul-reclamant că instanțele de fond trebuiau să califice acțiunea drept una în constatare, să o admită și să constate existența și legitimitatea dreptului reclamantului de a utiliza domeniul "B." în raport cu probele administrate și temeiurile juridice invocate din dreptul național. Recurentul-reclamant susține că instanțele judecătorești au fost investite cu o cerere prin care să se constatate dacă reclamantul este sau nu titularul legal al dreptului de a utiliza denumirea de domeniu "B." conform legii române iar Curtea de Apel București ar fi putut observa faptul că regulile UDPR reprezintă un izvor convențional și sunt aplicabile între părțile care aderă la acestea, în timp ce cererea de constatare care face obiectul acțiunii privește atestarea dreptului legal de utilizare a numelui de domeniu "B.". În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs formulat în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei aplicări a normelor de drept material reprezentate de art. 4 lit. a) raportat la art. 4 lit. b) și lit. c) UDRP (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy). Recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor norme deoarece cerințele prevăzute de art. 4 lit. a) din UDPR sunt cumulative și în cauză nu au fost integral îndeplinite. Interpretarea eronată a acestor norme ar rezulta din omisiunea de a verifica cerințele prevăzute de art. 4 lit. b) și lit. c) din UDRP, prevederi în care este detaliat modul de interpretare și aplicare a condițiilor art. 4 lit. a) din UDRP ce prevăd nu doar condiția relei-credințe ci un set complex de trei cerințe exprese și cumulative. Conform art. 4 lit. a) din UDRP cele trei condiții care trebuie îndeplinite cumulativ sunt (i) Similitudinea sau caracterul identic al denumirii cu marca/serviciul reclamantului, (ii) Lipsa unui drept și/sau interes legitim cu privire la denumirea domeniului; (iii) Reaua-credință în înregistrarea și utilizarea (cumulat) a denumirii domeniului. În ceea ce privește prima condiție prevăzută de art. 4 lit. a) din UDRP recurentul-reclamant arată că deși denumirea domeniului "B." este asemănătoare, respectiv identică cu marca "B.", trebuie luat în considerare faptul că marca este numai una verbală și înregistrată doar pentru clasa 36 conform clasificării de la G. pentru serviciile: afaceri financiare; afaceri monetare; asigurări; afaceri imobiliare motiv pentru care un site dedicat pasionaților pentru câini nu ar putea aduce atingerii mărcii intimatei-pârâte. Recurentul-reclamant arată și faptul că activitatea sa nu are legătură cu activitatea intimatei-pârâte deoarece aceasta din urmă este un procesator de plăți la nivel mondial care se bucură de notorietate pentru serviciile sale financiare și nu se ocupă cu adopții de câini fără stăpân sau forumuri de discuții între iubitorii de animale. Prin același motiv de recurs se arată că activitatea recurentului-reclamant nu are nicio legătură cu activitatea intimatei-pârâte B., site-ul urmând să fie utilizat numai în zona serviciilor oferite pentru animalele de companie, fără a exista posibilitatea de a se crea conturi de plăți sau de a se achiziționa produse și nici nu se pot transmite bani către alte persoane. În acest context, recurentul-reclamant consideră că siglele utilizate de B. și de către intimata-pârâtă sunt diferite, scopul pentru care sunt utilizate cele două site-uri sunt diferite, serviciile și culorile prezentate pe site-uri sunt diferite. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, recurentul-reclamant susține că interesul și dreptul legitim de a deține numele de domeniu "B." au fost dovedite prin fotografiile și înscrisurile depuse la dosarul cauzei ce atestă existența animalului de companie cu numele B. în memoria căruia a fost creat site-ul www.x.ro. Cu privire la această condiție, recurentul-reclamant critică hotărârea instanței de apel sub aspectul aplicării eronate a art. 4 lit. a) din UDRP prin interpretarea greșită a variantelor de demonstrare a interesului legitim prevăzute de art. 4 lit. c) lit. (i)-(iii) din UDRP. Recurentul-reclamant susține că site-ul a fost creat pentru a oferi un omagiu câinelui său anterior notificării primite de către H., numele de domeniu fiind utilizat legitim și fără un interes patrimonial și fără a se încerca inducerea în eroare a consumatorilor. Mai arată recurentul faptul că instanța de apel ar fi putut constata că interesul există și este legitim raportat la art. 4 lit. c) pct. (iii) din UDRP, având în vedere că utilizarea nu a avut scop comercial și nici nu a avut intenția de a induce în eroare consumatorii ori de a leza marca B. ori de a afecta serviciile prestate sub această marcă. În ceea ce privește cea de-a treia condiție prevăzută de art. 4 lit. a) din UDRP referitoare la înregistrarea cu rea-credință a denumirii de domeniu, recurentul-reclamant consideră că instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 4 lit. a) și b) din UDRP. Recurentul-reclamant susține că pentru dovedirea relei-credințe în cauză trebuia dovedită una din circumstanțele prevăzute de pct. (i)-(iv) din lit. b) din art. 4 UDRP iar Curtea de Apel București a reținut în mod greșit îndeplinirea cerinței privind reaua-credință, în raport cu art. 4 lit. b) (i), apreciind eronat că a existat o intenție a recurentului-reclamant de a vinde domeniul. În concret, Curtea de Apel avea sarcina de a verifica dacă recurentul a dobândit denumirea de domeniu în principal în scopul vânzării, închirierii sau transferului în alt mod a denumirii de domeniu. Recurentul-reclamant susține că instanța de apel a constatat existența relei-credințe bazat pe un singur înscris aflat la dosar, din care a reținut că reclamantul "a acceptat să primească întrebări în legătură cu ofertele privind numele de domeniu" în contextul în care orice persoană poate utiliza un motor de căutare a denumirii unui domeniu, pe site-ul unui agent de domenii și i se va arăta mesajul "may be for sale", atașând recursului înscrisuri prin care se dorește dovedirea faptului că verificarea disponibilității oricărui domeniu, pe site-ul unui intermediar de domenii (cum este de exemplu: https:/domainagents.com), va genera același mesaj "may be for sale". Recurentul-reclamant critică soluția instanței de apel prin aceea că aceasta a apreciat generic înscrisul din care reieșea mesajul "might be for sale", generat de pe site-ul unui agent de domenii și a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 lit. b) pct. (i) din UDRP privind scopul înregistrării numelui de domeniu dar și cu privire la reaua-credință prevăzută de art. 4 lit. a) pct. (iii) din aceleași norme. Recurentul-reclamant susține că nu a încercat să vândă, să închirieze sau să transfere, pentru o contraprestație, domeniul în discuție, iar prezumția la care a apelat Curtea de Apel este neîntemeiată și, practic, extinde nepermis incidența art. 4 lit. a).(iii), motiv pentru care consideră că prezumția scopului legitim de a utiliza domeniul nu a fost răsturnată. În cadrul aceluiași motiv de recurs, recurentul-reclamant susține că nu au existat dovezi sau circumstanțe care să ateste că reclamantul a avut un comportament prin care să împiedice intimata-pârâtă să reflecte marca sa și nici nu a încercat să perturbe activitatea acesteia în calitate de concurent. Recurentul reiterează faptul că activitatea sa de pe site-ul B. nu se identifică cu serviciile sau activitatea B., motiv pentru care nu pot fi reținute nici circumstanțele din art. 4 lit. b) pct. (ii) și (iii) din UDRP. Se menționează faptul că nu s-a încercat intenționat să se atragă utilizatori pe domeniul deținut și nici la o altă locație online, pe seama notorietății B. și nici o probă din dosar nu a sugerat contrariul, nefiind astfel aplicabil nici scenariul din art. 4 lit. b).(iv) din UDRP, Concluziile Curții de Apel București s-au bazat pe interpretări eronate și extensive ale condițiilor din art. 4 lit. a) și b) UDRP, precum și pe o serie de prezumții judiciare, fără un suport temeinic probator. Curtea de Apel a interpretat și aplicat extensiv, discreționar și nelegal norma de drept material din cuprinsul art. 4 lit. b), folosindu-se de interpretări și prezumții pentru a califica acțiunile reclamantului ca fiind de rea-credință. Recurentul-reclamant reiterează susținerile prin care arată că nu utilizează domeniul de internet cu rea-credință, din moment ce nu încearcă, în nici un moment, să se identifice cu B., nu furnizează servicii financiare, iar site-ul său nu are nici o legătură cu activitatea B., pentru a putea afirma că reclamantul încearcă să profite de notorietatea intimatei-pârâte. În final, recurentul-reclamant arată că a achiziționat domeniul "B." în mod legal iar odată înlăturată cerința relei-credințe, nu mai sunt îndeplinite cumulativ condițiile din art. 4 lit. a) din UDRP, acțiunea sa fiind admisibilă. Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei Curții de Apel București, în vederea rejudecării, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. II.2. Apărările formulate în cauză La data de 30 aprilie 2024 Intimata-Pârâtă B. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește primul motiv de recurs intimata-pârâtă susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece instanța de apel a avut în vedere dezlegările Curții de Apel București din decizia pronunțată în apel în primul ciclu procesual prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, decizie prin care s-a statuat faptul că acțiunea reclamantului nu este o veritabilă acțiune în constatare ci este, în fapt, o contestare a validității celor dispuse prin decizia National Arbitration Forum (procedura UDRP). Prin urmare, intimata-pârâtă consideră că prevederile art. 35 C. proc. civ. au fost avute în mod corespunzător în vedere de către instanța de judecată și analizate în consecință. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, intimata-pârâtă consideră că prin recurs sunt reluate susținerile recurentului-reclamant din apel. Prin întâmpinare se arată că cele trei condiții prevăzute de Regulile UDRP au fost dovedite în cauză. Astfel, denumirea domeniului recurentului-reclamant este identică/similară cu marca B. terminația ".ro" nefiind de natură să diferențieze cele două denumiri, nefiind relevant faptul că părțile urmăresc obiective diferite, deoarece cerința UDRP privește doar identitatea sau puternica similitudine a denumirii domeniului și nu modul de utilizare. În ceea ce privește condiția pretinsului interes legitim pentru justificarea alegerii numelui de domeniu, intimata-pârâtă arată că instanța de apel în mod corect a conchis că recurentul-reclamant pare să se fi folosit de posibilității lingvistice oferite de acest domeniu pentru a obține o denumire identică cu marca notorie a intimatei-pârâte deși avea posibilitatea de a alege alte denumiri ce nu ar fi creat această problemă. În ceea ce privește a treia și ultima condiție consideră că a fost îndeplinită, reaua-credință fiind dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei și prin disponibilitatea recurentului-reclamant de a primi întrebări în legătură cu ofertele privind numele de domeniu, ceea ce arată că recurentul-reclamant a luat în considerare ideea utilizării domeniului într-o altă manieră decât cea afirmată, fapt ce validează prezumția unui scop nelegitim urmărit, rezultând din însăși alegerea unui nume de domeniu identic cu o marcă proprie. La data de 15 aprilie 2024 Intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Informatică - ICI București a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând susținerile din judecata în fond, inclusiv cu privire excepția lipsei de interes în formularea acțiunii și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30 ianuarie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 mai 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlul preliminar, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes în formularea acțiunii și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, de către intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Informatică - ICI București, nu constituie veritabile excepții procesuale, în sensul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la procedura în fața instanței de recurs, ci acestea privesc fondul cauzei. Ca urmare, ele constituie apărări de fond, iar în măsura în care ar tinde la o schimbare a hotărârii recurate, ele sunt inadmisibile în lipsa unui recurs propriu, declarat de partea care le-a invocat. Prin primul motiv de recurs, încadrat de către recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel este criticată din perspectiva greșitei calificări a cererii de chemare în judecată. Recurentul a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că acțiunea formulată este una în realizare și nu o acțiune în constatare, iar instanțele de fond, în aplicarea art. 35 C. proc. civ. ar fi trebuit să califice acțiunea ca fiind una în constatare și să o admită în raport cu probele și temeiurile juridice invocate din dreptul național. Recurentul a arătat că instanțele au fost investite să pronunțe o hotărâre conform legii române deoarece regulile UDRP reprezintă un izvor convențional. Criticile, care pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate. Înalta Curte constată că chestiunile ce privesc calificarea acțiunii formulate și a regulilor de drept aplicabil au fost tranșate definitiv în primul ciclu procesual. Astfel, prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a solicitat constatarea dreptului legal de folosire a domeniului pe care l-a achiziționat, "B." având în vedere faptul că prin decizia emisă la data de 22.01.2019, de către FORUM Arbitration Mediation International s-a dispus transferarea respectivului nume de domeniu către intimata la B.. Inc în baza Politicii UDRP (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy - UDRP). Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile paragrafului 3(b)(xii) din Politica Uniformă de Rezolvare a disputelor privind Numele de Domenii (Rules for Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy - UDRP) aprobată de C.. În același mod, prin notele de ședință din data de 06 aprilie 2021 se specifică faptul că cererea a fost formulată în baza acelorași reguli. Dacă părțile sunt cele care stabilesc, de regulă, faptele pe care se întemeiază, respectiv prin care se combat pretențiile deduse judecății, calificarea juridică a acestora aparține întotdeauna judecătorului, astfel cum rezultă fără putință de tăgadă din reglementarea în vigoare. Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul potrivit normelor de drept ce îi sunt aplicabile, iar potrivit art. art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul este cel care dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății. În principiu, revine așadar judecătorului să identifice, să interpreteze și să aplice chiar din oficiu normele de drept incidente, în cadrul procesual stabilit prin cererile și apărările cu care a fost învestit de părți. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 9 și art. 22 C. proc. civ., rezultă că instanța nu poate depăși obiectul judecății, după cum nu poate schimba cauza pretențiilor formulate, înțeleasă ca situație de fapt care justifică pretenția, respectiv apărările formulate. Instanța este însă îndreptățită să califice juridic corect cererile formulate de părți (art. 152 C. proc. civ.), respectiv actele și faptele raportului juridic litigios (art. 22 alin. (4) C. proc. civ.). Rezultă din dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. că instanța este cea care dă ori restabilește calificarea juridică exactă a actelor și faptelor deduse judecății, aceasta însemnând nu doar indicarea normei de drept incidentă, ci și identificarea naturii juridice reale a cererii, a categoriei sau instituției juridice aplicabile. De asemenea, în condițiile art. 152 C. proc. civ., natura juridică a unui act de procedură impropriu calificat este supusă controlului instanței, după dezbateri contradictorii. În acest context, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 1118A din 05 iulie 2022, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. în primul ciclu procesual, decizie prin care s-a stabilit totodată că acțiunea formulată nu este o veritabilă acțiune în constatare, recurentul-reclamant din prezenta cauză fiind îndreptățit să formuleze o acțiune directă cu privire la dreptul pretins de a folosi în mod legitim și netulburat numele de domeniu litigios, în cadrul căreia să fie analizate obiecțiile adversarului și drepturile pretinse, inclusiv chestiunile de fond soluționate prin decizia administrativă H. emisă conform Regulamentului ICANN. Totodată, prin aceeași decizie s-a dispus ca, în rejudecare, prima instanță să procedeze la cercetarea apărărilor ambelor părți, inclusiv în raport cu cele statuate în decizia H.. Această soluție, care a fost favorabilă recurentului-reclamant, a stabilit că adevărata finalitate a cererii deduse judecății rezultă din împrejurarea că reclamantul din prezenta cauză este îndreptățit să formuleze o acțiune directă cu privire la dreptul pretins de a folosi în mod legitim și netulburat numele de domeniu litigios, în cadrul căreia să fie analizate obiecțiile adversarului și drepturile pretinse, inclusiv chestiunile de fond soluționate prin decizia administrativă. Curtea de Apel a înlăturat statuarea tribunalului, potrivit căreia de vreme ce reclamantul nu și-a calificat acțiunea în mod expres ca o contestație la decizia administrativă, ar rezulta că acesta a acceptat respectiva decizie, ceea ce înseamnă că a pierdut dreptul de utilizare a numelui de domeniu, fapt care, la analiza acțiunii în constatare, duce la concluzia că reclamantul nu mai deține respectivul drept. Dimpotrivă, instanța de control judiciar a statuat în mod definitiv - și cu autoritate de lucru judecat pentru parcursul procesual ulterior, astfel cum rezultă din art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Or, instanța de recurs nu mai poate analiza direct legalitatea hotărârii sub acest aspect, deoarece nefiind atacată cu recurs, aceasta a rămas definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. ce dispune că sunt definitive hotărârile pronunțate în apel, neatacate cu recurs, iar considerentele acesteia se bucură de autoritate de lucru judecat conform prevederilor art. 430 C. proc. civ.. Această decizie intermediară se bucură așadar de o veritabilă autoritate de lucru judecat în interiorul procesului de față, privit ca ansamblu. Calificarea acțiunii deduse judecății - într-o manieră utilă recurentului-reclamant, de natură a putea produce efecte juridice - fiind așadar dezlegată definitiv, este inadmisibilă critica îndreptată împotriva deciziei date în noul ciclu procesual, prin care se pune din nou în discuție o chestiune dezlegată definitiv în primul ciclu procesual. Prin cel de-al doilea motiv de recurs subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul critică hotărârea de apel sub aspectul greșitei aplicări și interpretări a Politicii UDRP (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy - UDRP). Recurentul a susținut faptul că instanța de apel nu a verificat în mod corect cerințele din art. 4 lit. b) și lit. c) din Politica UDRP iar cerințele prevăzute de art. 4 lit. a) din aceleași reguli trebuind să fie îndeplinite cumulativ. Înalta Curte constată că în temeiul art. 4 lit. a) din Politica de Soluționare Uniformă a Litigiilor cu privire la Numele de Domenii (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy) - Politica UDRP adoptată la data de 24 octombrie 1999 de C., un reclamant poate obține o decizie favorabilă într-o procedură administrativă în temeiul regulilor politicii UDRP dacă dovedește întrunirea cumulativă a următoarelor trei circumstanțe: (i) numele de domeniu înregistrat de pârât este identic sau similar astfel încât să producă confuzie cu o marcă cu o marcă de fabrică sau de comerț cu privire la care reclamantul are drepturi. (ii) pârâtul nu are drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu; și (iii) numele de domeniu a fost înregistrat și este folosit cu rea-credință. Nedovedirea oricărui element din cele de mai sus conduce la respingerea cererii reclamantului. Cu privire la prima condiție prevăzută de paragraful 4 lit. a) din Politica UDRP, recurentul a susținut că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a normelor legale, motivat de faptul că deși denumirea domeniului "B." este asemănătoare, respectiv identică cu marca B. trebuie să fie avute în considerare și alte elemente, precum faptul că marca este doar verbală, fiind înregistrată doar pentru serviciile din clasa G., aspecte care conduc la ideea că un site-specific pentru pasionații de câini nu aduce atingere mărcii verbale B.. Critica este nefondată. În cazul de față, conform situației de fapt stabilite de instanțele de fond, intimata-pârâtă a dovedit că deținea, la data depunerii plângerii administrative din data de 20 decembrie 2018 drepturi asupra mărcii europene individuale verbale B. nr. x depusă la înregistrare la data de 27 octombrie 1999 și înregistrată pentru produsele și serviciile din clasele 09 și 36 conform Clasificării de la G. precum și asupra mărcii europene individuale verbale B. nr. x depusă la înregistrare la data de 01 martie 2004 pentru produse și servicii din clasele 9, 14, 21, 25 conform Clasificării de la G.. . De asemenea, intimata-pârâtă este titulara a mai multor mărci B. sau care conțin denumirea B. înregistrate la nivel european și internațional, cu protecție inclusiv pe teritoriul României. Chestiunea similarității, respectiv a identității în scopul regulilor UDRP presupune efectuarea unei comparații între numele de domeniu în litigiu și marca asupra căreia s-a dovedit că există drepturi. În acest caz numele de domeniu în litigiu "B." înregistrat de către recurentul-reclamant încorporează în totalitate marca B. a intimatei-pârâte iar adăugirea terminației ".ro" corespunzătoare codului de țară domeniile de nivel superior ("ccTLDs") este irelevantă atunci când este evaluată identitatea/similaritatea dintre o marcă și un nume de domeniu, aceasta fiind văzută ca o cerință standard de înregistrare a unui nume de domeniu, nefiind luată în considerare în cadrul analizei îndeplinirii primului element din cadrul art. 4 lit. a) pct. (i) al Politicii UDRP, după cum a susținut și intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată. Recurentul afirmă că marca intimatei-pârâte este una verbală, iar serviciile pentru care este înregistrată sunt diferite și nu au legătură cu activitatea reclamantului, pe site-ul căruia nu se vor efectua plăți și nu se pot transmite bani către alte persoane. Aceste susțineri sunt nefondate, întrucât textul legal prevede ca o condiție doar similaritatea sau identitatea dintre numele de domeniu și marcă fără alte cerințe suplimentare referitoare la produsele, respectiv serviciile protejate de marcă sau pentru care numele de domeniu este utilizat. Pentru aceleași motive, nu pot fi primite nici susținerile recurentului-reclamant privind diferențele dintre siglele sau culorile utilizate pe site-urile celor două părți, sau cele referitoare la scopul diferit pentru care sunt utilizate cele două site-uri, aceste aspecte fiind, de asemenea, irelevante în comparația realizată în baza prevederilor art. 4 lit. a) pct. (i) al Politicii UDRP. Prin urmare, în acord cu soluția instanței de apel, numele de domeniu în litigiu este identic cu marca B. deținută de către intimata-pârâtă fiind îndeplinită prima condiție prevăzută de norma mai sus menționată. În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 4 lit. a) pct. ii al Politicii UDRP recurentul-reclamant a susținut că interesul legitim a fost dovedit în sensul că numele de domeniu a fost ales în amintirea animalului de său de companie ce purta numele "B." și a fost înregistrat pentru a fi utilizat ca o platformă pentru pasionații de câini. Cu titlu preliminar, se cuvine a fi observat, că instanța de apel, ca și prima instanță, a concluzionat în sensul dovedirii atât a lipsei interesului legitim cât și a faptei ilicite imputate recurentului-reclamant constând în înregistrarea cu rea-credință a numelui de domeniu, în urma unei efective analize a probatoriului administrat în cauză, după cum reiese din considerentele expuse la fila șase a deciziei recurate. Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a conchide pe baza acestora asupra situației de fapt, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. În acest sens, analizarea criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la ultimele două condiții prevăzute de art. 4 lit. a) pct. (ii) și (iii) al Politicii UDRP însemnând a se face o nouă apreciere a probațiunii ceea ce este nepermis prin intermediul recursului, cale prin care se realizează doar un control de legalitate, de aplicare a regulilor de drept, dar și aceasta în limitele stabilite de legiuitor. Pornind de la situația de fapt stabilită instanța de apel care a reținut că și în contextul în care s-ar accepta existența animalului de companie și a numelui său, aceasta nu ar justifica alegerea numelui de domeniu identic cu marca notorie a intimatei-pârâte în contextul în care avea alte numeroase posibilități lingvistice pentru alegerea unei alte denumiri (e.g., ciaoypal.ro, larevedereypal.ro sau chiar B..ro), Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a recunoscut notorietatea mărcii intimatei-pârâte susținând pe parcursul litigiului, inclusiv în recursul formulat, faptul că B. este un procesor de plăți la nivel mondial care se bucură de o notorietate pentru serviciile sale financiare., În acest context, alegerea numelui de domeniu identic cu marca notorie a intimatei-pârâte nu poate fi considerată o utilizare legitimă și echitabilă a numelui de domeniu în cauză, deoarece astfel cum a reținut și instanța de apel, recurentul-reclamant ar fi avut posibilitatea de a alege o altă combinație de cuvinte care să aducă un omagiu animalului de companie și totodată, să nu aducă atingere mărcii notorii deținută de intimata-pârâtă. În ceea ce privește cea de-a treia condiție prevăzută de art. 4 lit. a) pct. (iii) al Politicii UDRP, recurentul-reclamant a susținut că pentru a se reține reaua-credință este necesar să se dovedească una din circumstanțele enumerate la pct. (i)-(iv) din lit. b) art. 4 din Politica UDRP. În acest sens, a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală deoarece în cauză nu poate fi reținută incidența niciunei circumstanțe enumerate la art. 4 lit. b) din Politica UDRP, instanța reținând-reaua credință și intenția de vânzare a numelui de domeniu în baza unui singur înscris ce atestă faptul că recurentul-reclamant ar fi acceptat să primească întrebări în legătură cu ofertele privind numele de domeniu. Recurentul-reclamant a mai susținut și faptul că nu a încercat să vândă, să închirieze sau să transfere, pentru o contraprestație, domeniul în discuție astfel că prezumția la care a apelat instanța de apel este neîntemeiată și extinde nepermis domeniul de aplicare al art. 4 lit. a) pct. (iii). Criticile sunt nefondate. Articolul 4 litera (b) din Politică UDRP prevede că "În sensul paragrafului 4(a)(iii), următoarele circumstanțe, în special, dar fără limitare, dacă panelul consideră că sunt prezente, vor constitui o dovadă a înregistrării și utilizării unui nume de domeniu cu rea-credință (...)." Astfel, art. 4 litera (b) din Politica UDRP stabilește o listă de circumstanțe neexhaustive care pot indica faptul că un nume de domeniu a fost înregistrat și folosit cu rea-credință, dar alte circumstanțe pot fi relevante pentru a evalua dacă înregistrarea și utilizarea unui nume de domeniu este realizată cu rea-credință. Pe cale de consecință, contrar susținerilor recurentului-reclamant prin care se arată că instanța de apel ar fi extins nepermis domeniul de aplicare al art. 4 lit. a) pct. (iii), instanța de apel nu era ținută să constate existența unei circumstanțe din cele enumerate ci ar fi putut reține orice altă împrejurare ca fiind o dovadă a relei-credințe în baza oricăror probe sau prezumții permise de lege. Instanța de apel a reținut incidența art. 4 lit. b) pct. (i) din Politica UDRP, respectiv a intenției de comercializare a numelui de domeniu achiziționat de recurent, în baza probatoriul administrat în cauză, respectiv anunțul de vânzare al numelui de domeniu (B. "may be for sale") și mesajul din 14 noiembrie 2018, la scurt timp după achiziționarea numelui de domeniu, mesaj din care rezultă că reclamantul a acceptat să primească întrebări în legătură cu ofertele privind numele de domeniu, considerându-le suficiente și apte să dovedească reaua-credință a recurentului la momentul achiziționării numelui de domeniu. Contrar susținerilor recurentului-reclamant din situația de fapt și a probatoriul administrat în cauză rezultă că numele de domeniu în litigiu a fost înregistrat în scopul vânzării sau transferului său în alt mod, recurentul-reclamant optând să primească oferte de cumpărare la momentul înregistrării numelui de domeniu aspect ce denotă că acesta nu a fost achiziționat în scopul declarat de către recurentul-reclamant. De asemenea, se constată că acesta este identic cu marca anterioară B. deținută de intimata-pârâtă, iar recurentul-reclamant, la data achiziționării numelui de domeniu nu numai că avea cunoștință de existența mărcii anterioare ci cunoștea și faptul că aceasta se bucura de un grad înalt de recunoaștere. Toate aceste aspecte susțin o constatare de înregistrare a numelui de domeniu în litigiu cu rea-credință, ce înlătură inclusiv prezumția unui interes legitim la înregistrarea numelui de domeniu, astfel cum a reținut în cauză și instanța de apel. În cauză nu este așadar incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru toate considerentele ce preced recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.