ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 361/2020

Ședința publică din data de 11 februarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 331 alin. (2) lit. g) și art. 159 alin. (1) din Codul fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1587 din 30 iulie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la stornarea facturii nr. x emisă la 19 mai 2016 și la emiterea unei noi facturi fără înscrierea taxei pe valoare adăugată, precum și la plata către reclamantă a sumei de 1.078.920 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată.

Totodată, s-a dispus admiterea în parte a cererii de majorare a onorariului de expert formulată de expertul contabil C. și s-a stabilit onorariu definitiv pentru expertul contabil în suma de 1500 RON, cu obligarea reclamantei la plata către acesta a diferenței de onorariu în cuantum de 500 RON.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 14.394,2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că litigiul are ca obiect restituirea sumei de 1.078.920 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată, sumă achitată în baza contractului de vânzare nr. x/19.05.2016, încheiat între doi profesioniști. Totodată, reclamanta a solicitat instanței să se pronunțe asupra chestiunii aplicării sau nu a taxei pe valoare adăugată unei tranzacții încheiate, de asemenea, între profesioniști.

S-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale..."

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului și faptul că acesta se desfășoară între profesioniști, iar în legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004 se prevede în mod expres că litigiile între profesioniști sunt judecate de completuri specializate în astfel de cauze, la nivelul Curții de Apel București astfel de completuri fiind înființate în cadrul secțiilor a V-a și a VI-a, secția a IV-a civilă a apreciat că fiind întemeiată excepția necompetenței sale funcționale și a declinat soluționarea apelului în favoarea uneia dintre cele două secții civile ale Curții de Apel București, a V-a sau a VI-a.

În considerentele acestei decizii, instanța a reținut că litigiul a fost înregistrat și soluționat în primă instanță de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, iar problema competenței funcționale trebuie verificată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., încă de la judecata în primă instanță. O eventuală contestare a modului de stabilire a acesteia în calea de atac presupune analiza acestei probleme procedurale de către instanța corespondentă primei instanțe sesizate, iar nu declinarea cauzei.

Prin apelul formulat de către pârâtă, principala critică se referă la faptul că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă funcțional. secția a V-a Civilă a Curții de Apel București a reținut că, în ipoteza în care s-ar constata că secția a IV-a Civilă este necompetentă, soluția nu ar putea fi direct declinarea în apel, ci stabilirea instanței competente în condițiile art. 480 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 136 alin. (1) C. proc. civ., întrucât două secții ale aceleiași curți de apel s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligația de a face, respectiv solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. de a se dispune obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. de a proceda la stornarea facturii nr. x emisă la 19 mai 2016 și emiterea unei noi facturi fără înscrierea T.V.A., precum și la restituirea sumei de 1.078.920 RON reprezentând T.V.A. încasată nelegal.

În primă instanță, acțiunea a fost soluționată de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în sensul admiterii, această soluție fiind atacată cu apel de către pârâta S.C. B. S.R.L., în principal sub aspectul necompetenței funcționale a primei instanțe.

Raportat la situația de fapt, se constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Prin decizia RIL nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilt ca "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică."

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "regimul de invocare a excepției de necompetență nu poate anihila natura primordială a normelor de organizare judiciară, în sensul ignorării aspectului alcătuirii instanței din perspectiva specializării judecătorilor". Totodată, s-a reținut că "în funcție de jurisdicția specializată, există diferențe importante în ceea ce privește căile de atac, termenele în care pot fi formulate, procedura de judecată, taxele judiciare de timbru datorate etc."

Conform dispozițiilor legale evocate, problema competenței funcționale trebuie verificată încă de la prima instanță, iar în măsura în care se critică în apel hotărârea sub aspectul pronunțării acesteia de către o instanță necompetentă funcțional, cum este cazul de față, acest aspect trebuie analizat de către judecătorii care au forma de specializare cerută de lege, pentru obiectul și cauza cu care reclamanta a înțeles să învestească instanța de judecată.

Înalta Curte constată că verificarea competenței funcționale trebuie realizată de către prima instanță învestită cu soluționarea cauzei, iar o eventuală contestare a modului de stabilire a acesteia în calea de atac presupune analiza acestei chestiuni procedurale de către instanța corespondentă primei instanțe sesizate.

În acest context, văzând critica formulată în apel sub aspectul necompetenței funcționale a primei instanțe, Înalta Curte apreciază că, raportat la principiul specializării instanțelor, această analiză trebuia realizată de către instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea apelată, respectiv secția a IV-a Civilă a Curții de Apel București, care trebuia să stabilească instanța competentă potrivit art. 480 alin. (4) C. proc. civ., iar nu să procedeze la declinarea soluționării apelului în favoarea secției a V-a Civile.

Prin urmare, în raport cu considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2020.