Decizia nr. 1736/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 44 a Tribunalului Brașov

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 44S din 9 februarie 2023, Tribunalul Brașov, secția civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Comunei Ungra și a anulat acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu această parte. A respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Comunei Ungra, ca neîntemeiată. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comuna Ungra și Primarul Comunei Ungra. A obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 253.561,03 RON, reprezentând despăgubiri pentru subvențiile neîncasate pentru perioada 2018 - 2021. A obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 11.140 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1483Ap din 11 octombrie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de apelantele - pârâte Comuna Ungra și Instituția Primarului Ungra împotriva sentinței civile nr. 44/S din 9 februarie 2023 pronunțată de Tribunalul Brașov. A obligat apelantele - pârâte să plătească intimatului - reclamant A., suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Calea de atac declarată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1483Ap din 11 octombrie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția civilă au declarat recurs Comuna Ungra și Instituția Primarului Ungra, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel. Acestea invocă incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Prioritar, recurentele arată că se impune o suplimentare a probatoriului pentru a dovedi că intimatul nu este eligibil pentru plata anuală a subvenției. Astfel, solicită obligarea acestuia să depună la dosarul cauzei toate cererile adresate Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură întrucât, pentru ca demersul său să fie temeinic, trebuie să dovedească existența acestor cereri și refuzul soluționării lor. Or, nu s-au administrat suficiente probatorii, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză apreciind, ca nefiind utile cauzei, proba cu înscrisuri și proba cu martorul propus, respectiv funcționarul de la registrul agricol. În ceea ce privește fondul cauzei, recurentele arată că au depus întâmpinare la instanța de fond, în cadrul căreia au formulat mai multe excepții, dar care nu au fost analizate în contradictoriu cu toate părțile, întrucât reprezentantul lor convențional a lipsit. De altfel, instanța de fond nici nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, raportat la pretențiile aferente anilor 2018 și 2019. Această excepție este întemeiată. Sumele solicitate pentru acești ani nu pot fi acordate, având în vedere faptul că termenul de prescripție s-a împlinit anterior datei de 18 august 2022, când s-a înregistrat cererea de chemare în judecată. Pentru anii 2018 și 2019, termenul limită de depunere a cererilor era 31 martie 2018 și 31 martie 2019. Prin urmare, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 31 martie 2021, pentru sumele aferente anului 2018, și 31 martie 2022, pentru sumele aferente anului 2022. Această excepție nu a fost discutată, în contradictoriu, de către instanța de fond. Recurentele arată că, în mod eronat, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. Instanța nu a avut în vedere contractul nr. x din 5 iulie 2016, pe care A. nu l-a semnat. Față de lipsa acordului de voință, acesta nu are calitatea de a beneficia de adeverință în vederea depunerii dosarului la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură. Instanța de fond nu a luat în considerare nici lipsa declarației pe care trebuia să o dea la începutul fiecărui an calendaristic. De altfel, nu a pus în discuția părților nici această excepție. Tribunalul Brașov, deși a admis proba cu înscrisuri, nu a dat posibilitatea administrării sale, motiv pentru care recurentele înțeleg să depună, alăturat cererii de recurs, o serie de înscrisuri care le confirmă susținerile, în sensul că intimatul A. nu este eligibil. Acesta nu a semnat contractul de pășunat, nu a făcut dovada deținerii suprafeței de 48,19 ha teren, astfel că nu are calitatea necesară pentru a solicita subvenția, demersul său fiind inadmisibil. Tot în ceea ce privește fondul cauzei, recurentele arată că subvențiile se acordă fermierilor care îndeplinesc cerințele impuse de prevederile art. 43 din O.M.A.D.R. nr. 619/2015, pe care le citează în integralitate. Învederează că nu pot elibera adeverințe din care să rezulte o altă stare de fapt decât cea reală întrucât ar nesocoti legea și o hotărâre judecătorească. Intimatul a fost invitat de mai multe ori la sediul instituției pentru a semna contractul de pășunat, dar a refuzat și a preferat să se adreseze instanței de judecată. Deși intimatul A. susține contrariul prin cererea de chemare în judecată, recurentele apreciază că documentele care dovedesc că terenul agricol se află la dispoziția solicitantului trebuiau transmise de fermier prin mijloacele electronice disponibile. Or, față de lipsa declarației acestuia, de inexistența unui contract valabil încheiat, autoritatea locală nu putea elibera adeverința. Prin urmare, apreciază că acțiunea formulată de reclamant este inadmisibilă. Mai mult, prin cererea de chemare în judecată, A. își invocă propria culpă cu privire la neîndeplinirea obligațiilor stabilite de lege cu privire la întocmirea declarației anuale de actualizare a registrului agricol. Recurentele învederează că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv nu există fapta ilicită, prejudiciul pretins și nici vinovăția autorității locale. Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei criticate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.

Apărări formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare, în termen procedural, prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs întrucât argumentele expuse nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată, întrucât hotărârea este temeinică și legală.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din data de 18 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit termen la 20 iunie 2024, pentru analiza recursului declarat de pârâtele Comuna Ungra și Instituția Primarului Ungra împotriva deciziei civile nr. 1483/Ap din 11 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. La termenul din data de 20 iunie 2024, în baza dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatul A.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. În primul rând, în cauza pendinte, se constată că se invocă trei motive de casare, care ar afecta, în opinia recurentelor, validitatea deciziei recurate. Astfel, acestea menționează, la temeiul de drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., însă nu dezvoltă niciun argument care să justifice incidența acestor motive de casare. În cuprinsul cererii de recurs, nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, deși se invocă formal o încălcare a unor dispoziții de drept material care reglementează procedura obținerii subvențiilor. Recurentele reiau criticile formulate prin motivele de apel referitoare modul de soluționare a excepțiilor de către instanța de fond, raporturile dintre părți și procedura legală pentru obținerea subvențiilor în agricultură. Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate de către instanța de apel în conturarea soluției adoptate. Deși nu se prevede, în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze conduita instanței de apel și argumentele legale reținute de aceasta în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept procedural și material în cauza dedusă judecății. De asemenea, când se susține nemotivarea corespunzătoare a hotărârii, este necesar a se arăta, în concret, care sunt împrejurările de fapt sau de drept neanalizate de către instanța de apel, simpla susținere că nu au fost avute în vedere toate împrejurările din actele procedurale depuse, nu este suficientă să conducă la casarea deciziei recurate. Or, criticile formulate de recurente vizează alte împrejurări, care nu pot fi încadrate în aceste trei motive de nelegalitate. Prin urmare, deși au invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ., recurentele nu arată care ar fi argumentele pentru care, în opinia lor, decizia instanței de apel nu este conformă legii, sub acest aspecte. În al doilea rând, procedând la analizarea argumentelor invocate, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora nici în celelalte motive de recurs, strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-4 și 7 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. Cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentele să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Înalta Curte reține, din analiza motivelor de recurs, că recurentele sunt nemulțumite de conduita Tribunalului Brașov, de modul în care acesta a analizat excepțiile invocate și a soluționat cauza. Nu există nicio critică care să vizeze modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel Brașov, a cărei hotărâre este recurată. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, această situație atrage nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel. Prin urmare, argumentele expuse nu se încadrează nici în cele trei motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., invocate de recurente, și nici în celelalte motive de casare reglementate de legiuitor. În consecință, reținând că recurentele nu au prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ. În baza dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele, ca părți căzute în pretenții, la plata către intimat a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform actelor aflate la dosar.