ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1633/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B., C., Întreprindere Individuală C. și D. la plata a câte 50.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale, la publicarea într-un cotidian național, pe cheltuiala lor, a hotărârii ce urmează a fi pronunțată, la a-și cere public scuze printr-o postare care să fie păstrată timp de 20 zile pe platforma www.x.ro.

Prin sentința nr. 1619 din 29 noiembrie 2022, Tribunalul Maramureș a luat act de renunțarea la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul B., a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Întreprinderea Individuală C. și, în consecință, a respins cererea formulată împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. și lipsei de interes cu privire la petitul 4 al acțiunii față de acest pârât, a respins acțiunea precizată ca nefondată, a obligat reclamantul să achite pârâtului D. suma de 156 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și să achite pârâtei Întreprindere Individuală C. suma de 4884,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 307 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul, a anulat, în parte, sentința și, rejudecând, a respins excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Întreprindere Individuală C., a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și a obligat apelantul să plătească intimaților C. și D. cheltuieli de judecată în cuantum de 260 RON.

Împotriva acestei decizii civile, la 18 decembrie 2023, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat, în mod greșit, prevederile art. 1.349 și urm. din C. civ., art. 75 din C. civ., art. 30 din Constituția României, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1-3 și art. 9 din Codul deontologic al ziaristului, art. 4 din Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 25/1994 asupra rezoluțiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică, întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, invocând prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În ședința publică din 13 iunie 2024, Înalta Curte a calificat excepția inadmisibilității, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare, ca fiind excepția nulității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie, pe de o parte, să privească soluția atacată, iar, pe de altă parte, să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situației de fapt.

Scopul recursului transcede, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de instanța de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigențe legale, întrucât recurentul-reclamant, deși enumeră anumite texte din legislația internă și europeană (art. 1.349 și urm. din C. civ., art. 75 din C. civ., art. 30 din Constituția României, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1-3 și art. 9 din Codul deontologic al ziaristului, art. 4 din Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 25/1994 asupra rezoluțiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică), totuși nu formulează nicio critică punctuală, care să privească nelegalitatea soluția instanței de apel, prin raportare la raționamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunțării acesteia.

Cu alte cuvinte, memoriul de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., ci doar susțineri ce privesc elemente specifice ale situației de fapt, prin raportare la modul în care instanța de apel a coroborat și apreciat probatoriul, recurentul-reclamant susținând în esență că "din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere civilă delictuală a pârâților și pentru obligarea acestora la plata de daune morale".

Chiar dacă invocă, în mod formal, interpretarea și aplicarea greșită, de către instanța de apel, a unor prevederi legale naționale și europene în materia libertății de exprimare, expuse pe larg în cuprinsul memoriului de recurs, totuși se observă că recurentul-reclamant nu formulează critici concrete de nelegalitate cu privire la decizia recurată, ci doar își exprimă nemulțumirea față de maniera în care instanța de apel a valorificat înscrisurile depuse la dosar, susținând că, prin raportare la acestea, există faptă ilicită și sunt îndeplinite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale. Or, o atare atitudine procesuală ignoră faptul că în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În aceste condiții, expunerea unor texte de lege și prezentarea unor aspecte reținute în jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a fi arătate argumentele de drept ce justifică incidența acestora în prezenta cauză, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigențele legale, astfel că devine aplicabilă sancțiunea nulității, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată de către intimații-pârâți prin întâmpinare, și va anula recursul.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant să plătească intimaților-pârâți C. și D. suma de 1.338,2 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți C., Întreprinderea Individuală C. și D..

Anulează recursul declarat de către reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 307 din 9 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1.338,2 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații-pârâți C. și D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.