ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1497/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 6 iulie 2021 sub nr. x/2021, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. și B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor în cuantum de 974.659,50 RON, în baza dispozițiilor art. 1357 și următoarele din C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxelor de licență, de autorizare și taxa de viciu pentru jocuri de noroc de tip slot-machine, taxe datorate bugetului de stat ca urmare a reținerii printr-o sentință penală, în sarcina numitului A., a săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Prin sentința nr. 533 din 15 iunie 2022, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâții A. și B. S.R.L., ca neîntemeiată; a obligat pe reclamant la plata sumei de 3000 RON, cheltuieli de judecată, către pârâtul A..

Prin decizia nr. 350 din 22 februarie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței nr. 533 din 15 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții A. și B. S.R.L.; a obligat apelantul la plata către intimatul A. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 350 din 22 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat casarea hotărârii, reținerea cauzei spre rejudecare și obligarea pârâților la plata sumei de 974.659,50 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii rezultate din încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, reținută în cadrul procesului penal.

Recurentul a susținut că, în mod greșit, curtea de apel a apreciat că prejudiciul nu este direct, nefiind consecința directă și necesară a faptei ilicite imputate intimatului pârât persoană fizică, astfel cum este prevăzut la art. 1533 teza finală C. civ.

A arătat că acțiunea de desfășurare fără licență sau autorizație a oricărei activități din domeniul jocurilor de noroc este o acțiune subsecventă îndeplinirii procedurii de licențiere și autorizare și, implicit, a obligației de a achita la bugetul de stat taxele prevăzute de lege, astfel încât, la momentul consumării infracțiunii, în patrimoniul părții civile, respectiv în patrimoniul bugetului de stat, este identificată deja paguba produsă prin neplata acestor taxe.

Recurentul a învederat că nu toate infracțiunile de rezultat au o consacrare expresă și distinctă a prejudiciului în modul de descriere a laturii obiective a infracțiunii, de cele mai multe ori paguba decurgând din actele premergătoare sau acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii, însă este important ca la momentul consumării infracțiunii acest prejudiciu să existe ori să se poată stabili legătura de cauzalitate cu unul viitor.

A apreciat că orice persoană fizică sau juridică, ce folosește aparate de jocuri de noroc fără a deține licență/autorizație, are sau trebuie să aibă reprezentarea că încalcă legea penală și trebuie să suporte toate consecințele faptei sale, inclusiv obligația de a acoperi integral prejudiciul creat. Un astfel de prejudiciu este cert tocmai prin raportare la dispozițiile legii care impune un număr minim de aparate de joc necesar a fi valorificat pentru obținerea licenței/autorizației, pentru care există obligația de a achita taxele aferente.

Recurentul a considerat că, în acest context, nu prezintă relevanță numărul efectiv de aparate de joc pentru care nu se deține licență, identificate cu ocazia controlului, întrucât o astfel de interpretare este de natură să îl favorizeze pe autorul infracțiunii și, totodată, să creeze o discriminare majoră în comparație cu cei care respectă legea.

A învederat că, în speță, își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 din același act normativ, prejudiciul produs bugetului de stat rezultând dintr-o situație concretă, reală, și nu dintr-o situație ipotetică, în care cei care organizează jocuri de noroc ar fi respectat legislația în materie întrucât, dacă aceste taxe sunt obligatorii pentru cei care organizează jocuri de noroc, în mod legal, atunci și pentru cei care organizează jocuri de noroc ilegal și încalcă legea trebuie să existe această obligativitate.

Prin întâmpinare, intimații A. și S.C. B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că soluția pronunțată de instanța de apel este rezultatul aplicării și interpretării corecte a textelor legale incidente, respectiv a normelor specifice jocurilor de noroc și ale C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Au arătat că prejudiciul se calculează prin raportare la numărul de aparate exploatate și nu la un număr de 75 de aparate, cum solicită recurentul reclamant, iar, în cauză, pârâtul nu a utilizat decât două aparate de tip slot machine, fiind condamnat penal pentru utilizarea acestora fără licență.

Prin rezoluția din 29 februarie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 30 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile formulate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reproșează instanței de apel aplicarea greșită a legii în ceea ce privește atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului pârât A. cu privire la prejudiciul constând în contravaloarea autorizațiilor de exploatare pentru un număr de 73 mijloace de joc de tip slot-machine, suplimentar față de taxa de exploatare achitată deja de pârât pentru cele două aparate utilizate efectiv.

În acest sens, a învederat că, în mod greșit, instanța de apel nu a reținut caracterul cert al prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, cu consecința respingerii solicitării formulate prin cererea de chemare în judecată, de obligare la plata sumelor de bani datorate bugetului de stat pentru neîndeplinirea obligațiilor pecuniare prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 (având în vedere taxa de autorizare și de licență pentru un număr de 75 de aparate de tip slot-machine cât reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite), în cuantumul solicitat prin acțiunea civilă.

Potrivit art. 1357 C. civ., răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată în situația îndeplinirii cumulative a condițiilor referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a culpei autorului faptei ilicite.

Unul dintre principiile considerate fundamentale sub aspectul reparării prejudiciului cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită delictuală este acela potrivit căruia reparația trebuie să fie integrală, iar nu parțială. Potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ., "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", ceea se înseamnă că se poate vorbi despre integralitatea reparației doar atunci când sunt înlăturate toate consecințele dăunătoare ale faptei ilicite.

Corelativ, prin alin. (3) al art. 1385 C. civ. este afirmată și o altă regulă cu valoare de principiu în planul întinderii reparației de care cel vătămat trebuie să beneficieze: "Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului".

Rezultă, în sensul acestor dispoziții legale, că la determinarea întinderii prejudiciului este necesar să se țină seama de pierderea efectiv suferită de victimă (damnum emergens), de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), dar pe care aceasta, în condiții obișnuite, l-ar fi putut obține, precum și, în sensul tezei finale a alin. (3), de cheltuielile pe care victima le-a făcut pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului.

În privința condițiilor pe care prejudiciul trebuie să le îndeplinească pentru a se putea dispune repararea lui, una dintre exigențele principale vizează caracterul cert al acestuia. În acord cu dispozițiile legale ce guvernează răspunderea civilă delictuală și prin raportare la statuările constante ale jurisprudenței și doctrinei, rezultă că un prejudiciu poate fi considerat cert atunci când existența lui actuală sau viitoare este neîndoielnică, iar întinderea lui poate fi stabilită în prezent.

Înalta Curte observă că instanța a fost învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților A. și S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 974.659,50 RON, în baza art. 1357 și urm. C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului în urma săvârșirii de către pârâtul persoană fizică a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că a organizat și exploatat jocuri de noroc tip slot-machine fără licență sau autorizare.

Pârâtul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 491 din 17 iunie 2021, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2021, pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în desfășurarea, fără licență sau autorizare, a uneia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc.

Instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe și a constatat că, în cazul persoanei fizice, prejudiciul este cel produs efectiv prin exploatarea celor două aparate mecanice de joc, în aceste limite existând raport direct de cauzalitate între fapta ilicită probată în sarcina pârâtului - exploatarea jocurilor fără licență și autorizație - și prejudiciul înregistrat în patrimoniul statului - contravaloarea taxelor de licențiere și autorizare per aparat.

Totodată, a reținut că organizatorul de jocuri de noroc este, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, persoana juridică care a obținut licență și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, o persoană fizică neputând obține cele două acte în vederea exploatării aparatelor mecanice, însă subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 poate fi și o persoană fizică.

Statuările instanței de apel sunt corecte raportat la dispozițiile art. 1 și art. 18 din H.G. nr. 870/2009, art. 6, art. 13 și art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, conform cărora persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de tip slot-machine, aceasta fiind însă obligată să achite statului taxele aferente activității desfășurate conform dreptului comun.

Chiar dacă operatorul de jocuri de noroc este, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, persoana juridică care a obținut licență de organizare a jocurilor de noroc și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, cel care a provocat prejudiciul, în cazul de față pârâtul, răspunde pentru fapta proprie, pe tărâm delictual, fiind lipsit de relevanță în stabilirea persoanei responsabile împrejurarea că organizarea și exploatarea aparatelor de jocuri de noroc revenea unei societăți comerciale sau că legea deschide doar persoanelor juridice posibilitatea de a desfășura activități de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, de vreme ce s-a demonstrat implicarea acestuia în desfășurarea de activități ilicite din domeniul jocurilor de noroc, element constitutiv al unei infracțiuni.

Aceasta întrucât pârâtul a acționat în nume propriu și nu ca operator economic/persoană juridică, acțiunea sa vizând tocmai eludarea căilor legale ce presupuneau ca desfășurarea jocurilor de noroc să se realizeze într-un cadru controlat.

În ipoteza în care persoana fizică exploatează jocuri de noroc, fără licență și fără autorizație prealabilă, prejudiciul cert este cel produs prin exploatarea aparatelor de joc efectiv utilizate, pentru funcționarea cărora era necesar a fi achitate taxe aferente licenței de organizare a jocurilor de noroc și autorizației de exploatare, prejudiciul neputându-se raporta la taxe pe care nu le-ar datora niciodată bugetului de stat, nefiind persoană juridică.

Contrar susținerilor din recurs, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se putea solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 75 de aparate, nu relevă prejudiciul efectiv sau beneficiul nerealizat, neputându-se vorbi, în nicio situație, despre un prejudiciu cert în privința existenței sale.

Înalta Curte reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 77/2009, potrivit cărora în cazul jocurilor de noroc, tip slot - machine, autorizația de exploatare se acordă pentru fiecare mijloc de joc în parte, în cazul intimatului pârât prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent și în limitele învestirii acestei instanțe de recurs, este numai cel produs, în mod efectiv, prin exploatarea celor două mijloace de joc.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei nr. 350 din 22 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentului Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată către intimați.

În acest context, Înalta Curte reține, totodată, în aplicarea acelorași prevederi legale, precum și a celor ale art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., că onorariul avocatului solicitat pe această cale poate fi încuviințat de instanța de judecată, ca și cheltuială de judecată, dacă este necesar (activitatea desfășurată de avocat este utilă instanței de judecată), real și rezonabil, instanța trebuind să vegheze la menținerea echilibrului procesual și la asigurarea garanțiilor pentru părți în vederea desfășurării unui proces echitabil.

În speță, din datele concrete ale cauzei rezultă că acordarea în integralitate o onorariului apărătorului ales al intimaților, achitat conform chitanței doveditoare depuse la dosar, nu este justificată prin raportare la dispozițiile anterior evocate, cuantumul acestuia nefiind unul rezonabil față de complexitatea cauzei, în condițiile în care dosarul a fost reținut în pronunțare la primul termen de judecată, respectiv, față de miza procesului pentru părți și de activitatea corespunzătoare depusă de avocat în susținerea apărării (constând în formularea unei întâmpinări), impunându-se, așadar, reducerea sumei pretinse (de 7.000 RON).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei nr. 350 din 22 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurent la plata către intimați a sumei de 3000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.