Decizia nr. 1468/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea formulată la data de 18.12.2018, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F. au solicitat: I. Constatarea nulității, în subsidiar, anularea următoarelor contracte de vânzare și restabilirea situației anterioare: 1) contractul de vânzare nr. x/20.03.2018 autentificat de B.I.N G., privind imobilul din str. x, se. A, ap.l, jud. Harghita; 2) contractul de vânzare nr. x/19.12.2017 emis de B.I.N. G., asupra apartamentului din Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita; 3) contractul de vânzare nr. x/22.12.2017 autentificat de B.I.N. G., asupra imobilului constând din teren și locuință din Costinești; II. Constatarea faptului că actul de vânzare-cumpărare nr. x din 21.01.2011 emis de H. asupra imobilului din Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita este un act simulat și adevărații cumpărători sunt A. și D.; III. 1) Anularea testamentului nr. 483/21.04.2015 autentificat de B.N.P. G. și a testamentului nr. 101/27.01.2015 autentificat de B.N.P. I.; 2) în subsidiar, reducțiunea liberalității care va rămâne valabilă. IV. Dezbaterea succesorală, stabilirea masei succesorale după defunctul A., decedat la data de 01.04.2018 la Miercurea Ciuc: 1) Stabilirea masei succesorale, prin includerea în masa succesorală în cotă de 80% a următoarelor bunuri: - imobilele care fac obiectul contractelor de vânzare identificate la pct. I din prezenta acțiune; - părțile sociale ale societății J. S.R.L., la valoarea acestora la data decesului defunctului; - teren extravilan din Csiba, în suprafață de 1,5 ha; - teren în suprafață de 90,37 ha, constând din pășuni, fânețe, livezi de pom, teren agricol în suprafață de 2,28 ha, teren forestier în suprafață de 0,85 ha, curți și construcții și 1 ha teren neproductiv din satul Turdeni, conform adresei nr. x/24.04.2018 a Primăriei Simonești; - disponibilitățile bănești aflate în conturile bancare ale defunctului; 2) Stabilirea rezervei succesorale și a cotității disponibile, reducțiunea liberalităților excesive, inclusiv raportul donației autentificat sub nr. x/27.11.2007 de B.N.P. G., privind imobilul din Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita, chiar dacă s-a făcut cu scutire; 3) Stabilirea cotelor lor din moștenire asupra tuturor bunurilor care formează masa succesorală; 4) Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constând din taxă de timbru, onorariu de avocat precum și orice alte cheltuieli care vor fi efectuate până la soluționarea cauzei. Prin precizarea formulată la data de 07.01.2019, față de capătul de cerere I pct. 3 din acțiune reclamanții au arătat că actul de vânzare-cumpărare nr. x/22.12.2017 autentificat de B.I.N. G. se referă la imobilul situat în Costinești, str. x, jud. Constanța, identificat prin CF nr. x Costinești constând din teren intravilan în suprafață de 352 mp. în acte și suprafață de 360 mp. de sub Al din CF și cu număr cadastral x - CI, format dintr-o locuință cu suprafața construită la sol de 108 mp. de la A 1.1. Prin cererea reconvențională formulată la data de 22.01.2019, pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F., au arătat următoarele: Cu privire la pasivul partajabil: în timpul căsătoriei numitei D., cu defunctul A., (tatăl reclamanților), decedat la data de 01.04.2018 a contractat datorii cu titlu de pasiv succesoral, în sumă totală de 21.614,00 RON, după cum urmează: - cheltuieli cu înmormântarea și cu serviciile funerare: 10.000,00 RON; - obiecte funerare sicriu și accesorii: fact. Seria CCS, nr. 9184 în valoare de 1.614,00 RON; - contracte de prestări servicii medicale, materiale medicale aflate în curs de derulare după deces: în valoare de 10.000,00 RON, solicitând să se dispună sistarea stării de indiviziune prin partaj cu privire la pasivul partajabil, proporțional cu cota succesorală ce îi revine fiecărui moștenitor legal. Prin precizarea la pct. IV alin. (1) din cerere și completarea la acțiune formulată la data de 06.05.2021 reclamanții A., B. și C. au arătat datele de identificare a terenului extravilan astfel: - CF x Miercurea Ciuc, nr. top x/1 în suprafață de 13.893 mp; - CF x Miercurea Ciuc, nr. cad 7139 în suprafață de 2.074 mp. - CF x Miercurea Ciuc, nr. cad. x, în suprafață de 1.793 mp. Totodată au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a societății K. S.R.L., pentru capătul de cerere nr. II, precizând că apartamentul de la acest capăt de cerere este nr. 503 sc. A; Au solicitat de asemenea, ca în urma stabilirii cotelor asupra imobilelor care fac obiectul dezbaterii succesorale, ieșirea din indiviziune asupra acestor imobile în felul următor: 1 Atribuirea în natură reclamanților, în coproprietate următoarele imobile: a) imobilul din Costinești, str. x, jud. Constanța, înscris în CF nr. x a localității Costinești; b) apartamentul cu 3 camere din Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita; c) apartamentul din Miercurea Ciuc, str. x, se. A, ap.l, jud. Harghita.

Atribuirea în natură a pârâților D. și E. a următoarelor imobile: a)părțile sociale ale societății J. S.R.L.; b) apartamentul din Miercurea Ciuc, Aleea x, jud. Harghita, c) terenul în suprafață de 90,37 ha, constând din pășuni, fânețe, livezi de pom, teren agricol în suprafață de 2,28 ha, teren forestier în suprafață de 0,85 ha, curți și construcții și 1 ha teren neproductiv din satul Turdeni, conform adresei nr. x/24.04.2018 a Primăriei Simonești; d) terenurile în suprafață de 17.760 mp din Miercurea Ciuc, Csiba.

Egalizarea loturilor prin achitarea sultei în favoarea reclamanților/pârâților în funcție de valoarea bunurilor atribuite și obligarea pârâților la plata cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din 23.05.2019 s-a dispus disjungerea capetelor de cerere de la pct. 3 din acțiune și pct. 4 privind dezbaterea succesorală și partaj și acțiunea reconvențională, formându-se dosarul nr. x/2019. Urmare a disjungerii acestor capete de cerere, prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D., E. și F., constatarea nulității (iar în subsidiar anularea) a trei contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.03.2018 autentificat de G. cu privire la imobilul situat în str. x, se. A, ap.l, jud. Harghita; contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 19.12.2017 autentificat de G. cu privire la imobilul situat în mun. Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita; contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.12.2017 autentificat de G. cu privire la imobilul constând în teren și locuință situat în localitatea Costinești, str. x, jud. Constanța; restabilirea situației anterioare, precum și constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21.01.2011 autentificat de BNP H. cu privire la imobilul situat în mun. Miercurea Ciuc, str. x, se. A, jud. Harghita. 2. Decizia pronunțată de Tribunalul Harghita Prin sentința civilă nr. 184 din 17.02.2022, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții D., E. și F. și K. S.R.L. și s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20.03.2018, autentificat de G., cu privire la imobilul situat în mun. Miercurea Ciuc, str. x, se. A, jud. Harghita; a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19.12.2017, autentificat de G., cu privire la imobilul situat în mun. Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita; a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 22.12.2017, autentificat de G., cu privire la imobilul constând în teren și locuință situat în localitatea Costinești, str. x, jud. Constanța. Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21.01.2011, autentificat de BNP H., cu privire la imobilul situat în mun. Miercurea Ciuc, str. x, se. A, jud. Harghita. Totodată pârâții au fost obligați în solidar la plata către reclamanți a sumei de 28.047 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocațial. 3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă a respins excepția nulității apelului declarat de pârâții D., E., prin reprezentant legal D. și F., invocată de reclamanții A., B. și C.. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta C. și de pârâții D., E. prin reprezentant legal, D. și F.. A admis apelul declarat de pârâta K. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe civile, a schimbat în parte sentința atacată și, în consecință, a obligat în solidar pârâții D., E., prin reprezentant legal D. și F. la plata către reclamanți a sumei de 28.047 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocațial. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Prin decizia nr. 84/A din 10 februarie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă a admis cererea formulată și a dispus completarea dispozitivului în sensul că a respins cererea formulată de intimații A., B. și C. privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei civile nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă au declarat recurs pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F., la data de 09 februarie 2023. La data de 27 martie 2023, reclamanții A., B. și C. au formulat recurs împotriva deciziei nr. 84/A din 10 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă au declarat recurs principal pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F.. Totodată, împotriva considerentelor aceleiași decizii au declarat recurs incident reclamanții A., B. și C.. De asemenea, reclamanții A., B. și C. au formulat recurs împotriva deciziei nr. 84/A din 10 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă. 4.1. Recursul principal declarat de pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F. împotriva deciziei civile nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă Prin memoriu de recurs, recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare. După expunerea situației de fapt, recurenții au susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1179 alin. (1) pct. 4 și art. 1236 C. civ. În dezvoltarea criticii subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că la soluționarea cauzei nu s-a analizat voința tuturor pârtilor contractante - respectiv a defunctului, în legătură cu încheierea contractelor. Scopul încheierii contractului ar fi fost raportat numai la pârâta D., nefiind justificată și analizată în considerarea cărei cauze defunctul a consimțit la încheierea unor astfel de contracte. Au opinat că anularea unui act juridic nu poate fi dispusă numai prin raportare la voința uneia dintre părți, în aprecierea valabilității unui contract neprezentând relevanță simpla motivație subiectivă a părților, respectiv al lui A., câtă vreme din conținutul deciziei atacate nu s-a analizat cauza care a stat la baza încheierii contractelor anulate. În acest sens, au făcut trimitere la doctrină, respectiv la D. Cosma, pag. 226, unde este reținut că " în contractele cu titlu oneros mobilul determinant va fi reținut drept cauză numai dacă prin voința comună a părților a fost ridicat la rangul de clauză esențială a actului sau dacă, referindu-se la o anumită însușire a contraprestației sau la o anumită calitate a persoanei contractantului, a fost cunoscut sau putea fi cunoscut în mod firesc în împrejurările date, de către acesta din urma, în momentul încheierii actului". Concluzionând, au învederat că, fiind una dintre condițiile generale de validitate a actului juridic, cauza reprezintă expresia poziției subiective a părților față de actul juridic încheiat. Un act de înstrăinare încheiat în condițiile în care ambele părți au fost de rea-credință este considerat nul. Per a contrario, în măsura în care ambele părți, sau cel puțin unul din vânzători a fost de bună-credință, nu există cauză ilicită. Prin cea de-a doua critică din recurs, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți au invocat o aplicare greșită a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a reținut și nu a motivat proporționalitatea cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost admisă doar în parte. 4.2. Recursul principal declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 84/A din 10 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei atacate, în sensul acordării cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în valoare de 7.140 RON, pentru ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs, subsumat de recurenți motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., aceștia au susținut că prin cererea de completare formulată au solicitat instanței să le fie acordate cheltuielile de judecată, cerere de completare ce a fost admisă, însă în mod contradictoriu, instanța de apel a respins cererea de acordare a acestor cheltuieli. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții au susținut că soluția de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederile art. 452 C. proc. civ., în condițiile în care toate înscrisurile care dovedeau achitarea onorariului de avocat se regăseau la dosar, respectiv împuternicire avocațială, contract de asistență juridică și factura aferentă. 4.3. Recursul incident declarat de reclamanții C., A. și B. împotriva considerentelor deciziei nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă Prin recursul incident, recurenții-reclamanți au solicitat modificarea considerentelor deciziei civile atacate, în sensul eliminării constatărilor instanței de apel în privința discernământului afectat al defunctului la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. Se susține că instanța de apel a concluzionat greșit în sensul că nu se poate reține lipsa discernământului datorată stării de boală și, în acest context, nici aplica sancțiunea nulității contractelor de vânzare-cumpărare ca urmare a alterării voinței juridice a defunctului la încheierea acestora, în condițiile în care din întregul materialul probator aflat la dosarul cauzei reiese contrariul, și anume că discernământul defunctului a fost afectat, așa cum just a constatat și prima instanță de fond. Se solicită ca instanța de recurs să reanalizeze probele, și în special raportul de expertiză medico legală efectuat de IML Târgu Mureș și prin prisma art. 1205 C. civ., concluziile acestei expertize neputând fi înlăturate și nici interpretate în sensul celor reținute de instanța de apel în considerentele deciziei sale. Consideră recurenții că această probă științifică nu a fost contestată de pârâții-recurenți, având forță probantă superioară celorlalte probe invocate, înlăturând cele susținute la nivel inferior. Totodată, se arată că afectarea discernământului reiese și din alte probe, respectiv: consimțământul informat dat la spital la 01.03.2016, ancheta socială din data de 13.03.2017, decizia de acordare a gradului de handicap I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 aprilie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie, aflate la dosarul de recurs. Prin rezoluția de primire a dosarului din 26 aprilie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare, potrivit art. 493 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților iar, prin încheierea din 27 martie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursurile, Înalta Curte reținând că motivele invocate se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În privința recursului incident, având în vedere și excepția nulității invocată de pârâți, acesta a fost admis în principiu formal, completul nefiind în unanimitate de acord cu privire la îndeplinirea cerințelor de formă ale cererii de recurs, impuse de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., fiind stabilit termen de judecată la data de 29 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când instanța a rămas în pronunțare asupra recursurilor declarate în cauză, inclusiv în privința posibilității de încadrare a criticilor din recursul incident în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile principale declarate de reclamanții A., B. și C. și pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F. sunt nefondate, precum și că recursul incident declarat de reclamanții C., A. și B. este nul, pentru următoarele considerente: II.1. Recursul principal declarat de pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F. împotriva deciziei civile nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă Prin petitele cu a căror soluționare a rămas învestită instanța în prezentul dosar, urmare a disjungerii capetelor de cerere referitoare la dezbaterea succesorală și partaj, precum și a cererii reconvenționale - pentru care s-a constituit dosar distinct, reclamanții A., B. și C. au solicitat constatarea nulității iar, în subsidiar, anularea a trei contracte de vânzare-cumpărare, și anume: contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.03.2018 autentificat de G., privind imobilul din Miercurea-Ciuc, str. x, jud. Harghita; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2017 emis de G., cu privire la apartamentul din Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.12.2017 autentificat de G., privind imobilul compus din teren și locuință din Costinești. Totodată, s-a solicitat constatarea faptului că actul de vânzare-cumpărare nr. x/21.01.2011 emis de BNP H. asupra imobilului din Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita este un act simulat și adevărații cumpărători sunt A. și D.. Anularea actelor de înstrăinare a celor trei imobile a fost solicitată în temeiul art. 1204, 1205 și 1236 alin. (1) C. civ., invocându-se lipsa discernământului/discernământul grav afectat al defunctului A. la încheierea contractelor, prețul neserios al acestor acte și cauza imorală urmărită prin încheierea acestora. Prin hotărârea primei instanțe de fond s-a admis în parte acțiunea, în sensul că s-a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/20.03.2018, nr. y/19.12.2017 și nr. 1644/22.12.2017 și s-a respins cererea de constatare a caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.01.2011. În motivarea soluției pronunțate pe cererea de anulare a celor trei contracte de vânzare-cumpărare s-a reținut afectarea discernământului defunctului A., aspect care ar fi influențat și cauza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, tribunalul conchizând în sensul că scopul vânzării imobilelor în litigiu nu a fost înstrăinarea cu adevărat a bunurilor, ci înlăturarea descendenților din prima căsătorie a defunctului de la moștenirea acestuia. Această concluzie a fost desprinsă și ca urmare a aprecierilor în legătură cu prețurile contractelor, despre care a reținut că nu au intrat în patrimoniul defunctului, la data deschiderii succesiunii acestuia neexistând vreo sumă de bani în conturile sale, iar teza referitoare la achitarea datoriilor nu ar fi fost probată pe parcursul procesului. Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel reclamanta C., contestând soluția de respingere a cererii de constatare a caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.01.2011, emis de H., pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F., în ceea ce privește dispoziția de anulare a contractelor de vânzare cumpărare, precum și pârâta K. S.R.L., care a solicitat scutirea acesteia de la plata cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți. Prin decizia nr. 970A din 18 noiembrie 2022 a Curții de Apel Târgu-Mureș, atacată, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta C. și pârâții D., E., prin ocrotitor legal D., și F., reținând că motivul prețului neserios al vânzărilor nu a fost cercetat de prima instanță, și că sub acest aspect sentința nu a fost atacată. Totodată, în ceea ce privește discernământul defunctului, a apreciat instanța că inexistența acestuia nu a fost dovedită fără putință de tăgadă, sens în care sancțiunea nulității actelor de vânzare, ca urmare a alterării voinței juridice a defunctului la încheierea acestora nu se putea dispune. Pe cale de consecință, analizând solicitarea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare din perspectiva existenței cauzei ilicite/imorale, curtea de apel a confirmat teoria tribunalului, în sensul că circumstanțele în care au fost încheiate actele de înstrăinare, cu doar puțin timp anterior decesului, care era previzibil, către fiul, repectiv ginerele pârâtei D., fără implicarea copiilor din prima căsătorie, conduc la ideea că scopul urmărit de cei doi vânzători a fost scoaterea imobilelor din patrimoniul soților Orban, astfel încât acestea să nu poată face obiectul dezbaterii succesorale, unde reclamanților le-ar fi revenit parte din succesiune, în calitate de moștenitori rezervatari. Primul motiv de recurs invocat de pârâți a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind justificat prin aceea că instanța de apel ar fi făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1179 alin. (1) pct. 4 și art. 1236 C. civ., și detaliat prin expunerea noțiunii de cauză, ca și element esențial de validitate al contractelor, și criteriile de apreciere a cauzei ilicte. În esență, au criticat recurenții faptul că instanța nu a analizat în mod legal poziția subiectivă a tuturor părților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv că nu a luat în considerare faptul că defunctul A., în contextul diagnosticului oncologic obținut în anul 2014, a urmărit împlinirea ultimei dorințe, aceea fiind de a vinde bunurile matrimoniale achiziționate de la societatea J. S.R.L. în vederea efectuării unui partaj de ascendent prin împărțirea bunurilor în mod egal tuturor moștenitorilor, în considerarea cotelor primite deja anterior de către copiii din fosta căsnicie. Critica nu este întemeiată. Astfel cum reiese din conținutul dispozițiilor art. 1250 C. civ., nulitatea absolută intervine drept cauză de ineficacitate și desființare a actelor juridice atunci când acestea au fost încheiate cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. Deși acest text normativ nu conține o enumerare analitică a cauzelor de nulitate absolută, în baza celor două criterii - prevederea expresă a sancțiunii și caracterul general al înțelesului ocrotit, se poate face calificarea unei situații ca fiind cauză de nulitate absolută sau de nulitate relativă (ținând cont și de art. 1252 care instituie prezumția de nulitate relativă). Una dintre condițiile esențiale, de fond, necesară pentru existența valabilă a actului juridic este cauza, art. 1179 alin. (1) pct. 4 C. civ. stipulând că unul dintre elementele actului juridic îl reprezintă o cauză licită și morală, într-o modalitate de reglementare care înglobează în conținutul ei toate calitățile pe care cauza trebuie să le îndeplineasc: să existe, să fie reală, să fie licită și să fie morală. Regimul juridic al cauzei morale este stabilit de art. 1236 alin. (3), art. 1238 alin. (2) și art. 1239 alin. (2) din C. civ., prin care se stabilește că o cauză este imorală când este contrară bunelor moravuri, că o cauză imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună sau dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască și, respectiv că existența unei cauze valabile este prezumată până la proba contrarie. Se reține, totodată, că art. 1238 din C. civ. impune o singură condiție pentru pronunțarea sancțiunii nulității absolute: conivența frauduloasă a părților contractului, intenția lor comună de a ocoli obligațiile de a trăi onest, de a nu provoca niciun prejudiciu altuia și de a da fiecăruia ce i se cuvine. Aceasta presupune ca mecanismul psihologic complex al asumării voinței fiecăreia dintre părți să aibă o componentă comună ce este reprezentată de motivul determinant care, în ciuda cântăririi avantajelor și dezavantajelor, a impulsionat totuși părțile să încheie un act juridic contrar normelor de conviețuire socială. La fel cum un act este ilicit când este încheiat doar cu scopul de a eluda aplicarea unei norme legale imperative (art. 1237 C. civ.) și un act încheiat cu scopul de a prejudicia, de a împiedica realizarea unui drept de un terț nu poate fi catalogat altfel decât un act guvernat de o cauză imorală. Instanța de apel a constatat că la încheierea celor trei contracte de vânzare-cumpărare, la finalul anului 2017 - începutul anului 2018, cu aproximativ trei luni anterior decesului vânzătorului A. sen., s-a urmărit împiedicarea copiilor din prima căsătorie a defunctului să beneficieze de cotele legale ce le-ar fi revenit din moștenirea de pe urma tatălui lor. În privința tuturor părților contractante instanța de apel a apreciat că voința internă a acestora la momentul încheierii contractelor a fost scoaterea imobilelor din patrimoniul soților Orban, pentru ca acestea să nu poată face obiectul transmisiunii succesorale către toți succesibilii defunctului, iar nu pentru a se obține lichidități în vederea restituirii unor presupuse împrumuturi, a căror realitate nu a fost demonstrată. Din analiza tuturor circumstanțelor de fapt, instanța de apel a ajuns la concluzia că între cei doi soți, pe de-o parte, și fiica (care avea calitate de curator al fiului minor al cuplului), respectiv ginerele pârâtei vânzătoare, pe de altă parte, a existat o înțelegere realizată în sensul în care, prin încheierea actelor de înstrăinare, să împiedice reclamanții să culeagă parte din moștenirea de pe urma tatălui lor. În opinia celor doi soți, așa cum chiar pârâții au afirmat pe parcursul procesului, inclusiv în recurs, copiii defunctului din căsătoria anterioară ar fi beneficiat deja de liberalități din partea tatălui lor, în timpul vieții acestuia, astfel încât aceștia ar fi primit deja cotele ce le-ar fi revenit prin moștenire, sens în care au considerat că imobilele bunuri comune rămase în patrimoniul soților Orban se cuveneau celorlalți copii, respectiv fiul minor al celor doi soți și fiica din prima căsnicie a pârâtei D.. Mai mult decât atât, susținerea recurenților-pârâți din motivele de recurs, în sensul că voința celor doi soți a fost "acordarea în mod egal a bunurilor tuturor moștenitorilor, aceasta în considerarea cotelor primite anterior de ceilalți moștenitori" confirmă cele stabilite de către instanța de apel în urma analizei probelor, în sensul că acele imobile trebuiau să ajungă în mod cert în patrimoniul celorlalți moștenitori, iar nicidecum nu s-a urmărit obținerea unui preț și, deci, intrarea în patrimoniul vânzătorilor a unei sume de bani. Cât privește critica din recurs, în sensul că instanța nu a analizat scopul concret al încheierii actelor juridice prin raportare la toate părțile contractante, și anume nu s-ar fi analizat voința defunctului, aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care curtea de apel nu a făcut referiri nominale și nu s-a raportat în concret doar la unul dintre vânzători, ci a făcut doar conexiuni cu diferite susțineri/apărări ale pârâtei D., în sensul că și prin raportare la acestea a apreciat că se confirmă că scopul vânzărilor nu a fost înstrăinarea imobilelor în vederea obținerii de bani, fiind în nevoie. Mai mult decât atât, pentru a se reține existența unei cauze imorale era suficient ca celelalte părți, aici fiind inclus defunctul al cărui discernământ nu s-a reținut a fi abolit (dimpotriva chiar, pârâții confirmând pe parcursul procesului că acesta avea reprezentarea faptelor sale), să fi cunoscut sau să fi putut să cunoască faptul că prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare se va ajunge la golirea masei succesorale, ceea ce însemna înlăturarea celorlalți moștenitori de la succesiune. Or, așa cum în mod corect a constatat instanța de apel, consecința acestor vânzări era evidentă. Golirea patrimoniului defunctului anterior decesului presupunea în mod automat lăsarea copiilor din fosta căsnicie a acestuia fără niciun fel de drepturi, cu atât mai mult cu cât nu s-a demonstrat în fața instanțelor de fond înlocuirea imobilelor cu valoarea acestora în bani. Față de cele de mai sus, se confirmă legalitatea deciziei instanței de apel, prin care s-a reținut că faptul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 20.03.2018, nr. 1264 din 19.12.2017 și nr. 1644 din 22.12.2017 a avut ca punct de plecare împrejurarea că defunctul A., împreună cu soția sa, pârâta D., au procedat la perfectarea acestor convenții cu intenția de a înlătura ceilalți moștenitori de la succesiune, considerând că aceștia și-au primit deja cotele prin ajutoarele financiare acordate în timpul vieții sale. Drept urmare, reținându-se de către curtea de apel că scopul vânzării nu a fost constituit de înstrăinarea bunurilor și primirea unui preț, ci de atribuirea doar către o parte dintre succesibili a unei părți din moștenire, prin fraudarea intereselor moștenitorilor rezervatari C., A. și B., în mod corect s-a apreciat că reclamanții au răsturnat prezumția legală de valabilitate a cauzei. Această constatare a primei instanțe de control judiciar relevă existența unui caz tipic de nulitate absolută în baza principiului fraus omnia corupit și al principiului bunei-credințe în raporturile civile, al exercitării drepturilor numai în conformitate cu scopul pentru care au fost recunoscute de lege. Față de această concluzie, având în vedere sancțiunea instituită de art. 1238 alin. (2) C. civ., Înalta Curte reține că în mod corect s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/20.03.2018, nr. y/19.12.2017 și nr. 1644/22.12.2017 emise de G.. Cât privește soluția instanței de apel de menținere a concluziilor tribunalului cu privire la lipsa caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.01.2011, Înalta Curte constată că nu a fost formulat recurs sub acest aspect, motiv pentru care hotărârea instanțelor de fond, din această perspectivă, a dobândit autoritate de lucru judecat. În privința celui de-al doilea motiv de recurs invocat de pârâți, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă nemotivarea proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, prin raportare la situația premisă în care cererea de chemare în judecată a fost admisă doar în parte, Înalta Curte reține caracterul nefondat și al acestei critici. Se observă că, prin decizia atacată, în contextul admiterii apelului declarat de K. S.R.L., Curtea de Apel Târgu Mureș a obligat, în solidar, pârâții D., E., prin reprezentant legal D., și F. la plata către reclamanți a sumei de 28.047 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocațial. Această sumă o reprezintă cheltuielile de judecată stabilite în sarcina tuturor pârâților, deci inclusiv a pârâtei K. S.R.L., de către prima instanță de fond, iar singura parte care a formulat apel sub acest aspect a fost pârâta persoană juridică, sens în care legalitatea dispoziției tribunalului nu poate fi verificată în recurs, la cererea celorlalți pârâți, care nu au declarat apel împotriva sentinței nr. 184/2022. Aceasta întrucât recursul declarat împotriva soluției de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 28.047 RON a fost exercitat omisso medio, curtea de apel nedispunând obligarea pârâților la plata unei sume diferite, ci a menținut, practic, obligația de plată a cheltuieilor de judecată stabilite de prima instanță de fond, doar în sarcina persoanelor fizice, iar nu și a persoanei juridice, în solidar. Formularea criticii din perspectiva încălcării pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu schimbă cu nimic cele mai sus reținute, neputând fi analizat niciun motiv de recurs prin care se tinde la schimbarea soluției primei instanțe, rămase neapelate de părțile recurente. Așadar, în condițiile în care cuantumul cheltuielilor de judecată nu a fost stabilit de curtea de apel, ci de tribunal, doar acestuia îi putea fi imputată o eventuală lipsă a motivării hotărârii de acordare în integralitate a cheltuielilor de judecată (în contextul admiterii doar în parte a acțiunii). Cum împotriva sentinței tribunalului recurenții-pârâți din prezenta cauză nu au formulat apel, iar pârâta persoană juridică a formulat apel solicitând doar înlăturarea acesteia de la plata cheltuielilor de judecată, arătând că nu este parte căzută în pretenții, Înalta Curte va respinge și acest motiv de recurs, pentru considerentele expuse. II.2. Recursul incident declarat de reclamanții C., A. și B. împotriva considerentelor deciziei civile nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă Examinând recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, verificând cererea de recurs, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurenții-reclamanți pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., totuși se constată că acesta a fost invocat doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a normelor de drept material. Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel trebuia să rețină forța probantă superioară a expertizei medico-legale efectuate de IML Târgu Mureș, și să se reanalizeze probele, constatându-se că discernământul defunctului A. a fost afectat la momentul încheierii actelor translative de proprietate. Or, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de apel a negat forța probatorie superioară a expertizei efectuate de IML Târgu Mureș și ar fi interpretat trunchiat celelalte înscrisuri aflate la dosar, aceasta distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, este și nereală, curtea de apel arătând în mod concret, în cuprinsul deciziei atacate, că a analizat toate probele administrate în cauză, însă că niciuna dintre acestea nu ar demonstra cu certitudine că defunctul nu ar fi avut discernământ la momentul semnării contractelor de vânzare-cumpărare în discuție. Totodată, Înalta Curte constată că legiuitorul nu a prevăzut, prin vreun text de lege, acordarea unei valori probatorii prestabilite pentru unele dintre mijloacele de probă, nefiind recunoscută forța probatorie superioară a unei expertize în raport cu emitentul acesteia. Dimpotrivă, probele se interpretează fiecare în parte și coroborat, în ansamblul lor, revenind instanței să aprecieze, potrivit propriilor convingeri, care dintre acestea exprimă adevărul juridic. Așadar, curtea de apel a avut în vedere concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit pe bază de acte de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, însă a apreciat că cele consemnate în cuprinsul acestuia, în sensul că în perioada decembrie 2017- martie 2018, când defunctul a semnat cele trei contracte de vânzare-cumpărare, discernământul acestuia "putea fi mult diminuat" nu exprimă o certitudine, ci doar o prezumție a faptului că acesta putea fi influențat să accepte scoaterea bunurilor din patrimoniul său. Față de acestea, Înalta Curte constată că îndicarea formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanță, în condițiile în care recurenții, prin modul de formulare al recursului, invocă doar critici prin care urmărește, în realitate, ca instanța de recurs să reanalizeze mijloacele de probă administrate și să reevalueze situația de fapt, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Ca atare, cum criticile formulate de recurenții-reclamanți nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. II.3. Recursul principal declarat de reclamanții C., A. și B. împotriva considerentelor deciziei civile nr. 84/A din 10 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 84A/2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș, pronunțate în procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., reclamanții au invocat, pe de-o parte, soluția contradictorie a instanței, care s-a pronunțat în sensul admiterii cererii de completare a deciziei nr. 970/A din 18 noiembrie 2022, însă nu în sensul solicitat de aceștia, ci respingând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată iar, pe de altă parte, pronunțarea acestei hotărâri cu încălcarea artr. 452 C. proc. civ. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de reclamanți se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., din perspectiva cărora va analiza prezentul recurs. Astfel, din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte remarcă faptul că argumentele subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu evidențiază existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei care face obiectul căii de atac de față, ci relevă dezacordul recurenților față de aprecierea pe care instanța de apel a făcut-o asupra temeiniciei pretențiilor formulate de reclamanți, de acordare a cheltuielilor de judecată. Aceasta întrucât, așa cum reiese din conținutul normei art. 444 C. proc. civ., completarea unei hotărâri se va dispune în situația în care instanța care a judecat cauza a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Așadar, constatând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea de Apel Târgu-Mureș a dispus admiterea cererii de completare a deciziei nr. 970A/2022, în sensul pronunțării și pe această solicitare. Însă, admiterea cererii de completare a hotărârii pronunțate în apel nu atrage automat și admiterea pretențiilor asupra cărora curtea de apel omisese să se pronunțe ci, aceeași instanță, în procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., avea obligația de a analiza, ea însăși, temeinicia acestor pretenții, soluția ce urma a fi pronunțată putând fi ori de admitere, ori de respingere a cererii de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, ulterior constatării că, în faza apelului, instanța a omis să se pronunțe pe cererea apelanților-reclamanți de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, procedând la verificarea temeiniciei pretențiilor, a conchis în sensul că aceste cheltuieli nu pot fi acordate întrucât sumele au fost solicitate în contextul respingerii apelului intimaților, iar onorariul avocațial nu a fost solicitat defalcat, o dată pentru susținerea apelului propriu și, în mod distinct pentru formularea întâmpinării față de apelul pârâților. Prin urmare, Înalta Curtea consideră că motivele redate în cuprinsul deciziei recurate, cu privire la pretențiile care fac obiectul disputei judiciare au aptitudinea de a constitui un raționament logico-juridic judicios, clar și convingător, de natură a susține soluția pronunțată, fără a se putea reține existența unor motive contradictorii. Instanța care a pronunțat hotărârea de completare a deciziei din apel a demonstrat aplicarea normelor de drept incidente la situația de fapt din speță, prin referiri concrete la normele de drept incidente, decizia recurată cuprinzând argumente clare, și care nu se exclud reciproc. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se critică modalitatea în care curtea de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., nici acesta nu poate fi primit. Astfel, așa cum a reținut și instanța de apel și cum reiese din înscrisurile de la paginile 7-11 vol II din dosarul Curții de Apel Târgu-Mureș, constând în facturi, chitanțe și extrase cont, se face dovada faptului că reclamanta C. a achitat cu titlu de onorariu de avocat sumele de 2.380 RON și, respectiv 7.140 RON, fără a se face vreo mențiune în legătură cu activitățile juridice prestate de avocat, în mod distinct, pentru fiecare dintre aceste onorarii. Așadar, în contextul în care la dosarul cauzei nu au fost depuse copii ale contractelor de asistență juridică care să demonstreze dacă sau care dintre aceste sume a fost pretinsă pentru formularea de apărări în raport cu apelul intimaților, în mod corect curtea de apel a reținut că nu putea face această distincție și obliga pârâții la suportarea unei părți din acest acest onorariu. Mai mult, în situația în care ambele apeluri, atât cel al reclamanților, cât și cel al pârâților persoane fizice au fost respinse, fiecare dintre apelanți au căzut în pretenții, potrivit art. 453 C. proc. civ., în propria cale de atac respinsă, astfel că nu pot fi obligați reciproc la plata cheltuielilor efectuate, aceștia urmând a suporta propriile cheltuieli efectuate. Cum ambele părți, atât apelanta-reclamanta C., cât și pârâții D., E. prin ocrotitor legal D. și F. au solicitat obligarea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum reiese din cuprinsul încheierii de ședință din 20 octombrie 2022, și văzând că niciunul dintre apelanți nu poate fi considerat drept parte care a câștigat procesul, în mod corect Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins cererea formulată de intimații reclamanți A., B. și C. privind acordarea cheltuielilor de judecată. Din perspectiva acelorași considerente, nici cererile de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în faza procesuală a recursului formulate, reciproc, de către recurenții-reclamanți și recurenții-pârâți nu pot fi primite.