ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 iunie 2022
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civila sub nr. x/2019 la 11 noiembrie 2019, A. în calitate de lichidator judiciar al societății B. S.R.L. - societate în faliment a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 29.284.003 euro, echivalent în RON la cursul valutar al BNR din ziua plății, reprezentând valoarea actualizată la 31 decembrie 2018, a obligațiunii externe amortizabile 71/2% aur la purtător nr. 211394 din anul 1931 în valoare nominală de 1000 franci francezi cu un număr de 17 cupoane semestriale neachitate (cupoane de la nr. 24 până la nr. 40 inclusiv) emisă de C. și garantată de Statul Român, ca urmare a împrumutului Român de Dezvoltare 71/2% aur, contrasemnată de D. (denumită în continuare obligațiunea la purtător), precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare.
Prin sentința civilă nr. 982 din 24 iulie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția prescripției și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă.
Împotriva sentinței civile nr. 982 din 24 iulie 2020 a declarat apel reclamanta A. și apel incident pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.
Prin decizia civilă nr. 1080A din 5 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ambele apeluri declarate de apelanta-reclamantă S.C. A. și apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 982 din 24 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondate.
Împotriva deciziei civile nr. 1080A din 5 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a formulat recurs A. în calitate de lichidator judiciar al societății B. S.R.L. - societate în faliment.
Prin rezoluția din 10 martie 2022, Înalta Curte a stabilit termen la 16 iunie 2022, cu citarea părților, în ședință publică.
Asupra excepției de necompetență procesuală a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu, se constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 Completuri de 5 judecători și Secțiile Unite, cu competență proprie.
În aplicarea dispozițiilor legale menționate, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, a statuat că, începând cu 1 octombrie 2018, litigiile ce revin în competența secției I civilă și secției a II-a civilă se vor repartiza între cele două secții în funcție de lista de obiecte, cu ID corespunzătoare, grupate pe materii juridice, astfel:
- secției I civile, litigiile din Nomenclatoarele: Civil, Proprietate Intelectuală, minori și familie;
- secției a II-a civile, litigiile din Nomenclatoarele: Litigii cu profesioniștii, Faliment, Asigurări Sociale, Litigii de muncă, Drept Maritim și Fluvial și Insolvența persoanei fizice.
Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 191 din 15 decembrie 2021 a fost menținut modul de repartizare a cauzelor între cele două secții civile ale instanței supreme, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 99 din 20 septembrie 2018.
În speță, se constată că obiectul prezentului dosar îl reprezintă soluționarea unei acțiuni în răspundere contractuală, fiind invocate titluri de valoare emise de către C. reprezentând obligațiune externă amortizabilă 71/2 % aur la purtător cu nr. 211394, în valoare de 1000 franci aur cu un număr de 17 cupoane semestriale de la nr. 24 până la nr. 40 inclusiv, garantată de Statul Român.
Înalta Curte reține că prin Legea nr. 360 din 7 februarie 1929 s-a creat C., care în temeiul art. 6 din același act normativ a fost autorizată să contracteze "Împrumutul de Stabilizare și Desvoltare din 1929", în baza căruia au fost emise titlurile de valoare ce constituie cauza cererii de chemare în judecată.
Totodată, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 360 din 7 februarie 1929 privitoare la crearea C., operațiunile Cassei sunt considerate ca fiind de ordin comercial.
Față de împrejurarea că reclamanta este o societate cu răspundere limitată sunt incidente și dispozițiile art. 3 alin. (1) C. civ., potrivit cu care "Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.", precum și prevederile art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prin care s-a reglementat că «Noțiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ..»
Așadar, se constată că este atrasă competența procesuală a secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție față de dispozițiile anterior menționate, de natura comercială a raportului juridic litigios, precum și de calitatea recurentei-reclamante de profesionist.
Pentru considerentele menționate, în respectarea dispozițiilor hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție relative la specializarea completurilor de judecată, obligatorii pentru judecătorii celor două secții civile, cu aplicarea dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., dosarul urmează a fi declinat spre competentă soluționare secției a II-a civile a instanței supreme.
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A., în calitate de lichidator judiciar al societății B. S.R.L. - societate în faliment, împotriva deciziei civile nr. 1080A din 5 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în favoarea secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.