ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1302/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 14 octombrie 2020, reclamantul Municipiul Iași, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.), Statul Român, prin Ministerul Culturii și S.C. A. S.R.L., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29 decembrie 2010, încheiat între Statul Român, prin Ministerul Culturii, reprezentat de R.A.D.E.F., și S.C. A. S.R.L., având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra Cinematografului "Copou", situat în Iași, Bd. x, jud. Iași.

În subsidiar, reclamantul a solicitat constatarea calității sale de titular al dreptului de proprietate asupra cinematografului "Copou", rectificarea evidențelor cadastrale existente la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași în ceea ce privește înscrierea dreptului de proprietate asupra acestuia, care aparține domeniului public al Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului Iași, obligarea pârâtei Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.) la încheierea protocolului de predare-primire a cinematografului "Copou" către Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Iași, evacuarea pârâtei S.C. A. S.R.L. din spațiul cinematografului și lăsarea activului în deplină proprietate și liniștită posesie Municipiului Iași, în calitatea acestuia de proprietar prin efectul Legii nr. 303/2008.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1247, 1229, 861 și ale art. 1534-1538 C. civ.

Prin sentința nr. 1511 din 15 iunie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Iași, prin primar, în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.), aflată în insolvență, Statul Român, prin Ministerul Culturii, și S.C. A. S.R.L. A constatat că această din urmă pârâtă și-a exprimat opțiunea de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 112 din 2 martie 2023, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 10 martie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Iași, prin primar, împotriva sentinței nr. 1511 din 15 iunie 2022 a Tribunalului Iași, secția I civilă.

Împotriva deciziei nr. 112 din 2 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, recurentul Municipiul Iași, prin primar, a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut nelegalitatea deciziei recurate, invocând vătămarea prevăzută la art. 175 alin. (1) din același normativ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul a învederat că i-au parvenit două comunicări ale hotărârii curții de apel, la data de 3 martie 2023, respectiv la data de 13 martie 2023, care aveau formă și conținut diferit, din primul exemplar lipsind considerentele instanței, iar în dispozitiv fiind eronat menționată calea de atac ce putea fi declarată împotriva acesteia (apel, iar nu recurs).

Având în vedere că pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.) a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale cu privire la exemplarul comunicat la 3 martie 2023, în sensul menționării corecte a căii de atac de care era susceptibilă hotărârea, precum și a completării acesteia cu considerentele pe care se sprijinea soluția pronunțată, curtea de apel a dispus recomunicarea deciziei într-o formă diferită de cea inițială.

Ca urmare a acestei măsuri, prin încheierea din camera de consiliu din 30 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de lămurire a deciziei recurate, formulată de pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.).

Recurentul a apreciat că modalitatea de comunicare a hotărârii recurate, precum și cea de soluționare a cererii de îndreptare a erorii materiale încalcă dispozițiile art. 442, 443 și 444 C. proc. civ., decizia nr. 112 din 2 martie 2023 a Curții de Apel Iași, secția civilă fiind pronunțată cu nerespectarea art. 425 alin. (1) din același act normativ, respectiv a normelor de procedură pentru care legiuitorul a reglementat nulitatea prevăzută la art. 175 alin. (1) din cod.

A menționat că cea de-a doua variantă a deciziei, care a fost comunicată, a relevat o neexaminare a criticilor sale (care au vizat modalitatea de respingere a acțiunii - ca lipsită de interes sau ca neîntemeiată), aspect ce echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum și a prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Prevalându-se de aceleași dispoziții legale - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - recurentul a afirmat că instanța de apel a ignorat susținerile sale cu privire la nelegala reprezentare a pârâtei Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.), în sensul că întâmpinarea depusă de partea pârâtă purta semnătura administratorului special, iar nu a lichidatorului judiciar, deși aceasta se afla în procedura insolvenței.

A învederat că acțiunea a fost promovată în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.), prin administratorul judiciar "B." SPRL, iar hotărârea pronunțată în primă instanță a fost comunicată, inclusiv, societății de lichidare, toate actele de procedură efectuate în numele acestei părți fiind asumate de administratorul special, iar nu de către lichidatorul judiciar.

Făcând referire la dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 5 și ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, precum și la faptul că s-a solicitat obligarea reprezentanților societății "B." SPRL să își exprime poziția procesuală cu privire la obiectul cauzei, a afirmat că instanța de apel a trecut peste faptul că niciunul dintre actele de procedură efectuate nu era semnat de reprezentantul legal al pârâtei R.A.D.E.F. și a procedat la validarea acestora, deși, în discuție, era un imobil afectat de procedura insolvenței.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că a susținut, prin apelul formulat, că, prin enumerarea unor elemente de fapt, dispoziții legale și considerente reținute de instanțele judecătorești în dosarul nr. x/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în lipsa unui raționament propriu al primei instanțe și a raportării acesteia la obiectul acțiunii, au fost încălcate norme de drept procesual care atrag nulitatea sentinței.

A menționat că a expus, în apelul formulat, motivele de nelegalitate ale hotărârii de primă instanță, care, în opinia sa, nu a fost argumentată prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și la limitele învestirii, din conținutul acesteia lipsind analiza punctuală a cauzelor de nulitate invocate cu privire la actul juridic atacat, iar acest aspect echivalează cu nejudecarea cauzei, precum și cu încălcarea art. 425 C. proc. civ.

Criticând modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes, recurentul a susținut că în mod greșit s-a dat valență juridică unei excepții care nu a fost invocată în cauză, respectiv celei a puterii de lucru judecat a deciziei nr. 2419/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A afirmat că în mod greșit instanța de apel a reținut că recurentul s-a prevalat, exclusiv, de prevederile Legii nr. 303/2008, deși acesta a făcut referire și la alte acte normative cu caracter special incidente, al căror conținut a fost redat în mod detaliat în cererile formulate, dar care nu au fost analizate în considerentele hotărârii atacate.

A mai susținut că instanța de apel nu a analizat motivele de nelegalitate invocate referitor la faptul că, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat s-a înstrăinat și teren, deși în decizia Înaltei Curți nu s-a menționat acest aspect, statuându-se că pârâta S.C. A. S.R.L. are vocația de a cumpăra, exclusiv, ceea ce anterior deținea cu titlu de folosință în baza contractului de închiriere încheiat cu pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.).

Astfel cum rezultă din contractele de închiriere depuse la dosar, pârâta S.C. A. S.R.L. deținea în folosință, exclusiv, spațiile destinate cinematografului și nu teren, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat în temeiul altui act normativ față de cel reținut de instanța de apel (Legea nr. 303/2008), respectiv Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, ce reglementează procedura de vânzare a cinematografelor, ale cărei prevederi au fost încălcate.

Afirmațiile recurentului au vizat și greșita reținere de către instanța de apel a faptului că, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2419 din 23 iunie 2010, pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.) deține în proprietate activul Cinematografului "Copou", compus din construcție și teren. În realitate, prin hotărârea menționată, Înalta Curte nu a dispus cu privire la teren, ci, exclusiv, asupra construcției având destinația de cinematograf. Or, la data încheierii tranzacției, Municipiul Iași era, prin lege, proprietar asupra terenului aferent construcției, astfel încât și din această perspectivă a susținut că se justifică interesul său de a acționa pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare, cel puțin din perspectiva înstrăinării nelegale a terenului.

A mai arătat că în mod eronat instanța de apel a reținut că scopul acțiunii promovate vizează, exclusiv, intrarea activului în patrimoniul Municipiului Iași, în realitate acesta constând în verificarea legalității parcurgerii procedurii de înstrăinare a cinematografului conform etapelor prevăzute de lege, în care autoritatea publică este indicată în mod expres ca participant activ.

Întreaga procedură de vânzare s-a derulat fără participarea autorității publice locale Municipiul Iași, fiind necesar să se anuleze actul juridic, părțile să fie repuse în situația anterioară înstrăinării, iar procedura de vânzare reluată în condițiile și cu respectarea procedurii legale prevăzute pentru înstrăinarea unor active ce aparțin statului.

Recurentul a apreciat că în mod greșit a reținut curtea că interesul de acționa este "generic", de vreme ce astfel de acțiuni în justiție, cum este și cazul celei pendinte, sunt deschise titularilor dreptului de proprietate publică, care sunt obligați prin lege să le promoveze.

A susținut că interesul său este născut și actual, iar dreptul de proprietate publică pe care îl reclamă are caracter imprescriptibil.

Recurentul a solicitat să se constate că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, astfel cum s-a detaliat în memoriul de recurs.

A făcut referire la prevederile Legii nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005, care, odată cu intrarea sa în vigoare, a reglementat trecerea sălilor și a grădinilor de spectacol cinematografic în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale.

Recurentul a expus în mod comparativ modalitatea în care pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.) a înțeles să respecte prevederile Legii nr. 346/2004 și situația reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2419 din 23 iunie 2010, prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29 decembrie 2010, în legătură cu care a susținut că este nul de drept, fiind încheiat de o altă persoană față de titularul dreptului de proprietate, astfel cum s-a statuat prin hotărârea definitivă menționată, în lipsa calității de proprietar a vânzătorului Statul Român, prin Ministerul Culturii, în condițiile în care bunul era scos, prin lege, din circuitul civil, legea declarând acest bun, încă din anul 2008, ca aparținând domeniului public.

Astfel, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Statul Român, prin Ministerul Culturii, nu avea calitatea de proprietar asupra cinematografului, acesta fiind transferat de drept, prin efectul Legii nr. 303/2008 în domeniul public al unității-administrativ teritoriale Municipiul Iași.

A susținut că, prin modalitatea de încheiere a actului juridic, respectiv prin asumarea de către pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film București (R.A.D.E.F.) doar a calității de administrator, rezultă că aceasta a acceptat faptul că Ministerul Culturii nu putea acționa în baza deciziei Înaltei Curți, nefiind parte în dosarul nr. x/2009.

A menționat că actul juridic contestat a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 1657-1667 din C. civ., întrucât bunul asupra căruia s-a tranzacționat nu se afla în circuitul civil, potrivit art. 1229 din acest cod.

Recurentul a apreciat că vânzarea bunului litigios s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 861-862 C. civ., în scopul vânzării activelor statului, Legea nr. 346/2004 reglementând o procedură specială ce presupunea parcurgerea, de către pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film București (R.A.D.E.F.), a unor etape prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b), art. 13 alin. (1) și (2), respectiv, la art. 14 alin. (1) și (2).

5.1. Prin întâmpinare, intimata Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film București (R.A.D.E.F.) a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestuia, precum și excepția lipsei de interes în formularea recursului, în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 101/2023, la data de 20 martie 2023. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea excepțiilor, intimata a susținut că, potrivit art. IV alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2023, recurentul avea obligația legală de a-și conserva, sub condiție suspensivă (în funcție de soluția definitivă pronunțată asupra cauzei pendinte), dreptul de a prelua imobilul în litigiu printr-un protocol de predare-primire, încheiat în baza unei notificări prealabile. Prin faptul că recurentul nu a procedat astfel, intimata a apreciat că acesta a fost decăzut din dreptul conferit prin norma legală menționată. De altfel, nici prin îndeplinirea acestor obligații legale recurentul nu și-ar fi putut conserva un asemenea drept, de vreme ce nu mai deținea calitatea de a pretinde vreun drept asupra Cinematografului "Copou", în condițiile în care, în anexa II a Legii nr. 101/2023, legiuitorul a recunoscut actul de înstrăinare contestat de către recurent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul deciziei comerciale nr. 2419 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata a formulat concluzii și asupra excepției puterii lucrului judecat, solicitând să se ia act că vânzarea Cinematografului "Copou" s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 622 alin. (1) C. proc. civ., având la bază titlul executoriu reprezentat de decizia comercială anterior menționată, prin care s-a stabilit aplicarea prioritară a Legii speciale nr. 346/2004 în detrimentul celei generale, Legea nr. 303/2008.

Pe fondul căii de atac, intimata a învederat că deține asupra imobilului în litigiu un drept de proprietate dobândit în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive, care este apărat de legislația internă, inclusiv de normele constituționale și comunitare în domeniul proprietății.

5.2. Pârâta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la data de 2 august 2023, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținând că recursul a fost formulat prin preluarea motivelor invocate prin cererile de chemare în judecată și de apel, care nu pot fi supuse cenzurii prin prisma dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Ridicând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a recurentului, intimata a afirmat că semnătura directorului direcției juridice nu se poate substitui celei a primarului, care este reprezentantul legal al Municipiului Iași.

Pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondate, apreciind că în mod corect s-a reținut lipsa de interes a recurentului în formularea acțiunii civile, în raport de aspectele statuate prin decizia comercială nr. 2419 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

5.3. Prin întâmpinarea depusă la data de 7 august 2023, pârâtul Ministerul Culturii a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate a deciziei recurate, apreciind că întreaga motivare a căii de atac exercitate reprezintă o reluare a argumentelor de fapt și de drept susținute la fond.

Pe fondul recursului, a învederat că apărările recurentului nu sunt fondate, întrucât, față de obiectul acțiunii și de temeiul ei juridic, acesta nu poate invoca un interes legitim public, justificat de un pretins drept de proprietate publică infirmat prin hotărâri judecătorești definitive.

La data de 9 septembrie 2023, pârâta S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, iar, la data de 6 noiembrie 2023, intimata Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film București (R.A.D.E.F.) a depus concluzii scrise.

În ședința publică de la data de 16 mai 2024 au fost puse în discuție excepțiile invocate în această fază procesuală, Înalta Curte respingând, ca neîntemeiate, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a recurentului, excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes a recurentului în formularea recursului, pentru considerentele expuse în partea introductivă a deciziei.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Printr-un prim motiv de critică întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat vătămarea prevăzută de art. 175 din cod, învederând că, la data de 3 martie 2023, i-a fost comunicat un exemplar al deciziei recurate, care nu conținea considerentele de fapt și de drept cu rol în susținerea soluției pronunțate, iar în dispozitiv calea de atac de care era susceptibilă hotărârea a fost eronat menționată.

În scopul remedierii acestor deficiențe semnalate, recurentul a arătat că a învestit instanța de apel cu o cerere de îndreptare/lămurire/completare a erorii materiale a hotărârii astfel comunicate, care a fost respinsă ca rămasă fără obiect, cu încălcarea dispozițiilor art. 442, 443 și 444 C. proc. civ.

Examinate prin prisma cazului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - se constată că criticile nu sunt fondate.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 112 din 2 martie 2023 (asupra căreia poartă recursul pendinte), Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Iași, prin primar, împotriva sentinței nr. 1511 din 15 iunie 2022 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Lucrările dosarului relevă faptul că, ulterior comunicării hotărârii recurate la data de 3 martie 2023, pârâta S.C. A. S.R.L., constatând că din cuprinsul acesteia lipseau considerentele instanței, precum și faptul că în dispozitivul acesteia fusese eronat inserată mențiunea cu privire la calea de atac de care aceasta era susceptibilă (apel, iar nu recurs), în baza art. 442-444 C. proc. civ., a promovat o cerere de îndreptare/lămurire/completare a acesteia.

O cerere cu obiect similar a fost formulată, pentru aceleași motive, de pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.), la data de 10 martie 2023.

Prin rezoluția președintelui completului de judecată s-a stabilit termen de soluționare a celor două cereri la 30 martie 2023, dispunându-se efectuarea din oficiu, a unor verificări paralele la mapa de hotărâri a instanței, în sistemul informatic Ecris, precum și la dosar, pentru probarea veridicității aspectelor semnalate de către intimate prin cererile de îndreptare/lămurire/completare formulate.

Demersurile astfel efectuate au relevat faptul că în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Iași, secția civilă, precum și la mapa de hotărâri a instanței se afla decizia nr. 112 din 2 martie 2023, care conținea considerentele de fapt și de drept care susțineau soluția pronunțată, iar exemplarul ce figura în sistemul de evidență informatizată a instanței reprezenta un draft al hotărârii judecătorești, care nu cuprindea considerentele acesteia și care, din eroare, fusese transmis părților prin formularul de comunicare generat din aplicație (conform referatului grefierului întocmit la data de 9 martie 2023).

În raport de aceste neconcordanțe semnalate, prin rezoluția din 10 martie 2023, curtea de apel a dispus efectuarea operațiunilor tehnice necesare inserării hotărârii în programul informatic, în formatul existent la dosar, redeschiderea și reintroducerea corectă a deciziei în aplicație, precum și recomunicarea acesteia către părțile în cauză.

De asemenea, prin încheierea din camera de consiliu din 10 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 112 din 2 martie 2023, cu privire la calea de atac de care aceasta era susceptibilă (menționând recursul, iar nu apelul, cum din greșeală se consemnase).

Ca efect al demersurilor efectuate din oficiu de către instanță, prin cererea formulată la 30 martie 2023, pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat să se constate că cererea de îndreptare/lămurire/completare a hotărârii recurate, depusă la data de 7 martie 2023, a rămas fără obiect.

Având în vedere situația actelor dosarului de la momentul soluționării cererii sus-menționate, precum și poziția pârâtei anterior menționate față de această situație, prin decizia nr. 180 din 30 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins cererile de îndreptare/lămurire/completare ale deciziei nr. 112 din 2 martie 2023, formulate de pârâtele S.C. A. S.R.L. și Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București (R.A.D.E.F.), ca rămase fără obiect.

În raport de aspectele expuse și reținând, totodată, că această ultimă decizie a instanței de apel nu face obiectul recursului, cale de atac ce putea fi promovată în conformitate cu dispozițiile art. 446 C. proc. civ., Înalta Curte nu va primi susținerile recurentului cu privire la încălcarea, de către curtea de apel, a dispozițiilor art. 442, 443 și 444 C. proc. civ., având în vedere, în privința deciziei recurate în speță, că deficiențele procedurii de comunicare ale hotărârii au fost îndreptate de instanță din oficiu, atât pe cale administrativă (ca urmare a sesizării sale de către petentele S.C. A. S.R.L. și Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film București), cât și pe cale judiciară (prin încheierea din camera de consiliu din 10 martie 2023 fiind îndreptată din oficiu eroarea materială cu privire la calea de atac greșit menționată în dispozitivul hotărârii).

În circumstanțele arătate, Înalta Curte va constata că nu pot fi primite nici criticile recurentului ce vizează nerespectarea, de către curtea de apel, a dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce aceste dispoziții legale se referă la cuprinsul hotărârii judecătorești - care trebuie să conțină "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Or, astfel cum deja s-a reținut, aceste exigențe au fost respectate de către instanță, în cadrul deciziei regăsindu-se elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea controlului judiciar, inexistența motivării hotărârii instanței de apel neputând fi stabilită prin raportare la conținutul copiilor informe comunicate inițial părților.

De altfel, întrucât situația invocată de recurent a fost remediată, prin recomunicarea de către curte a hotărârii către părți, în formatul existent la dosarul cauzei, precum și la mapa de decizii a instanței, exemplarul transmis părților conținând ca atare toate elementele prevăzute de norma legală a cărei încălcare se invocă, sunt vădit nefondate și susținerile recurentului cu privire la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, exemplarul recomunicat al hotărârii judecătorești permițând exercitarea căii extraordinare de atac împotriva acesteia (în speță, recurentul promovând recurs în termenul legal), precum și efectuarea verificărilor de legalitate de către instanța de recurs, în raport de toate elementele conținute, conform prevederilor art. 488 coroborate cu cele ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Reținând, așadar, că situația analizată nu a decelat o încălcare a normelor de procedură, în lipsa vătămării prevăzute la art. 175 alin. (1) C. proc. civ., pentru argumentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acest act normativ.

6.2. Nefondat este și motivul de recurs circumscris aceluiași caz de casare - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - prin care s-a invocat nelegala reprezentare în proces a pârâtei Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film (R.A.D.E.F.), respectiv de către administratorul special și nu de către lichidatorul judiciar "B." SPRL, cum se impunea, în opinia recurentului, în raport de dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum și de cele ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin motivele de recurs, recurentul a învederat în acest sens că a solicitat însușirea de către lichidatorul judiciar a actelor de procedură îndeplinite de către pârâtă (inclusiv semnarea întâmpinării depuse în apel), însă curtea a considerat că cererea sa este lipsită de relevanță pe motiv că, deși împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, în baza sentinței civile nr. 774 din 12 februarie 2018 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, prin această hotărâre administratorului judiciar nu i s-a retras dreptul de reprezentare, iar, în cauza pendinte, citarea părții s-a realizat prin practicianul în insolvență.

Contrar criticilor recurentului, aceste constatări ale instanței de apel sunt corecte.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2014, "După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților/membrilor debitorului va desemna, pe cheltuiala acestora, administratorul special."

Art. 54 din același act normativ prevede că "Mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special. Încetarea mandatului impune obligația predării gestiunii." "După deschiderea procedurii și numirea administratorului special, adunarea generală a acționarilor/asociaților/membrilor își suspendă activitatea și se va putea întruni, la convocarea administratorului judiciar, în cazurile expres și limitativ prevăzute de prezenta lege" (art. 55).

Conform art. 56 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Administratorul special are următoarele atribuții: (…) lit. b) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege." Alin. 2 al aceluiași articol prevede că "După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce și activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor."

Administratorul special este, conform art. 5 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, "persoana fizică sau juridică desemnată de adunarea generală a acționarilor/aso­cia­ților/membrilor debitorului, împuternicită să le reprezinte interesele în procedură și, atunci când debitorului i se permite să își administreze activitatea, să efectueze, în numele și pe contul acestuia, actele de administrare necesare".

Astfel, în cuprinsul actului normativ menționat, legiuitorul a explicitat noțiunea de "administrator special" și a specificat atribuțiile acestuia, în funcție de ridicarea sau nu a dreptului de administrare prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței. În acest sens, în Titlul II, Capitolul I, Secțiunea a 2-a, la art. 52-56, a reglementat această instituție, modalitatea de desemnare a admi­nistratorului special, atribuțiile sale, precum și drepturile pe care le poate exercita din punct de vedere procedural.

Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 774 din 12 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, a deschis procedura generală împotriva pârâtei Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film (R.A.D.E.F.).

Prin hotărârea menționată, instanța a numit ca administrator judiciar provizoriu societatea "B." SPRL, în sarcina căruia a stabilit îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 58 din Legea nr. 85/2014, precum și exercitarea atribuțiilor de supraveghere a activității debitoarei în conformitate cu prevederile art. 5 pct. 66 și ale art. 87 din Legea nr. 85/2014, până la ridicarea dreptului de administrare al acesteia. Totodată, i-a pus în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generală a acționarilor/asociaților sau membrilor persoanei juridice debitoare pentru desemnarea administratorului special.

În cauza de față, potrivit aspectelor menționate în cererea de chemare în judecată, atragerea în proces a pârâtei Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film (R.A.D.E.F.) s-a făcut prin administratorul judiciar, "B." SPRL.

În ceea ce privește actele de procedură efectuate de pârâtă în cauză (întâmpinările formulate la fond și în apel), se constată că au fost semnate de administratorul special, C..

În preambulul acestora s-a făcut mențiune despre faptul că, prin sentința civilă nr. 774 din 12 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei, solicitându-se, în vederea legalei citări și a respectării dispozițiilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, introducerea în citativ și citarea părții prin practicianul în insolvență "B." SPRL, la sediul profesional al acestuia, din mun. București, Bd. x.

Instanțele de fond și apel au dat curs acestei solicitări, astfel că procedura de citare a pârâtei Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" (R.A.D.E.F.), precum și cea de comunicare a actelor de procedură s-a realizat, pe tot parcursul procesului, în ceea ce privește această parte, la sediul administratorului judiciar "B." SPRL.

De vreme ce dreptul de reprezentare al pârâtei de către administratorul special a fost consfințit prin hotărâre judecătorească, iar citarea acestei părți în cauză s-a realizat în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 5 teza finală C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, "În litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței citarea debitorului se va face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar", critica invocată de către recurent sub acest aspect va fi respinsă.

De altfel, potrivit art. 5 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, administratorul special este un mandatar al asociaților/acționarilor/membrilor societății aflate în procedura insolvenței, iar, în cauză, astfel cum s-a arătat, dreptul de reprezentare al acestuia nu a fost ridicat prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență.

În aceste condiții, contrar susținerilor recurentului, nu era necesară nici însușirea, de către lichidatorul judiciar, a actelor de procedură efectuate de către pârâtă, prin administratorul special, și nici exprimarea poziției sale procesuale cu privire la acestea, de vreme ce reprezentarea în proces a părții s-a făcut conform prescripțiilor legale, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind, așadar, incident.

6.3. Recurentul a invocat și încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva pretinsei neanalizări a motivelor de nelegalitate și de netemeinicie ale sentinței (mai precis a fiecăreia dintre cauzele de nulitate ale actului juridic atacat).

Criticile nu sunt fondate.

Sub aspectul motivelor de critică formulate în apel, curtea a reținut că acestea au vizat: 1) faptul că în mod greșit nu a menționat prima instanță, în dispozitivul hotărârii, dacă acțiunea a fost respinsă pe fond sau pe excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii; 2) motivarea insuficientă a sentinței, în sensul lipsei din cuprinsul acesteia a analizei fiecărui caz de nulitate invocat, precum și a raționamentului instanței, care s-a limitat să expună situația de fapt și să reitereze considerentele hotărârilor pronunțate anterior, în alte cauze, cu privire la bunul în discuție, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și nefiind stabilit cadrul procesual sub aspectul obiectului și tipului acțiunii, probele propuse și susținerile apelantului nefiind în mod real și efectiv cercetate, iar prevederile art. 22 C. proc. civ. nefiind respectate; 3) soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei de interes.

Procedând la analiza primului motiv de apel, instanța de apel a reținut că apelantul nu a adus critici asupra aspectului referitor la calificarea de către prima instanță a unei excepții (a lipsei de interes) ca fiind o apărare de fond.

Arătând că lipsa de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, ce a fost asimilată, în cauza de față, unei apărări de fond și având în vedere că pentru soluționarea acesteia s-a discutat însuși fondul dreptului dedus judecății, curtea a constatat că prima instanță nu era ținută să se pronunțe expres, separat, prin dispozitiv, asupra excepției, ci o putea analiza la momentul la care decidea asupra fondului, reținerea sau înlăturarea apărării regăsindu-se, distinct, în considerentele hotărârii.

Curtea a apreciat că este nefondat motivul invocat de apelant, prin care s-a urmărit anularea hotărârii de fond, notând că partea se putea aștepta, în mod rezonabil, ca acțiunea sa, respinsă fără alte mențiuni în dispozitiv, să fie paralizată de oricare dintre apărările pârâtului.

Instanța de apel a mai constatat că apelantului nu i s-a încălcat vreun drept procesual, cât timp excepția a fost pusă în discuția părților după mai multe termene de judecată, care au permis formularea apărărilor, iar dispozitivul hotărârii se bucură de autoritate de lucru judecat împreună cu considerentele decisive. Chiar și în ipoteza în care s-ar fi apreciat că instanța de fond a greșit în calificarea realizată, curtea a învederat că soluția finală era tot de respingere a acțiunii, neexistând, sub acest aspect, contrarietate între considerente și dispozitiv.

Al doilea motiv de apel, ce a privit motivarea insuficientă a hotărârii primei instanțe, a fost analizat din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și a celor ale art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța de apel constatând, contrar susținerilor apelantului, că hotărârea de fond nu cuprinde doar o "enumerare a situației de fapt" și o reluare a considerentelor hotărârilor pronunțate anterior cu privire la imobil, ci și indicarea concretă a înscrisurilor care au determinat stabilirea situației de fapt și prezentarea argumentelor instanțelor care s-au pronunțat anterior cu privire la situația bunului litigios, apreciate ca fiind relevante și valorificate din punctul de vedere al puterii de lucru judecat emanate.

Curtea a respins, ca nefondat, acest motiv de apel, întrucât a apreciat că hotărârea respectă exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ., cadrul procesual, sub aspectul obiectului și tipului acțiunii, rezultând cu claritate din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind, din această perspectivă, necesară o altă discuție sub aspectul clarificării lor.

Instanța de apel a remarcat că, deși apelantul a afirmat că susținerile sale și probele propuse nu au fost în mod real și efectiv cercetate, acesta nu le-a specificat pe cele ignorate sau considerate ca fiind lipsite de relevanță, curtea reținând că tribunalul a examinat toate probele pertinente legate de lipsa sa de interes, soluție asupra căreia s-a oprit, fără a reține încălcarea drepturilor reclamantului sau a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ.

Referitor la motivul de apel ce a vizat soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei de interes, precum și faptul că s-a dat valență unei excepții care nu ar fi fost invocată ca atare, respectiv cea a puterii de lucru judecat a deciziei comerciale nr. 2419 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, curtea l-a respins, reținând că, în cauză, nu a fost vorba despre o excepție a autorității de lucru judecat, ci de efectele hotărârii judecătorești, hotărâre prezentată de părți în cadrul materialului probator.

Fiind invocată de părți ca un înscris relevant în soluționarea cauzei, curtea a apreciat că instanța de fond a procedat la stabilirea efectelor hotărârii menționate și că apelantul nu poate susține că ar fi fost surprins de reținerea puterii de lucru judecat, pe motiv că nu s-a ridicat o astfel de excepție, de vreme ce înscrisul a fost depus de el însuși, iar multe dintre criticile invocate în cererea de chemare în judecată vizează aspectele reținute prin această decizie.

Instanța de apel a notat că, de vreme ce apelantul a susținut că nu contestă puterea executorie a deciziei, ci invocă doar aspecte prin care respectiva hotărâre judecătorească a fost pusă în executare, multe dintre cauzele de nulitate invocate se referă la chestiuni de fapt și de drept ce au făcut obiect de analiză al deciziei comerciale nr. 2419 din 23 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la analiza propriu-zisă a interesului apelantului în promovarea acțiunii, curtea a constatat că acesta a criticat soluția primei instanțe, învederând că nu s-a prevalat doar de dispozițiile Legii nr. 303/2008; că nu are calitatea de administrator al domeniului public, ci că este proprietar al acestuia; că scopul acțiunii sale nu este reprezentat de reintrarea bunului în patrimoniul său, ci că vizează verificarea legalității procedurii de înstrăinare; că terenul aferent cinematografului nu putea fi înstrăinat, nefăcând obiectul deciziei comerciale nr. 2419 din 23 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, sub acest aspect, problema interesului trebuia soluționată diferit; că acționează în virtutea un interes public, conferit prin Legea nr. 554/2004, precum și prin dispozițiile C. civ.

Examinând aceste susțineri ale apelantului, instanța de apel a remarcat că problema care se pune în cauză este cea referitoare la calitatea de proprietar a acestuia asupra bunului litigios, despre care s-a pretins că face parte din domeniul public, fiind de esența soluționării excepției lipsei de interes.

Întrucât acțiunea a vizat constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, curtea a consemnat că justifică interes în promovarea acestei acțiuni orice persoană ale cărei interese ar fi vătămate prin actul juridic. Totodată, a arătat că îndeplinirea condiției interesului trebuie raportată la finalitatea ipotezei admiterii cererii, precum și la prejudiciul la care este expus apelantul prin contractul evocat, acesta trebuind să probeze afectarea unui drept al său prin încheierea actului juridic, interesul verificându-se și în funcție de motivele de nulitate invocate.

Redând pe larg în considerente situația juridică a imobilului în discuție, rezultată din probatoriul administrat și raportând-o la criticile din apel, curtea a constatat că aspectul esențial invocat de apelant în susținerea cererii de chemare în judecată și în argumentarea interesului său este calitatea sa de proprietar ope legis (în baza Legii nr. 303/2008) asupra Cinematografului "Copou", precum și a terenului aferent. Instanța a remarcat că acest aspect este susținut de capetele de cerere denumite "subsidiare" (de fapt, subsecvente), prin care apelantul a solicitat să i se recunoască dreptul de proprietate, să fie obligată pârâta R.A.D.E.F. la semnarea protocolului de predare primire, evacuarea societății cumpărătoare din imobil și operarea rectificărilor corespunzătoare din cărțile funciare. Celelalte motive de nulitate invocate au fost apreciate că se subsumează celui dintâi, efectul urmărit de către apelant constând în readucerea bunului în patrimoniul său.

Instanța de apel a constatat că susținerea potrivit căreia scopul acțiunii este reprezentat de verificarea legalității procedurii de înstrăinare nu poate fi reținută, interesul său fiind recuperarea bunului.

Instanța de apel a notat că prin decizia comercială nr. 2419 din 23 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a specificat cu claritate că bunul nu a intrat niciodată în domeniul public al Municipiului Iași. Chiar dacă litigiul finalizat prin această hotărâre nu s-a derulat în contradictoriu cu acesta, s-a apreciat că statuările definitive asupra situației juridice a bunului nu pot fi ignorate, fiind plenare, asupra tuturor dispozițiilor legale survenite în timp cu privire la situația cinematografului, cu atât mai mult cu cât acestea au fost valorificate într-un litigiu distinct, în care Municipiul Iași a fost parte reclamantă și care a presupus verificarea punctuală a cinematografelor din localitate care pot forma obiectul predării către autoritatea publică locală în vederea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate publică.

În raport de aceste circumstanțe, curtea a apreciat că interesul reclamantului de a solicita verificarea condițiilor de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare depinde de dreptul pe care îl pretinde, care a fost infirmat prin probațiunea administrată (hotărâri judecătorești definitive, unele fiind pronunțate în contradictoriu cu reclamantul), toate motivele de nulitate invocate presupunând dovedirea acestui interes, care, în speță, nu s-a realizat.

Curtea a mai reținut că apelantul a invocat, în susținerea interesului său, noțiunea de interes public, definită de Legea nr. 554/2004, precum și de mai multe texte din C. civ. care protejează proprietatea publică.

Instanța a observat că aceste apărări au fost formulate în primă instanță prin concluziile din data de 3 mai 2022, astfel că o reiterare a lor în apel nu era admisibilă (astfel cum a susținut pârâta S.C. A. S.R.L. prin apărările formulate), cu atât mai mult cu cât apelantul nu a modificat obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată în faza apelului, fiind astfel respectate cerințele art. 478 C. proc. civ.

Curtea a arătat că susținerea apelantului este nefondată, întrucât, față de obiectul acțiunii și de temeiul ei juridic, acesta nu poate invoca un interes legitim public dacă este justificat de pretinsul drept de proprietate publică infirmat prin hotărâri judecătorești definitive.

Instanța a notat că decizia nr. 8/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adusă ca argument de către apelant, se referă la acțiunile de contencios administrativ în exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative, promovate de persoanele fizice și juridice de drept privat, în timp ce cauza pendinte reprezintă o acțiune de drept comun, întemeiată în drept pe dispozițiile C. civ.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia prima instanță a reținut greșit calitatea apelantului de administrator al domeniului public, curtea a observat că tribunalul a folosit în mod impropriu termenul "administrator" în enunțul "calitate de administrator al domeniului public al Municipiului Iași", față de ceea ce s-a dorit a se comunica, respectiv că acesta avea sarcina de a administra/gestiona proprietatea publică pretinsă, în sensul de a aduce/readuce/păstra bunuri în patrimoniul public.

Cu privire la terenul aferent cinematografului, curtea a observat că toate actele normative care reglementează situația sălilor de cinematograf fac referire și la terenul aferent, imobilul fiind apreciat de către legiuitor ca un tot, alcătuit din construcție și teren (ținând cont și de sentința nr. 70 din 18 aprilie 2016 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și de protocoalele de predare-primire cu privire la celelalte cinematografe).

Referitor la efectele acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, din perspectiva interesului apelantului, instanța a reținut că în mod corect a remarcat prima instanță că, față de aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia comercială nr. 2419 din 23 iunie 2010, bunul nu ar putea intra în patrimoniul acestuia, iar obligația menționată în decizie cu privire la pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" (R.A.D.E.F.) subzistă.

Criticile privitoare la mandatul deținut de vânzător la momentul înstrăinării bunului au fost apreciate că vizează motivele de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare și că pot fi analizate doar dacă s-ar trece peste excepția lipsei de interes.

În ceea ce privește susținerea apelantului, în sensul că întâmpinarea formulată de pârâta R.A.D.E.F., aflată în procedura insolvenței, a fost semnată de administratorul special și nu de către lichidatorul judiciar "B." SPRL, curtea a reținut că acest aspect este irelevant în raport de faptul că, prin sentința civilă nr. 774 din 12 februarie 2018 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, pârâtei nu i s-a ridicat dreptul de administrare, aceasta fiind citată prin practicianul în insolvență, întâmpinarea formulată neconținând alte apărări, excepții sau probe față de cele formulate în fața primei instanțe.

Înalta Curte, în raport de această expunere rezumativă a considerentelor deciziei recurate, constată, contrar susținerilor recurentului, că sunt îndeplinite condițiile legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Analizată prin prisma aplicabilității cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., maniera tehnică în care curtea de apel a înțeles să motiveze hotărârea pronunțată atestă fără echivoc o examinare punctuală a criticilor formulate în apel de către recurent, prin raportare la dispozițiile legale incidente, precum și la apărările opuse de ceilalți participanți la proces prin actele de procedură efectuate, care se impuneau a fi cercetate în considerarea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, consacrat la art. 22 din C. proc. civ.

Faptul că instanța de apel a reținut pertinența apărărilor pârâtelor în raport de circumstanțele cauzei și de problema de drept dezbătută nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, în condițiile în care criticile apelantului au fost analizate, fiind înlăturate argumentat, decizia pronunțată reprezentând rezultatul procesului de interpretare și aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, prin prisma apărărilor formulate de părți, neexistând, așadar, suport legal pentru a se reține o ignorare a alegațiilor formulate prin apel.

Verificând decizia recurată, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a procedat la un examen efectiv al motivelor de apel invocate de către reclamant, respectându-se astfel cerințele unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pentru considerentele expuse, criticile recurentului, subsumate motivului de casare mai sus menționat sunt nefondate.

6.4. Asupra criticilor de recurs formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În esență, criticile subsumate acestui motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel invocată din perspectiva validării soluției pronunțate în primă instanță cu privire la lipsa interesului recurentului în promovarea acțiunii civile, aspect care a făcut de prisos examinarea motivelor de apel ce au vizat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 decembrie 2010 de Biroul Notarilor Public Asociați "D. și E.", pentru neîndeplinirea cerințelor ad validitatem, precum și nerespectarea dispozițiilor legale cu caracter special ce reglementează transferul dreptului de proprietate asupra sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, care erau în vigoare la momentul perfectării actului juridic, respectiv ale Legii nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005.

Recurentul a invocat și greșita raportare a soluției primei instanțe la con