ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2042/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud sub nr. x/2022, reclamantul Orașul Năsăud a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "RomâniaFilm", solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" la lăsarea în deplină proprietate și posesie a reclamantului a imobilului Cinematograf "A." situat în Orașul Năsăud, x jud. Bistrița-Năsăud, compus din teren în suprafață de 981 m.p. înscris în C.F. nr. x Năsăud cu nr. top. x și clădire cu destinația de cinematograf cu regim de înălțime P+l, în suprafață construită la sol de 495 m.p., înscrisă în C.F. nr. x Năsăud, rectificarea cărții funciare nr. x Năsăud în sensul radierii dreptului de proprietate al Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" asupra terenului și clădirii cu destinația de cinematograf și înscrierea dreptului de proprietate publică a Orașului Năsăud asupra acestora și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu. Reclamantul și-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 303/2008, O.U.G. nr. 7/2008, Legea nr. 328/2006, art. 863, art. 865, art. 563, art. 907, art. 908 C. civ., art. 136 din Constituția României.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal: Prin sentința civilă nr. 2562/F din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2022, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Orașul Năsăud în contradictoriu cu pârâții RADEF RomâniaFilm și Statul Român. Pârâta RADEF RomâniaFilm a fost obligată să lase în deplina proprietate și posesie reclamantului imobilul Cinematograf "A.", situat în orașul Năsăud, Piața Unirii, nr. 2, județ Bistrița-Năsăud, compus din teren în suprafață de 981 m.p. și clădire cu destinație de cinematograf, înscrise în C.F. nr. x Năsăud, nr. cadastrale 27138, 27138-C1. S-a dispus rectificarea cărții funciare nr. x Năsăud în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei RADEF "România Film" asupra cotei de 700/981 din imobilul teren în suprafață de 981 m.p. înscris în C.F. x Năsăud, nr. cadastral x și asupra clădirii cu destinație de cinematograf existente pe acest teren, cu nr. cadastral x. S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului teren în suprafață de 981 m.p. și asupra clădirii cu destinație de cinematograf existente pe acest teren, înscrise în C.F. nr. x Năsăud, nr. cadastral x, 27138-C1. Pârâta RADEF RomâniaFilm a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 18.232,38 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel: Prin încheierea din 9 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a fost admisă cererea Orașului Năsăud prin Primar, în sensul că s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. IV și ale art. VI din Legea nr. 101/2023 pentru completarea O.G. nr. 39/2005, raportat la dispozițiile art. 136 alin. (2) și (4), art. 1 alin. (3) și (5), art. 21 din Constituția României. Prin decizia nr. 332A din 23 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor RomâniaFilm prin administrator judiciar SCP Tanasă și B. împotriva sentinței civile nr. 2562/F din 3 noiembrie 2022 a Tribunalului Bistrița- Năsăud. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Orașul Năsăud prin Primar pentru revendicare, rectificare C.F. și intabulare. A obligat intimatul Orașul Năsăud să plătească apelantei suma de 5.546,19 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 332A din 23 noiembrie 2023 și a încheierii de ședință din 9 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a formulat recurs recurentul-reclamant Orașul Năsăud prin Primar, întemeiat în drept pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Cu privire la încheierea din 9 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a solicitat casarea acesteia pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât încheierea este nemotivată și contradictorie. A învederat că, având în vedere dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța de apel ar fi trebuit să analizeze dacă dezlegarea apelului formulat de RADEF depinde de soluția ce ar urma să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate. În opinia recurentului-reclamant, motivarea respingerii cererii de suspendare a fost eliptică, prolixă și absolut nemotivată, cu atât mai mult cu cât raportul de dependență între soluția asupra apelului și excepția de neconstituționalitate invocată era evident, întrucât RADEF a invocat în apel exclusiv incidența Legii 101/2023, iar excepția privea tocmai aceste dispoziții legale. A apreciat că motivarea instanței asupra cererii de suspendare este și contradictorie, conducând la concluzia că dezlegarea apelului depinde întru totul de analizarea pe fond a textului de lege criticat pentru neconstituționalitate, situație ce intră în contradicție cu soluția de respingere a cererii de suspendare. Cu privire la decizia civilă nr. 332A din 23 noiembrie 2023, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul motivelor contradictorii, recurentul a arătat că dincolo de greșita aplicare a dispozițiilor de drept material din materia acțiunii în revendicare (art. 563 și urm. C. civ.) și de faptul că instanța de apel a realizat o veritabilă "expropriere" a titularului dreptului de proprietate publică, cele două seturi de considerente sunt în mod vădit antagonice, întrucât (i) instanța constată că deține dreptul de proprietate asupra bunului revendicat; (ii) nu există vreun considerent în decizia recurată în sensul că RADEF ar deține vreun drept de proprietate asupra respectivului bun, dar (iii) cu toate acestea, instanța a respins acțiunea în revendicare. Un alt aspect de contrarietate a considerentelor, în opinia recurentului, este reprezentat de faptul că, deși instanța de apel a reținut că reclamantul este titularul dreptului de proprietate și că ar putea solicita intabularea dreptului în cartea funciară, ulterior respinge și capătul de cerere subsidiar prin care s-a solicitat rectificarea cărții funciare a imobilului, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea RADEF (prin încheierea din 03.12.2018) și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului. Subsumat aceluiași motiv de casare invocat, recurentul a argumentat și faptul că decizia recurată conține, totodată, motive străine de natura pricinii, în sensul că instanța de apel statuează că și RADEF ar deține la rândul ei un drept asupra imobilului revendicat, fără a identifica, în mod concret, ce fel de drept deține, respectiv dacă este vorba de un drept real, de proprietate sau dezmembrământ al dreptului de proprietate, ori un drept de creanță. Mai arată că o a doua categorie de motive străine de natura pricinii sunt cele referitoare la aprecierea eronată a instanței de apel, în sensul că petitul privind rectificarea tabulară ar avea un caracter principal. Astfel, instanța de apel a constatat că pârâtul Statul român nu a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară din data de 03.12.2018 prin care RADEF și-a înscris așa-zisul drept de proprietate în cartea funciară, în baza Legii 15/1990 și a H.G. nr. 530/1991, fără să țină seama de faptul că la data de 03.12.2018 deja intervenise Legea nr. 303/2008 prin care imobilul fusese transferat din proprietatea privată a Statului Român în proprietatea publică a subscrisei, astfel încât la acel moment statul român nu ar fi avut vreun motiv pertinent pentru a formula plângere împotriva acestei încheieri de carte funciară, nemaiputând invoca un drept propriu, considerente care nu au niciun fel de legătură cu obiectul speței deduse judecății, respectiv acțiunea în revendicare imobiliară formulată de UAT Năsăud împotriva RADEF. În mod asemănător, considerentele pentru care instanța de apel a respins capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecății. Astfel, pentru a respinge acest capăt de cerere, instanța a motivat că acțiunea în rectificare tabulară are caracter accesoriu față de o acțiune pe fondul dreptului cu privire la care se solicită rectificarea cărții funciare și a ignorat cu desăvârșire faptul că, în acțiunea formulată subscrisa s-a arătat expres caracterul accesoriu al capătului de cerere referitor la rectificarea cărții funciare față de capătul de cerere referitor la revendicare. Cu privire la motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Afirmă că instanța de apel nu a indicat natura dreptului pe care se presupune că l-ar deține RADEF asupra imobilului, precum și că nu există nici o dispoziție legală în Legea nr. 303/2008, Legea nr. 328/2006 sau O.U.G. nr. 39/2005 care să confere RADEF vreun drept asupra imobilului și care să conducă la respingerea acțiunii în revendicare. Învederează că respingerea acțiunii în revendicare pentru motivul că și pârâtul deține un drept, nu poate interveni decât în situația în care pârâtul ar deține un drept de proprietate, provenit dintr-un titlu mai caracterizat si preferabil dreptului de proprietate invocat de reclamant. Contrar practicii judecătorești, instanța de apel nu a realizat o analiză comparativă a titlurilor, astfel cum impun dispozițiile art. 563 C. civ. și nu a stabilit că RADEF ar avea vreun drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, dar nici nu a indicat titlul din care ar deriva un asemenea drept, fapt ce echivalează în opinia recurentului, cu nemotivarea hotărârii pronunțate. Recurentul a concluzionat că instanța de apel a respins acțiunea în revendicare fără a soluționa fondul acesteia potrivit dispozițiilor legale invocate, cu neluarea în considerare a dreptului de proprietate pe care îl au asupra imobilului, drept ce derivă din lege. În continuare, a reiterat susținerile privind modul în care a devenit proprietar asupra terenului și imobilului în discuție și a concluzionat că, având în vedere succesiunea de acte normative incidente în cauză, este cert faptul că sălile de cinema în general și cinematograful "A." din Năsăud în particular nu s-au aflat niciodată în proprietatea RADEF, acestea fiind în mod neîntrerupt, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2008, în proprietatea privată a statului, iar prin efectul Legii nr. 303/2008, de la data de 02.01.2009, au intrat în domeniul public al UAT. A mai criticat că, în mod complet nelegal, instanța de apel a respins acțiunea în revendicare pentru existența unui presupus drept de creanță al RADEF împotriva sa, în legătură cu predarea bunului. Recunoașterea vreunui drept de creanță în favoarea RADEF ar echivala cu obligarea titularului dreptului de proprietate publică derivat din lege și recunoscut prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Legii 101/2023, să realizeze o răscumpărare a imobilului de la RADEF, care nu deține niciun drept de proprietate asupra imobilului și nu a deținut niciodată și nici nu a contribuit patrimonial la edificarea clădirii cinematografului, construită de statul român din fonduri publice. Or, aceasta ar fi o veritabilă "expropriere" a domeniului public al Orașului Năsăud, prin stabilirea unui alt titular al dreptului de proprietate, fără vreo despăgubire, și cu stabilirea obligației Orașului Năsăud de plată a contravalorii propriului bun către "expropriatorul" RADEF. A concluzionat că decizia recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de drept material care privesc acțiunea în revendicare și dreptul de proprietate publică. Recurenta a mai învederat și încălcarea dispoziților art. 6 C. civ. și a principiului securității și previzibilității raporturilor juridice civile - art. 1 alin. (3) Constituția României. Instanța de apel a interpretat efectele actelor juridice implicate de prezenta speță din perspectiva Legii nr. 101/2023, act normativ intervenit după 14 ani de la nașterea dreptului de proprietate publică al UAT Năsăud asupra imobilului în litigiu, instituit în anul 2009, prin efectul Legii 303/2008 si ulterior pronunțării de către Tribunalul Bistrița Năsăud a sentintei civile nr. 2562/F12022, interpretare dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 C. civ. Or, existenta si caracteristicile dreptului de proprietate publică al UAT Năsăud nu pot fi analizate si nu pot avea alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data nașterii acestui drept, întrucât actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor". Din această perspectivă, considerentele instanței de apel în sensul că "situația juridică a imobilului este în curs de constituire" sunt fundamental greșite. Dreptul de proprietate s-a constituit deja și este stabilită încă din anul 2009 (intrarea în vigoare a Legii 303/2008) de la acel moment și până în prezent existând un singur titular al dreptului de proprietate publică - UAT Năsăud, aspect neschimbat prin Legea 101/2023. A mai afirmat că realizând o astfel de aplicare greșită a legii și apreciind că, prin intervenția Legii 101/2023, situația juridică a dreptului de proprietate asupra imobilului s-ar fi schimbat, cu toate că nu s-a adus nicio modificare dreptului de proprietate public stabilit în favoarea reclamantului prin Legea 303/2008, instanța de apel a încălcat și principiile securității și previzibilității raporturilor juridice civile, care reprezintă dimensiuni fundamentale ale principiului statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 900 și art. 907 C. civ., recurentul a afirmat că în mod greșit instanța de apel a respins capătul de cerere referitor la rectificarea cărții funciare, reținând că prin acțiunea introdusă nu s-a solicitat și radierea înscrierii dreptului de proprietate al RADEF și restabilirea situației anterioare înscrierii acestuia. A învederat că în cadrul acțiunii în revendicare formulate a făcut dovada contrară, în sensul că deține un titlu de proprietate publică asupra acestui imobil, izvorât din lege, în timp ce RADEF nu deține niciun titlu cu privire la acest imobil și că simplu mod în care a fost formulată cererea de chemare în judecată reflectă că a cerut și radierea dreptului de proprietate al RADEF asupra terenului și clădirii cu destinația de cinematograf și înscrierea dreptului de proprietate publică a Orașului Năsăud asupra acestora . A concluzionat că, în mod evident, considerentele instanței de apel, în sensul că intabularea dreptului de proprietate se putea realiza pe cale administrativă, încalcă în mod vădit dispozițiile art. 900 și ale art. 887-888 C. civ., de vreme ce RADEF avea deja înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară, ceea ce năștea o prezumție de proprietate în favoarea acestuia, pentru răsturnarea căreia era necesară tocmai formularea unei acțiuni în rectificare tabulară.

Apărările formulate în cauză: La 29 aprilie 2024 intimata-pârâtă RADEF - RomâniaFilm a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului si menținerea deciziei civile nr. 332/A/23 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, sectia I Civilă, ca fiind temeinică si legală. A arătat că în privința recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 09.11.2023, instanța de apel în mod corect a apreciat ca măsura suspendării nu se impune, fără ca prin aceasta sa încalce vreo dispoziție legală. Cu privire la fondul cauzei, a susținut că instanța de apel a reținut în mod corect că pârâta are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, drept izvorât din lege (H.G. nr. 530/01.08.1991), reconfirmat si consolidat de Legea 101/2023, precum și că incidente în speță sunt dispozițiile Legii nr. 101/2023. La 22 mai 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea susținerilor inserate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de intimata-pârâtă și în consecință, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin filtrul criticilor invocate și a regulilor de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, în esență, instanța de apel a respins acțiunea în revendicare formulată nu pentru că reclamantul nu ar avea calitatea de proprietar al imobilului în discuție, ci pentru că acest imobil nu ar fi fost deținut fără drept de către pârâtă. Astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul a devenit proprietarul imobilului în litigiu prin efectul legii, respectiv prin efectul articolului unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008, care a aprobat cu modificări Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2008, modificând articolul II din Legea nr. 328/2006 în sensul că sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm" (printre care se numără și imobilul în litigiu), împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective. Într-adevăr, trecerea acestor imobile din domeniul privat al statului în cel public al unităților administrativ teritoriale - în speță, al orașului Năsăud - a avut loc prin efectul legii, fără a mai fi necesară adoptarea unei hotărâri de Guvern, astfel cum just a observat instanța de apel; inițial, anterior modificării aduse art. II prin legea de aprobare a ordonanței de urgență, transferul de proprietate menționat era la latitudinea guvernului, care trebuia să emită o hotărâre de guvern în cazul în care lua o astfel de decizie, însă modificarea adusă prin Legea nr. 303/2008 a făcut ca trecerea imobilelor din proprietatea privată a statului în cea publică a unităților administrativ teritoriale locale să opereze de drept. De asemenea, a fost prevăzută procedura de preluare în administrarea consiliilor locale a respectivelor imobile, stabilindu-se obligativitatea încheierii unui protocol, în acest scop, între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor «România-Film», în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, protocolul încheiat urmând a fi asumat de către consiliile locale respective prin hotărâre. Așadar, prin efectul legii, imobilul litigios a intrat în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale Orașul Năsăud, reclamantul fiind în drept să solicite intabularea sa în cartea funciară printr-o simplă cerere adresată biroului local de carte funciară. În ceea ce privește, însă, trecerea imobilului în administrarea consiliului local, ulterior dobândirii dreptului de proprietate de către oraș, procedura de preluare efectivă nu a fost parcursă, ca urmare a refuzului pârâtei, astfel încât recurentul-reclamant este lipsit de posesia bunului, ceea ce, din perspectiva Înaltei Curți, îndeplinește ipoteza acțiunii în revendicare; trebuie spus, totodată, că nefinalizarea procedurii de preluare privește doar prerogativa administrării imobilului, dar nu afectează transferul dreptului de proprietate în patriomoniul public al orașului Năsăud, care a operat prin efectul legii. Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că admiterii cererii în revendicare i se opun prevederile Legii nr. 101/2023, intrată în vigoare ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, lege prin care s-au completat dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia și pentru reglementarea unor măsuri privind sălile și grădinile de spectacol cinematografic. Astfel, instanța de apel a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. IV alin. (1) din noua lege, "la data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic care au trecut din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.D.E.F. "România-Film", împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective, conform prevederilor art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005, care nu au fost preluate și/sau cu privire la care nu au fost îndeplinite formalitățile de predare-primire constând în încheierea protocolului de predare-primire sau, după caz, de adoptare a hotărârii de consiliu local al comunei/orașului/municipiului, sunt prevăzute în anexa nr. 3 și anexa nr. 4." În anexa nr. 4 este înscris și cinematograful "A.", tocmai din cauza nefinalizării procedurii de predare. Potrivit dispozițiilor art. IV alin. (3) din aceeași lege, "în cazul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic prevăzute în anexa nr. 4, dispozițiile alin. (2) se completează cu etapele procedurale necesare evaluării imobilului în cauză, în vederea achitării contravalorii acestuia de către unitatea administrativ-teritorială interesată…. (4) Procedura prevăzută la alin. (2) se aplică și în cazul acelor săli și grădini de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 3 și anexa nr. 4, care au fost preluate de autoritățile administrației publice locale fără adoptarea unei hotărâri de consiliu local al comunei/orașului/municipiului și/sau încheierea protocolului de predare-primire cu R.A.D.E.F. "România-Film". Instanța de apel a conchis că, prin urmare, legiuitorul a intervenit și a stabilit că predarea imobilelor trecute în domeniul public al unităților administrativ teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale respective se face doar cu plata contravalorii acestora de către unitatea administrativ teritorială, fiind prevăzută și procedura de predare și de evaluare, reglementare ce include și imobilul în cauză, astfel încât, deși prima premisă a unei acțiuni în revendicare - calitatea reclamantului de proprietar neposesor - este îndeplinită, totuși nu ar fi îndeplinită și cea de a doua premisă, anume ca deținerea imobilului de către pârâtă să se facă fără drept, întrucât până la parcurgerea amintitei proceduri de evaluare și predare, pârâta este în drept să dețină bunul. Această rezolvare, ce opune dreptului de proprietate o simplă detenție este greșită în drept. Într-adevăr, o detenție precară poate duce la respingerea unei acțiuni în predarea unui bun, atunci când detenția este una legitimă, fie că are loc în temeiul unui titlu de deținere care fie emană de la însuși proprietarul - caz în care tot proprietarul are și posesia, dar o exercită prin intermediul detentorului, care îi poate opune contractul, astfel încât nu suntem în ipoteza unei acțiuni în revendicare propriu zise - fie că s-a născut în virtutea unei dispoziții legale, dar nu poate bloca a-i fi recunoscut dreptul de proprietate și de a poseda bunul - fie și prin intermediul deținătorului - proprietarului care solicită această recunoaștere pe calea acțiunii în revendicare. În această din urmă ipoteză, detenția legitimă a pârâtului nu paralizează în mod necesar acțiunea în revendicare, care urmărește recunoașterea calității de proprietar a reclamantului și obținerea posesiei - fie ea și prin intermediul detentorului, în acele situații în care proprietarul trebuie să respecte o astfel de detenție (o închiriere opozabilă, un drept de retenție etc). A respinge acțiunea în revendicare pe motiv că, deși reclamantul și-a dovedit dreptul de proprietate, pârâtul are totuși un titlu pentru a deține bunul (de exemplu, un contract de închiriere sau un drept de retenție) echivalează cu negarea dreptului de proprietate; în astfel de situații acțiunea în revendicare nu trebuie respinsă, iar proprietatea trebuie recunoscută; doar în măsura în care pârâtul solicită, i se poate recunoaște acestuia, la rândul său, dreptul temporar de a deține bunul - dar nu sub nume de proprietar, ci în limitele titlului său de deținere. În speță, însă, nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, deoarece pârâtul se prevalează de un drept al său de proprietate - emanat în virtutea H.G. nr. 830/1991 - deci opune o posesie sub nume de proprietar, iar nu o simplă detenție legitimă, ceea ce face îndeplinit întru totul cadrul acțiunii în revendicare, care ar trebui admisă atunci când se stabilește, în urma comparării drepturilor, că proprietatea aparține reclamantului, căci posesia sub nume de proprietar a pârâtei nu poate fi legitimă în fața dreptului de proprietar al reclamantului, reținut ca atare de instanța de apel. În speță, pârâta R.A.D.E.F. "România-Film" s-a apărat inclusiv în recurs prin invocarea prevalenței dreptului său de proprietate, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 530/1991, deși nu a atacat printr-un recurs propriu considerentele deciziei din apel care i-l neagă. Pârâta nu a făcut, însă, dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în baza Legii nr. 15/1990. Deși potrivit art. 5 din Legea nr. 50/1991 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, se reține totodată că, potrivit art. 55 din același act normativ, actualele centrale și celelalte unități cu statut similar își încetează activitatea pe măsura înființării regiilor autonome și societăților comerciale potrivit prezentei legi. Patrimoniile acestora vor fi transmise entităților nou create în conformitate cu hotărârile guvernului care se vor adopta pentru fiecare caz, rezultând că patrimoniul regiilor autonome, prin urmare și al pârâtei, se stabilește prin hotărâre de guvern, dreptul de proprietate asupra bunurilor aparținând fostelor unități economice de stat nefiind dobândit de acestea direct în temeiul Legii nr. 50/1991. Pârâta a fost înființată prin H.G. nr. 530/1991, iar potrivit art. 3, patrimoniul acesteia este cel prevăzut în anexa I a H.G. nr. 530/1991. Potrivit art. 5 din H.G. nr. 530/1991, regia autonomă "Româniafilm" are un patrimoniu net de 919.633 mii RON, constituit prin însumarea patrimoniului unităților din structură, pe baza bilanțului la 30 iunie 1991, iar patrimoniul regiei va fi definitivat în termen de 30 de zile și va fi reevaluat conform legii. În cuprinsul Anexei I la H.G. nr. 530/1991 s-a prevăzut că patrimoniul RADEF "Româniafilm" este de 919.633 RON și este compus din patrimoniul D.R.C.D.F. și al oficiilor teritoriale de difuzare a filmelor, în valoare de 27.730 RON, din patrimoniul întreprinderilor cinematografice, în valoare de 879.316 RON și din patrimoniul C. desprins din fosta Fabrică de prelucrare a peliculei, în valoare de 12587 RON. În cuprinsul art. 5 din Anexa I la H.G. nr. 530/1991 se prevede că patrimoniul regiei autonom "Româniafilm" este constituit prin însumarea patrimoniului unităților din structură, pe baza bilanțului la 30 iunie 1991, iar patrimoniul regiei va fi definitivat în termen de 30 de zile și va fi reevaluat conform legii. Prin urmare, dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 530/1991 nu stabilesc dobândirea dreptului de proprietate al pârâtei asupra cinematografului în litigiu și asupra terenului aferent, întrucât nu sunt determinate în concret bunurile din patrimoniul regiei autonome pârâte, ci dimpotrivă, se prevede că acest patrimoniu va fi stabilit pe baza bilanțului la 30 iunie 1991 și definitivat în termen de 30 de zile, iar ulterior reevaluat conform legii. În consecință, doar pe baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 530/1991 și în lipsa altor documente din care să rezulte că în patrimoniul pârâtei au intrat și imobilele în litigiu nu se poate reține că pârâta a dobândit dreptului de proprietate asupra acestor imobile. În plus, înseși dispozițiile O.U.G. nr. 39/2005 și ale Legii nr. 303/2008, ce enumeră în anexe cinematografele aflate în domeniul privat al statului și administrarea pârâtei care pot trece/trec în proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale, exclud interpretarea pârâtei, potrivit cu care toate imobilele săli de cinematograf preluate odată cu transformarea unităților de stat din domeniu în regie autonomă ar fi devenit automat și de plano proprietatea pârâtei, prin simplul efect al Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 530/1991. Așadar, imobilul în dispută a rămas în domeniul privat al statului și a fost inventariat ca atare în anexa 1 la O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia până la modificarea adusă de Legea nr. 303/2008, care a trecut bunul în proprietatea publică a reclamantului, astfel încât pârâta nu a justificat vreun drept de proprietate opozabil spre comparare dreptului conferit prin lege reclamantului. Pârâta a mai afirmat, de-a lungul procesului, că prevederile art. II din Legea nr. 328/2006 privind trecerea în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 nu se aplică imobilului în discuție, chiar dacă se regăsea în anexă, unde a fost greșit înscris, deoarece dispoziția se referea textual la acele săli cinematografice "aflate în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. - «Româniafilm»"; or, pretinde intimata-pârâtă, în cauză, cinematograful nu se mai afla în domeniul privat al statului și doar în administrarea pârâtei, cum prevedea premisa normei ce transfera dreptul de proprietate către unitățile administrativ teritoriale, de vreme ce pârâta era însuși proprietarul tabular, înscris în cartea funciară, al imobilului. Acest lucru face să fi fost legal înscrisă în anexa 4 a legii noi, Legea 101/2023, potrivit cu care transferul dreptului de proprietate către orașul Năsăud va opera doar după plata contravalorii imobilului și a investițiilor, ceea ce, din punctul de vedere al pârâtei, echivalează cu o recunoaștere prin lege a faptului că este proprietara tabulară asupra bunului. Aceste susțineri nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, pârâta s-a înscris ca proprietar în cartea funciară abia în anul 2018, ulterior transferului de proprietate operat prin Legea nr. 328/2006 către unitățile administrativ teritoriale, deci nu poate susține, în baza unei înscrieri ulterioare în cartea funciară, că nu se afla în ipoteza acestei legi, iar pe de altă parte, înscrierea în anexa 4 a Legii 101/2023 nu echivalează cu recunoașterea calității pârâtei de proprietar tabular, așa cum pretinde, de vreme ce art. IV din lege vorbește fără echivoc că se aplică sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic "care au trecut din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.D.E.F. «România-Film», împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale (...) conform prevederilor art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006", fiind exclusă, așadar, calitatea pârâtei de proprietar asupra acestor imobile. Prin urmare, se reține că instanța de apel a reținut corect calitatea de proprietar a reclamantului cu priviră la imobilul litigios, însă în mod nelegal a respins acțiunea în revendicare în virtutea faptului că pârâta nu ar deține bunul fără drept, ci ar avea un temei pentru această deținere în prevederile Legii nr. 101/2023. Așa cum s-a mai arătat, dacă deținerea bunului de către pârâtă se face sub nume de proprietar, atunci nu este o simplă deținere, ci este o posesie, care însă nu poate fi legitimă în lipsa unui titlu de proprietate și în prezența unui titlu de proprietate validat de instanță al reclamantului. Cât privește dispozițiile art. IV din Legea nr. 101/2023, acestea nu au introdus - și nici nu aveau cum - în favoarea deținătoarei R.A.D.E.F. "România-Film" un drept real opozabil dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la imobil, de natură a-i paraliza acestuia din urmă acțiunea în revendicare, ci doar un drept de creanță, respectiv dreptul pârâtei R.A.D.E.F. "România-Film" de a cere contravaloarea imobilelor pentru care nu s-au efectuat formalitățile de predare-primire către consiliul local și a investițiilor realizate la acestea, precum și o anume procedură de urmat pentru realizarea acestui drept. Indiferent de soluția ce urmează a fi dată de Curtea Constituțională a României excepției de neconstituționalitate ridicată de reclamant în prezenta cauză cu privire la art. IV-VI din Legea nr. 101/2023, motivat de caracterul retroactiv al acestora, de natură a afecta securitatea juridică și a-i leza drepturi deja dobândite, precum și de a aduce atingere unui drept de proprietate publică, este cert că actul normativ nu a negat - și nici nu avea cum - drepturile de proprietate dobândite de unitățile administrativ teritoriale anterior intrării sale în vigoare și nici prerogativele specifice dreptului de proprietate, ci doar a acordat pârâtei un drept de creanță, în cazurile în care bunul nu a fost încă preluat de autoritățile locale, drept de creanță care, însă, nu poate bloca o acțiune în revendicare, mai ales când faptul nepreluării imobilului nu s-a datorat inacțiunii reclamantului proprietar, ci refuzului pârâtei de a-l preda după trecerea dreptului de proprietate în patrimoniul adversarului, prin efectul Legii nr. 303/2008. Prevederile legale nou edictate, art. IV-VI din Legea nr. 101/2023, nu instituie un titlu legitim de deținere în favoarea pârâtei, cel mult ar putea exista o discuție cu privire la un eventual drept de retenție până la recuperarea creanței recunoscute prin lege, însă un astfel de drept nu a fost solicitat în cauză a fi constatat. Prin urmare, în vederea tranșării raportărilor juridice specifice acțiunii în revendicare, în raport de cele mai sus expuse și în vederea rezolvării, pe cale de consecință, și a capătului de cerere în rectificare carte funciară în considerarea celor rezultate din analiza revendicării, în condițiile în care dreptul reclamantului a fost negat de pârâta ce figurează înscrisă în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate și ținând cont de dispozițiile art. 497 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel. Cât privește recursul declarat împotriva încheierii din data de 9.11.2023, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a judecății până la rezolvarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate invocate, se constată că și acesta este fondat, întrucât argumentația instanței, așa cum e consemnată în cuprinsul încheierii de dezbateri, este lapidară, eliptică și neclară, situație ce echivalează cu o nemotivare, iar în măsura în care s-ar specula asupra motivelor ce s-ar putea deduce din succintele mențiuni făcute de instanța apelului, acestea ar putea apărea ca fiind contradictorii. Astfel, instanța de apel a reținut în motivarea respingerii suspendării cauzei că textul de lege contestat de reclamant ca neconstituțional este cel invocat de pârâtă în cererea de apel și că urmează a se pronunța asupra acestuia ca o chestiune de fond, fără a rezulta de ce anume aceste aspecte ar conduce la respingerea cererii de suspendare. O argumentație ce nu face legătura silogistică între premise și concluzie nu reprezintă o reală motivare, ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanța de apel urmând a relua, în rejudecare, discuția referitoare la cererea de suspendare a cauzei și a da o soluție motivată corespunzător.