ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2022

HOTĂRÂRE

19.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 10.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. - în reorganizare - a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la evacuarea acesteia din spațiul ocupat fără titlu reprezentat de Cinematograful Flacăra situat în bulevardul x, Municipiul Hunedoara, Județul Hunedoara. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 51647,40 RON reprezentând chirie restantă și penalități.

În drept au fost invocate disp. 1036, art. 1037, art. 1039, art. 1040, art. 1041 si urm. C. proc. civ. art. 1270 C. civ. coroborat cu art. 1516 C. civ. și art. 1350 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 947/2022 din data de 3 iunie 2022, Judecătoria Hunedoara a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantă, în favoarea Tribunalului București, secția a VII - a Civilă.

În fundamentarea acestei sentințe, în aplicarea dispozițiilor art. 120 C. proc. civ. coroborat cu art. 41 alin. (1) teza finală, art. 45 alin. (2) și art. 58 alin. (1) lit. e), j) și l) din Legea nr. 85/2014, instanța a reținut următoarele:

Demersul de evacuare și de plată a obligațiilor contractuale restante a fost inițiat de către administratorul judiciar și administratorul special al reclamantei în temeiul contractului de închiriere nr. x/01.10.2018, încheiat între părțile din prezenta cauză, după momentul la care împotriva reclamantei s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență prin sentința civilă nr. 774/12 februarie 2018 de către Tribunalului București, secția a VII - a Civila în dosar nr. x/2016.

De altfel, la Capitolul I - Părțile Contractante din contractul de închiriere nr. x/01.10.2018, cu respectarea art. 83 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, se menționează expres că A. este în insolvență, contractul fiind semnat de administratorul special al reclamantei și vizat de către administratorul judiciar desemnat în cauză, respectiv C., conform art. 87 alin. (2) din nr. 85/2014.

De asemenea, actul adițional la contractul de închiriere din data de 04.10.2018 a fost încheiat cu respectarea dispozițiile art. 83 alin. (1) și ale art. 87 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Or, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, intră în atribuțiile judecătorului-sindic controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar.

Iar, conform art. 58 alin. (1) lit. e), j) și l), printre atribuțiile principale ale administratorului judiciar se numără supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, denunțarea unor contracte încheiate de debitor, precum și încasarea creanțelor, urmărirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați.

Instanța a reținut că, în speță, acțiunea promovată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara decurge direct din actele juridice autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de către administratorul judiciar, cu respectarea dispozițiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, și se află în legătură cu procedura de administrare judiciară, așa încât, potrivit art. 120 C. proc. civ. coroborat cu art. 41 alin. (1), art. 45 alin. (2) și art. 58 alin. (1) lit. e), j) și l) din Legea nr. 85/2014, este de competența exclusivă a Tribunalului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 12.07.2022.

Prin sentința civilă nr. 3691 din 20 septembrie 2022, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantă, în favoarea Judecătoriei Hunedoara; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În fundamentarea acestei sentințe, tribunalul a reținut, în esență, în aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 45 alin. (1) și alin. (2) din aceeași lege, art. 120 C. proc. civ., că acțiunea formulată de însăși societatea debitoare având ca obiect obligarea unui terț la eliberarea unui bun imobil și la plata unei sume de bani nu este o cerere/acțiune care decurge din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței.

Important pentru determinarea instanței competente să soluționeze cauza este obiectul cererii de chemare în judecată, iar în speță acesta este reprezentat de evacuare și plata unei pretinse lipsă de folosință.

Nu se poate reține că, pentru stabilirea competenței materiale, este suficientă simpla constatare a faptului că societatea reclamantă este supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2014, fără o analiză cu privire la obiectul și scopul procesului demarat, această interpretare fiind contrară dispozițiilor art. 94 și următoarele C. proc. civ. care reglementează stabilirea competenței materiale după materie și după valoare.

Având în vedere motivele expuse, instanța a reținut că judecătorul sindic nu este abilitat de lege să analizeze temeinicia unei cereri de evacuare și de obligare a unei sume de bani formulate de societate împotriva unui terț, independent de prevederile legii nr. 85/2014.

Faptul că societatea debitoare este supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2014, nu presupune de plano, în nici un caz, că judecătorul sindic este cel competent material și teritorial să soluționeze toate litigiile în care societatea debitoare este parte, cu ignorarea obiectului cererii și prevederilor legale în materie de competență care își găsesc aplicarea în raport de acest obiect.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea în favoarea Judecătoriei Hunedoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant.

Așa fiind, obiectul dedus judecății în prezentul litigiu, în care și-au declinat reciproc competența materială judecătoria și tribunalul - judecător sindic, este dat de cererea de evacuare și de obligare a pârâtei la plata sumei de 51.647,40 RON (chirie restantă și penalități), formulate de o societate aflată în insolvență.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile 1036, art. 1037, art. 1039, art. 1040, art. 1041 si urm. C. proc. civ. art. 1270 C. civ. coroborat cu art. 1516 C. civ. și art. 1350 C. civ.

În acest context, Înalta Curte reține că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. d) și lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță, cererile de evacuare, precum și orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar art. 45 din Legea nr. 85/2014 reglementează principalele atribuții ale judecătorului sindic și acțiunile de competența acestuia într-o procedură de insolvență.

Legea insolvenței dă în competența judecătorului sindic numai anumite acțiuni nicidecum toate raporturile juridice în care este implicată societatea aflată în insolvență. Astfel, este fără relevanță faptul că demersul de evacuare și de plată a obligațiilor contractuale restante a fost inițiat de către reclamanta, aflată în insolvență, în temeiul contractului de închiriere încheiat între părțile din prezenta cauză (cu respectarea art. 83 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și art. 87 alin. (2) din nr. 85/2014), după momentul la care împotriva acesteia s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență.

În speță, raportat la limitele învestirii, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată - evacuare, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 51.647,40 RON - și prevederile art. 45 din Legea nr. 85/2014 - care reglementează expres principalele atribuții ale judecătorului sindic și acțiunile de competența acestuia într-o procedură de insolvență, Înalta Curte reține că față de dispozițiile art. 94 lit. d) și lit. k) din C. proc. civ., judecătoria este competentă să soluționeze raportul juridic dedus judecății.

Prin urmare, competența materială de soluționare în primă instanță aparține Judecătoriei Hunedoara, potrivit normelor de ordine publică sus-arătate, iar nicidecum Tribunalul București (judecătorul sindic), câtă vreme litigiul dedus judecății de față nu este suspus normelor de aplicare al procedurilor speciale reglementate de Legea insolvenței, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2014, care reglementează competența materială a tribunalului, fiind de strictă interpretare și limitată aplicare.

Așa fiind, în raport cu considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara.