Decizia nr. 2114/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 30.09.2016, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Primăria Sector 3 București, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: evacuarea pârâtei de pe terenul situat în București, str. x. A, cu obligația acesteia de a-și ridica construcțiile edificate ilegal pe terenul proprietatea reclamantei; obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la data plății, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantă prin lipsa de folosința și beneficiul nerealizat, începând cu 30.09.2013, asupra imobilului - teren situat în București; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 406/22.03.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sector 3 București, iar, prin sentința civilă nr. 5270/02.05.2017, Judecătoria Sector 3 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 3 București, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect evacuare și pretenții, în favoarea Tribunalului București. Constatând intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria sector 3 București și Tribunalul București a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În regulator de competență, prin sentința civilă nr. 103F/12.07.2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a IV- a civilă. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 22.08.2017, sub nr. x/2016.

Hotărârea pronunțată de tribunal, în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2142/24.10.2018 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere având ca obiect evacuare, a admis, în parte, cererea precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 3, prin Primar și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 859.936,24 RON, reprezentând lipsă de folosință și beneficiu nerealizat, pentru perioada 30.09.2013 - 01.01.2017 și suma de 6405 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta A., cât și pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București, prin Primar.

Decizia pronunțată, în apel, de Curtea de Apel Prin decizia civilă nr. 836A din 24 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Sectorul 3 al Municipiului București, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 2142/24.10.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019. A admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiași sentințe, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei 1.205.086 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 30.09.2013-20.04.2018 și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1,07 Euro/mp./lună, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat constând în lipsa de folosință, pentru perioada 01.05.2018 - 30.04.2019. De asemenea, a obligat apelantul-pârât la plata sumei de 6.280 RON către apelanta-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 836A din 24 iulie 2020 a formulat recurs pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București, prin Primar. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a susținut, în esență, următoarele critici: Recurentul susține că, în considerentele hotărârii recurate, se regăsesc motive contradictorii și străine de natura pricinii, iar aceste greșeli se datorează faptului că instanța de fond nu a luat în considerare apărările formulate, precum și probatoriul administrat de către pârât, probe pe care le consideră utile, pertinente, concludente și verosimile pentru o corectă și justă soluționare a cauzei. Consideră că, în mod greșit, instanța de apel a acordat reclamantei contravaloarea lipsei de folosință și pentru o perioadă ulterioară lunii ianuarie 2017 și nu a reținut apărările pârâtului raportat la data la care amplasamentul ce face obiectul prezentei cauze (Parcul Gheorghe Tăttărăscu) a fost adus la starea inițială, fiind desființate lucrările în proporție de 100%, respectiv fiind ridicate toate aparatele de joacă și mobilierul urban din locație, dovedind acest lucru cu planșe foto. În acest context, întrucât pârâtul nu a stat în pasivitate, ci a trecut la eliberarea terenului, nu poate fi învinuit de rea-credință, ținând cont că a întreprins procedurile de evacuare a mobilierului existent pe imobil. Totodată, consideră că, instanța de apel a luat greșit în considerare modalitatea de evaluare stabilită prin raportul de expertiză, efectuat în dosarul nr. x/2016, contravaloarea lipsei de folosință fiind stabilită pentru perioada 30.09.2013 până la 20.04.2018, la suma de 1.205.086 RON, reprezentând contravaloarea a 258.719 euro și nu a luat în considerare faptul că începând cu anul 2017 terenul din prezenta cauză a fost lăsat în deplină proprietate proprietarului. Apreciază că expertul nu a luat în considerare toate caracteristicile terenului și nu a prezentat modul de stabilire a prejudiciului, prevederile legale avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză, precum și modalitatea prin care s-a ajuns la valoarea indicată în raport. În ceea ce privește suma acordată cu titlu de despăgubiri, arată instanței că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la suma de 50.000 euro, iar în această situație, rezultă în mod evident faptul că s-a acordat mai mult decât s-a solicitat, motiv pentru care trebuie avute în vedere limitele învestirii de către reclamantă și în consecință să se dea eficiență principiului disponibilității. De altfel, potrivit probelor de la dosar, terenul situat în București a fost adus la starea inițială, astfel încât soluția instanței de apel este rezultatul aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor de drept material referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 și urm. C. civ., deoarece, în speță nu sunt întrunite cerințele legale. Recurentul arată că în ipoteza în care ar fi existat un prejudiciu, nu s-a stabilit cu certitudine întinderea acestuia, nefiind posibilă luarea în considerare a pretențiilor reclamantei, nesusținute de dovezi. În concluzie, solicită admiterea recursului și, în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, solicită schimbarea în tot a hotărârii recurate, în sensul de a respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Apărările formulate de părți Intimata-reclamantă A. a depus, în termenul legal, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Prin încheierea din 12 mai 2022 a fost admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 836 A din 24 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fiind respinsă excepția nulității căii de atac, invocată prin întâmpinare și a fost acordat termen de judecată astăzi, 3 noiembrie 2022, cu citarea părților, pentru soluționarea, pe fond, a recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat este fondat, pentru considerentele care urmează să fie expuse: 1. Sub un prim aspect, recurentul-pârât a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât instanța nu a luat în considerare apărările formulate și probatoriul administrat, precum și faptului că, în motivare, instanța de apel se referă la unele fapte pe care le-a interpretat în mod greșit. Cererea de recurs deși fundamentată pe motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că această susținere a recurentului nu este susceptibilă de încadrare în cazul de nelegaliatate indicat (care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) și nici într-un alt motiv de nelegalitate, care să atragă casarea hotărârii recurate. Din cuprinsul argumentației prezentate reiese că aspectele invocate de recurent vizează netemeiniciea deciziei atacate, de vreme ce acestea se referă la probatoriul administrat, chestiuni care nu pot face obiectul controlului de legalitate. Analiza și aprecierea faptelor, administrarea și interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care țin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs prin prisma vreunui motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. Critica evocată nu poate fi încadrară nici în pct. 6 al art. 488, întrucât recurentul arată doar generic că decizia instanței de apel cuprinde motivele contradictorii sau străine de natura pricinii, fără a dezvolta și arăta, în concret, care sunt acele considerente contradictorii sau străine care, fie nu susțin dispozitivul sau, dimpotrivă, îl contrazic. 2. Printr-o altă critică, recurentul a susținut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanța a acordat mai mult decât reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, depășind limitele învestirii sale. Critica recurentului, deși susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (și nu în pct. 8 indicat), nu este întemeiată. Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apărările pârtilor și, în același context, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În spetă, prin demersul judiciar de față, care fixează cadrul procesual în care se va desfășura judecată, din punct de vedere al părților, obiectului și cauzei deduse judecății, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Sectorul 3 al Municipiului București la plata sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la data plății, reprezentând lipsa de folosință și beneficiul nerealizat, începând cu data de 30.09.2013 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, arătând că își va preciza câtimea obiectului cererii de chemare în judecată în funcție de concluziile raportului de expertiză ce se va întocmi în cauză. Reclamanta a realizat o evaluare provizorie a prejudiciului, indicând valoarea de 50000 euro, constând în lipsa de folosință, în condițiile art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., atât timp cât norma legală îi impunea obligația de a arăta, în cererea de chemare în judecată, obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului. Ulterior, ca urmare a evaluării efectuate prin raportul de expertiză administrat în cauză, reclamanta și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată la valoarea rezultată prin expertiză, respectiv suma de 1.205.086 RON, reprezentând contravaloarea sumei de 258.719 euro. Potrivit art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., precizarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată nu se consideră o modificare a cererii, drept pentru care "nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință, declarațiile verbale făcute în instanță când: (…)reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii', Or, în cauză, la termenul de judecată din data de 26.09.2018 reclamanta a precizat valoarea obiectului cererii de chemare în judecată la valoarea rezultată din raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care expertul tehnic a stabilit contravaloarea lipsei de folosință a terenului în sumă de 1.205.086 RON, reprezentând 258.719 euro, aspect ce a fost consemnat în încheierea de ședință din 26.09.2018 și în cuprinsul sentinței civile pronunțate de tribunal. Așadar, în contextul arătat, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a apreciat corect că nu a operat nicio modificare a cererii de chemare în judecată și, că, tribunalul s-a pronunțat în limitele învestirii sale, conform precizărilor aduse de reclamantă cererii introductive. 3. Printr-o ultimă critică, recurentul a susținut nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul obligării sale la plata de despăgubiri, reprezentând lipsa de folosință, pentru o perioada ulterioară lunii ianuarie 2017, moment la care terenul care face obiectul litigiului de față a fost adus la starea inițială, întrucât lucrările de pe teren au fost desființate integral, în sensul ridicării tuturor aparatelor de joacă și a mobilierului urban din locație. Pretinde, astfel, că a fost greșit obligat la plata lipsei de folosință, întrucât nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 1349 C. civ., atât timp cât, începând cu anul 2017, terenul a fost lăsat în deplină proprietate proprietarului, context în care nu s-ar putea reține nici existența vreunui prejudiciu cert. Critica recurentului, susceptibilă de încadrare în motivul de recurs care vizează aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, înscris în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., se vădește a fi întemeiată. Plecând de la premisa că acțiunea de față constituie o acțiune în repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, ce este reprezentată de ocuparea abuzivă a imobilului litigios, reiese cu claritate că daunele materiale solicitate în cauză sunt aferente încălcării dreptului de folosință a imobilului proprietatea reclamantei. În concret, fapta ilicită reținută în sarcina pârâtului constă în ocuparea, fără drept, a imobilului-teren proprietatea reclamantei, astfel cum rezultă din Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 8704/28.08.2007 de restituire în natură a terenului, titlu de proprietate ce a fost înscris, de reclamantă, în cartea funciară. Acțiunea de ocupare a terenului litigios s-a realizat prin lucrările de amenajare a unui spațiu de joacă de către Administrația Domeniului Public București (A.D.P.B.) S.A., în calitate de concesionar, conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de amenajare și întreținere a spațiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului București (zona II și III) prin concesiune din 03.06.2015 - contract din care rezultă (pct. 2.4) că investițiile realizate de concesionar deveneau proprietatea concedentului din momentul realizării acestora. Prin sentința civilă nr. 2142/24.10.2018, prima instanță a reținut, în sarcina pârâtului, fapta ilicită constând în ocuparea terenului litigios, prin amenajarea unui loc de joacă pentru copii, acordând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, constând în lipsa de folosință, pentru perioada 30.09.2013 - 01.01.2017, însă pentru perioada ulterioară s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, sub aspectul reținerii faptei ilicite, atât timp cât, din probatoriul administrat, tribunalul a reținut că lucrările de pe teren au fost desființate de pârât, în proporție de 100%, iar terenul a fost adus la starea inițială. Prin decizia recurată, în urma completării probatoriului administrat, instanța de apel a avut în vedere adresa nr. x/04.02.2020 emisă de Primăria Sectorului 3 București - Direcția Administrației Domeniului Public prin care se comunică faptul că terenul în litigiu "nu ar fi îngrădit liberei folosințe de către proprietar, activitățile de aducere a acestuia la starea inițială fiind în curs de derulare", arătând, totodată, că "în momentul de față, în urma verificărilor efectuate pe teren, s-a constatat că mai există, pe anumite porțiuni, covor de cauciuc (tartan), care va fi ridicat în cel mai scurt timp posibil". Totodată, instanța de apel a avut în vedere și adresa din 19.01.2017, potrivit căreia Serviciul Administrare Domeniul Public din cadrul Sectorului 3 București nu a mai efectuat lucrări de investiții pe terenul proprietatea reclamantei și a emis comanda către operatorul S.C. A.D.P.B. S.A. în vederea aducerii la stare inițială a terenului până la data de 20.01.2017. În baza acestor adrese, Curtea de apel a constat că terenul nu a fost adus la starea anterioară amenajării sale ca spațiu de joacă, covorul (pavajul) de cauciuc tip tartan acoperind încă terenul litigios, drept pentru a obligat pârâta la plata lipsei de folosință și ulterior datei de 01.01.2017. În circumstanțele examinate, se constată că elementele de fapt care fundamentează decizie atacată nu reflectă o completă stabilire a situației de fapt, întrucât instanța de apel, deși reține din cuprinsul adresei nr. x/04.02.2020, că pe terenul litigios mai există, pe anumite porțiuni, covor de cauciuc (tartan), nu a procedat la o identificarea concretă a porțiunilor de teren care ar fi acoperite efectiv de tartan și, dacă, acestea afectează în întregime sau într-un anumit procent folosința normală a terenului litigios sau, dimpotrivă, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu sunt afectate, clarificări absolut necesare și care se impun, cu atât mai mult cu cât pârâta, în baza aceleiași adrese examinate în cauză, pretinde că libera folosință a terenului de către proprietar nu este îngrădită. Cum în cauza dedusă judecății, aceste aspecte esențiale nu au fost analizate de către instanța de apel, concluzia ce se desprinde este aceea că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost lămurite pe deplin și că, în prezența omisiunii instanței de apel de a proceda la deplina stabilire a situației de fapt a cauzei, în speță, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate în recurs, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 corob. cu pct. 5 C. proc. civ. Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, urmând ca, în rejudecarea cauzei, instanța de trimitere să aibă în vedere îndrumările instanței de recurs, expuse în considerentele prezentei decizii, care reclamă necesitatea verificării unor elemente de fapt, obligatorii, pe baza probelor existente la dosar sau a probelor noi, care vor fi administrate în rejudecare, în scopul lămuririi chestiunilor de drept invocate în cauză, sub aspectul întrunirii condițiilor art. 1349 și art. 1357 privind răspunderea civilă delictuală, spre a da o dezlegare acesteia la cazul concret și a o fundamenta în mod corespunzător. PENTRU ACESTE MOTIVE,