Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1678/2014

HOTĂRÂRE
29.05.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1678/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 02 aprilie 2012 A.D. a formulat cerere de revizuire și a solicitat în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților - Secretariatul General ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii de revizuire, așa cum a fost formulată, să se modifice în totul Sentința civilă nr. 1.634 din 21 aprilie 2004 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. A susținut că prin intermediul anexelor 1 - 19 la Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaților nr. 907 din data de 01 octombrie 2001, înscris oficial înregistrat la poz.

88 din carnetul de muncă (CM) Seria Ba Nr. 0194437, respectiv prin intermediul anexelor 1 - 24 la Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaților nr. 1.380 din data de 21 noiembrie, înscris oficial neînregistrat în carnetul de muncă (CM) Seria Ba Nr. 0194437, Direcția Resurse Umane, Direcția Salarizare și Serviciul Juridic din structura organizatorică a Secretariatului General al Camerei Deputaților a diminuat sistematic salariul de bază brut lunar avut în vedere la stabilirea salariului brut lunar înregistrat în carnetul de muncă și baza de calcul utilizată la determinarea, atât a cuantumului pensiei de serviciu cât și a cuantumului indemnizației egale cu 7 salarii brute lunare.

A solicitat să se constate nulitatea absolută a acestor acte cât și a Ordinelor nr. 1.108 din 10 noiembrie 2006 și nr. 257 din 28 februarie 2008, să fie obligat, intimatul angajator să emită ordinul privind pensia de serviciu și indemnizația egală cu 7 salarii brute lunare prevăzute de dispozițiile art. 74 și art. 75 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, prin includerea în baza de calcul a pensiei de serviciu a indemnizației de conducere, în cuantum de 50 % din salariul de bază al funcției de consilier parlamentar, aflat la limita maximă și a sporului pentru complexitatea activității în cuantum de 25% conform dispozițiilor art. 9 din O.G.

nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar-preventiv, republicată, drepturi legale stabilite prin ordin al Secretarului general, cu referire la Ordinele nr. 93 din 11 mai 1994, nr. 169 din 17 mai 1995, nr. 268 din 05 iulie 1995, nr. 357 din 24 august 1995 și nr. 591 din 03 septembrie 1997 emise de către Secretarul general al Camerei Deputaților, în calitatea sa, de ordonator principal de credite și a atribuțiilor înscrise în fișa postului, drepturi legale, ce i se cuvin începând cu data de 01 octombrie 2001. A solicitat să se constate că începând cu data de 28 februarie 2008 venitul brut actualizat, aferent funcției publice de consilier parlamentar stabilit în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului României nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G.

nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat conform anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică - Anexele nr. I a, nr. I b, nr. VI/2 b și dispozițiile O.G. nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar - preventiv, republicată, este în cuantum de 7.373 RON (salariul de bază 2.262 RON, indemnizația de conducere 1.131 RON/50 %, sporul pentru complexitatea activității de control financiar preventiv 566 RON/25 %, spor vechime neîntreruptă 990 RON/25 %, spor stabilitate 792 RON/20 %, spor confidențialitate 594 RON/15 %, spor condiții deosebite 396 RON/10 % și sporuri cu caracter nepermanent.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 998 - art. 999 C. civ. a solicitat să fie obligată intimata la plata de despăgubiri în sumă de 162.310 RON reprezentând diferențe brute pensie de serviciu, cuvenite și neacordate, pentru perioada 28 februarie 2008 - 31 martie 2012 și 25.000 RON, cu titlu de daune interese morale, pentru purtarea abuzivă, prejudiciul cauzat și stresul suferit. A invocat ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. A susținut că reprezintă un înscris nou fișa postului aferentă poz.

31 din Anexa 20 Direcția Comercială din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaților, întocmită și comunicată Direcției Resurse Umane la data de 8 ianuarie 1999, modificată nelegal de intimată la data de 3 februarie 1999, comunicată pentru prima dată în ședința publică de la data de 01 martie 2012 în anexă la Precizările nr. 51/798 din data de 29 februarie 2012 formulate de către Secretarul general al Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 224561302/2010 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București. Prin Sentința civilă nr. 10.246 din 21 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1.634 din 21 aprilie 2004 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv formulat capătul de cerere privind contestarea măsurilor de modificare a contractului de muncă în baza cărora s-a solicitat efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă. În speță, revizuentul a invocat ca înscris nou fișa sa de post datată 8 ianuarie 1999, înscris care nu îndeplinește condiția de a fi descoperit de revizuent după pronunțarea sentinței atacate.

Totodată, tribunalul a reținut că acest înscris nu are caracter doveditor în raport de împrejurarea că fondul litigiului a fost soluționat în baza unei excepții procesuale dirimante. Pentru că nu se încadrează în categoria actelor doveditoare despre care face vorbire art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ca o condiție de admitere a cererii de revizuire, tribunalul a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A.D. solicitând anularea ei în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., considerând această hotărâre ca fiind contrară Sentinței civile nr. 6.034 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 6.034 din 24 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Sentinței civile nr. 1.077 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea revizuentului prin care acesta solicitase suspendarea Ordinelor nr. 481 din 30 septembrie 2003, nr. 39 din 31 ianuarie 2006 și nr. 481/2003 privind stabilirea salariilor din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaților. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, prin grefa instanței la data de 16 mai 2014, intimata Camera Deputaților a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, arătând că hotărârile nu sunt potrivnice și că nu este îndeplinită condiția triplei identități pentru a se putea pretinde o încălcare a principiului autorității de lucru judecat.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., chestiune invocată la termenul de dezbateri din 29 mai 2014, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea dedusă prezentei judecăți, A.D. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 10.246 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 1.634 din 21 aprilie 2004 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuentul susținând că această decizie este contrară Sentinței civile nr. 6.034 din 24 octombrie 2012, prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Sentinței civile nr. 1.077 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București. Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru considerentele ce succed: Conform dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire, inclusiv al celei întemeiată pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., cum e cazul în speță, pot fi hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanța de recurs atunci când acestea evocă fondul.

În înțelesul textului menționat, pot face obiect al cererii de revizuire numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății. În speță, cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a respins o cale de atac de retractare, respectiv o cerere de revizuire. Hotărârea de respingere a unei revizuiri nu se încadrează în categoriile de hotărâri judecătorești prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. ca putând face obiect al revizuirii, deoarece nu este o hotărâre dată asupra fondului cauzei. În consecință, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la obiectul revizuirii, ce decurge din dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire dedusă judecății, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 10.246 din 21 noiembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale formulată de revizuentul A.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014. Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-30
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2959/2014
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față; La data de 02 aprilie 2012 A.D. a formulat cerere de revizuire și a solicitat în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților - Secretariatul Ge
ÎCCJ 2014-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1677/2014
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 10198/3/2012, A.D. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1
ÎCCJ 2015-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2485/2015
intimat. Instanța de recurs a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a pune în discuția contradictorie a părților și de a soluționa excepția de nelegalitate, invocată conform art. 4 alin. (
ÎCCJ 2010-11-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, obligarea acest
ÎCCJ 2014-01-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2014
legal învestite. Cât privește această din urmă cauză, Curtea a constatat că prin cererea înregistrată la data de 10 august 2010 pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 38313/3
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă