ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2485/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 3076 din 14 martie 2014, Tribunalul București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D., în contradictoriu cu intimata Camera Deputaților - Secretariatul General, împotriva sentinței nr. 1634 din 21 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 10300/LM/2003. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisurile invocate de către revizuent, respectiv statele de plată și declarațiile nominale aferente perioadei 01 octombrie 2001 - 01 aprilie 2004 nereprezentând înscrisuri noi ce au fost reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. revizuentul A.D., iar la data de 22 iunie 2015 acesta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, solicitând, totodată, suspendarea judecării pricinii. Prin decizia nr. 1660/BIS din 24 iunie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de suspendare a judecării recursului în perioada soluționării excepției de neconstituționalitate invocate, ca neîntemeiată; a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 96 1 din Legea nr. 7/2006; a respins, ca nefondat, recursul.

Referitor la cererea de suspendare, instanța de recurs a reținut că, având în vedere că, prin Legea nr. 177/2010, s-a prevăzut abrogarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitor la suspendarea obligatorie a cauzei, în prezent nu mai există temei legal pentru o atare măsură. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, instanța de recurs a constatat ca nu este îndeplinită condiția de admisibilitate ca dispoziția cu privire Ia care s-a invocat excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în acest sens s-a reținut că cererea de revizuire a sentinței nr. 1634 din 21 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 10300/LM/2003, a fost respinsă ca inadmisibilă, în raport cu cerințele instituite prin dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., iar prin sentința nr. 1634 din 21 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 10300/LM/2003, rămasă irevocabilă, a fost admisă excepția tardivității cererii formulată de reclamantul A.D. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Camerei Deputaților, fiind respins ca tardiv capătul de cerere privind contestarea măsurilor de modificare a contractului de muncă, în baza cărora s-a solicitat efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă. De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă, ca neîntemeiat.

Modalitatea de aprobare a Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, a cărei neconstituționalitate se invoca, nu are nicio legătură cu soluționarea cererii de revizuire a unei sentințe prin care s-a soluționat, pe baza unei excepții procesuale, contestația formulată împotriva măsurilor de modificare a contractului de muncă, motiv pentru care Curtea de Apel a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 este inadmisibilă. Referitor la fondul cauzei, instanța de recurs a reținut că este nefondată critica privind lipsa calității procesuale pasive a intimatei Camera Deputaților, având în vedere faptul ca în cererea de revizuire părțile sunt cele care au participat la judecarea pricinii în care s-a pronunțat hotărârea ce se atacă.

Or, la judecarea cererii soluționate prin sentința nr. 1634 din 21 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 10300/LM/2003, calitatea de pârât a avut-o Secretariatul General al Camerei Deputaților, care figurează în mod corect în cauza de față în calitate de intimat. Instanța de recurs a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a pune în discuția contradictorie a părților și de a soluționa excepția de nelegalitate, invocată conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la Ordinele Secretarului general al Camerei Deputaților nr. 907 din 01 octombrie 2003, nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, înregistrate la poz.

88 și poz. 102 din carnetul de muncă, Convenția privind aplicarea prevederilor referitoare fa stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, Actul adițional la Convenția privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, înregistrat la Camera Deputaților din 28 decembrie 2007, Ordinul Președintelui C.N.P.S. nr. 671 din 30 iulie 2010, precum și actele administrative unilaterale cu caracter individual subsecvente acestora. Aceasta întrucât, în conformitate cu prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel că problema admisibilității cererii de revizuire se impunea a fi soluționată prioritar.

Cât privește pretinsa autoritate de lucru judecat a sentințelor civile nr. 6034 din 24 octombrie 2012 și nr. 6114 din 30 octombrie 2012, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarele nr. 2594/2/2012 și nr. 7107/2/2012, și a celorlalte hotărâri menționate de recurent, prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulată de revizuentul A.D., instanța de recurs a reținut că aceste cereri de revizuire aveau ca obiect alte hotărâri decât cea atacată cu revizuire în cauza de față, alte părți și alte temeiuri de drept, astfel încât susținerea conform căreia instanțele judecătorești ar fi statuat cu autoritate de lucru judecat asupra netemeiniciei excepției reținute de prima instanță, este vădit nefondată.

Nefondată a fost apreciată și critica privitoare la faptul că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea principiilor disponibilității și imparțialității și că instanța nu a manifestat rol activ, aspect ce ar rezulta din faptul că instanța a preluat integral, din întâmpinarea formulată de Secretarul general al Camerei Deputaților, considerentele care au format convingerea instanței. În cauza de față, prima instanță nu s-a rezumat la a primi susținerile intimatului-pârât privind inadmisibilitatea revizuirii, ci a expus raționamentului logico-juridic care a condus la soluției înscrisă în dispozitiv, argumentele în raport de care a fost pronunțată soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă.

Referitor la condiția de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că înscrisurile invocate de către revizuent în susținerea cererii nu reprezintă înscrisuri reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, în condițiile în care, fiind vorba despre acte financiar-contabile, partea putea solicita obligarea angajatorului la a le înfățișa. Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304 C. proc. civ.

revizuentul A.D., arătând că o astfel de soluție este greșită, întrucât introducerea art. 96 5 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar cu modificările și completările ulterioare, atrage neconstituționalitatea acestui articol, deoarece singurele norme metodologice date în aplicarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale sunt reglementate unitar prin Ordinul nr. 340 din 04 mai 2001 al Ministrului Muncii și Solidarității Sociale. Recurentul mai arată că, deși prin H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, Ordinul nr. 340 din 04 mai 2001 a fost abrogat începând cu data de 28 martie 2011, prevederile privind declarația nominală/declarația rectificativă au fost menținute, fiind obligatorii și în prezent.

Convenția privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 înregistrată la Camera Deputaților din 10 ianuarie 2007, Actul adițional la aceasta înregistrat din 28 decembrie 2007, Ordinul Președintelui CNPAS nr. 671 din 30 iulie 2010 și actele administrative subsecvente au fost însușite și semnate de către președintele CNPAS cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă și a prevederilor Ordinului nr. 340 din 04 mai 2001. Mai mult, aceste acte nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât nu puteau produce efecte juridice.

Recurentul mai arată că prin intermediul sistemului informatic și al bazelor de date deținute de CNPAS, s-a dispus, în mod nelegal, diminuarea drastică a drepturilor aflate în piață și reținerea abuzivă a unor importante sume de bani din veniturile viitoare, în absența unui titlu executoriu și cu denaturarea informațiilor înscrise în deciziile de recalculare și situațiile privitoare la suma contributivă. Emiterea, de către pârât, a unor adeverințe ulterioare declarațiilor nominale contravine prevederilor Ordinului nr. 340 din 04 mai 2001, fiind nelegale.

Intervenția președintelui CNPAS prin pretinse norme metodologice excede cadrului legal reglementat de Ordinul nr. 340 din 04 mai 2001 și atrage nulitatea absolută a Convenției privind aplicarea prevederilor referitoare la pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 înregistrată la Camera Deputaților din 10 ianuarie 2007, a Actului adițional la aceasta înregistrat din 28 decembrie 2007, a Ordinului Președintelui CNPAS nr. 671 din 30 iulie 2010 și a actelor administrative subsecvente. Prin admiterea excepției de inadmistbilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale se încearcă blocarea antamării fondului cauzei deduse judecății, împiedicarea soluționării cererilor de revizuire și a aflării adevărului.

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criterile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recursul nu face referiri la soluția dată de către instanța de apel și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

În cauză, recurentul critică respingerea, de către instanța de recurs, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006. Referitor la această chestiune, instanța de recurs a reținut că sesizarea nu este admisibilă pentru că dispoziția cu privire la care s-a invocat excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei, în sensul că modalitatea de aprobare a Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 nu are nicio legătură cu soluționarea cererii de revizuire a unei sentințe prin care s-a soluționat, pe baza unei excepții procesuale, contestația formulată împotriva măsurilor de modificare a contractului de muncă.

Deși a indicat drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și a precizat că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este greșită, prin niciuna dintre criticile formulate, recurentul nu s-a raportat la considerentele de admisibilitate ale instanței de recurs, dezvoltate în motivarea soluției criticate și nici la propriile temeiuri de drept invocate în susținerea cererii de recurs. Se constată, astfel, că recurentul reiterează critici ce au format obiectul judecății în fond a cauzei, fără a subsuma pretinsele aspecte de nelegalitate deduse judecății motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ori argumentelor ce au determinat Instanța de recurs să constate inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așa cum s-a arătat, indicarea formală a textului legal ce reglementează motivul de recurs supus analizei instanței de control judiciar ori mențiunea că soluția adoptată prin hotărârea atacată nu este conformă legii sunt insuficiente pentru a răspunde exigențelor reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. în ceea ce privește conținutul și modalitatea motivării. Pe de altă parte, lipsa corelării criticilor formulate în cadrul căii extraordinare de atac cu considerentele hotărârii obiect al acesteia, echivalează cu o lipsă a motivării sancționabilă ca atare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale conținută în dispozitivul deciziei nr. 1660/BIS din 24 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a Vll-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale conținută în dispozitivul deciziei nr. 1660/BIS din 24 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a Vll-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.