ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1573/2014

HOTĂRÂRE
30.01.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1573/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată având ca obiect litigiu de muncă, ordonanță președințială,

reclamantul F.P. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtele Mitropolia Moldovei și Bucovinei Iași și Permanența

Consiliului Eparhial lași să se dispună suspendarea provizorie a efectelor și a

executării deciziei din 30 aprilie 2013 emise de acestea, până la soluționarea definitivă

a acțiunii propriu-zise, în scopul prevenirii producerii unei pagube iminente; a

mai solicitat reintegrarea sa în muncă prin repunerea în situația anterioară emiterii

deciziei de suspendare, începând cu data de 1 mai 2013, conform legislației muncii

în vigoare și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

de acest litigiu.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 24, art. 996, art. 997 C. proc. civ., art. 241-art. 246, art. 252-art. 268

și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 52 pct. 1 din Constituția României,

art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 4 lit. d) și art. 50 Iit. d) din Regulamentul

de procedură a Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 1045/1950, avizat

de Ministerul Cultelor la 11 ianuarie 1950, art. 241-art. 246, art. 70-art. 73 din

Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, H.G. nr. 1210/2003

privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină, canoanele Bisericii

Ortodoxe Române și pe alte legi incidente în materie.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2014 a

Curții de Apel lași,

secția

litigii de muncă și asigurări sociale, s-a acordat termen de judecată la 31

ianuarie 2014, dată până la care urma să fie soluționată cererea de recuzare formulată

de apelantul F.P. împotriva membrilor completului de judecată, urmând ca instanța

să se pronunțe prin încheiere asupra solicitării de sesizare a Curții Constituționale

cu privire la excepția de neconstituționalitate invocate, în funcție de soluția

ce urma să se adopte asupra recuzării.

Prin încheierea din camera de consiliu

din 30 ianuarie 2014 a aceleiași instanțe,

în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a acesteia cu soluționarea excepției de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 88 lit. n), art. 123 pct. 7, art. 148 pct. 1, art. 152 și art.

156 pct. 1, pct. 5 și pct. 6 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii

Ortodoxe Române, art. 177, art. 183 și art. 184 din Regulamentul de procedură al

Comisiilor de disciplină ale acesteia, art. 1 alin. (2) C. muncii, formulată de

apelantul F.P.

Împotriva acestor încheieri a declarat

recurs reclamantul, prin care a invocat critici comune ce au vizat, în esență, următoarele

aspecte:

În mod nelegal, instanța de apel a respins,

ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, deoarece excepția

ridicată îndeplinește cerințele imperative ale Legii nr. 47/1992, și anume: vizează

anumite dispoziții legale, recurentul face parte din categoria persoanelor care

o pot invoca, dispozițiile criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o

deciziei anterioară, iar acestea sunt în strânsă legătură cu soluționarea cauzei.

Statutul pentru organizarea și funcționarea

Bisericii Ortodoxe Române, precum și Regulamentul de procedură al Comisiilor de

disciplină îngrădesc posibilitatea persoanelor de a se adresa justiției atunci când

le sunt încălcate drepturile legale și prevăd aplicarea mai multor pedepse disciplinare

pentru aceeași faptă, transformând comisiile în instanțe de judecată, prin interzicerea

atacării hotărârilor pronunțate cu recurs.

Opinia recurentului a fost în sensul că

dispozițiile art. 177, art. 183 și art. 184 din Regulament sunt neconstituționale,

întrucât acestea înfrâng prevederile art. 1, art. 3, art. 5, art. 20, art. 21, art.

52 pct. 1, art. 124 și art. 126 din Constituția României, art. 6, art. 7, art. 13

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 581, art. 57-art. 59 C. proc.

civ., art. 1, art. 8, art. 9 alin. (2), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

art. 4 lit. d) și art. 50 lit. d) din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe

Române, art. 263-art. 268 C. muncii, art. 70-art. 73 din Legea nr. 168/1999, H.G.

nr. 1210/2003, canoanele Bisericii Ortodoxe Române, precum și alte legi incidente

în materie.

În activitatea pe care o exercită, a mai

susținut reclamantul, cultele religioase au obligația să respecte legile în vigoare,

precum și drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Acestea trebuie să-și

fundamenteze normele pe principiile și autoritatea divină, cu respectarea obligației

de informare a salariaților privind dispozițiile legale care guvernează raporturile

cu Biserica Ortodoxă Română.

Recurentul a afirmat că nu se face vinovat

de săvârșirea delictului prevăzut de art. 3 lit. x) din Regulamentul de procedură

al Bisericii Ortodoxe Române, constând în conjurațiunea împotriva autorităților

legale și trădarea intereselor, pentru care a fost sancționat disciplinar de către

Consistorial Eparhial, care nu avea atribuția de cercetare și sancționare a faptelor

penale, astfel încât hotărârea nr. 5/2013, emisă în aceste condiții, este lovită

de nulitate, neputând fi susceptibilă de a fi pusă în executare.

De altfel, răspunderea sa disciplinară

este prescrisă, conform prevederilor art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. și

art. 243, art. 244 din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe Române. Această

excepție a format și obiectul contestației în anulare, în Dosarul nr. 111/45/2013

și al contestație la executare formulate în același dosar, întrucât completul de

judecată a omis să se pronunțe asupra acestui aspect.

Referitor la măsura revocării sale din

funcție, recurentul a arătat că aceasta este netemeinică și nelegală, având în vedere

că chiriarhul nu este abilitat să suspende raporturile de muncă ale unui cleric,

întrucât acesta din urmă nu își desfășoară activitatea în baza unui act administrativ

sau emis de guvern, ci în temeiul unui contract individual de muncă, supus dispozițiilor

Aserțiunile recurentului au mai vizat și

faptul că, în mod nelegal, instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției de neconstinaționalitate

pe care a invocat-o, printr-o încheiere dată în camera de consiliu, aceasta putând

fi supusă analizei numai în ședință publică, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992.

De asemenea, alegațiile reclamantului au

privit și încălcarea de către instanța de apel a principiilor consacrate de Convenția

Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, la

respectarea vieții private și de familie, a libertății de gândire, de conștiință,

de religie, de exprimare, de întrunire și asociere, interzicerea discriminării,

dreptul la un recurs efectiv, precum și a principiului nicio pedeapsă fără lege.

Recursul promovat în cauză a fost înregistrat

pe rolul instanței supreme la data de 10 februarie 2014, iar la 1 aprilie 2014,

în condițiile stipulate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost întocmit raportul

privind admisibilitatea în principiu a acestuia.

La data de 17 martie 2014, intimatele Mitropolia

Moldovei și Bucovinei și Permanența Consiliului Eparhial lași au depus la dosarul

cauzei întâmpinare, prin care au arătat că recursul declarat împotriva încheierii

din 17 ianuarie 2014 este inadmisibil, întrucât vizează o încheiere premergătoare

prin care instanța a amânat judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2014, până la

soluționarea cererii de recuzare formulate de reclamantul F.P. împotriva membrilor

completului de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu

din 22 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1458/1/2014, instanța supremă a dispus

conexarea acestei pricini la cauza cu nr. 6908/99/2013*/a1, constatându-se că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând prezentele căi

de atac, reține următoarele:

Recursul exercitat împotriva încheierii

de ședință din 17 ianuarie 2014 este inadmisibil.

Așa după cum s-a arătat deja, prin încheierea

mai sus menționată, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale,

a acordat un nou termen de judecată în cauză, la 31 ianuarie 2014, dată până la

care urma să fie soluționată cererea de recuzare formulată de reclamantul F.P. împotriva

completului de judecată învestit cu soluționarea acesteia, urmând ca instanța să

se pronunțe, tot prin încheiere, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale

cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, în funcție de soluția

ce urma să fie dată asupra recuzării.

Raportat la prevederile art. 235 C. proc.

civ., toate încheierile care preced hotărârea și care au ca scop pregătirea soluționării

cauzei sunt încheieri premergătoare, cu caracter preparatoriu.

Din această categorie face parte și încheierea

din 17 ianuarie 2014, împotriva căreia reclamantul a exercitat calea de atac a recursului,

Față de acest aspect, prevederile art.

466 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că împotriva încheierilor premergătoare nu

se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 494 din același act normativ, conform

cărora dispozițiile din apel se aplică și în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice.

Așa fiind, încheierea din 17 ianuarie 2014

a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale are un caracter

preparatoriu și nu poate fi atacată separat cu recurs. De altfel, această încheiere

a fost pronunțată într-un litigiu în care, în raport de obiectul acestuia, potrivit

dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 nu poate fi exercitată această cale

de atac.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor

art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat împotriva încheierii din 17 ianuarie 201.4 a Curții de Apel Iași, secția

litigii de muncă și asigurări sociale.

Recursul declarat împotriva încheierii

din 30 ianuarie 2014 a aceleiași instanțe, prin care a fost respinsa cererea reclamantului

F.P. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate,

este tardiv.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

această încheiere poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în

termen de 48 de ore de la pronunțare.

În speță, încheierea vizata a fost pronunțată

la 30 ianuarie 2014, iar recursul a fost transmis instanței de apel prin poșta electronică,

la data de 4 februarie 2014.

La calculul termenului de exercitare a

recursului, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 181 alin. (1) pct.

1 și pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora „când termenul se socotește pe ore, acesta

începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, iar când ultima zi a unui termen

cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare

care urmează”.

Prin urmare, în cauză, termenul de recurs

a început să curgă de la data de 31 ianuarie 2014 și s-a împlinit Ia 3 februarie

2014, potrivit prevederilor textului legal anterior menționat.

Corelativ acestor aspecte, instanța mai

reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care

sancționează partea eu decăderea din exercitarea dreptului procesual, dacă acesta

nu a fost îndeplinit cu respectarea termenului defipt de lege.

În concluzie, având în vedere că termenul

de recurs este un termen legal imperativ a cărui nerespectare atrage decăderea din

dreptul de a exercita această cale de atac, în temeiul dispozițiilor art. 496

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat

împotriva încheierii din 30 ianuarie 2014 a Curții de Apel lași, secția litigii

de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul F.P., împotriva încheierii din 17 ianuarie 2014 pronunțate de Curtea

de Apel lași, secția I civilă, în Dosarul nr. 6908/99/2013*.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul

declarat de același reclamant împotriva încheierii 30 ianuarie 2014, pronunțată

în același dosar.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1843/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata sub nr. 6908/99/2013* la data de 28 mai 2013 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, reclamantul F.P. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 24, art. 996-art. 9
ÎCCJ 2014-05-29
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2279/2014
ata a solicitat respingerea cererii de revizuire. La termenul din 18 septembrie 2014 Înalta Curte a rămas în pronunțare pe admisibilitatea cererii de revizuire. Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dis
ÎCCJ 2015-04-03
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2015
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 26 ianuarie 2015, sub nr. 427
ÎCCJ 2013-10-22
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4673/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de la 1 iulie
ÎCCJ 2015-03-18
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 787/2015
SA, a formulat cerere prin care a solicitat suspendarea de drept a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insoivenței și de insolvență. Curtea de Apel Iași, secția litigii
Sursă