ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1573/2014

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect litigiu de muncă, ordonanță președințială, reclamantul F.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Mitropolia Moldovei și Bucovinei Iași și Permanența Consiliului Eparhial lași să se dispună suspendarea provizorie a efectelor și a executării deciziei din 30 aprilie 2013 emise de acestea, până la soluționarea definitivă a acțiunii propriu-zise, în scopul prevenirii producerii unei pagube iminente; a mai solicitat reintegrarea sa în muncă prin repunerea în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare, începând cu data de 1 mai 2013, conform legislației muncii în vigoare și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24, art. 996, art. 997 C. proc. civ., art. 241-art. 246, art. 252-art. 268 C. muncii, art. 100, art. 102, art. 152 și art. 156 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 52 pct. 1 din Constituția României, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 4 lit. d) și art. 50 Iit. d) din Regulamentul de procedură a Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 1045/1950, avizat de Ministerul Cultelor la 11 ianuarie 1950, art. 241-art. 246, art. 70-art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină, canoanele Bisericii Ortodoxe Române și pe alte legi incidente în materie.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a acordat termen de judecată la 31 ianuarie 2014, dată până la care urma să fie soluționată cererea de recuzare formulată de apelantul F.P. împotriva membrilor completului de judecată, urmând ca instanța să se pronunțe prin încheiere asupra solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocate, în funcție de soluția ce urma să se adopte asupra recuzării.

Prin încheierea din camera de consiliu din 30 ianuarie 2014 a aceleiași instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a acesteia cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 lit. n), art. 123 pct. 7, art. 148 pct. 1, art. 152 și art. 156 pct. 1, pct. 5 și pct. 6 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 177, art. 183 și art. 184 din Regulamentul de procedură al Comisiilor de disciplină ale acesteia, art. 1 alin. (2) C. muncii, formulată de apelantul F.P.

Împotriva acestor încheieri a declarat recurs reclamantul, prin care a invocat critici comune ce au vizat, în esență, următoarele aspecte: În mod nelegal, instanța de apel a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, deoarece excepția ridicată îndeplinește cerințele imperative ale Legii nr. 47/1992, și anume: vizează anumite dispoziții legale, recurentul face parte din categoria persoanelor care o pot invoca, dispozițiile criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o deciziei anterioară, iar acestea sunt în strânsă legătură cu soluționarea cauzei.

Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, precum și Regulamentul de procedură al Comisiilor de disciplină îngrădesc posibilitatea persoanelor de a se adresa justiției atunci când le sunt încălcate drepturile legale și prevăd aplicarea mai multor pedepse disciplinare pentru aceeași faptă, transformând comisiile în instanțe de judecată, prin interzicerea atacării hotărârilor pronunțate cu recurs. Opinia recurentului a fost în sensul că dispozițiile art. 177, art. 183 și art. 184 din Regulament sunt neconstituționale, întrucât acestea înfrâng prevederile art. 1, art. 3, art. 5, art. 20, art. 21, art. 52 pct. 1, art. 124 și art. 126 din Constituția României, art. 6, art. 7, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 581, art. 57-art.

59 C. proc. civ., art. 1, art. 8, art. 9 alin. (2), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 4 lit. d) și art. 50 lit. d) din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe Române, art. 263-art. 268 C. muncii, art. 70-art. 73 din Legea nr. 168/1999, H.G. nr. 1210/2003, canoanele Bisericii Ortodoxe Române, precum și alte legi incidente în materie. În activitatea pe care o exercită, a mai susținut reclamantul, cultele religioase au obligația să respecte legile în vigoare, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Acestea trebuie să-și fundamenteze normele pe principiile și autoritatea divină, cu respectarea obligației de informare a salariaților privind dispozițiile legale care guvernează raporturile cu Biserica Ortodoxă Română.

Recurentul a afirmat că nu se face vinovat de săvârșirea delictului prevăzut de art. 3 lit. x) din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe Române, constând în conjurațiunea împotriva autorităților legale și trădarea intereselor, pentru care a fost sancționat disciplinar de către Consistorial Eparhial, care nu avea atribuția de cercetare și sancționare a faptelor penale, astfel încât hotărârea nr. 5/2013, emisă în aceste condiții, este lovită de nulitate, neputând fi susceptibilă de a fi pusă în executare. De altfel, răspunderea sa disciplinară este prescrisă, conform prevederilor art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. și art. 243, art. 244 din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe Române.

Această excepție a format și obiectul contestației în anulare, în Dosarul nr. 111/45/2013 și al contestație la executare formulate în același dosar, întrucât completul de judecată a omis să se pronunțe asupra acestui aspect. Referitor la măsura revocării sale din funcție, recurentul a arătat că aceasta este netemeinică și nelegală, având în vedere că chiriarhul nu este abilitat să suspende raporturile de muncă ale unui cleric, întrucât acesta din urmă nu își desfășoară activitatea în baza unui act administrativ sau emis de guvern, ci în temeiul unui contract individual de muncă, supus dispozițiilor C. muncii. Aserțiunile recurentului au mai vizat și faptul că, în mod nelegal, instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției de neconstinaționalitate pe care a invocat-o, printr-o încheiere dată în camera de consiliu, aceasta putând fi supusă analizei numai în ședință publică, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992.

De asemenea, alegațiile reclamantului au privit și încălcarea de către instanța de apel a principiilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieții private și de familie, a libertății de gândire, de conștiință, de religie, de exprimare, de întrunire și asociere, interzicerea discriminării, dreptul la un recurs efectiv, precum și a principiului nicio pedeapsă fără lege. Recursul promovat în cauză a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la data de 10 februarie 2014, iar la 1 aprilie 2014, în condițiile stipulate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a acestuia.

La data de 17 martie 2014, intimatele Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Permanența Consiliului Eparhial lași au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au arătat că recursul declarat împotriva încheierii din 17 ianuarie 2014 este inadmisibil, întrucât vizează o încheiere premergătoare prin care instanța a amânat judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2014, până la soluționarea cererii de recuzare formulate de reclamantul F.P. împotriva membrilor completului de judecată. Prin încheierea din camera de consiliu din 22 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1458/1/2014, instanța supremă a dispus conexarea acestei pricini la cauza cu nr. 6908/99/2013*/a1, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte, analizând prezentele căi de atac, reține următoarele: Recursul exercitat împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2014 este inadmisibil. Așa după cum s-a arătat deja, prin încheierea mai sus menționată, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a acordat un nou termen de judecată în cauză, la 31 ianuarie 2014, dată până la care urma să fie soluționată cererea de recuzare formulată de reclamantul F.P. împotriva completului de judecată învestit cu soluționarea acesteia, urmând ca instanța să se pronunțe, tot prin încheiere, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, în funcție de soluția ce urma să fie dată asupra recuzării.

Raportat la prevederile art. 235 C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea și care au ca scop pregătirea soluționării cauzei sunt încheieri premergătoare, cu caracter preparatoriu. Din această categorie face parte și încheierea din 17 ianuarie 2014, împotriva căreia reclamantul a exercitat calea de atac a recursului, Față de acest aspect, prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel. Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 494 din același act normativ, conform cărora dispozițiile din apel se aplică și în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice.

Așa fiind, încheierea din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale are un caracter preparatoriu și nu poate fi atacată separat cu recurs. De altfel, această încheiere a fost pronunțată într-un litigiu în care, în raport de obiectul acestuia, potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 nu poate fi exercitată această cale de atac. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva încheierii din 17 ianuarie 201.4 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Recursul declarat împotriva încheierii din 30 ianuarie 2014 a aceleiași instanțe, prin care a fost respinsa cererea reclamantului F.P.

de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, este tardiv. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această încheiere poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. În speță, încheierea vizata a fost pronunțată la 30 ianuarie 2014, iar recursul a fost transmis instanței de apel prin poșta electronică, la data de 4 februarie 2014. La calculul termenului de exercitare a recursului, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora „când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează”.

Prin urmare, în cauză, termenul de recurs a început să curgă de la data de 31 ianuarie 2014 și s-a împlinit Ia 3 februarie 2014, potrivit prevederilor textului legal anterior menționat. Corelativ acestor aspecte, instanța mai reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care sancționează partea eu decăderea din exercitarea dreptului procesual, dacă acesta nu a fost îndeplinit cu respectarea termenului defipt de lege. În concluzie, având în vedere că termenul de recurs este un termen legal imperativ a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat împotriva încheierii din 30 ianuarie 2014 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.P., împotriva încheierii din 17 ianuarie 2014 pronunțate de Curtea de Apel lași, secția I civilă, în Dosarul nr. 6908/99/2013*. Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de același reclamant împotriva încheierii 30 ianuarie 2014, pronunțată în același dosar. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2014.