ÎCCJ, Decizia nr. 206/2024

Ședința publică din data de 14 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei prezente, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1389 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a constatat perimat recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii din 4 februarie 2021 și a încheierii din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta solicită admiterea recursului și casarea hotărârii de perimare, deoarece în mod greșit s-a constatat perimarea cauzei și că, de fapt, a întreprins toate demersurile pentru continuarea judecății și soluționarea cauzei.

Arată că dovada stăruinței în judecarea prezentului litigiu este faptul că, la 9 ianuarie 2023, deci în interiorul termenului legal de 6 luni de perimare, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dar, care, din eroare, a fost comunicată Curții de Apel București la dosarul nr. x/2018.

Având în vedere cele anterior menționate, apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece nu există un motiv imputabil Comisiei.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 1389 din 27 septembrie 2023 și repunerea cauzei pe rol în vederea judecării recursului formulat împotriva încheierii din 4 februarie 2021, prin care s-a dispus suspendarea și a încheierii din 7 octombrie 2021, prin care s-a menținut măsura suspendării, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la data de 17 august 2018, deci, anterior datei de 21 decembrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 13 mai 2024, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile iar prin încheierea din 9 septembrie 2024, recursul a fost declarat admisibil în principiu.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În prealabil, se reține că prin memoriul de recurs, recurenta nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Înalta Curte apreciază că motivele invocate prin cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că s-a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează instituția perimării, iar recurenta, în principal, a criticat aplicarea acestei sancțiuni.

În argumentarea căii de atac exercitate, recurenta a susținut că, în cauză, nu a intervenit perimarea, pentru că a stăruit în judecarea cauzei și a întreprins demersurile în aflarea moștenitorilor defunctei A. pentru continuarea judecării apelului formulat de către aceasta împotriva sentinței civile nr. 1268 din 25 mai 2019. Mai mult, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dar, din eroare, cererea a fost depusă la dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București și nu la dosarul prezentei cauze, respectiv dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În cauză, se constată că prin încheierea de ședință din 8 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus suspendarea soluționării cererii de recurs exercitate de recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii din 4 februarie 2021 și a încheierii din 7 octombrie 2021, prin care s-a menținut măsura suspendării a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părțile cauzei nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În același sens, prin decizia recurată, s-a reținut că pricina a rămas în nelucrare din culpa părților mai mult de 6 luni, astfel că la termenul din 27 septembrie 2023, instanța a constatat îndeplinite condițiile pentru aplicarea sancțiunii procedurale a perimării, în temeiul dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că de la data suspendării judecății cererii de recurs nu a intervenit nicio cauză de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare.

În ceea ce privește susținerile recurentei, prin care arată că a stăruit în soluționarea cauzei deoarece a formulat cerere de repunere pe rol prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dar care din eroare a fost depusă la dosarul nr. x/2018 de pe rolul Curții de Apel București, și nu la dosarul prezentei cauze, acestea nu vor fi primite, având în vedere că din cuprinsul cererii transmise Curții de Apel București nu rezultă indicii care să facă trimitere la litigiul de față, astfel că nu rezultă intenția recurentei de a depune actele în acest dosar.

De altfel, niciunul din elementele cererii de repunere pe rol formulate de recurentă la 9 ianuarie 2023 și pretins a fi fost din greșeală depusă la Curtea de Apel București nu îi justifică susținerea, observându-se că aceasta indică numărul de dosar aflat pe rolul acelei instanțe, face referire la încheierea de suspendare și temeiurile pentru care s-a dispus suspendarea în respectiva cauză (art. 413 din C. proc. civ., spre deosebire de art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., temei al suspendării în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), ca și la demersurile întreprinse de parte care ar justifica în condițiile art. 415 raportat la art. 412 alin. (1) din C. proc. civ. o repunere pe rol a cauzei.

Prin urmare, în toate elementele sale, cererea de repunere pe rol indicată nu apare ca fiind una formulată în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție (suspendată pentru lipsă de părți) și greșit direcționată altei instanțe, ci constituie o cerere formulată în dosarul Curții de Apel București, inaptă să producă vreo consecință juridică cât privește soarta cauzei nr. x/2018/a1 înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte mai reține că recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este cea care a formulat calea de atac și avea obligația de a contribui la desfășurarea procesului și de a urmări finalizarea sa, aceasta și în virtutea principiului disponibilității procesului civil.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de perimare a aplicat normele legale incidente în cauză, constatând, în mod corect, că cererea de recurs s-a perimat.

În raport de considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor deciziei atacate, urmând a dispune respingerea recursului împotriva deciziei nr. 1389 din 27 septembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1389 din 27 septembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2024, în ședință publică.