ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 240/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16.08.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestație și a solicitat anularea în parte a deciziei contestate, iar prin hotărârea ce se va pronunța să fie invalidată Hotărârea nr. 2398/19.12.2012 emisă de Comisia județeană Argeș urmând a fi acordate despăgubiri pentru suprafața de teren în funcție de categoria de folosință, respectiv pentru bunul imobil construcție proprietatea autorilor săi. De asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2360 din 18 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 - fond funciar, a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 15598/31.05.2017 emisă de CNCI și a obligat pârâta să emită o nouă decizie care să cuprindă un număr de 71.500 puncte în favoarea reclamantului A.. A fost menținută în rest decizia contestată.

Prin decizia civilă nr. 1048A din 15 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2360/18.12.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017. A anulat sentința civilă atacată și a reținut cauza în rejudecare. A fost stabilit termen de judecată la data de 14.11.2019.

Pentru termenul de judecată din data de 14.11.2019, reclamantul A. a fost citat cu mențiunea că are obligația de a depune la dosar următoarele înscrisuri:

- declarație autentică prin care să declare că nu s-au încasat despăgubiri și totodată, că își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat;

- certificat de moștenitor prin care să facă dovada că este moștenitor legal al defuncților pe numele cărora s-a emis decizia de retrocedare.

Față de împrejurarea că în cauză s-a dispus în mod repetat amânarea, în urma solicitărilor reclamantului, motivat de faptul că nu a obținut înscrisurile solicitate de instanță, la data de 11 noiembrie 2021 a fost suspendată cauza în temeiul art. 242 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 martie 2022 a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și menținută măsura suspendării dispusă prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2021.

Împotriva încheierilor de ședință din data de 11 noiembrie 2021 și 3 martie 2022 a declarat recurs pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor solicitând admiterea recursului, casarea încheierilor și trimiterea cauzei spre continuarea judecății.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta arată că în mod greșit a dispus Curtea de Apel București suspendarea cauzei în condițiile în care în prezent se judecă apelul declarat de aceasta, apel suspendat în baza art. 242 C. proc. civ.

Subliniază faptul că nu poate fi sancționată de către instanță prin suspendarea cauzei, existând riscul perimării apelului, în contextul în care reclamantul este cel care nu și-a îndeplinit o obligație stabilită în sarcina sa.

Arată că în încheierea de suspendare este menționat faptul că reclamantul a depus la dosar o cerere prin care solicită fie amânarea cauzei pentru a depune la dosar înscrisurile solicitate, fie suspendarea acesteia.

Subliniază necesitatea repunerii pe rol a cauzei având în vedere solicitările acesteia de continuare a judecății cauzei, neputând fi sancționată pentru pasivitatea reclamantului.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea de ședință din 17 noiembrie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierilor de ședință din 11 noiembrie 2021 și 3 martie 2022 ale Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie pronunțate în dosarul nr. x/2017. A fost fixat termen de judecată la data de 9 februarie 2023.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casației și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreiază că este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ. "Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile."

Textul legal consacră un caz special de suspendare a judecății, întemeiat pe culpa reclamantului, dedusă din neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății.

În cazurile evocate de acest text legal, suspendarea judecății nu este însă obligatorie, instanța de judecată având posibilitatea de a aprecia asupra circumstanțelor care o justifică.

Obiectul cauzei îl constituie cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care acesta solicită anularea în parte a deciziei contestate, iar prin hotărârea ce se va pronunța să fie invalidată Hotărârea nr. 2398/19.12.2012 emisă de Comisia județeană Argeș, urmând a fi acordate despăgubiri pentru suprafața de teren în funcție de categoria de folosință, respectiv pentru bunul imobil construcție proprietatea autorilor săi.

Prin încheierea recurată, pronunțată în calea de atac a apelului promovat de fiecare dintre părți, s-a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., apreciindu-se că întrucât reclamantul nu a depus înscrisurile solicitate de instanță încă de la termenul de judecată din data de 14.11.2019, în cauză sunt incidente dispozițiile legale menționate în justificarea suspendării judecății.

Înalta Curte constată însă că măsura dispusă de instanță, deși reprezintă o sancțiune ce are vocația de a afecta interesele părții ce a dovedit pasivitate și dezinteres în soluționarea cauzei, afectează, în realitate, și drepturile și interesele părții neaflate în culpă, respectiv pe cele ale recurentei-pârâte.

Pe de altă parte, se reține că, în circumstanțele date, instanța de judecată, în măsura în care a apreciat necesitatea administrării unui anume probatoriu și faptul că sarcina probei incumbă reclamantului, avea la îndemână alte remedii sau constrângeri procedurale ce țin de regimul probator pentru a determina partea să se conformeze obligațiilor stabilite cu prilejul cercetării pricinii cu scopul de a asigura soluționarea cauzei, cum ar fi, în plan probator, sancțiunea decăderii din dreptul de a proba. Suspendarea judecății a fost reglementată ca o sancțiune extremă, de adoptat în acele situații limită în care desfășurarea procesului ar fi imposibilă din pricina conduitei părții, fiind văzută de legiuitor ca subsidiară scopului final al procesului civil constând în finalizarea judecății, iar nu în temporizarea acesteia.

Întrucât măsura adoptată de instanța de apel nu se justifică în condițiile prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât nu se poate susține că cercetarea procesului - prin aplicarea unei sancțiuni specifice conduitei culpabile a reclamantului - era împiedicată, se apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că potrivit art. 6 C. proc. civ., "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil...". Or, reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță încă din anul 2019, ceea ce a condus la amânarea repetată a cauzei și suspendarea acesteia la data de 11 noiembrie 2021. Menținerea soluției de suspendare a cauzei ar conduce la încălcarea dreptului părții care nu se află în culpă la soluționarea acesteia în termen optim și previzibil.

Față de toate cele de sus, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierilor de ședință din 11 noiembrie 2021 și 3 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul x/2017 pe care le va casa și va trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierilor de ședință din 11 noiembrie 2021 și 3 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

Casează încheierile atacate și trimite cauza aceleiași curți de apel pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2023.