ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de față, Înalta Curte constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 28 decembrie 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând: admiterea contestației, anularea deciziei de invalidare nr. 2312 din 19 noiembrie 2018, obligarea pârâtei la validarea măsurii acordării de despăgubiri și obligarea acesteia la emiterea deciziei de compensare prin puncte, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1906 din 9 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.), a anulat decizia de invalidare nr. 2312 din 19 noiembrie 2018 și, pe cale de consecință, a obligat pe pârâtă la emiterea unei noi decizii privind validarea și stabilirea despăgubirilor în cadrul dosarului de despăgubiri nr. x/30.01.2012 și la plata către reclamanți a sumei de 14.334,55 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1665A din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 1909 din 9 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A schimbat sentința integral, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată și cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, ca nefondate. De asemenea, a respins cererea intimatei privind acordarea de cheltuieli de judecată în apel, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. la 18 februarie 2021.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinarea depusă de intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu dispozițiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Dispozițiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. statuează că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestația împotriva deciziei de invalidare nr. 2312 din 19 noiembrie 2018 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează în sensul că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

În conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiași text de lege, "În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi."

Prin dispozițiile art. 35 alin. (4) se prevede că "Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 35 alin. (4) din Legea 165/2013, decizia civilă nr. 1665A din 2 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, atacată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, considerent pentru care nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A. ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1665A din 2 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2021.