ÎCCJ, Decizia nr. 185/2024
ÎCCJ, Decizia nr. 185/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 16 septembrie 2024
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Decizia recurată
Prin decizia civilă nr. 1897 din 3 octombrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 287 din 9 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin cererea intitulată de recurent "recurs-denunț", arată că a formulat calea de atac pentru a denunța săvârșirea faptelor de încălcare a dreptului internațional, respectiv, denegare de dreptate și încălcarea gravă a drepturilor naturale ale persoanei umane: dreptul la viață, dreptul la apărare, dreptul de proprietate.
În continuare, recurentul face afirmații referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale, referitoare la justiție și își exprimă nemulțumirea cu privire la soluționarea de către instanță a cererii sale, care constituia, în fapt, un denunț împotriva statului și a puterii judecătorești.
Procedura de filtrare a recursului
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 27 noiembrie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a concluzionat că acesta este admisibil în principiu, în măsura în care recurentul va depune taxa judiciară de timbru și dacă se va aprecia că susținerile recurentului pot fi încadrate într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Prin încheierea din 12 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a luat act de conținutul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și a dispus comunicarea acestui act de procedură, pentru ca părțile să depună punct de vedere.
În cauză, nu a fost depus punct de vedere la raport.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători
Analizând excepția netimbrării recursului, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.
Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că:
"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispozițiile art. 494, cu referire la art. 197 din C. proc. civ., stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente și în cauza pendinte.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru recurs este de 100 RON.
În cauză, recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului prin raportul întocmit în cauză și comunicat recurentului la 14 februarie 2024, conform procesului-verbal aflat la dosar.
Având în vedere cele arătate anterior, la termenul de judecată acordat în cauză în ședința Completului de filtru, Înalta Curte a constatat că recurentul A. nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată, cum rezultă din referatul grefei aflat la fila x; în consecință, va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3), cu referire la art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., și va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1897 din 3 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2024.