ÎCCJ, Decizia nr. 180/2024

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei prezente, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2668 din 17 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis excepția de perimare, invocată din oficiu, și s-au constatat perimate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în nume propriu și în numele Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 20 din 24 martie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în nume propriu și în numele Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2024. Prin memoriul de recurs, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, repunerea pe rol a dosarului nr. x/2018

Recurenta învederează că, în cauză, suspendarea a fost dispusă de instanța de judecată întrucât a considerat că pentru a se pronunța este necesară soluția din dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Or, având în vedere că suspendarea cauzei a intervenit ca urmare a dispoziției instanței de judecată, în opinia recurentei, era obligația aceleiași instanțe de a relua cauza, din oficiu, la finalizarea definitivă a dosarului pentru care s-a dispus suspendarea. Așadar, consideră că nu se află în culpă, iar sancțiunea perimării intervine numai atunci când procesul este lăsat în nelucrare din motive imputabile părților.

Intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și arată că în mod judicios instanța a reținut că părțile aveau obligația de a efectua demersurile necesare pentru reluarea judecății, în contextul în care, acestea sunt singurele interesate în judecarea cauzei.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat criticile din cererea de recurs, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata a depus note de ședință prin care a reiterat susținerile din întâmpinare.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, instanța constată că recurenta și-a întemeiat criticile pe motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de judecată a aplicat greșit prevederile legale privind suspendarea cauzei, nefiind incidentă sancțiunea perimării. Analiza criticilor recurentei va fi făcută însă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținându-se că sunt criticate aspecte privind aplicarea și interpretarea unor norme de procedură civilă.

În esență, recurenta invocă faptul că în decizia atacată a fost aplicat în mod greșit art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât pricina trebuia repusă pe rol din oficiu de instanța de judecată.

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) din același articol termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În cauză, prin încheierea de ședință de la data de 11 martie 2022 s-a dispus suspendarea judecății recursurilor declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în nume propriu și în numele Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Nu poate fi primită interpretarea dată de recurentă în sensul că instanța ar fi avut obligația de a repune cauza pe rol din oficiu, fiindcă suspendarea s-ar fi dispus de asemenea din oficiu în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Sancțiunea perimării cauzei a intervenit pentru că părțile au lăsat cauza în nelucrare un termen mai mare de 6 luni, ocazie cu care Înalta Curte reamintește părților obligația generală de a contribui la desfășurarea procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 din C. proc. civ., cu consecința că lipsa cererii de reluare a judecății cauzei, formulată de către partea interesată, în termenul prevăzut de art. 416 alin. (1) din același cod, atrage sancțiunea perimării cererii de chemare în judecată, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate.

Înalta Curte reține, din interpretarea art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., că situațiile ce nu constituie cauze de perimare sunt expres prevăzute de lege și se referă la cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea nu a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

De asemenea, art. 415 pct. 3 din C. proc. civ. reglementează situația când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, anume în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4) din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Se are în vedere și decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., în cazul suspendării facultative, dispuse de instanță în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanțe naționale sau a unei instanțe dintr-un alt stat membru al

Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului".

În considerentele deciziei amintite s-a arătat, între altele, și că,,50. Fiind o sancțiune procesuală care tinde să lipsească de efecte actul de sesizare a instanței din pricina conduitei procesuale neglijente și lipsite de stăruință a părții care a învestit instanța, ea poate interveni de drept numai în ipoteza în care partea respectivă se află într-o incontestabilă culpă procesuală, manifestată printr-o pasivitate neîndoielnică și nescuzabilă. Altfel spus, o asemenea împrejurare - o pasivitate neîndoielnică și nescuzabilă a părții, o lipsă de stăruință fundamentată pe neglijență și delăsare, care să fie considerate motive imputabile părții - trebuie să fie identificată în mod incontestabil. 51. Evident, în situația analizată, această ipoteză nu se regăsește, în condițiile în care repunerea pe rol a dosarului în care s-a adoptat măsura suspendării ar fi trebuit să fie dispusă din oficiu de către instanță, pentru că judecătorul a avut nevoie de dezlegarea unui element de drept cu caracter prejudicial, fiind așadar direct interesat de rezultatul demersului său, cu atât mai mult cu cât subzistența cazului de suspendare îi este ușor de urmărit. 52. Dimpotrivă, în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor.".

Ca urmare, neformularea în termenul de șase luni de la data suspendării cauzei a unui act de procedură constituie o rămânere în nelucrare a cererii, din motive imputabile părții, fiind incidentă sancțiunea perimării.

În orice caz, în dosarul nr. x/2018, suspendarea judecății potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are ca premisă o cerere formulată în acest sens de partea recurentă-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, revenindu-le astfel părților efectuarea demersurilor necesare pentru a fi fost reluată judecata.

În raport de considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile aduse de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în nume propriu și în numele Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași deciziei atacate, urmând a dispune respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 2668 din 17 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în nume propriu și în numele Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași împotriva deciziei nr. 2668 din 17 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.