ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 877/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei CNA nr. 420/11.11.2021 prin care a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 657 din 28 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că materialul prezentat de recurentă nu a reprezentat redarea exclusivă a anchetei jurnalistice realizate de jurnaliștii germani, conținând considerații proprii ale recurentei expuse prin vocea din off și vocea prezentatorului.

A susținut recurenta că intervenția sa a constat în racorduri editoriale, fraze care nu se regăsesc mot-a-mot în textul original, dar care respectă conținutul acestuia și sensul conținutului, reprezentând un element de bază, o normă filologică, având unicul scop de a face inteligibil materialul originar în limba în care este tradus.

De asemenea, intervenția racordurilor se datorează unei alte acțiuni editoriale, respectiv materialul difuzat de B. a fost un material amplu, dar recurenta a difuzat un extras al acestuia cu o durată redusă, astfel încât să fie încadrat în timpul alocat unei știri.

Totodată, instanța de fond a interpretat în mod eronat și restrictiv materialul prezentat de recurentă, considerând că a generalizat ca o practică ilegală vânătoarea de urși din România, însă materialul preluat și difuzat de recurentă se referă doar la vânătoarea ilegală, fără a concluziona sau specifica faptul că în România vânătoarea de urși este ilegală în integralitatea sa.

A menționat recurenta că ancheta jurnalistică în discuție a prezentat informații despre un fenomen general, vânătoarea ilegală de urși, fenomen întâlnit și în țara noastră, fără ca această anchetă să generalizeze aspectele prezentate și/sau să fie extinsă întregii tagme a vânătorilor.

A mai arătat recurenta că susținerea instanței de fond în sensul că în materialul difuzat s-au făcut acuzații cu privire la faptul că în România ar fi o practică generală vânătoarea de urși cu încălcarea regulilor din domeniu este eronată, întrucât materialul prezintă oportunități specifice de posibilă vânătoare ilegală existente în România, prezentând la modul general existența posibilității de a vâna ilegal urși, însă fără a generaliza, menționându-se în repetate rânduri că este vorba doar de un anumit tip de vânătoare de urși, și anume cea realizată pentru distracție și fără respectarea normelor legale.

Concluzia instanței de fond legată de faptul că recurenta ar fi trebuit să prezinte punctul de vedere al autorităților este eronată, întrucât, conform uzanțelor din televiziune și presa națională, în general, recurenta a preluat ca atare un extras dintr-un material difuzat în presa internațională, fără a face propria interpretare a acestuia sau a aduce comentarii suplimentare.

A mai arătat recurenta că instanța de fond, prin teza referitoare la particularitatea cazurilor exemplificate, a interpretat în mod eronat motivul pentru care s-a făcut referire la acestea, respectiv recurenta a avut intenția de a arăta că sancționarea recurentei s-a bazat pe aspecte din sesizarea făcută de petent care conține elemente eronate și chiar de natură a induce în eroare Consiliul.

Totodată, rațiunea instanței de fond conform căreia între cazurile prezentate și materialul difuzat ar fi trebuit să existe o legătură este eronată și nu reprezintă intenția editorială a recurentei, întrucât știrea - extras al unei anchete jurnalistice ample desfășurate de jurnaliștii B. - este o știre care se referă la un fenomen general, vânătoarea ilegală, dar fără a generaliza.

A solicitat recurenta să se țină cont de contextul integral al materialului, de uzanțele activității televiziunilor de știri atunci când sunt preluate materiale din presa externă și de libertatea editorială a recurentei de a-și alege forma pe care o îmbracă o știre înainte de a intra pe post.

Deși este o preluare din presa internațională, fără intervenția recurentei pe conținut și, mai ales, fără a aduce acuzații, ci pur și simplu prezentând un fenomen general, dar nu generalizator, informația prezentată în știrea difuzată a fost corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 420/11.11.2021 prin care a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. Reclamanta a contestat sentința de fond și a formulat critici din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța a interpretat și a aplicat greșit cadrul normativ incident în speță raportat la situația de fapt stabilită.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Înalta Curte reține că în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Recurenta a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că materialul nu a reprezentat redarea exclusivă a anchetei jurnalistice realizate de jurnaliștii germani, conținând considerații proprii ale recurentei expuse prin vocea din off și vocea prezentatorului. A menționat recurenta că intervenția sa a constat în racorduri editoriale, fraze care nu se regăsesc mot-a-mot în textul original, dar care respectă conținutul acestuia și sensul conținutului, reprezentând un element de bază, o normă filologică, având unicul scop de a face inteligibil materialul originar în limba în care este tradus. De asemenea, a arătat recurenta că intervenția racordurilor se datorează unei alte acțiuni editoriale, respectiv materialul difuzat de B. a fost un material amplu, dar recurenta a difuzat un extras al acestuia cu o durată redusă, astfel încât să fie încadrat în timpul alocat unei știri.

Înalta Curte observă că, potrivit înscrisurilor atașate la dosarul cauzei, materialul prezentat de recurentă pe postul său de televiziune nu reprezintă exclusiv redarea unei anchete jurnalistice realizate de jurnaliștii germani, ci conține inclusiv considerații proprii ale acesteia în legătură cu cele prezentate, expuse prin vocea prezentatorului și prin vocea din off.

Totodată, Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că și în ipoteza în care ar fi vorba despre o simplă redifuzare a unei emisiuni, recurentei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora:

"(2) Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

(3) Răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale."

Așadar, recurenta, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, nu poate invoca în susținerea exonerării de răspundere faptul că materialul transmis aparține unei alte entități, potrivit textelor menționate răspunderea pentru materialul retransmis revenind în integralitate acesteia.

A mai susținut recurenta că instanța de fond a interpretat în mod eronat și restrictiv materialul prezentat, considerând că a generalizat ca o practică ilegală vânătoarea de urși din România, însă materialul preluat și difuzat se referă doar la vânătoarea ilegală, fără a concluziona sau specifica faptul că în România vânătoarea de urși este ilegală în integralitatea sa. A menționat recurenta că ancheta jurnalistică în discuție a prezentat informații despre un fenomen general, vânătoarea ilegală de urși, fenomen întâlnit și în țara noastră, fără ca această anchetă să generalizeze aspectele prezentate și/sau să fie extinsă întregii tagme a vânătorilor.

Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat în mod corect că din modul de prezentare a materialului rezultă faptul că cele relatate sunt aplicabile pe întreg teritoriul României, unde "urșii sunt vânați pentru distracție de cine plătește bine până la 30.000 Euro".

Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 reglementează cu caracter general principiul obiectivității și principiul bunei credințe în comunicarea publică, principii ce presupun printre altele: informarea corectă a publicului de către persoanele private care utilizează mijloace de informare în masă; efectuarea comunicării în mod imparțial, fără părtinire și prin prezentarea integrală a datelor relevante pentru situația expusă; separarea, într-o manieră perceptibilă pentru receptori, a bazei factuale și a judecăților de valoare, pentru a se evita denaturarea percepției publice a informației comunicate; claritate în prezentarea informației, pentru a se evita inducerea voită în eroare a receptorului.

Aceste principii sunt detaliate în art. 64 și art. 66 ale Deciziei CNA nr. 220/2011, potrivit cărora:

"Art. 64 - (1)În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință. (...)

Art. 66 - În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparțialitatea și echilibrul și să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică."

Recurenta a mai susținut că este eronată concluzia instanței de fond legată de faptul că recurenta ar fi trebuit să prezinte punctul de vedere al autorităților, întrucât, conform uzanțelor din televiziune și presa națională, în general, recurenta a preluat ca atare un extras dintr-un material difuzat în presa internațională, fără a face propria interpretare a acestuia sau a aduce comentarii suplimentare. A solicitat recurenta să se țină cont de contextul integral al materialului, de uzanțele activității televiziunilor de știri atunci când sunt preluate materiale din presa externă și de libertatea editorială a recurentei de a-și alege forma pe care o îmbracă o știre înainte de a intra pe post.

Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia instanței de fond în sensul că, în condițiile în care din modul de prezentare a informațiilor se desprinde ideea potrivit căreia anumite practici de împușcare a exemplarelor de urs pentru distracție sunt incidente la nivel național, în scopul respectării principiilor menționate anterior era necesară obținerea inclusiv a punctului de vedere al reprezentanților autorităților publice/instituțiilor publice implicate în supravegherea activității de vânătoare.

Un astfel de punct de vedere nu a fost solicitat și, pe cale de consecință, nici nu a fost prezentat, rezultatul constând în prezentarea unui material informativ întemeiat exclusiv pe opiniile exprimate de una dintre părțile implicate - reprezentantul Organizației Agent Green - din declarațiile căruia se desprinde ideea potrivit căreia în România vânarea urșilor cu încălcarea legii reprezintă o practică generalizată.

Astfel, materialul în raport de care s-a aplicat sancțiunea nu prezintă informații referitoare la situații punctuale de braconaj, ci expune aspecte în legătură cu presupuse practici curente din România, aflate la îndemâna persoanelor cu posibilități financiare importante, în baza cărora acestea pot în mod ilegal vâna exemplare de urs.

Totodată, în condițiile în care materialul prezentat face referire la faptul că "documentele sunt falsificate", fiind vorba așadar despre fapte, iar nu despre judecăți de valoare, în scopul respectării principiului informării obiective și cu bună credință a publicului, recurenta avea obligația de a obține și prezenta inclusiv punctul de vedere al autorităților, nu doar pe cel al persoanelor care formulează o astfel de acuzație.

Prin faptul că nu a procedat în acest mod, este corectă concluzia instanței de fond în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, fapta fiind corect individualizată și sancționată de intimat prin actul administrativ atacat.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 657 din 28 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 657 din 28 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2024.