ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 09 februarie 2024
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.03.2021 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României, Guvernul României, Ministrul Finanțelor și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, anularea O.U.G. nr. 8/18.02.2021 prin care se menține valoarea punctului de pensie de 1.442 RON în cursul anului 2021; repunerea în vigoare a art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019, care prevede o valoare a punctului de pensie de 1.875 RON de la 1 septembrie 2021; restituirea sumelor reprezentând diferențele rezultate din aplicarea Legii nr. 127/2019, plata valorii punctului de pensie de 1.875 RON cu valoarea punctului de referință de 75 de RON, începând cu 1 septembrie 2021, actualizată cu rata medie a inflației la momentul plății efective, cu dobânda legală și o nouă decizie de revizuire a pensiei; majorarea cuantumului pensiei prin aplicarea Legii nr. 127/2019, respectiv a art. 152 alin. (4) care prevede o mărire a punctului de pensie pe perioada 1 februarie 1975 - 1 aprilie 2001 cu 10% persoanelor care nu fac dovada venitului lunar brut realizat începând cu data de 1 septembrie 2021; obligarea Guvernului la plata unor daune materiale în cuantum de 10.000 RON, apreciind că dovezile administrate sunt evidente, în condițiile existenței unui prejudiciu moral.
Prin sentința civilă nr. 933/CA din data de 20 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate și precizate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României, Guvernul României, Ministrul Finanțelor și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr. 144/2021 din data de 09 decembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu; a declinat competenta de soluționare a acțiunii formulate și precizate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții: Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Casa Județeană de Pensii Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.
Prin decizia nr. 630 din 03 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a stabilit competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Prim - Ministru B., Casa Județeană de Pensii Brașov, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Hotărârea supusă revizuirii.
Prin încheierea din 15 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea din oficiu și a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 630 din 3 februarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că în cauză competența de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.
Cererea de revizuire.
Împotriva încheierii din 15 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire A., invocând dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele art. 483 și următoarele din C. proc. civ.
În esență, a arătat că acțiunea are ca obiect principal obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii de Pensii Brașov la acordarea de despăgubiri cauzate de O.U.G. nr. 8/2021, acțiune care se circumscrie ipotezei reglementate de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, considerând că se impune anularea încheierii din 15 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat ca, în speță, competența de soluționare să rămână în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Apărările formulate în cauză.
Intimații Casa Județeană de Pensii Brașov, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale au formulat întâmpinări în cuprinsul cărora au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire.
Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., în raport de criticile formulate, de temeiul de drept indicat, precum și de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția inadmisibilității invocată de intimați prin întâmpinări, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce privește categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și doar cu titlu de excepție și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din C. proc. civ. pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.
Cererea de revizuire formulată de revizuenta A. vizează încheierea din 15 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin care s-a admis sesizarea din oficiu și s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 630 din 3 februarie 2022, pronunțate de aceeași instanță, în sensul că, în cauză, competența de soluționare s-a stabilit în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.
Încheierea din 15 iunie 2023, așa cum s-a menționat în dispozitivul acesteia, face parte integrantă din Decizia nr. 630 din 3 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind definitivă.
O primă condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.
Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii în principal împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar o atare concepție a fost consacrată constant și în doctrina și jurisprudența în materie, singura excepție fiind reglementată de noul C. proc. civ. în art. 509 alin. (2), respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 fiind supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.
În materia revizuirii, a evoca fondul în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurările de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios. Astfel, evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanța reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție cu totul diferită decât aceea pronunțată de instanțele inferioare. De asemenea, numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanța a schimbat situația de fapt, păstrând totuși soluția atacată, revizuirea este admisibilă.
Aplicând aceste considerații de ordin teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că, prin încheierea din 15 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 s-a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 630 din 03 februarie 2022 prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță, astfel că, această decizie nu s-a pronunțat asupra fondului și nici nu a evocat fondul, ci doar a stabilit regulatorul de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ.
Având în vedere că hotărârea care evocă fondul este aceea prin care instanța soluționează cererea de chemare în judecată și celelalte cereri principale sau incidentale formulate de parte, rezultă că hotărârea care soluționează conflictul de competență (respectiv încheierea prin care se îndreaptă erori materiale cuprinse într-o astfel de hotărâre - cum este și cazul în prezenta speță) nu evocă fondul și nu poate fi atacată prin calea de atac a revizuirii.
În ceea ce privește dispozițiile art. 509 alin. (2) potrivit cărora "Pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul", Înalta Curte constată că, pe cale extraordinară de atac formulată în cauză, nu s-au indicat niciunul dintre motivele pentru care se poate cerere revizuirea, fiind reiterate doar aspecte de fond ale pricinii.
Or, așa cum s-a arătat anterior, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, neputând fi exercitată pentru alte motive decât cele reglementate în mod expres de C. proc. civ., demersul părții fiind inadmisibil.
Temeiul legal al soluției pronunțate asupra cererii de revizuire.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată de intimați și va respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. împotriva încheierii din 15 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția inadmisibilității invocată de intimați.
Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. împotriva încheierii din 15 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 09 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.