ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2022

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.03.2021 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și precizată ulterior, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României, Guvernul României, Ministrul Finanțelor și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, anularea O.U.G. nr. 8/18.02.2021 prin care se menține valoarea punctului de pensie de 1.442 RON în cursul anului 2021; repunerea în vigoare a art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019, care prevede o valoare a punctului de pensie de 1.875 RON de la 1 septembrie 2021; restituirea sumelor reprezentând diferențele rezultate din aplicarea Legii nr. 127/2019, plata valorii punctului de pensie de 1.875 RON cu valoarea punctului de referință de 75 de RON, începând cu 1 septembrie 2021, actualizată cu rata medie a inflației la momentul plății efective, cu dobânda legală și o nouă decizie de revizuire a pensiei; majorarea cuantumului pensiei prin aplicarea Legii nr. 127/2019, respectiv a art. 152 alin. (4) care prevede o mărire a punctului de pensie pe perioada 1 februarie 1975 - 1 aprilie 2001 cu 10% persoanelor care nu fac dovada venitului lunar brut realizat începând cu data de 1 septembrie 2021; obligarea Guvernului la plata unor daune materiale în cuantum de 10.000 RON, apreciind că dovezile administrate sunt evidente, în condițiile existenței unui prejudiciu moral.

2.1. Hotărârea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 933/CA din data de 20 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate și precizate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României, Guvernul României, Ministrul Finanțelor și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței a reținut incidența dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că reclamanta a solicitat anularea unui act normativ - O.U.G. nr. 8/2021, ceea ce atrage, în condițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., competența curții de apel, având în vedere că atunci când există mai multe capete de cerere, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 144/2021 din data de 09 decembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu; a declinat competenta de soluționare a acțiunii formulate și precizate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții: Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Casa Județeană de Pensii Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că ordonanțele de urgență sunt acte normative cu putere de lege ce nu sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, care se poate pronunța doar asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții din aceasta, declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Consideră că nu se poate reține că obiectul principal al cererii de chemare în judecată este anularea O.U.G. nr. 8/2021.

A mai reținut că prin precizările formulate în fața Curții de Apel Brașov, reclamanta a clarificat obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că litigiul are ca obiect valoarea punctului de pensie și faptul că nu a învestit instanța cu anularea O.U.G. nr. 8/2021, ci a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin dispozițiile acestui act normativ.

Totodată, reclamanta a indicat punctual pretențiile pe care înțelege să le formuleze, după cum urmează: obligarea pârâtei Casa de Pensii Brașov la restituirea diferențelor de pensie și la plata valorii punctului de pensie; obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin publicarea O.U.G. nr. 8/2021 în Monitorul Oficial al României nr. 168/18.02.2021; majorarea cuantumului pensiei; obligarea Guvernului la plata de daune morale în valoare de 10.000 RON.

În acest context, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a apreciat că acțiunea reclamantei are ca obiect principal obligarea pârâtei Casa de Pensii Brașov la acordarea de despăgubiri cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, acțiune care se circumscrie ipotezei reglementate de art. 9 alin. (5) din Legea 554/2004.

De asemenea, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia contenciosului administrativ, iar față de pretenția vizând obligarea pârâtei Casa de Pensii Brașov la restituirea diferențelor de pensie și la plata valorii punctului de pensie, în raport de rangul autorității, potrivit art. 10 din Legea 554/2004 competența revine tribunalului.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește competența materială de soluționare a cauzei, din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv de pretențiile concrete deduse judecății.

În acest sens, Înalta Curte constată că se impune a fi avută în vedere precizarea reclamantei cu privire la pretențiile deduse judecății, formulată în fața Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a arătat că litigiul are ca obiect valoarea punctului de pensie și faptul că nu a învestit instanța cu anularea O.U.G. nr. 8/2021, ci a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin dispozițiile acestui act normativ.

Reclamanta a precizat că înțelege să solicite: obligarea pârâtei Casa de Pensii Brașov la restituirea diferențelor de pensie și la plata valorii punctului de pensie; obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin publicarea O.U.G. nr. 8/2021 în Monitorul Oficial al României nr. 168/18.02.2021; majorarea cuantumului pensiei; obligarea Guvernului la plata de daune morale în valoare de 10.000 RON.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că prin prezentul demers judiciar reclamanta urmărește recalcularea pensiei prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, invocând nerespectarea de către factorii decizionali, a dispozițiilor care prevăd că punctul de pensie va crește cu 40% de la data de 01.09.2020.

Înalta Curte constată că reclamanta nu supune judecății examinarea legalității unui act administrativ (nici tipic și nici asimilat, câtă vreme nu a făcut referire la vreun act administrativ unilateral pe care îl contestă).

De asemenea, acțiunea formulată nu prezintă configurația unei cereri în despăgubiri, formulate în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, întrucât, în atare situație, reclamanta ar fi trebuit să probeze faptul că s-a adresat anterior instanței de contencios administrativ cu o cerere în anularea actului administrativ vătămător, care să fi fost admisă.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Competența instanței de contencios administrativ nu este una intuitu personae, respectiv calitatea de instituție/autoritate publică a uneia din părți nu atrage automat aplicarea jurisdicției contenciosului administrativ.

Deoarece competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, simpla calitate de autoritate publică a părților implicate nu atrage automat competența instanței de contencios administrativ.

În raport cu obiectul cererii, având în vedere împrejurarea că raportul juridic care a condus la sesizarea instanței nu este unul de drept public, întrucât obiectul acțiunii îl constituie plata unor diferențe de drepturi bănești derivate din pensie, reclamate ca fiind cuvenite prin aplicarea unor dispoziții legale din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele privind asigurările sociale.

Prin urmare, raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantei, competența de soluționare a cauzei este cea reglementată de dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", precum și de prevederile art. 95 din C. proc. civ., conform cărora "Tribunalul judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe", motiv pentru care litigiul de față va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

De altfel, și art. 140 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, articol ce urmează să intre în vigoare la data de 1 septembrie 2023 (potrivit art. 182 alin. (1) din această lege), prevede că:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine tribunalului, secția specializată în conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță pe care, de altfel, reclamanta a ales să o învestească inițial.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministru B., Casa Județeană de Pensii Brașov, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 februarie 2022.