ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2024

Ședința publică din data de 09 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 08.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare, în temeiul dispozițiilor art. 8 și art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 și ale O.U.G. nr. 66/2011, acțiune în contencios administrativ împotriva:

- Raportului de neconformitate comunicat sub numărul 17745/15.02.2022 aferent contractului de lucrări nr. x/10.01.2022 CL04R având ca obiect "Extinderea si reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată inclusiv surse de apă existente în aglomerarea Caracal";

- Deciziei nr. 30508/17.03.2022 prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva Raportului de Neconformitate numărul 17745/15.02.2022, solicitând anularea lor pentru nelegalitate și netemeinicie.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 249 din 3 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 249 din 3 octombrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În principal, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea actelor administrative atacate.

Prin criticile de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată este nemotivată, nefiind îndeplinite rigorile impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, considerentele hotărârii atacate reprezintă o redare a apărărilor formulate de către pârâtă prin întâmpinare, fără a conține argumentele proprii, de fapt și de drept, care au format convingerea instanței. O dovadă în acest sens o reprezintă reluarea în considerentele hotărârii a teoriei dezvoltate de către pârâtă cu privire la actele pe care le emite în procedura reglementată de art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, teorie care se regăsește și în întâmpinare. Instanța a preluat tale quale această teorie a celor două tipuri de acte (raportul de neconformitate și notificarea), deși articolul 6 din Ordonanță nu face nicio referire la aceste acte.

În aceeași manieră a procedat prima instanță și atunci când a concluzionat că în procedura de emitere a Raportului de neconformitate nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 privitoare la solicitarea punctului de vedere al autorității controlate, ignorând apărările reclamantei pe acest aspect, apărări care se fundamentau pe texte ale O.U.G. nr. 66/2011.

În consecință hotărârea nu este motivată, întrucât preluarea argumentelor doar a uneia dintre părți nu poate substitui analizei proprie a instanței. Având în vedere că lipsa unei motivări efective face imposibil controlul legalității hotărârii de către instanța superioară, recurenta-reclamantă a considerat că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Din perspectiva incidenței motivului de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a considerat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 și 6 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 7 din Legea nr. 554/2001, art. 6, 7 și 11 din Codul administrativ.

A arătat că întreaga activitate de emitere a Raportului, comunicare a acestuia și soluționare a contestației s-a derulat în temeiul și cu observarea procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011. Pentru prima dată în Decizia de soluționare s-a invocat faptul că actul vizat - raportul - nu este un act specific, reglementat de legea specială, ci un act administrativ tipic, supus dispozițiilor dreptului comun - Legea nr. 554/2001, astfel încât nu se mai impune respectarea și în continuare a acelorași dispoziții.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă a considerat că legalitatea actului atacat și a deciziei de soluționare a plângerii/contestației administrative este viciată din două perspective.

În primul rând temeiul emiterii Raportului este indicat, prima dată în Decizia de soluționare a plângerii/contestației administrative, ca fiind art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011. Până la acest moment, modalitatea de derulare a procedurii, inclusiv solicitarea unui punct de vedere, s-a făcut cu respectarea, în parte, a procedurii reglementată de acest act normativ.

Din prevederile aliniatului 1 și 3 al articolului 6 rezultă că procedura de aplicare a reducerii procentuale are loc în procedura de analiză a unei cererii de plată/rambursare. O astfel de cerere de plată/rambursare nu a existat, astfel încât nu se putea aplica procedura prevăzută de acest articol.

În al doilea rând aplicabilitatea prevederilor art. 6 atrage și aplicarea prevederilor aliniatului 33 al acestui articol, ceea ce înseamnă că autoritatea de control era obligată să facă o analiză a impactului financiar al abaterii, analiză care lipsește.

Chiar și Minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație si Justiție și Curțile de apel, citată la pagina 17 din considerente, reține același aspect: că aplicarea de corecții financiare reprezintă măsuri administrative care pot fi luate cu ocazia verificării cererilor de plată, cât și în etapa ulterioară, de constatare a neregulilor. Ori actul administrativ atacat nu a fost emis în niciuna din cele două situații.

În plus, recurenta-reclamantă a arătat că în situația în care nu sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, nefiind în situația unei contestații administrative, ci a unei plângeri administrative prealabile, aceasta a fost soluționată cu încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, a arătat că doar persoana juridică, prin aceleași organe de conducere care au emis actul, poate să îl revoce. O comisie desemnată printr-un act administrativ intern nu poate deroga de la dispozițiile imperative ale legii.

În al treilea rând, dincolo de criticile privitoare la procedura de soluționare a plângerii/contestației, recurenta-reclamantă a menționat că a invocat și încălcarea unor principii, aplicabile atât în procedurile administrativ-jurisdicționale cât și în cele administrative, respectiv principiul legalității si principiul imparțialității. Aceste principii se regăsesc în partea introductivă a Codului administrativ, astfel încât sunt aplicabile în orice activitate desfășurată de autorități, inclusiv în procedura de soluționare a plângerii administrative prealabile.

Din motivarea Deciziei administrative (pagina 5 aliniat 1) reiese o încălcare evidentă a acestor principii deoarece scopul unei proceduri administrative prealabile nu este acela de a demonta apărările formulate de către petent ci de a analiza, imparțial și independent, legalitatea și temeinicia unui act administrativ din perspectiva criticilor formulate de petent și a legislației aplicabile. Însă, modalitatea de abordare relevă o lipsă evidentă de imparțialitate și independență care a exclus, de plano, posibilitatea de a fi revocat actul atacat, transformând procedura plângerii prealabile într-o simplă formalitate care nu face altceva decât să amâne controlul judecătoresc asupra actului. În opinia recurentei-reclamante acestea sunt motive de nulitate ale actelor atacate.

A mai învederat că instanța nu s-a pronunțat asupra acestor critici (încălcarea principiului legalității și imparțialității în procedura administrativă), ceea ce subliniază aplicabilitatea art. 488 alin. (1) pct. 6 raportat la art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Aceleași principii au fost încălcate de către autoritatea administrativă și în procedura de emitere a raportului, întrucât datele și informații solicitate și obținute ulterior comunicării proiectului de Raport nu au fost comunicate reclamantei, printr-un nou proiect de raport.

Plecând de la susținerile pârâtei, preluate de către prima instanța, potrivit cărora actele emise sunt acte administrative supuse dreptului comun și nu legii speciale, recurenta-reclamantă a subliniat încălcarea de către autoritatea emitentă și de către instanța a prevederilor art. 2 aliniatele 6 și 7 din O.U.G. nr. 66/2011, pe care le-a redat în cuprinsul cererii de recurs. În aceste condiții a arătat că sunt aplicabile și dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 10 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 875/2011.

În continuare, a precizat că punctul de vedere este principalul mecanism prin care entitatea controlată își exercită dreptul la apărare recunoscut și în procedurile administrative, nu doar în cele judiciare sau administrativ-jurisdicționale.

Deși autoritatea emitentă a solicitat un punct de vedere entității controlate, ulterior a solicitat date și informații unor terțe autorități al căror răspuns a fost inserat în Raportul de neconformitate și pe care se bazează decizia de a aplica o sancțiune, fără ca aceste date și informații să fie comunicate entității verificate și fără ca Proiectul de Raport modificat și completat să mai fie comunicat pentru exprimarea unui punct de vedere. Astfel, punctul de vedere a fost solicitat în data de 31.01.2022, iar ulterior primirii punctului de vedere, autoritatea a purtat o corespondență cu Autoritatea pentru Digitalizarea României în data de 07.02.2022, a completat proiectul de raport cu date și informații rezultate din această corespondență, dar nu a mai comunicat acest nou Proiect de Raport entității verificate.

Această manieră de emitere a actului administrativ reprezintă o încălcare a dreptului la apărare și a dispozițiilor exprese ale art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce se sancționează cu nulitatea actului.

O altă critică de nelegalitate adusă de recurenta-reclamantă este aceea că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor relevante din Legea nr. 99/2016. În opinia sa, nu a existat o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului.

Obligațiile legale stabilite în sarcina entității contractante: transmiterea unui anunț de tip erată și transmiterea acestuia spre publicare prin mijloace electronice au fost respectate. Motivul pentru care au fost nerespectate dispozițiile art. 157 aliniat 1 din Legea nr. 99/2016 sunt necunoscute și neimputabile entității controlate. Cum a fost posibilă, din punct de vedere tehnic, publicarea în SEAP fără a fi fost publicat anunțul în JOUE nu este responsabilitatea entității contractante. Dacă operatorul SEAP ar fi refuzat publicarea pe motiv că nu s-a făcut, în prealabil, publicarea în JOUE s-ar fi putut sesiza situația creată și, în consecință, remedia. Însă, în condițiile în care anunțul a fost publicat în SEAP, iar entitatea contractantă nu are posibilitatea de a solicita publicarea doar în JOUE, iar o nouă publicare în SEAP nu mai era posibilă, rezultă că nu poate fi reținută o culpă în sarcina entității controlate în legătură cu această situație, neacoperită din punct de vedere tehnic de regulile operatorului SEAP.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, a arătat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât prima instanță a dezvoltat argumente de fapt și de drept în mod coerent, a realizat o analiză proprie și a dezvoltat un raționament propriu care susține soluția pronunțată și sunt concordante cu aceasta.

Cât privește susținerile potrivit cărora prima instanță nu ar fi analizat criticile reclamantei referitoare la o pretinsă încălcare a art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și a principiilor care reglementează activitatea administrativă (legalitatea, egalitatea și imparțialitatea), a arătat că aceste critici nu se regăsesc în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind invocate pentru prima dată în recurs, ceea ce are caracter inadmisibil.

De asemenea, intimatul-pârât a considerat că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este de natură să răstoarne legalitatea hotărârii primei instanțe, fiind aplicate în mod corect prevederile normelor de drept material incidente speței.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 09 februarie 2024, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru considerentele prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește situația de fapt care a generat litigiul dintre părți, Înalta Curte reține că între recurenta-reclamantă A. S.A., în calitate de Beneficiar al finanțării, și intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM), a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x/19.11.2019, având ca obiect implementarea de către Beneficiar a proiectului cu titlul "Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020", cod SMIS 2014-133612.

Prin Raportul de neconformitate nr. x/15.02.2022, inițiat de AM POIM în exercitarea atribuțiilor de verificare, s-a constatat faptul că Entitatea contractantă a eludat prevederile legislației achizițiilor publice pe parcursul derulării procedurii de atribuire a Contractului de lucrări nr. x/10.01.2022, sens în care s-a stabilit o reducere de 5% din valoarea contractului menționat la pct. 2 din raport.

Raportul de neconformitate nr. x/15.02.2022 a fost contestat de Beneficiar pe cale administrativă, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 30508/17.03.2022 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Autorității de Management.

Prin cererea adresată instanței de contencios administrativ și fiscal, Beneficiarul a solicitat anularea cele două acte administrative invocând atât încălcări de ordin procedural în soluționarea contestației administrative, cât și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente care au condus la reținerea eronată a existenței neregulii constatate în ceea ce îl privește.

Prima instanță a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată, reținând legalitatea și temeinicia actelor contestate, soluție atacată de recurenta-reclamantă prin recursul formulat în prezenta cauză, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate referitoare la nesocotirea de către prima instanță a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

În accepțiunea art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și a art. 6§1 CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

În speță, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Faptul că instanța a validat raționamentul uneia dintre părți, preluând o parte din argumentele acesteia, nu conduce în mod automat la casarea sentinței atacate, câtă vreme reiese cu evidență că instanța a trecut prin filtru propriei aprecieri problema de drept dedusă judecății în raport de dispozițiile legale și de probele administrate în cauză.

În ceea ce privește susținerile potrivit cărora instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra criticilor referitoare la încălcarea unor principii aplicabile atât în procedurile administrativ-jurisdicționale cât și în cele administrative, respectiv principiul legalității și principiul imparțialității, instanța de control judiciar constată că, prin acțiunea introductivă, nu a fost invocată expressis verbis încălcarea acestor principii, iar prin cererea de recurs nu se precizează, în concret, care aspecte circumscrise acestor principii nu au fost analizate, recurenta-reclamantă rezumându-se la a reda textele articolelor 6, 7 și 11 din Codul administrativ.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actelor administrative contestate în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În speță însă, se poate concluziona că prima instanță a analizat implicit și aceste două principii atunci când a verificat legalitatea procedurii administrative de soluționare a cauzei în raport de criticile formulate.

Prin urmare, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în cauză.

Prin criticile subsumate celui de-al doilea motiv de nelegalitate circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 2 și 6 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 6, 7, 11 din Codul administrativ atunci când a analizat încălcările de ordin procedural săvârșite de intimatul-pârât în soluționarea contestației administrative, precum și o aplicarea greșită a dispozițiilor art. 156 - 158 din Legea nr. 99/2016 cu privire la existența neregulii constatate.

Un prim aspect supus analizei instanței de fond, asupra cărora părțile au avut opinii contrare, a fost reprezentat de calificarea naturii juridice a Raportului de neconformitate nr. x/15.02.2022, respectiv dacă acesta este un titlu de creanță căruia îi sunt aplicabile prevederile specifice din O.U.G. nr. 66/2011 sau dacă este un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În speță, așa cum reiese din actele dosarului, prin Raportul de neconformitate s-a identificat și s-a constatat existența unei nereguli prin care s-a viciat Contractul de lucrări nr. x/10.01.2022 denumit "Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată inclusiv surse de apă existente în aglomerarea Caracal", contract atribuit prin procedura de licitație deschisă, fiind stabilită totodată și măsura administrativă, prin aplicarea unei reduceri procentuale de 5% din valoarea contractului.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 aplicarea de corecții financiare vizează "măsurile administrative luate de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, care constau în excluderea totală sau parțială de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă."

Aceste măsuri pot fi luate atât în cadrul activității de prevenire a neregulilor și constau în excluderea totală sau parțială de la rambursare a cheltuielilor care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate și conformitate (în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011), cât și în etapa ulterioară, de constatare a neregulilor, prin emiterea de note sau procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor (potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011).

Însă, procedura de stabilire a neeligibilității cheltuielilor solicitate spre rambursare de beneficiari (înainte de a fi efectiv plătite), se limitează strict la normele contractuale și legislația specifică privind regulile de eligibilitate și este distinctă de procedura de stabilire a corecțiilor financiare, art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 precizând expres că:

"Pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor de a respecta condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică: a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21.".

În ceea ce privește stabilirea neeligibilității unor cheltuieli solicitate de beneficiari în cererea de rambursarea/plata lor, art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 stipulează faptul că verificările efectuate de structurile de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. b) și 4) în vederea constatării caracterului eligibil al unor cheltuieli solicitate de un beneficiar la rambursarea/plata lor de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene se organizează și se desfășoară după proceduri proprii și reprezintă o activitate distinctă de activitatea organizată si desfășurată în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1).

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar constată că nu au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 66/2011 întrucât Raportul de neconformitate care face obiectul cauzei nu este un act emis în procedura de stabilire a corecțiilor financiare, ci un act administrativ emis de Autoritatea de Management în activitatea de prevenire a neregulilor care pot apărea prin acțiunile întreprinse de beneficiari în implementarea proiectelor cu finanțare europeană, act care se supune rigorilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Odată clarificată natura juridică a Raportului de neconformitate nr. x/15.02.2022, respectiv aceea de act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu se mai impune analiza criticilor referitoare la nulitatea actului pentru încălcarea dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 (prin care se susține că nu s-ar fi solicitat Beneficiarului un nou punct de vedere după ce Proiectul inițial de raport a fost modificat și completat cu informațiile rezultate din corespondența purtată cu Autoritatea pentru Digitalizarea României), sau a dispozițiilor art. 34 din același act normativ, referitoare la modalitatea de comunicare a actului.

Totodată, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 și, respectiv, a dreptului la apărare al părții, cât timp recurenta-reclamantă a avut posibilitatea să se adreseze autorității emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, fiindu-i adusă la cunoștință posibilitatea de a uza de o cale administrativă de atac în cuprinsul documentului comunicat.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele recurentei-reclamante prin care susține că doar persoana juridică, prin aceleași organe de conducere care au emis actul putea să îl revoce și că o comisie desemnată printr-un act administrativ intern nu poate deroga de la dispozițiile imperative ale legii reprezentate de art. 218 C. civ.

Or, dispozițiile aplicabile în speță, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că:

"Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia (...)" nu vin în contradicție cu dispozițiile art. 218 C. civ. potrivit cărora:

"Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși." neputând fi interpretate, cu aplicare la prezenta cauză, în sensul prezentat de recurenta-reclamantă.

În speță, aceste dispoziții sunt respectate întrucât atât raportul de neconformitate, cât și decizia de soluționare a plângerii prealabile au fost emise de aceeași autoritate, AM POIM, însă de structuri diferite, Serviciul Verificări Achiziții Publice, respectiv Compartimentul Soluționare Contestații. În acest mod, constatările privind abaterile de la legislația achizițiilor publice au beneficiat de o dublă verificare, realizată imparțial, de alte persoane decât cele care au întocmit Raportul de neconformitate.

Neregula pentru care s-a aplicat corecția financiară prin Raportul de neconformitate nr. x/15.02.2022, confirmată prin Decizia de soluționare a plângerii administrative nr. 30508/17.03.2022, a fost aceea a încălcării de către recurenta-reclamantă a prevederilor legislației achizițiilor publice pe parcursul derulării procedurii de atribuire a Contractului de lucrări prin prisma faptului că, deși au fost operate modificări cu privire la termenul limită de depunere a ofertelor, în sensul prelungirii lui cu încă o lună față de anunțul de participare inițial, aceste modificări nu au fost făcute și la nivelul anunțului publicat în JOUE pentru a putea fi aduse la cunoștința potențialilor operatori economici străini interesați. S-a reținut că deficiența identificată aduce atingere prevederilor art. 156, art. 157 și art. 158 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile publice sectoriale, precum și principiilor transparenței și tratamentului egal reglementate de art. 2 alin. (2) din același act normativ și a dispozițiilor art. 62 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale.

Prin criticile de nelegalitate referitoare la aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor relevante din Legea nr. 99/2016, recurenta-reclamantă susține că nu a existat o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a Beneficiarului și că nu îi pot fi imputabile motivele pentru care au fost nerespectate aceste dispoziții, respectiv faptul că din punct de vedere tehnic, publicarea în SEAP s-a făcut fără să fi fost publicat anunțul în JOUE.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte reține, în deplin acord cu instanța de fond, că Erata a fost transmisă spre publicare în SEAP în data de 01.09.2021, ora 11:32. Erata a fost refuzată de JOUE, iar refuzul a fost transmis în data de 01.09.2021 ora 15:31 pe adresa de email a autorității contractante - x@x.ro. Erata a fost publicată la nivel național în data de 04.09.2021, ora 01:35 (în două zile lucrătoare de la momentul primirii de către JOUE a confirmării de primire a eratei de către JOUE).

Din Notificarea JOUE cu referința 21-463029-001 (Refuz de publicare) transmisă Companiei de Apă Olt în data de 01.09.2021, precum și din informațiile furnizate de SEAP, reiese că recurentei-reclamante i-a fost pus în vedere faptul că Erata nu era conformă prin prisma unor neconcordanțe între informațiile din anunțul inițial și modificările care se doreau a fi realizate prin Erată, că informațiile care se doreau a fi modificate nu corespundeau exact cu cele modificate, fiindu-i recomandată rectificarea Eratei pentru a putea fi publicată și în JOUE, precum și instrucțiunile necesare pentru realizarea acestui demers pentru a se putea remedia situația respectivă.

În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că neregula pentru care s-a aplicat corecția financiară îi este imputabilă recurentei-reclamante din moment ce refuzul de publicare în JOUE i-a fost transmis pe adresa de email, iar aceasta a rămas în pasivitate, fără a încerca să remedieze situația, continuând procedura de atribuire a Contractului de lucrări publice.

În concluzie, instanța de fond a stabilit cu o corectă interpretare și aplicare a prevederilor de drept substanțial incidente că reclamanta a săvârșit abaterea ce i-a fost imputată prin actele administrative atacate, respectiv cea prevăzută de pct. 6 din Anexa 2 lit. A) din H.G. nr. 519/2014 potrivit căreia "nepublicarea prin erată a prelungirii termenului-limită de depunere a ofertelor sau a solicitărilor de participare, termenele-limită inițiale de primire a ofertelor (sau de primire a solicitărilor de participare) au fost corect stabilite, conform prevederilor legale aplicabile, dar au fost prelungite fără utilizarea mijloacelor adecvate de publicitate, conform regulilor relevante de publicare în JOUE, iar publicitatea prelungirii termenelor s-a realizat prin alte mijloace (a se vedea condițiile din nota nr. 1 de subsol)".

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că nu se impune casarea sentinței recurate, în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 249 din 03 octombrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.