ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 808/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13.07.2022 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanta Compania de Apă Oltenia S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programe Operaționale Infrastructura Mare, solicitând:

i. anularea deciziei nr. 68052/21.06.2022, emisă de pârât, privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 51563/09.05.2022 privind contractul de finanțare nr. x/14.05.2019 aferent "Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj, în perioada 2014-2020" cod SMIS2014+126408, referitor la CR l/27.04.2020, în cadrul căreia au fost solicitate la rambursare cheltuieli privind activitatea de expropriere, in valoare de 3.676.413,45 RON si 427.184,55 RON TVA;

ii. anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergentă nr. 51563/09.05.2022 și, pe cale de consecință, să se constate eligibilitatea cheltuielilor privind activitatea de expropriere, în valoare de 3.676.413,45 RON și 427.184,55 RON TVA.

Prin sentința civilă nr. 231 din data de 19 septembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea în anulare formulată de reclamantă.

Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta Compania de Apă Oltenia S.A., prin care, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

În motivare, arată că instanța de fond nu a analizat coroborat toate aspectele invocate de către reclamantă, nu a ținut cont de argumentația cererii de chemare în judecată și nici de logică în aplicarea legislației în domeniul exproprierilor.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare atacat s-a stabilit că suma aferentă CR 1/27.04.2022, pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj, în perioada 2014-2020", reprezentând cheltuieli cu achiziția de terenuri este neeligibilă întrucât Compania de Apa Oltenia S.A. nu are calitatea de expropriator, astfel stabilindu-se în sarcina reclamantei o creanță bugetară în sumă de 3.602.885 RON.

Neregula identificată a fost aceea că nu exista un angajament legal pentru cheltuiala menționată efectuată de beneficiara finanțării, câtă vreme aceasta nu are calitatea de expropriator, potrivit legii.

Instanța de fond, la rândul său, a considerat că reclamanta a făcut o plată care era strict în sarcina altei entități, respectiv că reclamanta a "împroprietărit" Consiliul Județean Dolj cu terenuri, care ulterior au fost date în administrarea reclamantei.

Recurenta-reclamantă consideră total nefondate concluziile instanței. Astfel, potrivit Ghidului solicitantului și prevederilor H.G. nr. 399/2015, sunt eligibile cheltuielile cu achiziția de terenuri cu sau fără construcții.

Nu se poate considera că reclamanta s-a subrogat în obligațiile de plată ale Consiliului Județean Dolj și a achitat contravaloarea despăgubirilor către expropriați, deși sarcina incumba expropriatorului. Consiliul Județean Dolj a deschis un cont al cărui titular este, cont din care a asigurat sumele stabilite ca fiind cuantumul despăgubirilor pentru persoanele expropriate. Titularul de cont este Consiliul Județean Dolj, nu Compania de Apa Oltenia, iar banii au fost virați către expropriați de către Consiliul Județean Dolj, nu de Compania de Apă Oltenia.

Consiliul Județean Dolj este acționar al Companiei de Apă Oltenia. Reclamanta, calitate de operator regional al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, este beneficiara finanțării și asigură implementarea proiectului. Faptul că fondurile necesare exproprierii au fost virate de către reclamantă în contul Consiliului Județean Dolj, având la bază o dispoziție expresă a Consiliului stabilită în baza unor Hotărâri și Dispoziții menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu înseamnă că reclamanta a făcut o liberalitate, împroprietărind Consiliul Județean cu terenuri.

O componentă majoră a proiectului regional o reprezintă investiția strategică "Reabilitare și extindere aducțiune Fir II Isvarna-Craiova" obiectiv de investiție de utilitate publică ce va asigura acoperirea deficitului de apă și calitatea apei pentru municipiul Craiova și localitățile aflate în zona conductei de aducțiune, pe raza a doua județe, respectiv Gorj și Dolj. Realizarea obiectivului a presupus exproprierea unei suprafețe de teren de 2.158.794 mp, de pe raza celor două județe.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 și ale H.G. nr. 53/2011, Consiliul Județean Dolj a derulat procedura de expropriere și, întrucât Compania de Apă Oltenia S.A. este semnatara contractului de finanțare, banii necesari achiziției de terenuri au fost incluși în devizul proiectului.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 399/2015, pentru a fi eligibilă o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiții, între care pe acelea de a respecta prevederile art. 65 alin. (2)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, de a fi prevăzută în cererea de finanțare și de a fi rezonabilă și necesară realizării proiectului.

Compania de Apă Oltenia S.A., în calitate de beneficiară a proiectului, a inclus în aplicația de finanțare sumele necesare pentru achiziția/exproprierea terenurilor necesare realizării investițiilor aferente lucrărilor de reabilitare și extindere aducțiune Fir II Isvarna - Craiova.

Prin aprobarea aplicației de finanțare s-a aprobat și soluția de achiziție a terenurilor respective, precum și sumele aferente si modalitatea de punere la dispoziție a acestora. Cheltuiala a fost prevăzută în cererea de finanțare. În devizul general al proiectului privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții este trecută ca sumă eligibilă și suma de 4.311.577 RON, stabilită în baza Hotărârii Consiliului Județean nr. 32/2019, pentru achiziția terenurilor necesare realizării investiției, sumă modificată ulterior prin Hotărârea Consiliului Județean Dolj nr. 265/2019 (4.103.598 RON).

Aplicația de finanțare a fost aprobată inclusiv de Comisia Europeană, care a aprobat contribuția financiară la proiectul menționat, precum și costul total eligibil în care sunt cuprinse sumele aferente exproprierii. Pentru aprobarea acestora au fost prezentate documente justificative, detaliată legislația aplicabilă, la baza aprobării stând și un punct de vedere al consultantului privitor la caracterul eligibil al cheltuielilor ocazionate cu exproprierea terenurilor necesare proiectului.

Pentru pregătirea aplicației de finanțare, reclamanta a solicitat consultantului A. un punct de vedere cu privire la eligibilitatea cheltuielilor privind exproprierea terenurilor necesare proiectului, iar acesta a comunicat răspunsul prin adresa din 13.10.2017. Punctul de vedere exprimat menționează că:

- art. 8 din H.G. nr. 28/2008 permite, de principiu, cuprinderea cheltuielilor pentru expropriere în devizul general al proiectului, la capitolul 1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului, subcapitolul 1.1 - Obținerea terenului: "Se includ cheltuielile efectuate pentru cumpărarea de terenuri, plata concesiunii (redevenței) pe durata realizării lucrărilor, exproprieri, despăgubiri, schimbarea regimului juridic al terenului, scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol, precum si alte cheltuieli de aceiași natură";

- din punct de vedere al regulilor generale de eligibilitate, art. 2 din H.G. nr. 399/2015 prevede două condiții esențiale și anume, ca respectiva cheltuiala să fie angajată de către beneficiar și plătită de acesta în condițiile legii între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2023 și să fie susținută de documente justificative.

În ceea ce privește condițiile specifice de eligibilitate ale cheltuielilor cu achiziții de terenuri, este de reținut că aceste cheltuieli nu sunt excluse de art. 69 din Regulamentul UE nr. 1303/2013 și sunt reglementate la art. 6 din H.G. nr. 399/2015.

Astfel, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 399/2015, costul achiziției de terenuri cu sau fără construcții este eligibil în limita a 10%, alin. (2) statuează că, în aplicarea alin. (1), procentul de eligibilitate poate fi mai mare, în cazuri excepționale și justificate, pentru operațiuni privind conservarea mediului, cu respectarea următoarelor condiții: (a) achiziția de teren a fost făcută conform prevederilor contractului/deciziei/ordinului de finanțare, (b) achiziția să fie făcută de către sau în numele unei instituții publice, (c) terenul este utilizat pentru destinația stabilită, cu respectarea clauzelor/condițiilor din contractul/decizia/ordinul de finanțare și pe perioada stabilită.

Noțiunea potrivit cu care "achiziția este făcută de către sau în numele unei instituții publice" nu poate fi interpretată în sensul că operatorul regional poate efectua achiziția în numele unităților administrativ-teritoriale, întrucât legislația în vigoare atribuie calitatea de expropriator numai consiliilor județene/locale pentru executarea lucrărilor de tipul celor cuprinse în studiul de fezabilitate pregătit de consultant.

În concluzie, reclamanta nu putea să aibă calitatea de expropriator, întrucât mecanismul legal prevede că pentru a putea intra în domeniul public, terenurile trebuie expropriate de UAT. Însă, în calitate de beneficiară a proiectului, a realizat investițiile necesare implementării proiectului, terenurile revenindu-i în administrare.

Art. 8 din H.G. nr. 28/2008 permite de principiu cuprinderea cheltuielilor pentru exproprieri în devizul general al proiectului. De asemenea, nici Ghidul de finanțare și nicio altă prevedere legală incidentă nu prevăd condiția ca beneficiarul finanțării să fie și cel care realizează efectiv exproprierea, această modalitate de achiziție de terenuri având un mecanism propriu, bine reglementat de legiuitorul național.

În plus, trebuie să existe elemente care să contureze un prejudiciu cert. Nu este suficientă simpla existență a unei abateri, ci această abatere trebuie să poată, prin ea însăși, să producă un prejudiciu determinabil, iar corecția financiară trebuie să fie o măsură adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit.

Date fiind toate aceste argumente, rezultă fără echivoc eligibilitatea cheltuielii.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programe Operaționale Infrastructură Mare (AM POIM) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, arată că invocarea nelegalității sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6, nu are un suport faptic real. Motivarea instanței este concisă și argumentată, reprezentând o garanție că acțiunea reclamantei a fost analizată cu atenție, sub aspectul motivelor invocate.

Simpla susținere a recurentei potrivit căreia instanța nu ar fi motivat hotărârea sa nu are niciun fundament. În paginile 9-11 ale sentinței, Curtea de Apel Craiova a arătat care este raționamentul care a condus la soluția adoptată, precum si normele legale care au fost încălcate de către reclamantă.

Recurenta-reclamantă nu critică în mod efectiv sentința pentru nemotivare, ci își exprimă nemulțumirea fată de raționamentul instanței, care i-a respins argumentele din cererea de chemare în judecată.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea nu este incident.

Titlul de creanță atacat a fost emis întrucât beneficiara a plătit, invocând ca temei contractul de finanțare, despăgubirile aferente exproprierilor realizate de Consiliul Județean Dolj.

În baza contractului de finanțare nr. x/14.05.2019, AM POIM a rambursat reclamantei cheltuielile cu activitatea de expropriere, însă, în urma reanalizării condițiilor de eligibilitate a cheltuielii în cauză s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de H.G. nr. 399/2015, respectiv cheltuiala a fost efectuată de beneficiară fără să existe un angajament legal, câtă vreme aceasta nu are calitatea de expropriator, potrivit legii.

Exproprierile au fost efectuate de Consiliul Județean Dolj iar, ca atare, terenurile expropriate au devenit proprietatea publică a unității administrativ teritoriale antereferite, însă plata efectivă a despăgubirilor aferente exproprierilor nu s-a realizat de către Consiliul Județean Dolj, ci de către reclamantă.

Or, sarcina de a efectua plata despăgubirilor îi incumbă strict expropriatorului, care are obligația consemnării acestor sume la dispoziția proprietarilor de imobile, conform art. 7 din Legea nr. 255/2010, în considerarea faptului că dreptul de proprietate asupra terenurilor respective se transferă expropriatorului, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (4) din același act normativ.

Beneficiara finanțării nu a realizat ea însăși exproprierea și nici nu putea să o facă potrivit Legii nr. 255/2010. Pe cale de consecință, nici nu a devenit proprietara terenurilor expropriate, astfel că este evident că nu avea un temei legal rezonabil ca să asigure, prin intermediul contractului de finanțare, plata despăgubirilor către persoanele fizice/juridice expropriate.

Recurenta-reclamanta, invocând o serie de prevederi legale din unele acte normative, le atribuie o interpretare proprie prin care încearcă să acrediteze ideea că atât timp cât achiziția de terenuri a fost inclusă în aplicația de finanțare, sumele aferente exproprierii sunt în mod automat eligibile.

Intimatul arată că este lipsit de relevanță că în cererea de finanțare s-a menționat că terenurile necesare investiției se pun la dispoziția proiectului prin expropriere în interes public, de către expropriatorul Consiliul Județean Dolj, în condițiile în care nu acest aspect a condus la emiterea titlului de creanță, ci faptul că recurenta-reclamantă a achitat în locul Consiliului Județean Dolj contravaloarea despăgubirilor pentru expropriere.

Mai mult, studiul de fezabilitate prevede o obligație a Consiliului Județean Dolj, aceea de a pune la dispoziție terenurile necesare realizării investiției, modul efectiv în care CJ Dolj urma să obțină respectivele terenuri fiind un aspect străin de cererea de finanțare și de sarcinile asumate de Compania de Apă Oltenia S.A., conform contractului de finanțare.

Recurenta-reclamantă se află într-o eroare și în privința semnificației unor termeni pe care îi folosește în cererea sa, susținând că "întrucât Compania de Apă Oltenia S.A. este semnatara contractului de finanțare, banii necesari achiziției de terenuri au fost incluși în devizul proiectului." Trecând peste faptul că în cauză nu a fost efectuată o veritabilă achiziție, prin plata despăgubirilor aferente exproprierilor din sumele aferente contractului de finanțare, beneficiara a împroprietărit pe Consiliul Județean Dolj. Astfel, achiziția la care se referă recurenta poate fi asimilată unei veritabile liberalități în favoarea Consiliului Județean Dolj.

Or, obiectul contractului de finanțare nu viza împroprietărirea Consiliului Județean Dolj, nu viza nici acordarea de despăgubiri pentru exproprierile pe care această entitate urma a le realiza și, mai mult, cu privire la terenurile în discuție beneficiara își asumase deja că îi vor fi puse la dispoziție de CJ Dolj încă de la momentul depunerii cererii de finanțare, fără a condiționa această punere la dispoziție de resursele financiare nerambursabile a căror accesare o solicita.

Intimatul nu a contestat faptul că rețelele de apă și terenurile aferente fac parte din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și nici că una dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate publică o reprezintă exproprierea, ci a constatat că recurenta-reclamantă nu are nici calitatea de unitate administrativ-teritorială, nici nu a realizat exproprierea și nici nu este proprietara terenurilor expropriate, dar, cu toate astea a achitat despăgubirile aferente exproprierii.

Astfel, atât timp cât recurenta-reclamantă a făcut o plată care era strict în sarcina altei entități (CJ Dolj, în calitate de expropriator) pentru imobile care au devenit proprietatea respectivei entități, plata este în contradicție cu obiectivele contractului de finanțare (al cărui rol nu este de a împroprietări terți) și, ca atare, cheltuiala este neeligibilă.

Întregul raționament pe care se bazează recurenta-reclamantă pleacă de la o premisă greșită, titlul de creanță nefiind emis pentru încălcarea normelor specifice exproprierilor, așa cum în mod eronat încearcă să acrediteze recurenta, ci pentru că aceasta a intervenit în cadrul respectivei proceduri și a achitat din sumele aferente contractului de finanțare contravaloarea despăgubirilor acordate persoanelor expropriate.

Recurenta-reclamantă a dobândit doar un dezmembrământ al dreptului de proprietate (dreptul de administrare), iar prin plata efectuată a acoperit obținerea proprietății terenurilor respective în favoarea CJ Dolj.

Încălcarea prevederilor contractuale este o neregulă, conform O.U.G. nr. 66/2011, iar suma plătită nejustificat de către beneficiara finanțării aduce un prejudiciu bugetului UE.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 13 februarie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 14 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Compania de Apă Oltenia S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.05.2022 (a cărui anulare a cerut-o reclamanta), s-a stabilit că suma aferentă CR 1/27.04.2022, din cadrul contractului de finanțare nr. x/14.05.2019 pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj, în perioada 2014-2020", reprezentând cheltuieli cu achiziția de terenuri este neeligibilă. S-a stabilit astfel în sarcina reclamantei - beneficiară a finanțării o creanță bugetară în sumă de 3.602.885 RON.

Neregula identificată a fost aceea că nu există un angajament legal pentru cheltuiala menționată efectuată de beneficiara finanțării, câtă vreme terenurile necesare implementării proiectului au fost dobândite prin expropriere de către Consiliul Județean Dolj, fiind date apoi în administrarea reclamantei, în calitate de operator regional al serviciului public de alimentare cu apă. AM POIM a constatat că reclamanta nu are calitatea de expropriator, potrivit legii și nu a achiziționat respectivele terenuri necesare lucrărilor de investiții constând în reabilitarea și extinderea aducțiunii Fir II Isvarna-Craiova, dar cu toate acestea a plătit CJ Dolj despăgubirile pe care acest expropriator, la rândul său, le-a achitat pentru exproprierea derulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010.

Instanța de fond a respins cererea de anulare a procesului-verbal de nereguli și a deciziei de respingere a contestației administrative, confirmând caracterul neeligibil al cheltuielii, în esență cu motivarea că reclamanta a făcut o plată care era în sarcina altei entități.

O primă critică expusă prin recursul reclamantei se referă la nemotivarea sentinței.

În această privință, Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 6 din C. proc. civ., nu expune niciun argument concret care să susțină caracterul eliptic al raționamentului juridic al instanței de fond. Recurenta arată numai că judecătorul fondului nu ar fi procedat la o analiză a tuturor aspectelor invocate, fără să precizeze care ar fi motivele de nelegalitate sau argumentele esențiale ignorate/netratate.

Se mai arată că sentința ar fi lipsită de logică juridică în aplicarea legislației în domeniul exproprierilor. Astfel de susțineri (de ordin general) nu corespund cazului de casare antereferit, ci pot fi subscrise invocării unei greșite aplicări a legii, urmând a fi analizate sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 din C. proc. civ.

Ca atare, susținerile referitoare la nemotivarea sentinței nu pot fi primite.

Prin criticile subsumate greșitei aplicări a legii, recurenta-reclamantă arată că sunt eligibile cheltuielile cu exproprierile, în raport de dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 399/2015 și art. 65 - 69 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013.

Conform acestor dispoziții, este eligibil în anumite limite costul achiziției de teren, cu sau fără construcții, fie și prin expropriere. Însă, neregula reținută în sarcina reclamantei, ca beneficiară a finanțării, a fost aceea de a fi efectuat cheltuiala fără să-i revină obligația de a plăti despăgubirile pentru expropriere.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 399/2015, una dintre condițiile de eligibilitate a cheltuielilor este aceea de a fi angajate și plătite de beneficiarul finanțării, în condițiile legii, în perioada 2014-2023, aspect ce trebuie susținut prin documente cu valoare contabilă.

Recurenta-reclamantă nefiind și neputând fi expropriator în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, în mod corect instanța de fond a constatat că antereferita condiție de eligibilitate a cheltuielii nu este întrutotul îndeplinită. Astfel, deși recurenta-reclamantă a făcut cheltuiala menționată, nu poate fi reținută și existența angajamentului său, conform legii, de a face respectiva cheltuială.

Recurenta arată că atât potrivit prevederilor H.G. nr. 399/2015, cât și Ghidului solicitantului sunt eligibile cheltuielile cu achiziția de terenuri cu sau fără construcții. Însă nu acest aspect este cel litigios. Plecând de la premisa că achiziția unor terenuri putea fi finanțată conform cadrului normativ incident anterior citat, recurenta-reclamantă trebuia să îndeplinească condiția de eligibilitate de a fi angajat cheltuiala potrivit legii. Or, conform Legii nr. 255/2010, o astfel de cheltuială se agajează de către expropriator, care devine titularul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat.

Recurenta-reclamantă arată că, potrivit Legii nr. 241/2006, serviciul de alimentare cu apă este serviciu public, iar potrivit art. 10 alin. (6) din Legea nr. 51/2006 sistemele de utilități publice, inclusiv terenurile pe care acestea funcționează, aparțin domeniului public al unităților administrativ-teritoriale. În acest sens, susține că terenurile nu puteau fi achiziționate altfel decât prin expropriere, expropriatorul neputând fi decât CJ Dolj.

Însă, aceste argumente nu suplinesc condiția de eligibilitate neîndeplinită.

AM POIM susține că finanțarea nu a fost acordată și nu putea fi acordată pentru o expropriere pe care nu o putea face beneficiara finanțării.

De asemenea, deși recurenta-reclamantă afirmă că a prevăzut în devizul proiectului cheltuielile cu achiziția de terenuri prin expropriere, dispozițiile din studiul de fezabilitate (parte a cererii de finanțare) pe care le invocă, potrivit cărora terenurile necesare reabilitării și extinderii aducțiunii Fir II Isvarna-Craiova urmau a fi puse la dispoziția proiectului de către CJ Dolj, prin expropriere, nu vin în susținerea poziției sale potrivit căreia finanțarea urma să acopere și cheltuielile cu exproprierea, ci reprezintă un contraargument. Astfel de prevederi ale studiului de fezabilitate nu converg în mod rezonabil în sensul că finanțarea ar fi fost acordată și pentru exproprierile ce urmau a fi făcute de către CJ Dolj, ci dimpotrivă justifică poziția intimatului-pârât care a arătat că reclamanta, ca beneficiară a finanțării, și-a asumat că CJ Dolj va pune la dispoziția proiectului terenurile necesare realizării investiției, modul efectiv în care CJ Dolj urma să obțină respectivele terenuri fiind un aspect străin de cererea de finanțare și de sarcinile asumate de Compania de Apă Oltenia S.A., conform contractului de finanțare.

Recurenta susține că nu se poate considera că s-a subrogat Consiliului Județean Dolj, asumându-și obligația de a achita contravaloarea despăgubirilor către expropriați, dovadă stând împrejurarea că despăgubirile au fost virate de către Consiliul Județean Dolj, nu de Compania de Apă Oltenia.

Însă, modalitatea de plată a despăgubirilor către expropriați nu este relevantă în cauză. În esență, este necontestată împrejurarea că cererea de rambursare s-a referit la cheltuieli prin care reclamanta, ca beneficiară a finanțării, a acoperit respectivele despăgubiri.

De asemenea, deși s-a invocat raportul juridic dintre Consiliul Județean Dolj și reclamantă (primul este acționar al Companiei de Apă Oltenia - operatorul regional al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare), nu a fost dezvoltat pe baza acestui raport niciun argument juridic care să susțină eligibilitatea cheltuielii.

Chiar ținând seama de existența raportului juridic menționat, ca și de cadrul normativ (Legea nr. 255/2010, pc. 4 din anexa 4 a O.U.G. nr. 57/2019 și Legea nr. 51/2006) care impunea ca terenurile să intre în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, în vreme ce investițiile au fost făcute de operatorul regional care îndeplinește serviciul public, elibilitatea cheltuielii nu poate fi recunoscută în lipsa unor stipulații clare ale contractului de finanțare din care să reiasă că exproprierile urmau a fi făcute pe baza finanțării nerambursabile accesate.

Atât potrivit H.G. nr. 399/2015, cât și potrivit clauzelor contractului de finanțare (art. 4), pentru ca respectiva cheltuială să fie eligibilă, aceasta trebuia să fie conformă cu legislația aplicabilă și cu prevederile contractului de finanțare, precum și să fie rezonabilă și necesară realizării operațiunii. Or, din perspectiva conformității cu cadrul normativ, cheltuiala cu exproprierea nu a reprezentat un angajament al beneficiarei finanțării, ci al CJ Dolj. Din perspectiva clauzelor contractului de finanțare, recurenta-reclamantă nu a demonstrat că respectiva cheltuială a făcut obiectul contractului, simpla menționare a sumelor în devizul proiectului nefiind suficientă în acest sens. De asemenea, caracterul necesar al cheltuielii este dubitabil față de stipulația din studiul de fezabilitate potrivit căreia terenul urma a fi pus la dispoziția proiectului de către CJ Dolj, ceea ce s-a și întâmplat prin darea acestuia în administrarea reclamantei în 2021.

În acest context, împrejurarea că realizarea investiției "Reabilitare și extindere aducțiune Fir II Isvarna-Craiova" a presupus exproprierea unor terenuri nu este singura condiție pentru a se considera îndeplinită cerința caracterului rezonabil și necesar al cheltuielii.

A mai arătat recurenta-reclamantă că prin aprobarea de către AM POIM a aplicației de finanțare, în care a inclus sumele necesare pentru achiziția/exproprierea terenurilor necesare realizării investițiilor s-a aprobat și soluția de achiziție a terenurilor respective, precum și sumele aferente si modalitatea de punere la dispoziție a acestora. De asemenea, a arătat că opinia consultantului care a asistat-o în obținerea finanțării, A., a fost în sensul eligibilității cheltuielilor privind exproprierea terenurilor necesare proiectului.

Cu privire la primul argument, Înalta Curte constată că admiterea cererii de finanțare a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj, în perioada 2014-2020 nu echivalează cu aprobarea finanțării exproprierilor făcute de CJ Dolj.

Potrivit art. 1 din contractul de finanțare, beneficiara s-a angajat să implementeze proiectul în conformitate cu prevederile contractului și ale legislației europene și naționale aplicabile, responsabilitatea asigurării legalității, conformității, regularității cheltuielilor revenindu-i exclusiv. Or, reclamanta a calificat cheltuiala ca una cu achiziția terenului, deși nu a avut loc o astfel de achiziție pe care să o fi făcut-o titulara finanțării.

Cât privește poziția consultantului, aceasta în primul rând nu reprezintă un argument de nelegalitate a sentinței recurate. În al doilea rând, punctul de vedere exprimat de consultant se raportează la cadrul normativ aplicabil finanțării care permite și achiziția de terenuri, inclusiv pe cale de expropriere, însă nu tratează împrejurările concrete ale cauzei, care au stat la baza constatării neeligibilității cheltuielii.

Cât privește lipsa unui prejudiciu, efectuarea unei cheltuieli care nu îndeplinește toate condițiile de eligibilitate are ca efect prejudicierea bugetelor din care se asigură finanțarea.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 din C. proc. civ.

Drept urmare, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Compania de Apă Oltenia S.A. împotriva sentinței civile nr. 231 din data de 19 septembrie 2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania de Apă Oltenia S.A. împotriva sentinței civile nr. 231 din data de 19 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.