ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 616/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. 800/02.05.2022, dispusă de Inspecția Judiciara, în dosarul nr. x prin care s-a dispus clasarea cauzei ce a vizat plângerea formulata împotriva magistratului B., respectiv a magistratului care a fost parte din completul de judecata care a judecat dosarul x/2020, judecător în cadrul Curții de Apel Constanța, precum și a rezoluției din data de 03.06.2022 emisa în dosarul x, admiterea plângerii, astfel cum a fost formulata, cu consecința trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârșite de către membrii completului de judecata din cadrul Curții de Apel Constanta ce au soluționat dos nr. x/2020, ce a avut ca obiect revizuirea deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2014, în speță, efectuarea cercetărilor doar cu privire la d-na judecător C., având în vedere ca magistratul față de care a formulat plângerea inițială, respectiv dna. B., și-a încetat activitatea urmare a pensionarii.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 682 din data de 10 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a Contencios dministrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a declarat recurs și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii contestației formulate împotriva Rezoluției Inspectorului Sef nr. 800 din data de 02.05.2022, emisa in dosarul x de către Inspecția Judiciară și în rejudecare să se dispună trimiterea cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârșite de către membrii completului de judecata din cadrul Curții de Apel Constanta ce au soluționat dos nr. x/2020, ce a avut ca obiect revizuirea deciziei pronunțate in dos nr. x/2014, în speță, efectuarea cercetărilor doar cu privire la d-na judecător C., având in vedere că magistratul față de care a formulat plângerea inițiala, respectiv dna. B., și-a incetat activitatea urmare a pensionarii.

În dezvoltarea criticilor sale a susținut recurentul - reclamant că, în fapt prin sesizarea formulată Inspecției Judiciare a arătat ca dna B. a fost chemată să judece cauza dosarului x/2020, fiind vorba de o revizuire a dosarului x/2014, dosar în care instanța de judecată a solicitat părții adverse depunerea sau dovada contractului de asistenta juridică, iar partea adversă a refuzat să o depună.

Arată recurentul că ulterior a constatat ca acest grup de avocați nu a avut mandat. Mandatul a fost acordat altor entităti juridice, altele decât părțile din dosar, context în care în baza înscrisurilor din care rezulta faptul că avocații părții adverse din cauza nr. x/2014 nu au avut un mandat valabil de reprezentare, a solicitat revizuirea hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2014, cauza care s-a soluționat în baza unui viciu de procedură, constând in lipsa calității de reprezentanți convenționali ai apărătorilor care au reprezentat partea adversă.

In acest sens, în susținerea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate în dos nr. x/2014, a arătat că ulterior, soluționării acestei cauze, ICCJ a sesizat Parchetul pentru cercetarea infracțiunilor de fals în inscrisuri sub semnătura privată și alte infracțiuni specifice profesiei de avocat.

Parchetul a solicitat de la aceștia toate contractele de asistenta juridică pe care aceștia le aveau Încheiate în dosarele cu recurentul.

La dosarul penal, pretinșii reprezentanți convenționali ai părții adverse au depus și contractele de asistență juridică aferente dos nr. x/2014, contract care însă nu a fost semnat de un reprezentant legal al pârtii parate din cauza susprecizată, iar acest aspect dovedește faptul ca aceștia nu au avut niciun mandat cu părțile din dosarul x/2014

Acești avocați erau mandatați de terțe societăți care nu aveau nicio legătură cu părțile din dosar, nefiind parte in dosar, astfel cum reiese si din împuternicirea emisă în baza aceluiași contract, respectiv 1121506/2014.

Apreciază recurentul ca prin rezoluția nr. 800/02.05.2020 pronunțata in lucrarea nr. x, prin care s-a clasat plângerea, s-a realizat o interpretare eronată a dispozițiilor legale relative la autoritatea de lucru judecat.

Sub un prim aspect, contrar motivării date de membrii completului de judecata care au soluționat excepția autorității de lucru judecat si care au apreciat ca cele doua revizuiri sunt identice, aceștia apreciind in fapt ca cea dc-a doua revizuire este o FOTOCOPIE a primei cereri înregistrate pe rolul instanței, magistratul însărcinat cu verificarea plângerii deși retine că:"în considerentele deciziei se reține ca cererea este identică în ceea ce privește obiect, parti si cauza, înscrisurile noi invocate ca temei al revizuirii fiind aceleași" (in realitate fiind inscrisuri total diferite astfel cum am demonstrat), în paragraful subsecvent mentioneza că "« accepțiunea judecătorilor care au soluționat cauza, faptul ca cererile privind inscrisuri probatorii (altele decât înscrisurile care sunt invocate ca temei al revizuirii) parțial diferite, nu are niciunfel de relevanță în analiza autorității de lucru judecat"

De observat este însă faptul ca această reținerre a magistratului însarcinat cu soluționarea plângerii formulate este total diferită de considerentele reținute de magistrați în hotărârea prin care au soluționat excepția autorității de lucru judecat, aceștia apreciind în fapt ca cea de-a doua revizuire este o copie identică cu cea care a format obiectul dos nr. 210/36/2018, iar nu faptul că existenta unor înscrisuri noi nu pot fundamenta formularea unei cereri de revizuire diferită.

In realitate, din eroare, sau gravă neglijență, magistrații au considerat că cele două cauze reprezintă în fapt o singura cauza cu aceeași motivare și in baza acelorași inscrisuri, iar cum cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 fusese deja soluționată, sens în care nu se mai putea invoca excepția conexității, au apreciat ca se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat.

Or, conținutul diferit al înscrisurilor noi descoperite la momente diferite care au funadmantat cererea de revizuire impuneau o analiză separată a celor 2 cereri, câtă vreme calea extrordinară de atac a revizuirii tinde la aflarea adevărului ce poate fi relevant prin descoperirea unor inscrisuri pe care partea ce are interes sa le invoce nu le-a avut Ia momentul soluționării cauzei pe fond.

Astfel, magistratul a comis abateri disciplinare prin încălcarea dreptului material si procesual, care prevede începând de la art. 22 C. proc. civ. ca magistratul trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului, făcând afirmații obiectiv false și fără suport probatoriu, admițând excepția de lucru judecat pe motivul că o acțiune nouă ar fi o fotocopie a unei acțiuni vechi mai ales când acestea nu sunt deloc identice așa cum a arătat mai sus.

Abateri disciplinare există atunci când judecătorul nesocotește din gravă neglijențăsau intenție prevederile normelor procesuale sau materiale.

Afirmația că un act cu totul diferit ar fi o fotocopie a altui act și luarea de decizii pe astfel de afirmații este astfel o grava neglijență sau din intenție, si astfel o eroare judiciară.

În cuprinsul rezoluției de clasare a plângerii formulate, atât magistratul însărcinat cu soluționarea acesteia, cat si inspectorul judiciar, se subroga completului de judecata si motivează excepția autorității de lucru judecat invocata de către complet pe alte considerente decât cele cuprinse in motivarea soluției pronunțate, ceea ce denota faptul ca în realitate nu s-a încercat soluționarea legala a plângerii sale, context în care solicită admiterea prezentei acțiuni cu trimiterea cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârșite de către membrii completului de judecată din cadrul Curții de Apel Constanta ce au soluționat dos nr. x/2020, cu constatarea faptului ca magistrații au comis abateri disciplinare, prin modalitatea în care au ințeles să invoce și să soluționeze excepția autorității de lucru judecat.

Împotriva acestei rezoluții a ințeles a formula constestatie, ce a format obiectul prezentei cauze, instanța de fond dispunând respingerea acțiunii în mod nefondat, pronunțând o hotărâre nelegală, ceea ce determină incidența în speță a motivului de recurs prevăzut de disp art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond a reținut că în speța nu sunt îndeplinite condițiile că fapta săvârșită de către magistrat să fi fost comisă cu rea credința sau grava neglijență, cu atât mai mult cu cât instanța constată în mod eronat că acțiunea dosarului nr. x/2019 a fost depusă la data de 02.09.2019.

Astfel, la data de 02.09.2019 pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrată sub nr. x/2019 cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 665/20.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2014 și a sentinței civile nr. 1205/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul Constanța în același dosar, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ.

Mai susține recurentul că motivarea instanței este eronată și conține afirmații contradictorii.

Astfel, arată că instanța susține că dosarul x/2019 a fost înregistrat la data de 02.09.2019, afirmație preluată în totalitate de la partea adversă, fără a verifica probele depuse la dosarul cauzei, din care rezultă data depunerii cererii de revizuire ce a format obiectul dosarului, apoi vorbește de decizia civilă pronunțata de Curtea de Apel Constanta pronunțata la data de 19.09.2019, în dosarul x/2019 Or, daca dosarul x/2019 ar fi fost înregistrat la data de 02.09.2019, recurentul se întreabă cum ar fi putut sa se pronunțe deja o decizie civilă în 2 săptămâni de la formarea dosarului ?!

Grava neglijență în îndeplinirea atribuțiilor profesionale reiese din încălcarea flagranta a unor îndatoriri elementare profesionale întrucât afirmația că cele doua cereri de revizuire sunt identice evidențiază faptul că magistratul care a pronunțat hotărârea nu a înțeles obiectul cauzei, dar nici nu si-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului, astfel cum legiuitorul a stabilit.

Prin urmare, consideră recuretul că trebuie intervenit în modul arbitrar prin care unii magistrați s-au pronunța asupra cauzelor, ghidându-se după declarațiile părții adverse, fără a verifica probele depuse la dosarul cauzei.

Or, acesta atitudine, pe lângă altele, reprezintă dovada de netăgăduit asupra îndepliniriii condițiilor de constatare a abaterii disciplinare si din perspectiva laturii subiective.

Apreciază astfel ca magistratul a încălcat dispozițiile Legii 303/2004 actualizată și comis abateri disciplinare de natura a produce vătămări atât recurentului, cât prestigiului justiției. Aceasta si-a exercitat funcția cu rea credința sau grava neglijenta, dat fiind faptul că a încălcat cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind s-au acceptând vătămarea unei persoane, și dat fiind faptul că a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Aceasta a arătat în decizie o motivare care era în mod vădit contrar raționamentului juridic și prevederilor legale, de natură să afecteze prestigiului justiției sau demnitatea funcției de magistrat.

In cazul de față, afirmația că doua cereri de revizuire sunt identice, fără a se verifica sau analiza în vederea stabilirii motivului de formulare a cererilor, constituie o gravă neglijență pentru un magistrat sub aspectul soluționării cauzelor, a stabilirii cadrului procesual în mod corect, iar in niciun caz sa nu facă afirmații neverificate.

Fata de toate aceste aspecte solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamantul A., în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Deși, întâmpinarea intimatei - pârâte Inspecția Judiciară i-a fost comunicată în termenul legal, recurentul - reclamant nu a combătut apărările acesteia printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ. incidente și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate a cererii de amânare formulate de recurentul - reclamant, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele expuse în practicaua acestei decizii, luând act de solicitarea intimatei - pârâte, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul în pronunțare pe fondul recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant instanța de control judiciar reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 01.07.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. 800/02.05.2022, dispusă de Inspecția Judiciara, în dosarul nr. x prin care s-a dispus clasarea cauzei ce a vizat plângerea formulata împotriva magistratului B., respectiv a magistratului care a fost parte din completul de judecata care a judecat dosarul x/2020, judecător în cadrul Curții de Apel Constanța, precum și a Rezoluției din data de 03.06.2022 emisa în dosarul x, admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, cu consecința trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârșite de către membrii completului de judecata din cadrul Curții de Apel Constanta ce au soluționat dos nr. x/2020, ce a avut ca obiect revizuirea deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2014, în speță, efectuarea cercetărilor doar cu privire la d-na judecător C., având în vedere ca magistratul față de care a formulat plângerea inițială, respectiv dna. B., și-a încetat activitatea urmare a pensionarii.

Prin Rezoluția nr. 800 din data de 02 mai 2022 menținută prin Rezoluția inspectorului șef nr. x din data de 03 iunie 2022 s-a dispus clasarea sesizării formulate de către reclamantul A., reținându-se în esență că în cauză nu sunt realizate condițiile impuse de lege, întrucât nu s-a probat existența unei încălcări a drepturilor procesuale ale unei anumite părți și care să poate fi caracterizată ca fiind evidentă și nici neîndoielnică. Interpretarea normei de drept și aprecierea asupra raportului juridic dedus judecății nu se poate constitui în element de compunere al abaterii imputate, din moment ce norma procedurală supusă interpretării de către judecător constituie în realitate o aplicare a legii, exclusă a fi supusă controlului administrativ, atâta vreme cât interpretarea este rațională, argumentată și rezonabilă.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând în esență că Inspecția Judiciară nu poate realiza o cenzură de legalitate și temeinicie a soluțiilor dispuse de magistrați în exercitarea atribuțiilor specifice, întrucât o asemenea activitate ar putea aduce atingere principiului independenței judecătorului, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României. O analiză din perspectiva solicitată de petent ar presupune formularea de către inspectorul judiciar, a unor aprecieri asupra modului în care instanțele trebuie să interpreteze și să aplice legea, sau, mai mult decât atât, o analiză proprie a cererii cu care a fost investită instanța, a raportului juridic dedus judecății sau a probelor administrate în cauze, fapt nepermis cât timp Inspecția Judiciară nu îndeplinește prerogative jurisdicționale.

Soluțiile pronunțate de instanțele de judecată nu pot face obiect al unei acțiuni disciplinare, ci doar acele aspecte exterioare acestora, în care s-a săvârșit o greșeală gravă, neîndoielnică și căreia îi lipsește cea mai slabă justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Astfel, a apreciat prima instanță că, în mod temeinic inspectorul judiciar a apreciat că nu s-a probat existența unei încălcări a drepturilor procesuale ale unei anumite părți, și care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă și nici neîndoielnică, astfel că, în raport de motivele invocate de către reclamant, soluția administrativă de clasare a sesizării, dispusă prin rezoluția Inspecției Judiciare nr. 800/02.05.2022, și rezoluția inspectorului-șef de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare sunt legale, motiv pentru care a respins acțiunea reclamantului.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei examinări a cauzei.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului ce a fost chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii fiind necesar a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noțiunea de rea -credință presupune intenția judecătorului de a manipula legea în mod conștient, obținând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părțile implicate în proces, iar în varianta săvârșirii faptei cu gravă neglijență trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții, etc.

Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Mai reține instanța de control judiciar că, în cadrul atribuțiilor inspecției judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu și a procesului, această autoritate publică nefiind o instanță extraordinară, cu atribuții în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competența sa a se pronunța asupra soluției din dosar, ci doar a verifica incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Inspecția Judiciară nu exercită atribuții de verificare a legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești, neavând prerogative specifice controlului jurisdicțional, nefiind posibilă efectuarea unui control administrativ asupra legalității și temeiniciei, modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerate o abatere de la îndatoririle de serviciu sau o faptă care să afecteze prestigiul justiției.

În plus, trebuie reținut că reclamantul unei acțiuni împotriva rezoluțiilor Inspecției Judiciare nu se află într-o cale de atac specială, ci, raportat la alin. (5) al art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 și la art. 1 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, controlul de legalitate al rezoluțiilor emise în cauză de inspectorul judiciar este unul specific (dacă rezoluțiile sunt clare și complete) și general (dacă au vicii externe sau interne de neregularitate comune, verificabile conform legii contenciosului administrativ). Astfel, soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, potrivit prevederilor art. 45

1

alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, sunt respingerea contestației sau admiterea contestației însoțită de desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare, însoțită de trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, ceea ce nu se impune în speță, reținându-se că verificările prealabile au fost complete, iar Inspecția Judiciară a răspuns tuturor aspectelor vizate de sesizarea disciplinară. în plus, deși a pretins nesoluționarea unor aspecte, reclamantul nu a indicat, în concret, în ce constau acestea.

Pornind de la cele sesizate de către petiționar, inspectorul judiciar în mod corect a indicat, iar instanța fondului a confirmat că nu se conturează indiciile săvârșirii niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, explicitând argumentele avute în vedere, circumscrise dispozițiilor legale aplicabile, iar sentința fondului conține elemente de fapt și de drept care să permită destinatarului, pe de o parte, să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Or, ceea ce critică recurentul este, în fapt, interpretarea dată de inspectorul judiciar normei disciplinare, soluția clasării fiind rezultatu unui raționament argumentativ, conținând motive de fapt și de drept detaliate în concret de către emitent;

Instanța de fond, în mod judicios a analizat legalitatea rezoluțiilor atacate cu contestație în limitele de competență stabilite de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, constatând, în primul rând că, prin sesizarea formulată la Inspecția Judiciară, reclamantul a făcut referire doar la doamna judecător B. în raport de modul de soluționare a dosarului nr. x/2020 Întrucât dosarul în cauză a fost soluționat în complet colegial, verificările inspectorului judiciar au vizat-o și pe doamna judecător C., constatându-se că doamna judecător B. și-a încetat activitatea ca urmare a pensionării.

În acord cu cele reținute în rezoluția de clasare dispusă în dosarul nr. x -1175 și confirmate prin rezoluția Inspectorului-șef nr. x/O3.06.2022, judecătorul fondului în mod corect a constatat, în esență, că, în ceea ce privește modul de repartizare a dosarului, inspectorul judiciar a efectuat verificări în legătură cu acest aspect și nu au fost identificate neregularități din perspectiva modului de repartizare/constituire a completului de judecată, constatându-se în urma verificărilor prealabile efectuate că dosarul nr. x/2020 s-a repartizat aleatoriu la Curtea de Apel Constanța.

Totodată, instanța fondului în mod judicios a reținut că susținerile reclamantului referitoare la repartizarea manuală a tuturor cererilor de revizuire exced sesizării formulate la Inspecția Judiciară iar în soluționarea contestației nu pot fi analizate aspecte ce nu au făcut obiectul sesizării Inspecției Judiciare, întrucât numai aspectele sesizate sunt supuse verificării prealabile efectuate de inspectorii judiciari, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește susținerile referitoare la o eventuală relație de prietenie a doamnei judecător C. cu avocații din dosare, în mod corect judecătorul fondului a constatat că acest aspect nu a fost indicat prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, excedând astfel limitelor contestației, conform celor indicate mai sus. De altfel, sesizarea reclamantului nu a vizat-o pe doamna judecător C..

În ceea ce privește soluția pronunțată în dosarul nr. x/2020, în raport de care reclamantul a formulat sesizarea la Inspecția Judiciară pentru nesocotirea din culpă și grava neglijență a dispozițiile art. 22 C. proc. civ., judecătorul fondului în mod corect a reținut că, în drept, potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abateri disciplinare exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, iar inspectorul judiciar a apreciat în mod corect că modul de soluționare a cauzei nu este susceptibil de analiză în procedura verificărilor administrative.

Amintește Înalta Curte că modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiției", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

În speță, Înalta Curte reține că expunerea motivată a unui raționament logico-juridic adoptat în modul de apreciere și interpretare a normelor legale incidente speței, raportat la actele și lucrările dosarului, ori activitatea de interpretare și de analizare a admisibilității unor probe nu poate constitui în nici un caz abatere disciplinară, atunci când are loc în limitele legii și a logicii.

Deopotrivă, nici modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual, nu poate fi considerat o abatere de la îndatoririle de serviciu, în sensul exercitării cu rea credință sau gravă neglijență, ci se subsumează raționamentului logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, iar nemulțumirile exprimate de recurentul - reclamant în cuprinsul sesizării excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare în ceea ce privește soluția dată excepției autorității de lucru judecat, neputând fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de acesta.

De asemenea, aspectele care vizează raționamentul juridic al judecătorilor nu sunt susceptibile de analiză în procedura verificărilor administrative de competența Inspecției Judiciare. Abaterea disciplinară conținută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, privind statutul judecători or și procurorilor, constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, vizează exclusiv acele aspecte, exterioare raționamentului logico-juridic construit de instanța de judecată cu ocazia soluționării cauzei, care au avut drept urmare nesocotirea normelor de drept substanțial sau procedural într-o modalitate lipsită de cea mai slabă justificare.

Inspecția Judiciară nu poate realiza o cenzură de legalitate și temeinicie a soluțiilor dispuse de magistrați în exercitarea atribuțiilor specifice, întrucât o asemenea activitate ar putea aduce atingere principiului independenței judecătorului, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României. O analiză din perspectiva solicitată de recurentul - reclamant ar presupune formularea de către inspectorul judiciar, a unor aprecieri asupra modului în care instanțele trebuie să interpreteze și să aplice legea, sau, mai mult decât atât, o analiză proprie a cererii cu care a fost investită instanța, a raportului juridic dedus judecății sau a probelor administrate în cauze, fapt nepermis cât timp Inspecția Judiciară nu îndeplinește prerogative jurisdicționale.

Soluțiile pronunțate de instanțele de judecată nu pot face obiect al unei acțiuni disciplinare, ci doar acele aspecte exterioare acestora, în care s-a săvârșit o greșeală gravă, neîndoielnică și căreia îi lipsește cea mai slabă justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Rezultă astfel că, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al judecătorului chemat să judece/instrumenteze o cauză. Opinia pe care acesta și-o formează în juridic nu poate fi cenzurată decât în căile de atac și nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare.

Or, raportat la soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, în mod corect nu a mai fost analizată excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului părții adverse, invocate de recurentul - reclamant, reținându-se că susținerile petentului privind neprezentarea contractului de asistență juridică sunt fără relevanță.

Față de această soluție, ce nu poate fi cenzurată în procedura verificărilor administrative de competența Inspecției Judiciare, criticile recurentului referitoare la nelegala reprezentare în dosarul nr. x/2014 nu vor fi avute în vedere.

În ceea ce privește critica recurentului, ce s-ar putea subsuma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că motivarea instanței este eronată și conține afirmații contradictorii, prin raportare la data reținută de prima instanță ca și data înregistării cererii de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, respectiv data de 02.09.2019, Înalta Curte constată că este nefondată, față de datele menționate în sistemul Ecris, din analiza cărora rezultă că revizuentul A. a depus "cerere de revizuire", la data de 09.04.2019, 10.04.2019, 30.08.2019, dar și la data de 02.09.2019, conform extraselor atașate la dosar, nefiind vorba, așadar, despre nici o eroare sau contradicție.

Deși este adevărat că dosarul de revizuire nr. x/2019 a fost înregistrat la data de 09.04.2019, urmare a primei cereri de revizuire înregistrate, reținerea instanței din cuprinsul considerentelor hotărârii (alin. (4) de la fila x a hotărârii) în sensul că " la data de 02.09.2019 pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrată sub nr. x/2019 cererea de revizuire formulată de revizuentul A....", nu este eronată și nici contradictorie, față de datele înregistrate în sistemul Ecris la respectivul dosar.

Chiar și în ipoteza în care respectiva dată ar fi fost, într-adevăr, eronată, nu putea fi vorba decât despre o simplă eroare materială, ce nu putea conduce la casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispozițiile art. 97 și art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, argumentele invocate de recurentul- reclamant A. în cadrul motivelor de recurs, nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 682 din 10 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.