ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 611/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 611/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 6 februarie 2024
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 31.08.2021 și înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului - Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului, a solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună: anularea în tot a Deciziei privind respingerea la finanțare nr. x/22.10.2020 - Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în Anexa nr. 2, anularea în tot a Deciziei nr. 14545/13.08.2021 la contestația depusă de A. S.R.L., repunerea în termenul de a depune clarificări, precum și obligarea pârâtei la reanalizarea dosarului de finanțare raportat la clarificările formulate și emiterea unei noi decizii.
Prin sentința civilă nr. 584/02.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința civilă nr. 991/27.05.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.
Prin decizia civilă nr. 3990/15.09.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în regulator de competență, a stabilit competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Astfel, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 25.11.2022 sub nr. x/2021*.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 157 din data de 03.02.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios dministrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI, ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI - AGENȚIA PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, ATRAGERE DE INVESTITII ȘI PROMOVAREA EXPORTULUI, anulând Decizia nr. 14545/22.10.2020 și Decizia nr. 14545/13.08.2021 și obligând pârâtul la reanalizarea dosarului de finanțare al reclamantei și la emiterea unei noi decizii.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului - Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea criticilor sale, susține recurentul că instanța de fond a interpretat eronat prevederile legale ale O.U.G. nr. 130 din 31 iulie 2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 respectiv prevederile pct. 6.1 alin. (1) și (2) din Procedura de implementare a măsurii 1 "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituita prin O.U.G nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19: conform cărora "6.1. (1) Verificarea documentelor depuse on-line se va face din punct de vedere administrativ și al eligibilității: solicitările vor fi verificate în ordinea numărului RUE, în baza documentelor justificative încărcate în aplicație.
Solicitanții care nu îndeplinesc criteriile administrative și de eligibilitate prevăzute la art. 3 la prezenta procedură, vor primi decizie de respingere din Proiect.
(2) Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la program publicate pe site-ul ministerului, precum și cele trimise pe adresa de corespondență. Se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Scrisoare de solicitare clarificări pe adresa de email înregistrată în aplicația electronică. Clarificările solicitate se trimit în aplicația electronică de înscriere, în 3 zile lucrătoare de la transmitere.
Netransmiterea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea proiectului.
(3) Dacă în urma analizei documentației înscrise integral se constată neconcordanțe sau că informațiile declarate de solicitant nu sunt complete/corecte/reale, solicitantul va primi decizie de respingere."
Susține recurenta că, în mod eronat a interpretat prima instanță de judecată faptul că societatea intimată si-a îndeplinit obligația prevăzută la pct. 6 alin. (1) si alin. (2), având în vedere că în motivarea sentinței, - pag. 3 aliniat ultim, nu face altceva decât să redea extrase din procedură.
Deopotrivă, recurenta mai invocă și interpretarea eronată de către instanță a pct. 5.5 din Procedura de implementare a măsurii 1 "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin O.U.G nr. 130/2020: conformă căruia "5.5. Documentele ilizibile, incomplete sau neîncărcateîn aplicație pot fi solicitate prin clarificări. Netransmiterea tuturor documentelor solicitate prin clarificări în termenul solicitat atrage după sine decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile măsurii 1 - Microgranturi"
Arată recurenta că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că autoritatea nu a făcut proba transmiterii solicitării de clarificări intimatei-aplicante, însă, așa cum a arătat prin prințscreen-urile extrase din aplicația elecronică/platforrna electronică aferentă înscrierii în programul de finanțare reprezentat de măsura 1-"Microgranturi, autoritatea a transmis către intimata aplicantă Solicitarea de clarificare la care nu a primit niciun răspuns în termenul legal de 3.(trei) zile lucrătoare de la transmitere, deși avea obligația să verifice e-mailul și să răspundă clarificărilor solicitate, e-mailul fiind creat în acest scop al aplicării și implementării grantului.
Referitor la criticile intimatei din acțiune, potrivit cărora "Nu impieta cu nimic eligibilitatea proiectului . . . . . . . . . .", recurentul susține că legiuitorul a stabilit în virtutea atributului de verificator al Agenției, verificarea documentelor depuse on-line din punct de vedere administrativ și al eligibilițății, lăsând la latitudinea evaluatorului să stabilească necesitatea solicitării de clarificări în etapa de verificare a documentelor depuse on-line, conform pct. "5.5. (1) Documentele ilizibile sau incomplet încărcate în aplicație pot fi solicitate prin clarificări. Netransmiterea tuturor documentelor solicitate prin clarificări în termenul prevăzut atrage după sine decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile măsurii.".
Reclamanta însă a ales sa nu răspundă clarificărilor, considerându-le neimportante.
In ceea ce privește susținerea aplicantei precum că nu a fost trimisă atenționarea privind solicitarea de clarificări pe e-mail-ul acesteia, arată recuntul că acest aspect nu poate fi reținut pentru urmtoarele motive legale prevăzute în Procedură, invocând Pct. 5.3. conform căruia" Pentru participarea la măsura "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urîlor" fiecare solicitant trebuie să se înregistreze cu user și parolă în prima etapă, generând prin această acțiune un cont de utilizator. După crearea contului de utilizator, aplicanții vor avea acces la acesta pe toata perioada de implementare a măsurii, vor putea accesa documentația transmisă și vor avea posibilitatea semnării contractului, descărcării și încărcării de documente diverse aferente plății sau raportorii, în mod electronic. Adresa de e-mail trebuie să aparțină beneficiarului și să se regăsească în toată documentația, aceeași adresă va fi folosită pentru toată corespondenta pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a programului. Aplicația va trimite pe toată perioada de implementare a măsurii automat pe adresa de e-mail a solicitantului mesaje de avertizare asupra corespondenței cu B., corespondență prin care aplicanții vor fi informați asupra acțiunilor ulterioare înscrierii precum contract aprobat, clarificări, mesaje de încărcare documente, etc."
Aplicația trimite automat informațiile către adresa de e-mail selectată si menționată de către fiecare aplicant în parte.
În concluzie, recurentul solicită casarea în tot a sentinței recurate și admiterea recursului, cu menținerea, ca legale și temeinice a deciziei privind respingerea contestației nr. 14545/13.08.2021 si a Deciziei privind respingerea cererii de finanțare nr. x/22.10.2020 emise de către A.I.M.M.A.I.P.E. București.
Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului - Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând în esență că, deși instanța de fond, în considerente, descrie în clar faptul că solicitarea de clarificări a fost transmisă la o altă adresă de email decât cea indicată în cererea de finanțare și enunță pe larg dispozițiile O.U.G. nr. 130/2020, recurentul - pârât nu-și recunoaște propria sa culpă.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul -pârât Ministerul Antreprenoriatului și Turismului - Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii a combătut apărările intimatei - reclamante A. S.R.L. din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471
1
alin. (4) C. proc. civ..incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ.
Procedura de soluționare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 08.06.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul intimatei - reclamante pe fondul recursului, dar și de cererea recurentului-pârât de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul în pronunțare pe fondul recursului.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, de apărările din cuprinsul întâmpinării și de normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului - Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii este nefondat, motiv pentru care urmează a -l respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:
Situația de fapt reținută de prima instanță
În temeiul O.U.G. nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, reclamanta A. S.R.L. a înregistrat, la data de 22.10.2020, în platforma electronică htpp:/granturi.immm.gov.ro, Formularul de depunere cerere finanțare - Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute de Anexa nr. 2, împreună cu toate actele solicitate, formular în care a menționat adresa electronică de comunicare x@x.ro, înregistrare care a primit Cod unic raport: 1727055794.
In exercitarea prerogativei de verificare a cererilor de finanțare și a documentelor anexate acestora și descărcate în aplicația informatică de gestionare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor", aprobată prin Ordinul nr. 3083/2020, pârâta a solicitat reclamantei următoarele Clarificări:
"Clarificați neconcordanta dintre numărul de angajați (activi+suspendati) completat in Formularul de depunere 44, la momentul înscrierii în aplicație și extrasul REVISAL încărcat".
În data de 15.02.2021, ca urmare a netransmiterii în termen de 3 zile lucrătoare a răspunsului la clarificări, pârâtul a emis "Decizia privind respingerea la finanțare nr. 14545", motivul respingerii fiind:
"Nu ați răspuns la clarificările solicitate prin Scrisoarea de solicitare de clarificări transmisă în data de 05.02.2021, conform prevederilor pct. 6.1.(2) din Procedura de implementare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" aprobată prin Ordinul nr. 3083/2020".
Ulterior respingerii, reclamanta a formulat în modulul de contestații al aplicației "Contestație decizie privind respingerea la finanțare nr. x din 22.10.2020", respinsă de pârât prin "Scrisoarea de respingere a contestației la Decizia privind respingerea la finanțare nr. x din 22.10.2020".
În cauză reclamanta A. S.R.L a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat atât anularea în tot a Deciziei privind respingerea la finanțare nr. x/22.10.2020 - Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în Anexa nr. 2 și a Deciziei nr. 14545/13.08.2021 de soluționare a contestației administrative depusă la autoritate, cât și repunerea în termenul de a depune clarificări, precum și obligarea pârâtei la reanalizarea dosarului de finanțare raportat la clarificările formulate și emiterea unei noi decizii.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat actele atacate, obligând pârâtul la reanalizarea dosarului de finanțare al reclamantei și la emiterea unei noi decizii.
În esență, a reținut prima instanță că nu s-a făcut dovada transmiterii de către autoritate a solicitării de clarificări la adresa de e-mail menționată în formularul de înscriere.
Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.
Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului - Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei examinări a cauzei.
În esență recurentul-pârât a susținut că instanța a interpretat eronat dispozițiile O.U.G. nr. 130 din 31 iulie 2020 și anume prevederile pct. 6.1 alin. (1) și (2) din Procedura de implementare a măsurii 1 "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituita prin O.U.G nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, conform cărora " 6.1. (1) Verificarea documentelor depuse on-line se va face din punct de vedere administrativ și al eligibilității: solicitările vor fi verificate în ordinea numărului RUE, în baza documentelor justificative încărcate în aplicație.
Solicitanții care nu îndeplinesc criteriile administrative șl de eligibilitate prevăzute la art. 3 la prezenta procedură, vor primi decizie de respingere din Proiect.
(2) Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la program publicate pe site-ul ministerului, precum și cele trimise pe adresa de corespondență. Se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Scrisoare de solicitare clarificări pe adresa de email înregistrată în aplicația electronică. Clarificările solicitate se trimit în aplicația electronică de înscriere, în 3 zile lucrătoare de la transmitere.
Netransmiterea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea proiectului.
(3) Dacă în urma analizei documentației înscrise integral se constată neconcordanțe sau că informațiile declarate de solicitant nu sunt complete/corecte/reale, solicitantul va primi decizie de respingere.", dar și prevederile pct. 5.5 din Procedura de implementare a măsurii 1 "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin O.U.G nr. 130/2020, conform cărora "5.5. Documentele ilizibile, incomplete sau neîncărcateîn aplicație pot fi solicitate prin clarificări. Netransmiterea tuturor documentelor solicitate prin clarificări în termenul solicitat atrage după sine decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile măsurii 1 - Microgranturi"
A susținut recurentul că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că autoritatea nu a făcut proba transmiterii solicitării de clarificări intimatei-aplicante, în condițiile în care prin prințscreen-urile extrase din aplicația elecronică/platforrna electronică aferentă înscrierii în programul de finanțare reprezentat de măsura 1-Microgranturi, autoritatea a transmis către intimata aplicantă Solicitarea de clarificare la care nu a primit niciun răspuns în termenul legal de 3(trei) zile lucrătoare de la transmitere, deși avea obligația să verifice e-mailul și să răspundă clarificărilor solicitate, e-mailul fiind creat în acest scop al aplicării și implementării grantului.
Aceste critici nu pot fi reținute de instanța de control judiciar, în considerarea faptului că solicitarea de clarificări a fost transmisă eronat de autoritate la o altă adresă de e-mail decât cea indicată de societate în cererea de finanțare.
Astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului, reclamanta a înregistrat în platforma electronică Formularul de depunere cerere de finanțare -Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în " Anexa nr. 2", împreună cu toate actele solicitate, iar în respectivul formular (atașat la dosarul înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Ilfov) a menționat adresa electronică de comunicare x@x.ro, aplicația generând un număr de înregistrare în Registrul Unic Electronic (RUE) și anume nr. 14545 din 22.10.2020, această situație de fapt nefiind contestată, de altfel, de recurentul - pârât.
Or, față de adresa de e-mail menționată de intimata - reclamantă în formularul de depunere a cererii de finanțare, respectiv x@x.ro având în vedere și dispozițiile art. 5.3 Teza I din Procedura de implementare, ce prevăd că " Adresa de e-mail trebuie să aparțină beneficiarului și să se regăsească în toată documentația, aceeași adresă va fi folosită pentru toată corespondența pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a programului", Înalta Curte constată că transmiterea eronată de către recurentul - pârât a solicitării de clarificări la o altă adresă electronică, respectiv adresa dia_x@x.com, aceasta fiind adresa cu care a fost creat contul pe platforma informatică B., nu poate conduce la decăderea societății din dreptul de a depune respectivele clarificări, recurentul pârât nefăcând dovada transmiterii solicitării de clarificări la adresa de e-mail menționată în cererea de finanțare, dar nici dovada că reclamanta și-ar fi schimbat această adresă.
Prin urmare, critica recurentului în sensul că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că acesta nu a făcut proba transmiterii solicitării de clarificări intimatei aplicante, nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, în condițiile în care respectiva Notificare privind scrisoarea de clarificare nu a fost transmisă pe adresa de e-mail a beneficiarului x@x.ro, astfel cum a fost trecută în cererea de finanțare ca și adresă de corespondență.
Obligația aplicanților de a urmări pe site informațiile referitoare la program postate pe site nu -l scutește pe recurentul - pârât de obligația de a a le transmite acestora Scrisoarea de solicitare clarificări pe adresa electronică de comunicare menționată în Formularul de depunere a cererii de finanțare.
În acord cu instanța de fond și Înalta Curte reține că simpla posibilitate a utilizatorului de a accesa, pe toată perioada de implementare a măsurii, documentația, de a semna contractul, descărca și încărca documente diverse aferente plății sau raportării, în mod electronic, nu este suficientă pentru a aplica o prezumție de comunicare a solicitării de clarificări, cât timp pct. 6.1 alin. (2) din Procedura programului prevede că aplicantului trebuie să îi fie transmisă o Scrisoare de solicitare clarificări pe adresa de email înregistrata în aplicația electronică, operațiune tehnică distinctă de încărcarea unui astfel de document în aplicație.
Faptul că, " completarea cu altă adresă de e-mail a secțiunii " Informații persoană juridică, decât adresa de e-mail utilizată de aplicant la momentul creării contului aplicantului nu conduce la actualizarea adresei de e-mail asociată contului aplicantului", astfel cum se menționează în răspunsul dat de Serviciul de Telecomunicații Speciale, atașat la dosarul de față, respectiv că "adresa de e-mail înregistrată în aplicația electronică", nu este aceeași cu " adresa de corespondență" menționată de aplicant în cererea de finanțare, nu determină culpa intimatei - reclamante, recurentul - pârât fiind obligat să-i transmită aplicantului scrisoarea de solicitare clarificări pe adresa de corespondență menționată în formularul de depunere a cererii de finanțare, astfel cum impun dispozițiile art. 5.3 Teza I din Procedura de implementare.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, fără a putea reține o interpretare eronată de către prima instanță a prevederilor legale ale O.U.G. nr. 130 din 31 iulie 20202, constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond, în raport de starea de fapt corect stabilită și în urma coroborării întregului material probator administrat în cauză, a pronunțat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare pe calea extraordinară a recursului.
Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului - Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului - Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 157 din 3 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.