ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6003/2023

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05.11.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea existenței calității pârâtului de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 780 din 13 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 de mai sus a declarat recurs pârâtul A., prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Urmare unei succinte prezentări a soluției primei instanțe și a criticilor aduse, în primă instanță, cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, recurentul - pârât a adus, printr-un prim set de argumente, critici prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că acest act normativ nesocotește liniile directoare date de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei prin Rezoluția nr. 1096/1996 și jurisprudența Curții EDO, din perspectiva principiului tempus regit actum.

De asemenea, recurentul a clamat legitimitatea funcționarii sale ca ofițer tehnic TO în raport de prevederile Decretului nr. 121/1978, de art. 168 din C. pen. din 1968 ce incrimina spionajul, trădarea și acțiunile dușmănoase contra statului, precum și compromiterea unor interese de stat și de art. 41 și 54 din Constituția din 1965, arătând, totodată, că întreaga legislație a vremii și măsurile impuse de actele normative în vigoare la momentul istoric analizat asigurau și garantau legitimitatea muncii de informații pe linia contra-sabotajului economic sau tehnico - științific și de cercetare. În acest context recurentul a apreciat că instanța de fond nu și-a exercitat în mod deplin rolul activ, câtă vreme nu a analizat cererea de chemare în judecată în raport de climatul epocii în care au fost săvârșite faptele clamate.

A mai arătat recurentul că a acționat pe baza ordinelor primite și în executarea obligațiilor din fișa postului de ofițer tehnic în mod obiectiv, onest, fără abuzuri, cu vigilență și dăruire.

Totodată, recurentul a calmant o greșită stabilire, de către instanța de fond, a situației de fapt, câtă vreme, prin sentința recurată, nu s-ar fi arătat, cu certitudine și exactitate, că recurentul este autorul unor încălcări grave, îngrădiri severe, repetate sau acțiuni, planuri de măsuri, dispoziții, ordine sau acte de ingerință și de urmărire informativă. În opinia recurentului, activitățile reținute de prima instanță au fost acte curente de lucru, de vizare pentru corespondență și secretariat și de administrare, efectuate de asistența tehnică de specialitate, fiind vorba de muncă auxiliară specifică raportului de secretariat.

Recurentul a mai susținut și teza unei lipse a legăturii de cauzalitate între dreptul ocrotit - dreptul la viață privată și la secretul convorbirilor telefonice- pretins a fi încălcat, și acțiunile de ascultare, lecturare - citire, conspectare, redare, transcriere, [traducere] redactare tipic administrativ - birocratic desfășurate de recurent, în calitate de ofițer tehnic, care semna pentru acuratețe și luare la cunoștința, aplicând viza "VĂZUT", semnătura sa nefiind act de dispoziție sau ordin rezolutiv de efectuare a unor acțiuni ilicite sau prevăzute în planul de măsuri al dosarului de urmărit informativ. În acest sens, recurentul a arătat că doar ofițerul de caz, cpt. B., avea în lucru și în responsabilitate dosarul sau acțiunea de prevenire - verificare și de urmărire informativă.

În opinia recurentului, activitatea pe care a desfășurat-o îl plasează într-o sferă periferică, de deservire absolut impersonală, lipsită de contur și atribuții concrete pe linia ingerințelor sau încălcării unor drepturi elementare.

Totodată, recurentul a apreciat că instanța de fond a preluat ca atare aspectele învederate de intimatul - reclamant, fără a le trece prin propriul filtru și fără a stabili, în mod clar și concret, ce anume putea să comită recurentul - pârât din poziția sa de ofițer tehnic executant la unitatea auxiliară și de deservire, câtă vreme, în opinia sa, măsurile dispuse nu aveau a face cu poliția politică sau comentariile ostile sau cu menținerea statului totalitar.

A mai subliniat recurentul că un ofițer cu sarcinile sale de serviciu și o fișă a postului clară și secretă se bucură de prezumția de legalitate și are legitimitatea funcționării sale ca ofițer tehnic/militar de carieră, munca sa fiind legală și strict reglementată. Astfel, în opinia recurentului, din analiza materialelor selectate de intimatul - reclamant CNSAS nu se confirmă încălcarea dreptului la libertatea de exprimare și de expresie liberă a opiniilor, conform art. 28 din Constituția RSR din 1965, iar scopul înființării securității, ca instituție de forță și cu atribuții de asigurare a siguranței statului, nu a fost și nu rezultă a fi cel de a persecuta sau suprima drepturi și libertăți.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond, drept temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul a prezentat, în repetate rânduri, argumente vizând modalitatea de interpretare și apreciere, de către instanța de judecată, a probatoriilor administrate în cauză, care se constituie drept critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinței recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere aceste critici doar în măsura în care sunt de natură a susține cazurile de casare invocate.

Răspunzând punctual criticilor aduse de recurent hotărârii atacate, Înalta Curte le găsește nefondate pe cele subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme, din examinarea hotărârii recurate rezultă că aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază, care sunt suficiente, nefiind contradictorii ori străine de natura cauzei.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de argumentele esențiale, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că prima instanță a analizat în mod adecvat argumentele părților, judecătorul indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, precum și silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Susținerile recurentului prin care acesta afirmă că prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale, nu pot fi reținute în sensul dorit de acesta. Astfel, faptul că argumentele și probele administrate de către reclamantă au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și că judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente nu poate echivala, sub nicio formă, cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta cauză.

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României):

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, prima instanță realizând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin lucrător al Securității se înțelege orice persoană care, având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Definiția legală enunțată determină conținutul noțiunii de lucrător al Securității, în sensul că nu orice persoană care a funcționat în cadrul acestei instituții are calitatea de lucrător, ci esențial este ca prin activitatea respectivă să fi fost suprimate drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Această interpretare are în vedere și scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, act normativ prin care se urmărește deconspirarea prin consemnare publică a persoanei care a participat la activități de poliție politică comunistă, fără însă a crea premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte nu împărtășește criticile aduse de recurent normelor cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008, ale cărei prevederi instanța nici nu poate să le ignore, câtă vreme reprezintă norme active în ordinea juridică, a căror aplicare este obligatorie.

Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal indicat supra, în speță, trebuie examinat dacă recurentul, prin activitatea sa, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale, la analiza calității de lucrător trebuind să fie avut în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate dintre interesele generale și cele particulare.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a reținut, în mod justificat, aspectul conform căruia, în cazul recurentului, prin prisma atribuțiilor ce-i reveneau în calitate de ofițer în cadrul Departamentului Securității Statului, regiunea de securitate Crișana - Serviciul TO, având funcție de execuție - ofițer tehnic cu gradul de locotenent, este întrunită cerința calității de persoană care a deținut funcția impusă de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

O a doua condiție este aceea ca, în calitatea menționată mai sus, persoana să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Și această condiție a fost corect analizată de instanța de fond, care, în mod just, a reținut că măsurile întreprinse de către recurent, în perioada aprilie - octombrie 1967 ce au fost descrise pe larg în sentința primei instanțe, au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată, mai precis dreptul la viață privată și la secretul corespondenței și convorbirilor telefonice ale numitului C.., identificat în Planul de măsuri din 24.04.1967 întocmit de Serviciul III, Biroul II al D., drept obiectivul "ÎNDRĂZNEȚUL", ce a făcut obiectul dosarului de urmărire informativă nr. x . Instanța de primă jurisdicție nu a preluat aprecierile cuprinse în cererea de chemare în judecată, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerințele legii.

Conform acestui Planul de măsuri numitul C.. a fost suspectat de manifestări publice legate de începerea unui nou război mondial, de relații suspecte cu elemente dușmănoase sau elemente slab pregătite politic, de distrugere intenționată a animalelor de experiență (cobai) din cadrul laboratorului veterinar în care lucra și de comiterea de abuzuri în muncă în mod intenționat și atragerea la acestea a unor salariați ai laboratorului și Consiliului Regional Agricola Crișana, în scopul de a-i compromite și a-i șantaja pentru a nu lua măsuri împotriva sa.

Conform chiar susținerilor recurentului expuse în memoriul de recurs referitoare la activitatea sa:

"După o ascultare non-stop/pe 3 schimburi, prin rotație/de 3 - 4 săptămâni, a dialogurilor și a conversației - deseori în timp real- ofițerul de la pupitru avea abilitatea de a descifra și descrie obiectiv, detașat, la rece, concluziile sale, impresiile, starea sufletească sau emoțională a celui vizat, atitudinea și planurile sale sau poziția viitoare în raport de cei cu care venea în contact telefonic sau a discuțiilor în mediul ambiental. Și acest dialog se făcea direct, de la om la om, prin sistemul telefonic intern securizat, uneori fără a fi consemnat ceva în scris, era un schimb de impresii, amănunte și de date, care să edifice pe ofițerul de caz că se mai impunea sau nu investigarea cazului respectiv, dar fără a se știi sau cunoaște identitatea reala a deținătorului de post telefonic."

În acest context, Înalta Curte apreciază că aplicarea rezoluției "Văzut" de către atunci lt. maj. A. nu a avut doar un rol periferic, de deservire absolut impersonală, de vizare pentru corespondență și secretariat și de administrare, efectuate de asistența tehnică de specialitate, ci un rol determinant în continuarea utilizării tehnicii operative și interceptarea convorbirilor telefonice ale numitul C..

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată, că, în cauză, acțiunile recurentului se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția României de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte.

În cauza de față, încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, informații ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată. De asemenea, demersul de ascultare non-stop, pe 3 schimburi, prin rotație a dialogurilor și a conversației deținătorului de post telefonic, reprezintă o ingerință în dreptul la secretul corespondenței, privit din perspectiva convorbirilor telefonice.

Or, în contextul în care, potrivit art. 30 din Constituția României în vigoare în anul 1967: "Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România", conform art. 32 din aceeași normă fundamentală "domiciliul este inviolabil", iar potrivit art. 33 "Secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice este garantat" este evident că demersurile întreprinse de recurent au natura juridică a unei imixtiuni neprevăzute de legea aplicabilă momentului, nefiind dovedit caracterul justificat de vreun scop legitim, or necesar al acesteia.

Înalta Curte reține că toate activitățile întreprinse, care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere, aprobare, executare etc., conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate. Astfel, se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Pe cale de consecință, recurentul nu se poate apăra invocând natura activității desfășurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "devoalarea activităților exercitate de regimul comunist", care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Astfel, principiul "tempus regit actum" nu poate fi valorificat în sensul evocat de recurent, câtă vreme O.U.G. nr. 24/2008 are scopul indicat supra, iar, astfel cum Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (ex. Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" (...) "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

De asemenea, sunt nefondate și criticile recurentului referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăților individuale ale persoanelor vizate, instanța de fond indicând în concret drepturile și libertățile suprimate prin activitatea la care, în mod activ, a participat pârâtul, așa cum s-a reținut în precedent.

Din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, importantă este imixtiunea arbitrară a autorităților în viața personală a celui urmărit, iar în cauza pendinte a fost demonstrată, fără echivoc, încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice) și la secretul corespondenței și convorbirilor telefonice.

În consecință, motivele care au condus la inițierea activităților de supraveghere indicate mai sus nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranței naționale, iar încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranței naționale, dar, prin măsurile propuse, era vizată o persoană care nu adera la principiile și ideile statului comunist totalitar.

În considerarea tuturor aspectelor învederate în paragrafele anterioare, reținând că motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 780 din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 780 din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.