ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2023

Ședința publică din data de 7 februarie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 5258 din 04 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a constatat nulitatea recursurilor formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 1798 din 23 mai 2019 și a încheierii din 07 decembrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva Deciziei nr. 5258 din 04 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, recursul fiind declarat și motivat în termen.

Astfel, instanța suprema a constatat nul recursul formulat de ANAF, reținând in mod eronat că, nu s-au formulat veritabile critici la adresa hotărârilor pronunțate de prima instanța, prin care sa se arate in ce consta nelegalitatea acestora, prin raportare la soluția pronunțata de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanța in fundamentarea hotărârii.

De asemenea, mai retine, în mod eronat, instanța suprema că, recursurile pârâtelor nu conțin veritabile eristici de nelegalitate care să poată fi incadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la aceste aspecte, invederează instanței că, recursul a fost motivat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., care se refera la incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material in spete.

În acest sens, din economia textului art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu rezulta ca ar trebui indicat cu exactitate normele legale incalcate de instanța, însă din lecturarea recursului formulat de către ANAF, rezultă fără echivoc care sunt normele legale pe care instanța de fond le-a incalcat in soluționarea cauzei.

Precizează că a criticat sentința de fond sub toate aspectele in sensul ca, instanța de fond nu a aplicat legislația arătata in apărările de fond.

Din recursul formulat rezultă fără echivoc ca instanța de fond a pronunțat hotărârea cu incalcarea si aplicarea greșita a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Legii contabilității art. 21 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu prevederile pct. 33 și pct. 39 din H.G. nr. 44/2004, art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, art. 128 alin. (4) lit. a) și lit. b) si art. 129 alin. (4) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 571/2003, art. 128 alin. (8) lit. e) si art. 129 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, precum si pct. 6 si pct. 7 din H.G. nr. 44/2004. (pagina 3 din recurs).

De asemenea, la pagina 4 din recurs instituția noastră a invocat dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 21 alin. (1) și alin. (3) lit. a), art. 21 alin. (3) lit. a), lit. d) și lit. i), art. 128 alin. (8) lit. e) și art. 129 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 571/2003, pct. 33 al Titlului II si pct. 39 al Titlului III din H.G. nr. 44/2004, dispoziții pe care instanța de fond le-a aplicat greșit.

Totodată, instanța de fond a pronunțat sentința recurata cu incalcarea si aplicarea greșita a dispozițiilor art. 145 alin. (2) lit. a), art. 128 alin. (4) lit. a) și lit. b) art. 129 alin. (4) lit. a) și lit. b), art. 128 alin. (8) lit. e) și art. 129 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, pct. 6 și pct. 7 din H.G. nr. 44/2004, asa cum am menționat la pagina 5 din recurs.

Precizează că la pagina 6 din recurs a invocat prevederile art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 92/2003, art. 21 alin. (2) lit. d) și lit. i) din Legea nr. 571/2003 prevederi pe care instanța de fond le-a incalcat si aplicat greșit.

Tot in sensul aplicării greșite a normelor de drept material, la pagina 8 din recurs susține că a menționat dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2006, pe care instanța le-a încălcat și aplicat greșit.

La pagina 9 din recurs a invocat dispozițiile art. 19 si art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu cele ale pct. 13 din H.G. nr. 44/2004, pe care instanța de fond le-a interpretat in mod greșita

De asemenea, la pagina 12 din recurs a menționat prevederile art. 143 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 571/2003 și art. 10 alin. (1) din Anexa 1 la OMFP nr. 2222/2006, coroborate cu art. 155 alin. (19) lit. f) din Legea 571/2003.

Instanța de fond a aplicat si interpretat in mod greșit dispozițiile art. 279 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 coroborate cu pct. 11.1 lit. b) din OPANAF nr. 3741/2015, art. 269 alin. (1) lit. c) si lit. d), art. 276 alin. (1) din același act normativ (pagina 14 din recurs).

S-a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea hotărârii atacate, deoarece, recursului este rezultatul unei erori materiale, iar în rejudecare, admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.

Intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

În susținerea contestației în anulare contestatoarea a invocat motivul prevăzut de dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului.

În cauza de față, aceste două cerințe sunt îndeplinite, iar caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Semnificația conceputului de "greșeală materială" a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural.

În speța dedusă judecății, contestatoarea reclamă împrejurarea că instanța de recurs a anulat în mod greșit cererea sa de recurs în măsura în care în cuprinsul acestei cereri a indicat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în argumentarea contestației în anulare aceasta arătând aspectele pe care le consideră ca fiind interpretate greșit de către instanța de recurs.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că argumentul prin care se susține existența erorii materiale invocată de contestatoare în prezenta cauză nu este fondat.

Înalta Curte urmărind criticile formulate prin contestația în anulare prin raportare la decizia împotriva căreia a formulat contestație în anulare constată că acestea urmăresc în fapt o rejudecare a recursului.

Este corect ceea ce afirmă contestatoarea că în susținerea cererii de recurs a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă pentru stabilirea caracterului motivat al unei cereri din recurs din perspectiva art. 486 și art. 487 C. proc. civ., nu este suficientă invocarea formală a unui motiv de casare.

Instanța de recurs a precizat în considerentele deciziei împotriva căreia s-a formulat prezenta contestației în anulare, argumentele pentru care cererea de recurs are caracterul unei cereri nemotivate, constatând că nu există critici care să vizeze conformitatea hotărârii în raport de dispozițiile legale incidente. Instanța de recurs a subliniat în mod judicios că recursul în materia contenciosului administrativ nu reprezintă o cale devolutivă de atac, astfel că în cadrul acestei proceduri nu se poate reface judecata cauzei din persspectiva acelorași motive pe care instanța de fond le-a analizat, ci partea interesată să formuleze recurs are obligația în cadrul acestei etape procesuale să indice prin raportare la motivele de casare, critici în temeiul cărora să se analizeze hotărârea din perspectiva legalității sale și nu a fondului cauzei.

În realitate, prezentând aproximativ aceeași conduită ca în fața instanței de recurs, Înalta Curte constată că prin contestația în anulare, ceea ce urmărește contestatoarea este tocmai repunerea în discuție a hotărârii pronunțate de instanța de fond în temeiul acelorași argumente care nu țin de analiza legalității unei hotărâri, ci de însăși reefectuarea unei judecăți pe fond a cauzei.

Reține Înalta Curte că în jurisprudența CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.

Erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare a deciziei pronunțată de către instanța de recurs pentru că excedează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Din perspectiva analizei efectuate în prezenta decizie, se constată că motivele invocate de contestatori nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unor circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au caracterul unor critici ce țin de judecata în fondul cauzei, fiind analizate de prima instanță și reiterate fidel în fața instanței de recurs, instanță care prin prisma competenței sale și făcând aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a dispus anularea cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de la art. 488.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 5258 din data de 4 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca fiind nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2023