ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 581/2023

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, V., W., X., Y. (decedat, prin moștenitori: Z., AA., BB.), CC., S.C. Avioane Craiova S.A., Ministerul Sănătății, au solictat anularea actului administrativ dec. 764/30/10/2019. Pârâtii Y., W., X., V. au formulat întâmpinare în cupinsul căreia au invocat excepția conexității acestui dosar cu dosarul nr. x/2019, iar pe fond au solicitat respingerea cererii întrucat nu este întemeiată, Prin încheierea din 10.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 instanța a conexat respectivul dosar la dosarul nr. x/2019. În dosarul nr. x/2019 reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a solicitat anularea Hotararii CNCD nr. 764/30.10.2019 în ce privește sancțiunea avertisment aplicată MMPS.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 291/2021 din data de 9 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a: - admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale); - a anulat Hotărârea CNCD nr. 764/30.10.2019 în ce priveste mentiunea referitoare la sancționarea reclamantului Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale) cu avertisment; - a respins ca nefondată acțiunea conexată formulată de reclamanții A., DD., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., EE., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, V., W., X., Z., AA. și BB. (succesorii legali ai lui Y.), CC., S.C. Avioane Craiova S.A. și Ministerul Sănătății.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 291/2021 din data de 9 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentu Combaterea Discriminării și reclamanții A., DD., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., EE.. 3.1. Prin cererea sa de recurs, recurentul-pârât CNCD a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește anulare Hotărârii CNCD nr. 764/30.10.2019 față de mentiunea referitoare la sancționarea reclamantului Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu avertisment. În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât afirmă că sentința civila nr. 291/09.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4), art. 7 lit. a), b), c) și g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În esență, recurentul-pârât arată că în urma demersurilor inițiate de către conducerea Aerostar S.A. Bacău, Ministerul Muncii și Protecției Sociale au emis ordinul nr. 2120/662/1999 prin care s-a dispus încadrarea în grupa II de muncă a unor locuri de muncă și activități din cadrul FF. pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969, cu excepția locurilor de muncă ce erua încadrae în grupa I de muncă. Arată recurentul pârât că deși condițiile de derulare a activității sunt asemănătoare, astfel cum sunt evidențiate și de înscrisurile depuse în dosarul administrativ nr. x/2019, totuși, prin Ordinul nr. 2120/662/1999a fost recunoscută încadrarea în grupa a II-a de muncă numai pentru angajații Aerostar Bacău S.A. nu și pentru salariații Avioane Craiova S.A., care, prin natura activității desfășurate, expune salariații acelorași factori de risc, generându-se astfel un tratament diferențiat între salariați care lucrează în aceleași condiții. Arată recurentul pârât că potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație". În prezenta cauză dedusă judecății este mai mult decât evident tratamentul diferențiat între angajații Aerostar Bacău S.A. și angajații Avioane Craiova S.A., apreciind recurentul pârât că Ministerul Muncii și Protecției Sociale era ținut să efectueze analize pentru stabilirea impactului mediului de lucru asupra tuturor angajaților din toate societățile din domeniul industriei de aviație. Față de aceste considerente recurentul pârât solicită admiterea recursului său, cu consecința menținerii, în rejudecare, a constatării discriminării sesizate prin hotărârea ce face obiectul prezentului litigiu. 3.2. Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea cererii lor de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. În susținerea cererii de recurs, recurenții-reclamanți susțin că soluția pronunțată asupra contestației formulată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale este vădit nelegală, în cauză fund incidente dispozițiile art. 488 ai 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Situația premisă de la care a plecat instanța în soluționarea pe fond a contestației formulată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, este geșită, instanța depășind limitele învestirii sale, așa cum aceasta s-a materializat prin contestația formulată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale. In raport de acest argument este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "cândhotărârea conține motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii". Deși contestatorul nu a criticat hotărârea CNCD cu privire la soluția asupra excepției tardivității sesizării CNCD, întreaga argumentare a instanței este fundamentată pe elemente care nu au fost puse în discuția părților, și nu au constituit apărări sau susțineri ale niciuneia dintre părți. Total eronat reține instanța faptul că prin hotărârea emisă de CNCD au fost analizate efectele produse de ordinul 2210/662/1999 după data de 11.01.2018, și nu efectele anterioare acestui moment. Data de 11.01.2018 a fost indicată de recurenții reclamanți ca data la care au luat cunoștință despre existența stării de discriminare, urmare a obținerii de către unii dintre salariați care au fost detașați o perioadă la S.C. Aerostar Bacău, a unei adeverințe de încadrare în grupa a II- a de muncă, temeiul fiind reprezentat de dispozițiile Ordinului comun 2120/1999. Această analiză prin raportare la data de 11.01.2018 a privit exclusiv soluționarea excepției tardivității sesizării CNCD, întrucât Ministerul Muncii și Justiției Sociale a susținut că a fost depășit termenul de 1 an prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, de la data la care s-a luat cunoștință sau se putea lua cunoștință despre existența stării de discriminare. Argumentul că Ordinul 2120/662/1999 a fost abrogat încă din anul 2001 nu poate fi reținut ca relevant în raport de pretențiile recurenților reclamanți și de criticile expuse de Ministerul Muncii prin contestația formulată. Și Ordinul 50/1990 a fost abrogat, fără ca asta să însemne că persoanele îndreptățite nu pot cere și nu pot obține pentru perioada în acest acest act normativ și-a produs efectele, recunoașterea acelorași efecte reglementate prin acest act normativ. Este evident astfel că instanța de fond a făcut confuzie între data de la care s- a calculat termenul de 1 an pentru sesizarea CNCD, și elementele prin raportare la care CNCD a reținut că efectele produse de actul normativ în discuție au generat o stare de discriminare. Or, în condițiile în care, așa cum instanța reține de altfel, intimatul contestator nu a critiat soluția de respingerea a excepției tardivității sesizării CNCD, orice argumentare prin raportare la momentul 11.01.2018 este lipsită de relevanță în dezlegarea cauzei. În mod legal CNCD a reținut faptul că efectele produse de ordinul comun 2120/662/1999 sunt continue, respectiv acestea au supraviețuit în timp chiar ulterior momentului abrogării, întrucât, obținerea încadării în grupa a doua de muncă în temeiul acestui ordin a avut efect definitiv pentru toate locurile de muncă din cadrul S.C. Aerostar Bacău S.A., cu excepția celor care erau încadrați în grupa I de muncă. Valorificarea efectelor juridice produse de acest ordin se materializează cu ocazia stabilirii drepturilor la pensie. Faptul că pentru salariați ai S.C. Avioane Craiova S.A., detașați la S.C. Aerostar Bacău pe aceeași funcție pe care o dețineau a S.C. Avioane Craiova S.A., s-au eliberat adeverințe pentru perioade ulterioare abrogării Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care se atestă că aceștia beneficiază de încadrare în grupa a II a de muncă pentru perioade de activitate de la S.C. Aerostar Bacău S.A., este un argument de neînlăturat cu privire la efectele juridice continue produse de ordinul în discuție. Prin Odinul comun nr. 2120/662/1999, toate locurile de muncă de la S.C. Aerostar Bacău au fost încadrate definitiv ca locuri de muncă care prin raportare la factorii de risc la care sunt supuși salariații sunt încadrate în grupa a II a de muncă. In mod nelegal, fără că aceste elemente să fi fost invocate de părțile litigante, instanța desființează hotărârea CNCD cu motivarea că CNCD a analizat existența stării de discriminare după data de 11.01.2018 și nu anterior acestui moment, precum și pentru că recurenții reclamanți nu au indicat în sesizare niciun fel de elemente care să creeze măcar prezumția că acest Ordin produce efecte în continuare. Toate locurile de muncă de la S.C. Aerostar Bacău, mai puțin cele deja încadrate în grupa I, au primit de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2120/63/1999 încadrarea în grupa a II a de muncă. Inclusiv salariați detașați la această unitate, după anul 2001 au primit adeverință cu activitate lucrată în condiții de grupa a II a de muncă, dovadă fiind adeverințele care se regăsesc în dosarul CNCD. Prin raportare la situația astfel generată, CNCD a reținut faptul că si recurenții reclamanți se regăseau într-o situație identică cu salariații de la S.C. Aerostar Bacău, însă eventuala încadrare în grupa a II a de muncă în cazul lor trebuia să urmeze criteriile și procedura prevăzută de Ordinul 50/1990. De altfel, aceasta a fost și argumentarea expusă în apărare de către intimatul contestator care s-a prevalat de dispozițiile Ordinului 50/1990, aspect cu privire la care instanța de fond nu face niciun fel de trimitere. Toate motivele expuse în considerentele, sentinței sunt argumente expuse de către instanță, argumente care nu sunt de natură a răspunde pretențiilor părților sau apărărilor lor, ci reprezintă veritabile probleme de drept pe care niciuna din părți nu le- a semnalat și pe care nici instanța nu le-a pus în discuția părților. Astfel, soluția pronunțată depășete principiul disponibilității, instanța fundamentându-și soluția pe argumente străine de natura pricinii. În mod nelegal instanța de fond a reținut faptul că Ordinul nr. 2120/1999 nu a determinat o stare de discriminare. Instanța de fond a reținut faptul că existența unei stări de discriminare nu poate fi imputată Ministerului Muncii și Protecției Sociale, deși se reține faptul că Ministerul Muncii și Protecției Sociale este entitatea cu competență în materia reglementărilor esențiale a raporturilor de muncă, faptul că s-a emis un ordin ce a creat o situație privilegiată pentru o categorie de salariați aflați în situație similară cu a recurenților nu este un fapt care să poată fi imputat Ministerului Muncii, întrucât acesta nu a fost sesizat cu analiza locurilor de muncă și de la S.C. Avioane Craiova S.A., ci numai de la S.C. Aerostar Bacău. În sentința recurată instanța de fond a menționat faptul că Ministerul Muncii și Justiției Sociale nu avea obligația ca din oficiu să includă în ordinul nr. 2120/662/1999, alături de salariații S.C. Aerostar Bacău și salariații de la S.C. Avioane Craiova S.A. chiar dacă angajatorul respectiv nu a făcut demersurile necesare ca în cazul Aerostar Bacău. Concluzia instanței de fond este greșită, în raport de principiile și atribuțiile Ministerului Muncii Potrivit, astfel cum acestea rezultă din cuprinsul prevederilor art. 3, alin. (2), lit. b) din H.G. nr. 81/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, potrivit cărora: "Activitatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale se bazează pe următoarele principii: b) principiul respectării demnității umane, egalității de șanse și de tratament" De asemenea, conform art. 4, alin. (2) lit. a) punctul 3 din actul normativ mai sus menționat: Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeplinește următoarele atribuții specifice: a) In domeniul legislației muncii: 3. Asigură aplicarea unitară a prevederilor legale din domeniul legislației muncii ". In mod absolut eronat judecătorul fondului, găsește ca " justificare obiectivă și rezonabilă " în încadrarea în grupa a II a de muncă doar a angajaților S.C. Aerostar S.A. Bacău. Reține instanța fondului că Ordinul 2120/662/1999 a fost emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministenil Sănătății ca urmare a demersurilor inițiate de S.C. Aerostar S.A. Bacău, astfel că la momentul emiterii acestui ordin emitentul său nu a avut în vedere situația locurilor de muncă și activităților desfășurate în cadrul societății S.C. Avioane Craiova S.A.. Această justificare nu poate fi primită pe simplul motiv că prin emiterea ordinului nr. 2120/662/1999, prin care doar angajații de la S.C. Aerostar S.A. Bacău au fost încadrați în grupa a II a de muncă chiar dacă, prin natura activității desfășurate, sunt expuși acelorași factori de risc, ca angajații S.C. Avioane S.A. Craiova, Ministerul Muncii și Protecției Sociale s-a poziționat în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 2, alin. (4) din O.G. nr 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel: Orice comportament activ sau pasiv, care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, față de alte persoane sau comunități, atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale ". In prezenta cauză dedusă judecății, chiar dacă ordinul nr 2120/662/1999 a fost emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Sănătății ca urmare a demersurilor inițiate de S.C. Aerostar S.A. Bacău, în virtutea atât a atribuțiilor sale specifice, a prevederilor art. 16 din Constituția României, ale art. 5 și art. 6 din Legea nr. 53 Codul muncii cât și ale dispozițiilor europene în materia egalității de tratament în domeniul muncii, Ministerul Muncii și Protecției Sociale era ținut a analizeze pentru stabilirea impactului mediului de lucru asupra tuturor angajaților din toate societățile bdin domeniul industriei de aviație cu luarea tuturor măsurilor care se impuneau în acest sens. Ministerul Muncii si Protecției Sociale si Ministerul Sănătății, în calitate de instituții din cadrul Guvernului României nu pot fi scutite de responsabilitatea care le revenea în acest caz, pentru că în urma demersurilor inițiate de conducerea S.C. Aerostar Bacău, acestea trebuiau să solicite ministerului de resort toate întreprinderile de aviație din România, să analizeze dacă în aceste întreprinderi există situații identice ca la Aerostar Bacău unde există factorii de risc menționați de conducerea Aerostar Bacău, (zgomot și radiații electromagnetice) pentru a nu se crea discriminare pentru salariați. Este unanim recunoscut faptul că încadrarea în grupe superioare de muncă a fost dispusă printr-o reglementară unitară reprezentată inițial de Ordinul 50/1990. De altfel, apărarea ministerelor ca și a S.C. Avioane Craiova S.A., s-a raportat cu prioritate la acest cadru unic de reglementare în materia recunoașterii și acordării grupelor superioare de muncă, cadru de reglementare ce a fost generat tot de Ministerul Muncii, fară a avea sesizarea expresă a niciunul angajator. Ordinul comun al Ministerului Muncii și al Ministerului Sănătății, ordinul 2120/622/1999, a fost emis în condiții derogatorii de la Ordinul 50/1990, pentru salariați din industria fabricării avioanelor fără a exista nicio expertizare a locurilor de muncă, așa cum în mod nejustificat reține instanța de fond. Potrivit Anexei nr. 1 din H.G. nr. 242/29.03.1991 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în domeniul industriei de aviație, se regăsesc la poziția nr. 3 S.C. Aerostar Bacău, la poziția nr. 5 S.C. Avioane Craiova S.A., domeniul industriei de aviație. Astfel exista o evidență clară a unităților care acest obiect de activitate, care au fost înființate în baza unor dispoziții legale. Documentele înaintate către CNCD, atestă faptul că la baza emiterii ordinului prin raportare la care am invocat starea de discriminare, nu a existat nicio notă de fundamentare și nicio documentație tehnică, aspect absolut relevant în condițiile în care chiar instanța argumentează faptul că Ministerul Muncii a analizat locurile de muncă de la Aerostar Bacău. Ministerul Muncii nu a analizat în niciun fel locurile de muncă de la Aerostar Bacău, ci ordinul anterior menționat a fost emis pur și simplu, pentru o categorie de salariați, cărora le-a creat un beneficiu legal în condiții derogatorii de la Ordinul 50/1990. Sentința recurată este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 și 1 pct. 8 C. proc. civ., civ. Potrivit art. 2 al 1 din Legea nr. 324/2006 " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice" De asemenea, în jurisprudența CEDO s-a statuat că "o diferență de tratament constituie discriminare atunci când criteriul de distincție între două categorii nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă". In aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, ca discriminarea este acceptabila daca are o justificare obiectiva si rezonabila. Intr-o societate democrata este o astfel de discriminare aceea care urmărește un "scop legitim" si respecta "un raport de proporționalitate rezonabil intre scopul urmărit si mijloacele utilizate pentru realizarea lui." (a se vedea Corneliu Bârsan, "Convenția Europeana a Drepturilor Omului-Comentariu pe articole", vol. I, Drepturi si libertăți, Editura AII Beck, pag. 906). Curtea a statuat că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are o justificare obiectivă si rezonabilă" si nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate intre acesta si mijloacele utilizate pentru atingerea lui. Potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare Prin decizia nr. 447 din 15 septembrie 2005, Curtea Constituțională a statuat ca numai legiuitorul poate aprecia si stabili daca si ce anume sporuri sau adaosuri se acorda anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute sa beneficieze toți salariații care se afla in situații identice sub toate aspectele funcțiilor in care sunt încadrați, ale naturii si volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importantei si riscurilor muncii lor si in privința oricăror elemente specifice. Legea organica în materia raporturilor de munca nr. 53/2003, prin art. 5, consacra același principiu constituțional al egalității de tratament fata de toți salariații si angajatorii. Potrivit art. 3 din același act normativ, constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute la alin. (2) care are ca scop acordarea, neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii. Discriminarea indirecta întemeiată în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la aliniatul 2 care produce efectele unei discriminări directe este de asemenea interzisa. In procesul de penalizare a încălcării interdicției de discriminare, Curtea Europeana a Justiție a statuat ca în cazul în care răspunderea angajatorului pentru încălcarea principiului tratamentului egal ar fi supusa obligației de a proba culpa in inexistenta unui temei de scutire recunoscut de legislația națională aplicabila efectului practic al acestui principiu ar slabi considerabil. In mod legal CNCD a reținut faptul că efectele Ordinului comun nr. 2120/622/1999 a creat o stare de discriminare, tară ca entitățile eminete să poată fi absolvite de vreo culpă, în condițiile în care emiterea ordinului prin raportare la care s-a invocat starea de discriminare nu a fost însoțită de o documentație tehnică sau notă de fundamentare care să ateste că emiterea ordinului a avut la bază o analiză a activităților derulate la S.C. Aerostar Bacău. Or emiterea Ordinului sa făcut pur și simplu, neexistând o certitudine nici cu privire la formularea unei solicitări exprese de către S.C. Aerostar Bacău în sensul recunoașterii grupei a II a de muncă pentru salariații acestei unității Este cert faptul că recurenții se află într-o situație identică cu salariații ce au beneficiat de ordinul comun nr. 2120/662/1999, în privința acestora existând discriminare conform art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. a), b), c) și g) din O.U.G. nr. 137/2000. Autoarele stării de discriminare sunt cele două ministere în sarcina cărora se poate reține săvârșirea unei contravenții, așa cum aceasta este reglementată de art. 7 din OUGnr. 137/2000. Potrivit art. 26 din O.G. nr. 137/2000 (1)" Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7), art. 6-9, art. 10, art. îl alin. (1), (3) și (6), art. 12, 13, 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate. (2) Consiliul sau, după caz, instanța de judecată poate obliga partea care a săvârșit fapta de discriminare să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al sentinței judecătorești". Trebuie avută în vedere și calitatea specială a celor două instituții emitente a actului, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, instituții care, prin atribuțiile conferite de lege, trebuie să asigure respectarea și protejarea drepturilor cetățenilor pentru domeniile în care acestea an competență de acțiune. Ele sunt ținute să promoveze și să protejeze respectarea principiului legalității, a principiului egalității și transparenței CNCD a reținut că faptele prezentate în petiție întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000, este obligatorie și aplicarea unei sancțiuni contravenționale conform art. 26 din O.U.G. nr. 137/2000. Există în mod cert o diferență de tratament intre salariații S.C. Avioane Craiova și salariații S.C. Aerostar S.A. Bacău, pentru care printr-un act normativ li s a recunoscut o situație privilegiată fată de angajatii S.C. Avioane S.A. Craiova, fără ca pentru această diferență să existe nicio justificare obiectivă si rezonabilă. Instanța de fond a reținut generic faptul că atât timp cât angajatorul nu a solicitat acordarea grupei a doua de muncă pentru salariații săi, salariații aflați în această situație nu pot invoca discriminarea. Potrivit acestui raționament, pentru pasivitatea unității angajatoare sunt ținuți să suporte consecințele salariații. Fondul problemei presupunea verificarea existenței sau nu a unei situații similare în care se află recurenții în calitate de salariați ai S.C. Avioane Craiova S.A., față de salariații S.C. Aerostar Bacău S.A.. In fața CNCD s-a probat faptul că S.C. Avioane Craiova S.A. are un obiect de activitate mult mai complex decât S.C. Aerostar S.A. Bacău, activitate ce implică și un grad sporit de prezență al factorilor de risc, constând în zgomot și radiații electromagnetice, factori la care au fost și sunt supuși salariații acestei entități. Concret, activitatea derulată la S.C. Avioane S.A., a implicat probarea, testarea și verificarea de motoare, probare, testarea și verificare aparate de zbor, testarea, verificarea și încercarea fiecărui element component al aparatului de zbor fabricat. In plus, fabrica S.C. Avioane S.A. Craiova se întinde pe o suprafața mult mai mică decât S.C. Aerostar Bacău, care este de aproximativ 4 ori mai mare ca întindere, ceea ce face ca zgomotul și radiațiile să fie suportate mult mai intens de către angajații S.C. Avioane Craiova S.A., decât cei de la S.C. Aerostar S.A. Bacău. De asemenea, în imediata vecinătate a funcționat o unitate militară, în cadrul căreia a existat Aeroportul Militar Craiova, iar aeroportul civil este în aproprierea fabricii. Mai este de menționat că in incinta fabricii mai funcționează si Centrul de încercări în Zbor, a cărei activitate comportă un înalt risc de iradiere si zgomot toate fund resimțite în mod nemijlocit de salariații S.C. Avioane Craiova ȘA. Cu toate acestea, deși condițiile de derulare a activității sunt mai aspre decât cele ce au existat și există la S.C. Aerostar Bacău S.A., prin ordinul comun prin raportare la care s-a invocat starea de discriminare s-a recunoscut încadrarea în grupa a doua de muncă doar pentru salariații S.C. Aerostar Bacău, nu și pentru salariații altor unități care prin natura activității desfășurate, expunea salariații acelorași factori de risc, generându-se astfel o situație vădit discriminatorie între salariați care lucrează în aceleași condiții dar care beneficiază de drepturi diferite. Această modalitate de stabilirea a locurilor de muncă ce se încadrează în grupe de muncă pentru salariații ce lucrează la S.C. Aerostar Bacău, a condus la crearea unei discriminări între personalul salariat al unităților ce au obiect de activitate în domeniul construcției și reparației de avioane. Față de aceste considerente, recurenții reclamanți solicită admiterea recursului declarat, cu consecințele arătate în memoriul de exercitare al căii de atac.

Apărarea formulată în cauză Intimatul-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale a depus întâmpinare la data de 03.06.2021 prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Intimații-reclamanți au depus întâmpinare la data de 09.06.2021 prin care au solicitat admiterea recursului formulat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză ca fiind nefondate.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 15.07.2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 07 februarie 2023, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursurile declarate în cauză Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a le respinge în consecință. Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o contestație formulată împotriva hotărârii nr. 764/30.10.2019, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut existența unei discriminări între recurenții reclamanți din prezenta cauză și angajații FF. S.A., diferență ce rezultă din efectele ordinului 2120/662/1999. Prin ordinul în discuție se prevede, la art. 1 alin. (1) că locurile de muncă și activitățile din cadrul Societății Comerciale "Aerostar" - S.A. Bacău, în care personalul este afectat de factorii de risc (zgomot și radiații electromagnetice) produși de unitate și, în mod special, de Aerodromul militar - U.M. 02015 de aviație și de Aeroportul civil, unități aflate în imediata vecinătate a Societății Comerciale "Aerostar" - S.A. Bacău, se încadrează în grupa II de muncă pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969, cu excepția celor încadrate în grupa I de muncă, ca urmare a reglementărilor existente în prezent. Se arată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) din ordinul anterior menționat, faptul că metodologia pe baza căreia unitatea efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă este prevăzută în Ordinul ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării reține, însă, că și în cadrul Avioane Craiova activitatea angajaților s-a desfășurat în condiții de muncă similare, astfel că, în opinia Consiliului, s-ar fi impus încadrarea în grupele I și II de muncă și pentru locurile de muncă și activitățile din cadrul Avioane Craiova, în care personalul este afectat de factori de risc. În consecință, CNCD, constatând discriminarea în discuție, a aplicat ministerelor reclamate sancțiunea avertismentului și a recomandat înlăturarea stării de discriminare. Astfel cum rezultă din economia dosarului, hotărârea emisă de CNCD a fost contestată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, acest reclamant susținând inexistența discriminării, dar și de autorii sesizării CNCD, aceștia fiind nemulțumiți de sancțiunile aplicate prin hotărâre precum și de faptul că intimata pârâtă CNCD nu a impus, în sarcina ministerelor reclamate, obligația de înlăturare a stării de discriminare ci doar a recomandat luarea măsurilor necesare în vederea înlăturării discriminării. Soluționând contestațiile formulate, prima instanță constată că este întemeiată critica Ministerului Muncii și Protecției Sociale, astfel că a admis acțiunea formulată de acest reclamant și a anulat hotărârea CNCD, apreciind că discriminarea constatată prin această hotărâre nu există. Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului remarcă faptul că la data de 06.03.2001 ordinul nr. 2120/662/1999 a fost abrogat prin H.G. nr. 261/2001, astfel că la data de 11.01.2018 și ulterior acestei date ordinul abrogat nu mai putea produce efecte juridice. Această concluzie este relevantă, în opinia judecătorului fondului, mai ales în contextul în care reclamanții invocă o ipotetică situație de discriminare prin omisiunea unei reglementări similare și în ceea ce îi privește, deci, că nu au beneficiat de drepturile recunoscute angajaților de la Aerostar, deși se aflau în aceleași condiții de muncă. Prin urmare, ipotetic, momentul maxim în timp până la care ar fi putut fi modificat ordinul respectiv în sensul cuprinderii și a reclamanților era până la abrogarea ordinului, adică pana la data de 06.03.2001. La nivelul anului 2018 și ulterior reclamanții persoane fizice nu se mai aflau în situație comparabilă cu angajații Aerostar. În acest context, nu se poate susține că fapta de discriminare exista la data de 11.01.2018. Această situație conduce, în aprecierea primei instanțe, la anularea hotararii CNCD și, în mod consecutiv, la respingerea acțiunii promovate de reclamanții persoane fizice. Continuând analiza sa și cu privire la chestiunea existenței, în sine, a discriminării, instanța fondului reține că reclamanții din litigiu, angajați sau foști angajați ai Avioane Craiova și angajații Aerostar Bacău - angajați cu privire la care a fost emis ordinul nr. 2120/662/1999 se află în situații de fapt similare sub aspectul expunerii la factori de risc, zgomot și radiații electromagnetice, aspecte ce nu au fost contestate în cauză. Această situație însă nu este suficientă pentru a se putea concluziona cu privire la existența unei fapte de discriminare, subliniază judecătorul fondului, întrucât ministerele reclamate nu aveau obligația efectuarii unei analize din oficiu, pentru a statua asupra condițiilor de muncă existente la Avioane Craiova S.A. nici a reglementării "din oficiu" a situației reclamantilor persoane fizice. Astfel, din continutul ordinului comun nr. 2120/662/1999 rezultă că art. 2 din acesta face trimitere la Ordinul ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 59/1990; potrivit pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990: nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii. În baza Legii nr. 19/2000 a fost emisă H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale; potrivit H.G. nr. 1025/2003, în esență, angajatorul este acela competent, împreună cu sindicatele sau reprezentanții angajaților, să solicite reevaluarea locurilor de muncă în vederea obținerii avizelor pentru încadrarea activității în condiții speciale. De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) al Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale: (1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1. (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, se poate lesne observa că nici MMJS, nici MJ nu au nicio atribuție legală/competență pentru a face demersuri în vederea încadrării "din oficiu" a reclamanților în grupele de muncă/condițiile speciale de muncă sau pentru a face demersuri în acest scop, în lipsa oricărei sesizări, competența revenind în mod exclusiv angajatorilor, în colaborare cu reprezentanții angajaților. În acest context, nu se poate imputa MS și MMJS o lipsă culpabilă de reglementare a situației juridice a reclamanților similar cu aceea a colegilor lor din cadrul S.C. AeroStar S.A. Bacău, cele două ministere acționând, conform legii, numai la sesizarea entităților competente, așa cum au fost precizate anterior de instanță. Așadar, o lipsă de reglementare a situației reclamanților se justifică în mod obiectiv, prin lipsa oricărei sesizări în ce privește situația lor juridică, care să fi fost formulată de angajatorul Avioane Craiova. cu concursul reprezentanților salariaților unității. În cauză nu rezultă din nicio probă că o atare sesizare a existat din partea Avioane Craiova și că aceasta ar fi fost fie ignorată, fie respinsă de MMJS și MS fără nicio justificare obiectivă. În concluzie, prima instanță, constatând greșit reținută fapta de discriminare, a admis acțiunea formulată de reclamantul MMJS, respingând, în consecință, acțiunea reclamanților persoane fizice. Contrar celor susținute de recurenta pârâtă și recurenții reclamanți, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, nefiind demonstrată nelegalitatea acestei hotărâri nici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., recurenții reclamanți susțin că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, afirmând, totodată, că soluția prmei instanțe este fondată pe motive de nelegalitate ce nu au fost nici invocate de părți și nici puse în discuția părților de către instanța de judecată. În realitate, critica recurenților reclamanți vizează și incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ.., fiind dezvoltate argumente ce tind să demonstreze încălcarea dreptului la apărare (prin nesocotirea obligației de a supune discuției aspcetele de fapt și de drept decizorii) și, de asemenea, încălcarea principiului disponibilității. Analiza sentinței civile criticate din această perspectivă nu confirmă critica dezvoltată de recurenții-reclamanți sub acest aspect, subliniind Înalta Curte că prin considerentele circumscrise faptului abrogării Ordinului comun nr. 2120/662/1999 judecătorul fondului nu face altceva decât să aprecieze că odată cu ieșirea ordinului în discuție din ordinea juridică nu mai poate fi pretinsă nicio discriminare în legătură cu efectele acestui act dar mai cu seamă faptul că eventuala discriminare, grefată pe omisiunea ministerelor emitente de a-i include și pe angajații Avioane Craiova S.A. în câmpul de aplicare a ordinului, nu mai putea fi remediată, devreme ce actul a fost abrogat, nefiind posibilă obligarea unei autorități publice la completarea dispozițiilor unui act administrativ abrogat. Prin urmare, este greșită raportarea recurecrenților-reclamanți la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ., prevederi care sancționează hotărâile ce cuprind numai considerente străine de natura pricinii dar și trimiterea la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcat dreptul la apărare sau principiul disponibilității în contextul în care argumentația evocată de judecătorul fondului în susținerea primului motiv de nelegalitate a hotărârii CNCD tinde să demonstreze, în fapt, inexistența discriminării în contextul în care actul administrativ pretins vătămător din punctul de vedere al O.G. nr. 137/2000 era abogat încă din anul 2001. Trebuie observat faptul că instanța fondului nu s-a rezumat la chestiunea consecințelor abrogării Ordinului nr. 2120/662/1999, pronunțând soluția criticată de recurenți și pentru faptul că discriminarea sesizată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu există. Constatarea judecătorului fondului reflectă o corectă abordare a normelor de drept material incidente în cauză, apreciază Înalta Curte, astfel că este nefondată și critica formulată prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, trebuie reamintit faptul că recurenții reclamanți s-au plâns Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru faptul că ministerele reclamate nu au inclus, prin dispozițiile Ordinului nr. 2120/662/1999, și angajații Avioane Craiova S.A. în grupa II de muncă, omisiune ce reflectă un tratament diferențiat față de beneficiarii ordinului comun(angajații FF.) și totodată nejustificat din punct de vedere obiectiv. Astfel cum a arătat și judecătorul fondului, omisiunea inlcuderii societății Avioane Craiova S.A. în rândul unităților angajatoare în care se desfășoară activități specifice grupei II de muncă nu este exclusiv consecința neîndeplinirii procedurilor prevăzute de actele normative relevante în această materie și nu consecința unui tratament diferențiat, nepermis de dispozițiile O.G. nr. 137/2007. După cum s-a subliniat în chiar cuprinsul ordinului comun pretins discriminator, actul normativ avut în vedere de emitenții acestora a fost reprezentat de Ordinul ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării. Potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordinul ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). Din economia dosarului rezultă faptul că Ordinul comun nr. 2120/662/1999 a fost emis în urma demersurilor inițiate de conducerea FF. S.A., neexistând o solicitare similară din partea conducerii societății Avioane Craiova S.A., context în care omisiunea de reglementare a situației locurilor de muncă din cadrul acestei din urmă societăți este absolut firească, neefiind indicată nicio prevedere care să îndrituiască ministerele competente la acel moment să extindă analiza aplicabilității Ordinului ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 și la alte locuri de muncă decât cele pentru care s-a urmat procedura instituită prin Ordinul nr. 50/1990. Nici dispozițiile invocate de recurenta pârâtă și de recurenții reclamanți nu pot conduce la o altă concluzie, subliniind Înalta Curte faptul că prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) și art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 3 din H.G. nr. 81/2020, în virtutea cărora Ministerul Muncii și Protecției Sociale asigură aplicarea unitară a prevederilor legale din domeniul legislației muncii precum și egalitatea de șanse și tratament, nu înlătură de la aplicare procedurile în cadrul cărora trebuie aplicate aceste principii ci trebuie înțelese ca fiind corolare în privința aplicării procedurilor în materia de referință a asgurărilor sociale. De asemenea, apărarea recurenților-reclamanți, potrivit căreia Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății aveau obligația să solicite, în contextul demersurilor inițiate de Aerostar Bacău S.A., o solicitare Ministerului Economiei pentru a analiza situația tuturor întreprinderilor din industria aeronatuică și care se aflau în acea epocă în subordinea Ministerului Economiei, pe lângă faptul că nu este însoțită de indicarea normei sau normelor care ar fi impus un asemenea demers, este contrară prevederilor clare și lipsite de echivoc ale Ordinului ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990, act ce prevede obligației fiecărei unități de a urma procedura prevăzută pentru recunoașterea grupelor de muncă speciale și nu a ministerului tutelar al unor unități. Altfel spus, o eventuală încălcare a principiului egalității de tratament și al aplicării unitare a legislației primare sau infralegale circumcise asigurărilor sociale, indiferent de sediul materiei acestor principii(prevederi convenționale, constituționale, legale sau infralegale), ar fi fost de actualitate, în speță: - dacă și conducerea societății Avioane Craiova S.A. ar fi solicitat ministerelor emitente ale Ordinului comun nr. 2120/662/1999 încadrarea unor activități în grupele I și II; - și în pofida caracterului demonstrat al existenței factorilor de risc specifici activităților ce trebuie încadrate în grupa I sau II, factori similari cu cei existenți la Aerostar Bacău; - încadrarea în grupele I și II ar fi fost recunoscută doar în beneficiul angajaților de la societatea Aerostar Bacău. Cum în cauză lipsește elementul cheie pentru parcurgerea procedurii de încadrare prevăzute de Ordinului ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990, acela al declanșării procedurii administrative în vederea recunoașterii condițiilor deosebite de muncă de către angajatorul Avioane Craiova S.A., nu se poate reține existența unor situații comparabile, din punct de vedere legal, pentru cele două societăți din industria aeronauticii, diferit tratate de ministerele emitente ale ordinului nr. 2120/662/1999. În concluzie, faptul că recurenții reclamanți și, în general, angajații sau foștii angajați ai societății Avioane Craiova S.A. nu au beneficiat de încadrarea în grupele I și II de muncă nu este consecința unui refuz nejustificat de recunoaștere, în conținutul ordinului comun nr. 2120/662/1999, a existenței unei situații similare cu cea de la societatea Aerostar Bacău sau a pasivități ministerelor de resort în îndeplinirea unei obligații legale sau infralegale ci, cu rezerva demonstrării în fapt a existenței factorilor de risc specifici grupei I și II de muncă, este consecința pasivității conducerii societății Avioane Craiova precum și a reprezentanților salariaților manifestate în privința oportunității declanșării procedurilor de încadrare în grupa I sau II de muncă. Față de aceste considerente Înalta Curte constată că este nefondată și critica dezvoltată de recurenții-reclamanți și recurentul pârât și prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., urmând a respinge recursurile, în consecință.