ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 31.12.2019 sub numărul x/2019 reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 868/27.11.2019 a Colegiului Director al C.N.C.D., în ceea ce privește sancțiunea ce i-a fost aplicată. Reclamantul a formulat precizare în cursul procedurii prealabile prin care a învederat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu pârâții Avioane Craiova S.A., Ministerul Sănătății, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O.. Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună anularea Hotărârii nr. 868/27.11.2019 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, să se constatate că nu există fapta de discriminare reținută și pe cale de consecință să se înlăture sancțiunea de avertisment aplicată Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Prin încheierea din 16.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepția de litispendență și s-a dispus atașarea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2019. La termenul din 07.12.2020 Curtea a constatat că excepția de conexitatea invocată prin raportare la dosarul nr. x/2019 nu este de competența instanței investite cu soluționarea dosarului nr. x/2019, pentru motivele expuse în încheierea de ședință. La același termen, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de Ministerul Sănătății, pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1390 din 21 decembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Colegiului Director, S.C. Avioane Craiova S.A., Ministerul Sănătății, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., a anulat Hotărârea nr. 868/27.11.2019 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în ceea ce privește sancționarea contravențională a reclamantului, menținând Hotărârea nr. 868/27.11.2019 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției tardivității și excepției lipsei calității procesuale pasive.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și M., aceștia solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiate. 3.1. Recurenții-pârâți persoane fizice, foști angajați ai S.C. Avioane Craiova S.A., și-au întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și au solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. Subsumat cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că instanța, în mod nelegal, a reținut că Ordinul nr. 2120/1999 nu a determinat o stare de discriminare. În considerentele sentinței, soluționând excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerul Muncii și Protecției Sociale, instanța de fond a reținut faptul că în mod corect C.N.C.D. a procedat la respingerea acesteia, având în vedere că discriminarea a fost invocată prin raportare la Ordinul 2120/622/1999 al cărui emitent a fost acest minister, iar fondul petiției nu poate fi analizat decât în contradictoriu cu această entitate, în raport de competențele sale legale. Soluționând însă cererea în anularea sancțiunii, instanța de fond a reținut faptul că existența unei stări de discriminare nu poate fi imputată Ministerului Muncii și Protecției Sociale, deși aceeași instanță reținuse anterior faptul că acesta are competențe în ceea ce privește încadrarea activității în grupe superioare de muncă. Astfel, deși se reține faptul că Ministerul Muncii și Protecției Sociale este entitatea competentă în materia reglementărilor esențiale ale raporturilor de muncă, faptul că a emis un ordin ce a creat o situație privilegiată pentru o categorie de salariați aflați în situație identică (Avioane Craiova a avut condiții de muncă mai grele decât P., prin faptul că în incinta acestei societăți a existat Centrul de Cercetare și Încercări în Zbor a avioanelor care este singurul din industria aeronautică română), cu a recurenților, s-a apreciat că acestea împrejurări nu pot fi imputate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, întrucât, acesta nu a fost sesizat cu analiza locurilor de muncă și de la S.C. Avioane Craiova S.A., ci numai de la S.C. P.. Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în calitate de instituții din cadrul Guvernului României, nu pot fi scutite de responsabilitatea care le revenea în acest caz, pentru că în urma demersurilor inițiate de conducerea S.C. P., acestea trebuiau să solicite ministerului de resort (Ministerul Industriilor sau Ministerul Economiei) în subordinea căruia erau la acea dată (anul 1999) toate întreprinderile de aviație din România, să analizeze dacă în aceste întreprinderi există situații identice celor de la P., unde există factorii de risc menționați de conducerea P., (zgomot și radiații electromagnetice) pentru a nu se crea discriminare pentru salariați. În funcție de rezultatele obținute de la ministerul de resort (care avea în subordine întreprinderile de aviație din România), Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății trebuiau să întocmească Nota de Fundamentare, în vedere emiterii Ordinului nr. 2120/662/1999, aplicabilă tuturor societăților de aviație din România care aveau condiții identice și nu numai pentru S.C. P., or o astfel de notă de fundamentare nu a fost identificată. Astfel, în mod contradictoriu, pe de o parte instanța a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar pe de altă partea argumentat că acesta nu își exercită competențele decât atunci când este sesizat. Este unanim recunoscut faptul că încadrarea în grupe superioare de muncă a fost dispusă printr-o reglementare unitară reprezentată inițial de Ordinul 50/1990, care este dreptul comun privind încadrarea locurilor de muncă/activităților în grupe de muncă, până la data de 01.04.2001. De altfel, apărarea ministerelor cât și a S.C. Avioane Craiova S.A. s-a raportat cu prioritate la acest cadru unic de reglementare în materia recunoașterii și acordării grupelor superioare de muncă, cadru de reglementare ce a fost generat tot de Ministerul Muncii, fără a avea sesizarea expresă a niciunul angajator. Ordinul comun al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Sănătății nr. 2120/622/1999, a fost emis în condiții derogatorii de la Ordinul 50/1990, pentru salariați din industria fabricării avioanelor, fără a exista nicio expertizare a locurilor de muncă, așa cum în mod nejustificat a reținut instanța de fond. Prin cel de al doilea motiv de recurs, recurenții au invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, completată prin Legea nr. 324/2006, prin raportare la drepturile fundamentale recunoscute de art. 16 din Constituția României, art. 14 din C.E.D.O. sau art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Pornind de la definiția generală a discriminării prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru a se reține existența unei fapte de discriminare, trebuie îndeplinite cumulative următoarele condiții: - existența unui tratament diferențiat manifestat prin orice deosebire, excludere, restricție sau preferință; - existența unui criteriu de discriminare, conform criteriilor reținute la art. 2 alin. (1) din ordonanță; - tratamentul diferențiat să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; - existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, conform art. 1 alin. (3) din ordonanță; - existența unei legături de cauzalitate între tratamentul diferențiat și criteriul de discriminare. În prezenta cauză, în mod legal C.N.C.D. a reținut faptul că efectele Ordinului comun nr. 2120/622/1999 au creat o stare de discriminare, aspect pe care instanța de fond nu l-a negat în mod expres, însă a reținut faptul că neîncadrarea locurilor de muncă și a activităților desfășurate în cadrul Q. S.A. în grupa a II a de muncă prin Ordinul nr. 2120/622/1999 nu a fost determinată de voința Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ci de împrejurarea că doar S.C. P. a solicitat analiza locurilor de muncă și a activităților desfășurate în cadrul societății. O astfel de argumentare ar fi putut fi reținută dacă emiterea ordinului prin raportare la care s-a invocat starea de discriminare ar fi fost însoțită de o documentație tehnică sau notă de fundamentare care să ateste că emiterea ordinului a avut la bază o analiză a activităților derulate la S.C. P.. Or, emiterea Ordinului s-a facut pur și simplu, neexistând o certitudine nici cu privire la formularea unei solicitări exprese de către S.C. P. în sensul recunoașterii grupei a II a de muncă pentru salariații acestei unității. Astfel, prin Ordinul nr. 2120/662/1999, încadrarea în grupa a 2 a de muncă s-a acordat tuturor salariaților/locurilor de muncă ca urmare a factorilor de risc zgomot și radiații electromagnetice pentru zona/arealul P. și s-a avut în vedere un mod de analiză a factorilor de risc/noxe diferit față de Ordinul nr. 50/1990 si ordinul 125/1990, unde încadrarea în grupe de muncă se face prin analiza factorilor de risc și noxe de la locul de muncă. Prin prezența salariaților în arealul Avioane Craiova, indiferent de ce activități au desfășurat, aceștia au fost expuși factorilor de risc, zgomot și radiații electromagnetice de la Aerodromul Militar de UM 01806 și Aeroportul Civil. Documentele înaintate către C.N.C.D. atestă faptul că la baza emiterii ordinului prin raportare la care a fost invocată starea de discriminare, nu a existat nicio notă de fundamentare și nicio documentație tehnică. Ministerul Muncii și Protecției Sociale nu a analizat în niciun fel locurile de muncă de la S.C. P., iar ordinul menționat a fost emis pur și simplu, pentru o categorie de salariați cărora le-a fost creat un beneficiu legal în condiții derogatorii de la Ordinul nr. 50/1990. Este cert faptul că recurenții se află într-o situație identică cu salariații ce au beneficiat de ordinul comun nr. 2120/662/1999, în privința acestora existând discriminare conform art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. a), b), c) și g) din O.G. nr. 137/2000, autoarele stării de discriminare fiind cele două ministere în sarcina cărora se poate reține săvârșirea unei contravenții, așa cum aceasta este reglementată de art. 7 din O.G. nr. 137/2000. C.N.C.D. a reținut că faptele prezentate în petiție întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, pentru aceasta fiind obligatorie și aplicarea unei sancțiuni contravenționale conform art. 26 . Există în mod cert o diferență de tratament între salariații S.C. Avioane Craiova și salariații S.C. P., pentru care printr-un act normativ li s-a recunoscut o situatie privilegiată, fără ca pentru această diferență să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. Instanța de fond a omis să analizeze fondul problemei asupra căreia C.N.C.D. s-a pronunțat prin hotărârea nr. 868/27.11.2019, respectiv dacă există sau nu o situație de discriminare între salariații S.C. P. și S.C. Avioane Craiova S.A. și a reținut generic faptul că atât timp cât angajatorul nu a solicitat acordarea grupei a doua de muncă pentru salariații săi, aceștia din urmă nu pot invoca discriminarea. Potrivit acestui raționament, pentru pasivitatea unității angajatoare sunt ținuți să suporte consecințele salariații. Fondul problemei presupunea verificarea existenței sau nu a unei situații similare în care se află recurenții în calitate de salariați ai S.C. Avioane Craiova S.A., fată de salariații S.C. P.. În fața C.N.C.D. s a probat faptul că S.C. Avioane Craiova S.A. are un obiect de activitate mult mai complex decât S.C. P., activitate ce implică și un grad sporit de prezență a factorilor de risc, constând în zgomot și radiații electromagnetice, factori la care au fost și sunt supuși salariații acestei entități. Concret, activitatea derulată la S.C. Avioane S.A. a implicat probarea, testarea și verificarea motoarelor, a aparatelor de zbor și încercarea fiecărui element component al aparatului de zbor fabricat. În plus, fabrica S.C. Avioane S.A. Craiova se întinde pe o suprafață mult mai mică decât S.C. P., care este de aproximativ 4 ori mai mare ca întindere, ceea ce face ca zgomotul și radiațiile să fie suportate mult mai intens de către angajații S.C. Avioane Craiova S.A., decât cei de la S.C. P.. De asemenea, în imediata vecinătate a functionat o unitate militară, UM 01806 în cadrul căreia a existat Aeroportul Militar Craiova, iar aeroportul civil este în aproprierea fabricii. În incinta fabricii funcționează și Centrul de Încercări în Zbor, a cărei activitate comportă un înalt risc de iradiere și zgomot, toate fiind resimțite în mod nemijlocit de salariații S.C. Avioane Craiova S.A.. Cu toate acestea, deși condițiile de derulare a activității sunt mai aspre decât cele ce au existat și există la S.C. P., prin ordinul comun prin raportare la care s-a invocat starea de discriminare s-a recunoscut încadrarea în grupa a doua de muncă doar pentru salariații S.C. P., nu și pentru salariații altor unități, care, prin natura activității desfășurate, expuneau salariații acelorași factori de risc, generându-se asffel o situație vădit discriminatorie între salariați care lucrează în aceleași condiții, dar care beneficiază de drepturi diferite. Despre această stare de discriminare s-a aflat urmare a faptului că o parte dintre salariați, ce au fost detașați pentru perfecționare profesională la S.C. P., pe aceeași funcție și același tip de activitate, au primit de la această unitate, pentru perioada detașării, adeverință privind încadrarea în grupa a doua de muncă, în timp ce pentru perioada lucrată în condiții mai grele la S.C. Avioane Craiova nu li s-a recunoscut acest drept. Au mai subliniat recurenții că locurile de muncă precum și activitățile din cadrul unei fabrici de avioane sunt afectate de factorii de risc (zgomot și radiații electromagnetice) și se justifică încadrarea în grupa a doua de muncă, acest fapt fiind confirmat de emiterea Ordinului comun al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Sănătății nr. 2120/662 din 13 septembrie/4 octombrie 1999, prin care s-a dispus încadrarea în grupa a doua de muncă pentru toți angajații S.C. P.. 3.2. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și rejudecarea acțiunii, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a arătat că sentința primei instanțe a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4), art. 7 lit. a), b), c) și g) din O.G. nr. 137/2000 Astfel cum a reținut și judecătorul fondului, în urma demersurilor inițiate de către conducerea S.C. P., Ministerul Muncii și Protecției Sociale împreună cu Ministerul Sănătății au emis Ordinul nr. 2120/662/1999 prin care s-a dispus încadrarea în grupa II de muncă a unor locuri de muncă și activități din cadrul P. S.A. Bacău, pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969 cu excepția locurilor de muncă ce erau încadrate în grupa I de muncă. În baza prevederilor Ordinului nr. 2120/662/1999, toți salariații S.C. P. au primit încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioadele lucrate după data de 18.03.1969. La pozițiile nr. 3 respectiv nr. 5 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 242/29.03.1991 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în domeniul industriei de aviație (Lista societăților comerciale înființate în baza Legii nr. 15/1990) regăsim următoarele informații: - nr. 3: P., cu obiectul principal de activitate: "Cercetarea, proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a avioanelor militare și de antrenament, motoarelor și reductoarelor pentru avioane ușoare și elicoptere, echipamentelor hidropneumatice și electronice pentru aviație, reparații ale tehnicii militare de aviație"; - nr. 5: Q., cu obiectul principal de activitate: "Producerea și comercializarea în țară și străinătate a avioanelor, componentelor și subansamblelor inclusiv servicii și asistență tehnică". Deși condițiile de derulare a activității sunt asemănătoare, astfel cum sunt evidențiate și de înscrisurile depuse în dosarul administrativ nr. x/2019, totuși, prin Ordinul nr. 2120/662/1999 au fost recunoscute încadrarea în grupa a II-a de muncă doar pentru angajații S.C. P., nu și pentru salariații S.C. Avioane Craiova S.A., care, prin natura activității desfășurate, expune salariații acelorași factori de risc, generându-se astfel un tratament diferențiat între salariați care lucrează în aceleasi condiții. Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: "Exercitarea drepturilor și libertătilor recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată jără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenentă la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație' . În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "0 diferență de tratament constituie discriminare atunci când criteriul de distincție între două categorii, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă ". În prezenta cauză dedusă judecății, este mai mult decât evident faptul că suntem în prezența unui tratament diferențiat între angajații S.C. P. și angajații S.C. Avioane Craiova S.A., prin emiterea Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care, doar angajații primei unități au fost încadrați în grupa a II-a de muncă, chiar dacă, prin natura activității desfășurate, sunt expuși acelorași factori de risc ca angajații S.C. Avioane Craiova S.A. Ignorând principii și atribuții specifice ale activității ministerului reclamant astfel cum sunt ele reglementate prin art. 3 alin. (2) lit. b) și art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 3 din H.G. nr. 81/2020, prima instanță, în mod eronat, a găsit ca "justificare obiectivă și rezonabilă" pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă doar a angajaților S.C. P. faptul că "[...] Ordinul nr. 2120/622/1999 a fost emis de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si de Ministerul Sănătății ca urmare a demersurilor initiate de S.C. P., [...] respectiv "Prin urmare, la momentul emiterii Ordinului, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale nu a avut în vedere si situatia locurilor de muncă și a activitătilor desfasurate în cadrul societății Avioane Craiova S.A., întrucât cererea în soluționarea căreia a fost emis ordinul nu a privit si situatia locurilor de muncă si a activitătilor acestei societăti" . Această justificare nu poate fi primită pentru simplul motiv că, prin emiterea Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care, doar angajații S.C. P. au fost încadrați în grupa a II-a de muncă chiar dacă, prin natura activității desfășurate, sunt expuși acelorași factori de risc ca angajații S.C. Avioane Craiova S.A., reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale s-a poziționat în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, conform cărora "Orice comportament activ sau care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități, atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidenta legii penale ' . Cu păstrarea proporțiilor, pentru a demonstra faptul că reclamantul a săvârșit o faptă de discriminare prin pasivitate la adresa angajaților S.C. Avioane Craiova S.A. în ceea ce privește încadrarea în grupa a II-a de muncă doar a angajaților S.C. P., recurentul a arătat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 61/2011 a dialogului social, Contractul Colectiv de Muncă este încheiat între angajator și sindicatul reprezentativ, în urma negocierilor purtate cu acesta. Însă, tot în virtutea prevederilor Legii dialogului social, angajatorul este ținut să confere drepturile conținute în Contractul Colectiv de Muncă tuturor angajaților, indiferent de afilierea sindicală a acestora (sindicat reprezentativ sau sindicat nereprezentativ). În prezenta cauză, chiar dacă Ordinul nr. 2120/662/1999 a fost emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Sănătății ca urmare a demersurilor inițiate de S.C. P., în virtutea atât a atribuțiilor sale specifice, a prevederilor art. 16 din Constituția României, ale art. 5 - Egalitatea de tratament respectiv art. 6 - Protecția salariaților din Legea nr. 53/2003 Codul muncii cât și ale dispozițiilor europene în materia egalității de tratament în domeniul muncii, reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale era ținut a efectua analize pentru stabilirea impactului mediului de lucru asupra tuturor angajatilor din toate societățile comerciale pe acțiuni din domeniul industriei de aviație, cu luarea tuturor măsurilor ce se impuneau în acest sens. Or, recunoașterea în mod expres doar pentru salariații S.C. P. a încadrării activității derulate în grupa a II-a de muncă întrucât s-a apreciat că aceștia sunt supuși factorilor de risc, creează în mod evident în privința angajaților S.C. Avioane Craiova S.A. o situație discriminatorie, întrucât, deși aceștia activează în aceleași condiții, nu beneficiază de aceleași drepturi conferite prin Ordinul nr. 2120/662/1999, faptă care intră în sfera dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4) respectiv art. 7 lit. a), b), c) și g) din O.G. nr. 137/2000.

Apărările formulate de intimați Intimatul-reclamant Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și intimatul-pârât Ministerul Sănătății au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 868/27.11.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, prin care Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât următoarele: "l . Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii și Justiției Sociale; 2. Respinge excepția tardivității petiției, conform art. 21 - 27 din procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor; 3. Nu se poate reține autoritatea de lucru judecat; 4. Ordinul nr. 2120/662/1999 creează discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. a), b), c) și g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare; 5. Aplică sancțiunea de avertisment față de Ministerul Sănătății respectiv Ministerul Muncii și Justiției Sociale, conform art. 5 alin. (2) lit. a), art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor;

Recomandă celor două ministere să înlăture situația de discriminare dintre angajații S.C. Avioane Craiova S.A. și angajații S.C. P.;

Admite excepția de necompetență privind înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii, conform art. 26 - 32 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor." Fiind învestită cu recursurile declarate de pârâți împotriva soluției de admitere în parte și de anulare a hotărârii contestate, în ceea ce privește sancționarea contravențională a reclamantului, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat de pârâții foști angajați ai S.C. Avioane Craiova S.A. - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, iar prima instanță a prezentat motivele reținute în fundamentarea soluției pronunțate asupra actului administrativ dedus judecății, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Astfel, nu se poate reține contradicția invocată de recurenți între aprecierea instanței în sensul că Ordinul nr. 2120/1999 nu a determinat o stare de discriminare și motivarea dată de C.N.C.D. excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, având în vedere procedura legală prevăzută pentru emiterea unui ordin de încadrare a activității în grupe superioare de muncă și competențele ministerului în acest domeniu. Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate. Din conținutul ordinului comun nr. 2120/662/1999 rezultă că art. 2 din acesta face trimitere la Ordinul ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 59/1990. Potrivit pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii. În baza Legii nr. 19/2000 a fost emisă H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, potrivit căreia, în esență, angajatorul este competent, împreună cu sindicatele sau reprezentanții angajaților, să solicite reevaluarea locurilor de muncă în vederea obținerii avizelor pentru încadrarea activității în condiții speciale. De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) al Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale: "(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1. (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare." Astfel, contrar susținerilor recurenților se poate observa că ministerele pârâte nu au nicio atribuție legală/competență pentru a face demersuri în vederea încadrării "din oficiu" a reclamanților în grupele de muncă/condițiile speciale de muncă sau pentru a face demersuri în acest scop, în lipsa oricărei sesizări, competența revenind în mod exclusiv angajatorilor, în colaborare cu reprezentanții angajaților. În acest context, nu se poate imputa Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau Ministerului Sănătății o lipsă culpabilă de reglementare a situației juridice a angajaților Avioane Craiova S.A. similar cu aceea a colegilor lor din cadrul P., cele două ministere acționând, conform legii, numai la sesizarea entităților competente, așa cum au fost precizate anterior de instanță. Așadar, instanța de fond a reținut, în mod corect, că o lipsă de reglementare a situației recurenților se justifică în mod obiectiv, prin lipsa oricărei sesizări în ce privește situația lor juridică, care să fi fost formulată de angajatorul Avioane Craiova S.A., cu concursul reprezentanților salariaților unității. De asemenea, în cauză nu rezultă din nicio probă că o astfel de sesizare a existat din partea Avioane Craiova S.A., iar aceasta ar fi fost fie ignorată, fie respinsă de M.M.J.S. și M.S. fără o justificare obiectivă. În acest context, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susținerile recurenților conform cărora fondul problemei deduse judecății presupunea verificarea existenței sau nu a unei situații similare în care se aflau salariații Avioane Craiova S.A. față de salariații P.. Astfel, chiar și în ipoteza în care o astfel de situație ar fi fost dovedită, ea nu este suficientă pentru a se putea concluziona cu privire la existența unei fapte de discriminare, întrucât cele două ministere nu aveau obligația efectuarii unei analize din oficiu, pentru a statua asupra condițiilor de muncă existente la Avioane Craiova S.A., nici a reglementării "din oficiu" a situației recurenților persoane fizice. Omisiunea includerii societății Avioane Craiova S.A. în rândul unităților angajatoare în care se desfășoară activități specifice grupei II de muncă este exclusiv consecința neîndeplinirii procedurilor prevăzute de actele normative relevante în această materie și nu consecința unui tratament diferențiat, nepermis de dispozițiile O.G. nr. 137/2007. După cum s-a subliniat în chiar cuprinsul ordinului comun pretins discriminator, actul normativ avut în vedere de emitenții acestuia a fost reprezentat de Ordinul ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, iar recurenții nu au indicat nicio prevedere care să îndrituiască ministerele competente la acel moment să extindă analiza aplicabilității nr. 50/1990 și la alte locuri de muncă decât cele pentru care s-a urmat procedura instituită prin acesta. În același timp, contrar susținerilor recurenților, faptul că prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) și art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 3 din H.G. nr. 81/2020, în virtutea cărora Ministerul Muncii și Protecției Sociale asigură aplicarea unitară a prevederilor legale din domeniul legislației muncii precum și egalitatea de șanse și tratament, nu înlătură de la aplicare procedurile în cadrul cărora trebuie aplicate aceste principii, ci trebuie înțelese ca fiind corolare în privința aplicării procedurilor în materia de referință a asgurărilor sociale. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea conform căreia cele două ministere aveau obligația să solicite, în contextul demersurilor inițiate de P., o solicitare Ministerului Economiei pentru a analiza situația tuturor întreprinderilor din industria aeronautică, această susținere pe lângă faptul că nu este însoțită de indicarea normei sau normelor care ar fi impus un asemenea demers fiind și contrară prevederilor clare și lipsite de echivoc ale Ordinului comun nr. 50/1990, act ce prevede obligația fiecărei unități de a urma procedura prevăzută pentru recunoașterea grupelor de muncă speciale și nu a ministerului tutelar. Altfel spus, o eventuală încălcare a principiului egalității de tratament și al aplicării unitare a legislației primare sau infralegale circumscrise asigurărilor sociale, indiferent de sediul materiei acestor principii (prevederi convenționale, constituționale, legale sau infralegale), ar fi fost de actualitate, în speță, dacă și conducerea societății Avioane Craiova S.A. ar fi solicitat ministerelor emitente ale Ordinului comun nr. 2120/662/1999 încadrarea unor activități în grupele I și II și, în pofida caracterului demonstrat al existenței factorilor de risc specifici activităților ce trebuie încadrate în grupa I sau II, factori similari cu cei existenți la P., încadrarea în grupele I și II ar fi fost recunoscută doar în beneficiul angajaților de la societatea P.. Cum în cauză lipsește elementul cheie pentru parcurgerea procedurii de încadrare prevăzute de Ordinului ministrului muncii și ocrotirii sociale, ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990, acela al declanșării procedurii administrative în vederea recunoașterii condițiilor deosebite de muncă de către angajatorul Avioane Craiova S.A., nu se poate reține existența unor situații comparabile, din punct de vedere legal, pentru cele două societăți din industria aeronauticii, diferit tratate de ministerele emitente ale ordinului nr. 2120/662/1999. În concluzie, faptul că angajații sau foștii angajați ai societății Avioane Craiova S.A. nu au beneficiat de încadrarea în grupele I și II de muncă nu este consecința unui refuz nejustificat de recunoaștere, în conținutul ordinului comun nr. 2120/662/1999, a existenței unei situații similare cu cea de la societatea P. sau a pasivități ministerelor de resort în îndeplinirea unei obligații legale sau infralegale ci, cu rezerva demonstrării în fapt a existenței factorilor de risc specifici grupei I și II de muncă, este consecința pasivității conducerii societății Avioane Craiova precum și a reprezentanților salariaților manifestate în privința oportunității declanșării procedurilor de încadrare în grupa I sau II de muncă. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.